Sistemul cardiovascular la om

SISTEMUL CARDIOVASCULAR LA OM

Sistemul cardiovascular este format din inima si vasele de sange. Prin ele circula un tesut lichid, sangele.

Dezvoltarea embrionara Intregul aparat cardiovascular se dezvolta din mezodermul embrionar. Sub forma de mezenchim mezodermul depaseste discul embrionar si dubleaza sacul vitelin. In acesta apar primele elemente sanguine si vasculare in formatiunile numite insulele lui Wolff si Pander.

Elementele periferice ale insulelor vor forma celulele endoteliale ale primelor vase de sange, iar cele centrale celulele de origine ale sangelui. Tot extraembrionar in mezenchimul juxtacefalic apar doua gramezi angioforme care unindu-se formeaza o retea vasculara dispusa in potcoava, anterior placii neurale. Partile laterale ale retelei se transforma in tubii endocardici care vor continua craneean cu aortele ventrale si caudal cu venele viteline si ombilicale.

Tubul cardiac astfel format proemina in partea anterioara a celomului si este animat de miscari dezordonate. Din endoteliul tubului cardiac primitiv va lua nastere endocardul, iar din mansonul lui, mezenchimal miocardul si pericardul visceral sau epicardul.

Inima

Inima este un organ localizat in cavitatea toracica, in spatele si in stanga sternului, intre cei doi plamani. Are forma unui con cu virful in jos si putin spre stanga (fig.121 si 122).

Este un organ cu peretii musculosi, care delimiteaza mai multe cavitati . In regiunea superioara se delimiteaza doua atrii. Peretii lor sunt subtiri si sunt separate prin septul interatrial.

Regiunea inferioara este formata din doua ventricule, peretele ventriculului sting mai gros ca al celui drept si sunt separate prin septul interventricular. Atriul si ventriculul de pe aceeasi parte comunica prin orificiile atrio-ventriculare care au o valvula tricuspida in partea dreapta si bicuspida in partea stinga.

vena cava superioara

artera aorta vene pulmonare apex

atriul drept vena cava superioara sept interventricular ventricul drept

vena pulmonara sept interatrial orificul atrioventricular ventricul stang muschi papilari

Fig. 121 Inima, fata externa, schema dupa Gray H., 1998

Fig.122 Inima, sectiune longitudinala, schema dupa Gray H., 1998

In interiorul ventriculelor peretii prezinta proeminente muschii papilari, de care se prind corzile tendinoase ale valvulelor.

Peretele inimii este format din trei straturi endocard, miocard si epicard.

Endocardul este situat in interiorul inimii si este un epiteliu format din celule aplatizate sub care se gaseste putin tesut conjunctiv.

Masa principala a organului este formata din miocard, tesut muscular striat. Acest tip de tesut asigura caracteristicile inimii, contractii neintrerupte fara aparitia oboselii. O parte din celulele miocardice (fibrele Purkinje) au unul sau doi nuclei, miofilamente de actina si miozina putine, dispuse dezordonat sub sarcolema. Fibrele formeaza centrii si retele dispuse in muschiul inimii prin care inima isi controleaza ritmul contractiilor (tesutul excitoconducator al inimii).

Miocardul este invelit de epicard dublat de mezoteliu. Mezoteliul este format dintr-un singur rand de celule aplatizate care secreta un lichid seros cu rol in micsorarea frecarilor din timpul contractiilor inimii. La interior miocardul este captusit de endocard, un epiteliu unistratificat format din celule aplatizate sub care se gaseste un strat subtire de tesut fibroelastic.

Vascularizatia este asigurata de doua artere coronare, dreapta si stanga, ramuri ale arterei aorte. Intre ele nu se formeaza anastomoze. Venele coronare dreneaza sangele venos al inimii in atriul drept.

Inervtia inimii este simpatica si parasimpatica.

Vasele de sange

Vasele de sange care arterele, venele si capilarele.

Structura comparativa a arterelor si venelor este prezentata in figura alaturata (fig.123).

intima fibre elastice tunica medie tunica externa seroasa

valvule

Fig.123 Structura artera si vena, scheme www.vnnforum.com

Arterele au tunica medie foarte dezvoltata formata din fibre musculare netede sau fibre elastice. Dupa structura lor arterele sunt de mai multe tipuri:

a. elastice au caracteristic o tunica medie groasa formata din lamele elastice dispuse concentric care formeaza un adevarat sistem spiral.La persoanele in varsta celulele miointimale acumuleaza lipide, ceea ce produce ateroscleroza. Media este formata din lamele elastice dispuse intr-un tesut conjunctiv cu putine fibre musculare,

b. musculare au fibre elastice dispuse spre periferia tunicii interne unde formeaza limitanta elastica interna si spre interiorul adventicei unde formeaza limitanta elastica externa. Tunica medie este groasa formata din fibre musculare netede,

c. arteriolele se pot clasifica dupa calibru in:

mari cu un diametru de cel putin 0,3 mm si au tunica medie cel putin la fel de groasa ca si adventicea, mici au tunica medie formata dintr-un singur strat de celule, iar adventicea se confunda cu tesutul conjunctiv inconjurator.

