Modalitati de punere in valoare a bunurilor proprietate publica

Modalitati de punere in valoare a bunurilor proprietate publica

Constitutia prin art.136 alin.(4) declara pe de o parte proprietatea publica inalienabila iar pe de alta parte consacra modalitatile prin intermediul carora aceasta poate sa fie pusa in valore. In conformitate cu prevederile constitutionale, ale legii 213/1988 si OUG 54/2006 este vorba despre:

Darea in administrare care se poate realiza catre o regie autonoma sau o institutie publica, respectiv prefecturi, autoritati ale administratiei publice centrale si locale, precum si alte institutii publice de interes national, local sau judetean.

In functie de natura care face obiectul darii in administrare difera modalitatea prin care se realizeaza acest lucru, respectiv prin hotarare de Guvern pentru bunurile de interes national sau prin   hotarare ale autoritatilor locale sau judetene pentru bunurile proprietate a unitatilor administrativ-teritoriale.

Legea recunoaste titularilor dreptului de administrare anumite drepturi care aproprie foarte mult aceasta operatiune juridica de regimul dreptului de proprietate.

Ca si proprietarul , administratorul are dreptul sa posede, sa foloseasca dar si sa dispuna de bunul administrat, insa este obligat sa exercite aceste prerogative in conformitate cu conditiile stabilite in actul de administrare.

Legea recunoaste si posibilitatea revocarii dreptului de administrare, insa aceasta se poate realiza doar in situatia in care administratorul nu-si exercita drepturile si obligatiile stabilite prin actul de administrare.

Spre deosebire de contractul de inchiriere si contractul de concesiune care se incheie intre un subiect de drept public (titularul dreptului de proprietate publica sau de administrare) si un subiect de drept privat, contractul de administrare se incheie intre doua persoane de drept public respectiv intre titularul dreptului de proprietate publica, acesta putand fi statul sau unitatea administrativ-teritoriala si unul din subiectele de drept carora Constitutia si legea le permit sa primeasca in administrare bunuri proprietate publica, respectiv o regie sau o institutie publica.

Inchirierea bunurilor proprietate publica se realizeaza dupa reguli similare sau comparative din punct de vedere procedural, existand si unele deosebiri.

Astfel modalitatea juridica este reprezentata in functie de apartenenta bunului la proprietatea statului sau a unitatii administrativ teritoriale, de hotarare de Guvern sau dupa caz o hotarare de consiliu judetean sau local. Titularul dreptului de a inchiria este orice persoana fizica sau juridica romana sau straina, iar titularul dreptului de a da cu chirie este statul sau unitatea administrativ-teritoriala sau cel care are bunul in administrare.

Legea cadru privin proprietatea publica consacra regula dupa care atat inchirierea cat si concesiunea bunului proprietate publica se fac prin licitatie publica in conditiile legii, insa legea la care se face referire, respectiv OUG 54/2006 privind concesiune proprietatii publice adauga licitatie publice si alte proceduri.

Sumele care provin atat din inchirire (chirie) cat si din concesiune (redeventa) se fac venit la bugetul de stat sau cel al unitatilor administrativ-teritoriale dupa cum ne raportam la un bun al statului sau la unitatii adminstrativ teritoriale.

Face exceptie situatia in care obiectul concesiunii sau al inchirierii il formeaza bunuri date in administrare, cand sumele incasate cu titlu de chirie sau de redeventa se imparte intre bugetul de stat sau al unitatii administrativ teritoriale pe de o parte si titularul dreptului de administrare, pe de alta parte, acesta din urma putand incasa un procend din suma stabilita prin contract, care varieaza intre 20-50%.

Darea in folosinta gratuita a unui bun proprietate publica, acesta realizandu-se ca si in cazul situatilor precedente tot prin hotarare de Guvern sau a consiliilor locale sau judetene.

Beneficieaza de acest drept acele persoane juridice care au un obiect cu caracter nelucrativ si desfasoara actiuni de utilitate publica sau de binefacere precum si serviciile publice.