Principalele artere sunt reprezentate in desen (fig.124 )

trunchiul brahiocefalic drept artera iliaca comuna artera femurala artera tibiala arcade plantare

artera carotida comuna stanga artera aorta artera subclaviculara stanga artera radiala arcade palmare

Fig. 124 Principalele artere

Artera aorta porneste din ventriculul sting si are trei regiuni aorta ascendenta, cirja aortica si aorta descendenta cu segmentele toracic si abdominal. In ultima regiune se bifurca in arterele iliace comune dreapta si stinga.

Din carja aortica se desprinde trunchiul brahiocefalic care da artera subclaviculara dreapta si carotida comuna dreapta, artera carotida comuna stanga si artera subclaviculara stanga. Arterele subclaviculare se continua cu arterele axilare, brahiale, radiala si ulnara, arcadele palmare si arterele digitale.

Din segmentul toracic se desprind arterele esofagiene, bronsice, intercostale si din segmentul abdominal trunchiul celiac cu arterele splenica, hepatica si gastrica stanga. Artera mezenterica superioara pentru pancreas, intestinul subtire si colonul drept, artera mezenterica inferioara pentru restul colonului si rect, arterele genitale si renale. In regiunea terminala segmentul abdominal se ramifica in arterele iliace comune interna si externa care vor da pentru membrul inferior arterele femurale, poplitee, tibiale si fibulare, arcadele plantare si arterele digitale.

Venele au tunica medie si externa mai putin reprezentata. In unele vene endoteliul formeaza cute. Venele sunt de mai multe tipuri:

a. mari au tunica medie alcatuita din mai multe fibre musculare netede, printre care se gasesc fibrele elastice. Tunica externa este groasa, contine numeroase vase de sange proprii,

b. musculare au intima fara fibre elastice si tunica medie formata din una sau doua randuri de fibre musculare netede. Adventicea este continua cu tesutul conjunctiv inconjurator,mici au diametrul mare, tunica medie formata din doua sau trei randuri de fibre musculare netede.

Principalele vene din corp sunt reprezentate in desen (fig.125).

vena cava superioara vena cava inferioara vena iliaca comuna

Fig. 125 Principalele vene

Vena cava superioara se deschide in atriul drept si provine din unirea trunchiurilor brahiocefalice drept si stang. Colecteza sangele din regiunea capului, gatului si membrelor superioare.

Vena cava inferioara se deschide in atriul drept si colecteaza sange din regiunea inferioara a corpului. Se formeaza prin unirea venelor iliace comune.

Venele pulmonare se formeaza din capilarele alveolare, care confluiaza in venele intersegmentare, care in drumul spre hilul pulmonar vor forma venele pulmonare. Din fiecare plaman se formeaza cate doua vene pulmonare care patrund in atriul stang al inimii.

Capilarele au structura generala formata dintr-o membrana bazala si un epiteliu simplu pavimentos spre interiorul vasului. Spre exterior exista rare celule alungite (podocite) cu caractere nediferentiat. Legatura dintre vase si tesutul inconjurator este realizata de o retea de fibre de reticulina.

Tipuri de capilare sanguine

1. continuu sunt tipul cel mai raspandit de capilare. Structura lor este formata din membrana bazala, endoteliu (epiteliul simplu pavimentos in care celulele formeaza un strat continuu, cu legaturi intercelulare de tip strans). Functia capilarelor de tip continuu este de pinocitoza (celulele epiteliului sunt foarte subtiri) si bariera (prin legaturile de tip strans). Schimbul de celule si substante este lent.

2. fenestrat sunt raspandite in rinichi, intestinul subtire, glandele endocrine. In structura lor membrana bazala este de grosime variabila, endoteliul este discontinuu cu pori. Filtrarea se realizeaza repede prin pori.

3. sinusoidal sunt localizate in organele hematopoetice (ficat, maduva osoasa, splina). Diametrul capilarelor de tip sinusoidal este mare, membrana bazala si endoteliul este continuu, fenestrat sau discontinuu in functie de organ.