Concesiunea unei proprietati publice este mijlocul traditional prin care aceastea sunt puse in valoare, regimul concesiunii fiind reglementat diferit dupa cum ne raportam la concesiunea de bunuri publica sau dupa caz la concesiunea de lucrari si servicii publici ori atribuirea de contracte de achizitie publica.

Regimul concesiunii bunurilor publice este reglementat prin OUG 54/2006 cu modificarile si completarile ulterioare care defineste contractul de concesiune ca fiind acel contract inchiat intre concedent si concesionar prin care primul transmite celuilalt drepturi si obligatii de a exploata pe riscul si raspunderea sa un bun proprietate publica in schimbul unei redevente, contract care se incheie intotdeauna in forma scrisa.

Calitatea de concedent o exercita in numele statului ministerele sau alte organe de specialitate ale administratiei publice centrale iar in numele unitatilor administrativ teritoriale consiliile judetene,consiliile locale sau institutii publice de interes local.

Indiferent de cine are calitatea de concesionar, respectiv persoana fizica sau juridica, romana sau straina, ca si in cazul inchirierii, contractul se incheie in conformitate cu legea romana si in limba romana. Legea admite insa ca in situatia in care concesionarul are o alta cetatenie sau nationalitate decat cea romana, contractul sa se incheie si in alta limba decat cea oficiala.

Durata maxima a contractului de concesiune este de 49 de ani, legea permitand prelungirea lui cu o perioada egala cu cel mult jumatate din durata sa initiala, prin simplul acord de vointa al partilor.

Ca regula sub-concesionarea este interzisa si interdictia trebuie mentionala in contractul de concesiune cu exceptia situatiilor prevazute expres si limitativ de lege cand se permite sub-concesionarea.

Initiativa concesiunii apartine de regula concedentului, insa recunoastem posibilitatea ca acesta sa vina si din parte unui tert a carei propunere trebuie sa fie insusita insa de concedent pentr ca procedura de concesionare sa fie declansata.

In ambele situatii initiativa concesionarii presupune un studiu de oportunitate care trebuie sa cuprinda acele clauze prevazute expres si limitativ de lege si care privesc in principal identificarea bunului care urmeaza a fi concesionat, procedura prin care se va realiza acest lucru, motivele care au determinat concesionarea bunului, cuantumul maxim al redeventei, precum si dupa caz obtinerea unor avize de la autoritatile prevazute de lege.

Legea aseaza la baza atribuirii contractului de concesiune atat in cazul bunurilor proprietate publica cat si in cazul concesiunii serviciilor si lucrarilor publice anumite principii care sunt o parte izvorate din Constitutie si privesc activitatea autoritatilor publice si a administratiei publice respectiv:

Nediscriminarea care obliga autoritatile publice sa aplice aceleasi reguli participantilor la o procedura de concesionare;

Transparenta care este dimensiune a actului de guvernare si de administrare in egala masura, iar ca si principiul anterior cuprinte elemente care se definesc in dreptul comunitar anume: dreptul la o buna administrare si la o buna guvernare, recunoscut cetatenilor Uniunii Europene. In virtutea acestui principiu autoritatile publice au obligatia sa procure celor interesati toate informatiile necesare atat pentru atribuirea de contracte de concesiune cat si ulterior pentru derularea propriu-zisa a contractului;

Tratamentul egal care obliga autoritatile sa aplice aceleasi criterii in procedura de atribuire a contractului;

Proportionalitatea care impune ca masurile stabilite de autoritatile publice sa corespunda specificului sau naturii contractului;

Libera concurenta care este specificat expres numar de OUG 54/2006 dar are aplicabilitate si in materia concesionarii si lucrarilor publice si presupune crearea de catre autoritatile publice a premizelor necesare ca orice participant la procedura de concesiune sa poata dobandi calitatea de concesionar in conditii identice pentru fiecare stabilite de legile interne si tratatele internationale la care Romania este parte.

Eficienta utilizarii fondurilor publice care are aplicabilitate cu precadere la concesionarea de servicii si lucrari publice, deoarece in cazul concesionarii de bunuri primordialitate trebuind sa aiba preemtiunea interesului public in realizarea actului de concesiune. De altfel ca orice contract administrativ si contractul de concesiune se caracterizeaza prin prioritatea interesului public, aceasta putand determina in anumite conditii si rezilierea un-laterala a contractului.

Procedurile de atribuire a concesiunii unui bun public sunt licitatie care are ca specific dreptul oricarei persoane fizice sau juridice de a depune oferta si negocierea directa in cazul cand concedentul stabileste clauzele contractului si cuantumul redeventei cu unul sau mai multi participanti la procedura de concesiune prin negociere.

Licitatia este declansata de publicarea in Monitorul Oficial precum si in cate un cotidian de circulatie nationala si locala a anuntului de licitatie care trebuie sa cuprinda anumite clauze, care sunt determinate, prevazute in normele metodologice de punere in aplicare a ordonantei.

Cei interesati pot solicita clarificari iar concedentul are obligatia sa raspunda la aceste clarificari intr-un termen de maxim 4 zile. Procedura de licitatie se poate desfasura numai daca s-au depus in urma publicarii anuntului cel putin 3 oferte valabile. In cazul in care nu se indeplineste acesta conditie, concedentul are obligatia sa anuleze procedura regulata si sa organizeze o noua licitatie. Daca nici dupa repetarea licitatie conditia nu este indeplinita, concedentul poate sa procedere la atribuirea concesiunii prin negociere directa.

Criteriul principal de selectie a ofertelor este nivelul cel mai ridicat al redeventei, insa legea recunoaste posibilitatea pentru concedent de a lua in calcul si alte criterii care fie sunt inpuse de natura bunului concesionat, de nevoia de protectie a mediului inconjurator sau de capacitatea economico-financiara a ofertantilor.

Contractul se incheie intr-un termen de maxim 20 de zile, nerespectarea acestuia sau refuzul de a incheia contractul de concesiune atragand dreptul celui prejudiciat de a solicita plata unor daune interese.

Contractul de concesiune, ca orice contract administrativ, trebuie sa cuprinda 2 categorii de clauze

partea reglementara care cuprinde clauzele care au fost prevazute in actele de atribuire a concesiunii (caietul de sarcinii etc.);

partea conventionala sau negociata care cuprinde clauzele convenite de partile contractante in completarea celor reglementare, care nu pot sa contravina acestora din urma.

Incetarea contractului de concesiune poate avea loc in:

Situatia tipica - incetarea contractului de concesiune la termen;

Situatia atipica - inainte de expirarea duratei pentru care contractul s-a incheiar in una din urmatoarele situatii:

a)     prin denuntarea unilaterala de catre concedent in situatia cand interesul public national sau local impune acest lucru cu obligatia pentru concedent de a despagubii in mod just si prealabil pe concesionar. Asupra cuantumului despagubirilor se pot intelege partile, iar atunci cand partile nu se intele va hotara instanta de judecata;

b)     in cazul in care concesionarul nu-si indeplineste obligatiile, condetentul este in drept sa rezilieze contractul (ca masura sanctionatorie) cu plata unei despagubiri din parte concesionarului;

c)     prin rezilirea de catre concesionar in situatia in care concedentul nu-si respecta obligatiile, acesta putand fi obligat la plata unor despagubiri;

d)     o situatie de forta majora sau atunci cand concesionarul in mod obiectiv nu poarte valorifica bunul primit in concesiune.

Litigiile care izvorasc din atribuirea sau executarea unui contract de concesiune se solutioneaza in conformitate cu prevederile legii contenciosului administrativ nr.554/2004 cu modificarile si completarile ulterioare. Legea stabileste ca instanta competenta din punct de vedere material tribunalul, indiferent de valoarea litigiului, iar din punct de vedere teritorial instanta de la domiciliul concedentului.