Circulatia sangelui

Circulatia sangelui la om este de tip inchis, adica sangele nu paraseste vasele de sange, completa adica sangele oxigenat este complet separat de cel neoxigenat si dubla deoarece sangele trece de doua ori prin inima.

La om o circulatie completa este formata din drumul sangelui in circulatia mare (drumul sangelui de la inima in corp si inapoi la inima) si in circulatia mica (drumul sangelui de la inima la plamani si inapoi la inima).

Circulatia craniana asigura nutritia organelor encefalului. Din cauza pozitiei schimbatoarea a corpului in activitatile zilnice, presiunea sangelui in vasele capului este supusa la variatii. Acestea sunt compensate

Circulatia sistemica este o parte a circulatiei sangelui prin corpul omenesc si cuprinde drumul sangelui oxigenat de la inima in corp si inapoi la inima incarcat cu dioxidul de carbon din corp.

De obicei in circulatia sistemica arterele poarta sangele oxigenat (exceptie artera pulmonara), iar venele sangele incarcat cu dioxid de carbon (exceptie venele pulmonare).

Circulatia sistemica incepe prin artera aorta, din ventriculul drept. Aceasta paraseste inima si dupa un scurt traiect ascendent, coboara prin cavitatea toracala, strabate diafragmul si se ramifica in arterele femurale. Pe tot traiectul da ramificatii pentru organele intalnite.

Din arterele mari sangele strabate arteriolele si capilarele sanguine, lasa tesuturilor o parte din oxigen si se incarca cu dioxid de carbon si alte substante reziduale. Acest sange este colectat prin venul in doua vene mari. Din regiunea capului si a gatului in vena cava superioara si din regiunea inferioara prin vena cava inferioara. Ambele vene se deschid in atriul drept al inimii. Sangele venos al inimii este colectat de sinusul coronar in acelasi atriu.

Circulatia pulmonara este formata din vase care poarta sangele incarcat cu dioxid de carbon de la inima spre plamani unde se incarca cu oxigen si pe acesta inapoi la inima.

Circulatia pulmonara incepe in ventriculul stang cu artera pulmonara, care dupa ce paraseste inima se bifurca in doua artere pulmonare pentru cei doi plamani. De la plamani spre inima pleaca patru vene pulmonare, cate doua pentru fiecare plaman, care se termina in atriul stang.

Circulatia coronara este o parte din circulatia sangelui prin corpul omenesc si asigura cu oxigen si nutrienti peretele inimii. Vasele coronare arteriale asigura irigarea unui teritoriu anumit al inimii, blocarea unui vas, nu duce la irigarea teritoriului de catre vase vecine, se produce necrozarea acelui teritoriu, numita infarct. Intoarcerea sangelui se face prin sinusul coronar.

Sistemul port venos este un sistem de vase realizat intre doua paturi capilare prin intermediul venelor.

Exemple sunt sistemul port hepatic si sistemul port hipotalamic, descrise la sistemul digestiv, respectiv sistemul endocrin.

Sistemul limfatic

Este format din sistemul conducator (capilare, vase limfatice, dustul toracic drept si stang) si tesutul limfoid (ganglionii limfatici, splina, timusul, tesutul limfatic atasat mucoaselor). Organele limfatice, dupa importanta lor functionala in cadrul sistemului si structura, pot fi primare (timusul si maduva osoasa) si secundare care pot fi necapsulate (tesutul atasat mucoaselor) sau capsulate (splina si limfoganglionii). La acestea se adauga lichidul circulant limfa.

Functii. Sistemul limfatic are rol circulator prin care fluidul in exces din corp se intoarce in sange ceea ce mentine volumul, presiunea si concentratia sangelui. Un alt rol este cel de aparare realizat de nodulii limfatici care filtreaza limfa, producerea limfocitelor si detectarea antigenilor si producerea de anticorpi specifici.

Limfoganglionul este organul in care intre circulatia sangelui si circulatia limfei se face filtrarea limfei si se realizeaza raspunsul imun, umoral sau celular (fig.126).

zona corticala

limfatice eferente foliculi limfatici zona medulara limfatice aferente

Fig.126 Limfoganglionul, schema

Limfoganglionii sunt situati in special in axila si in regiunea inghinala, in regiunea cervicala in lungul vaselor mari de sange, la nivelul cotului si profund in torace si abdomen, in grosimea mezenterului.

Limfoganglionul este o structura ovala sau reniforma cu dimesiuni de la cativa milimetri la un centimetru. Limfoganglionul are la exterior o capsula conjunctiva densa din care se desprind trabecule si numeroase fibre de reticulina de care se prinde citoreticulul.

Stroma ganglionului este formata dintr-o retea tridimensionala de tesut conjunctiv reticular pe care se prind celulele reticulare fixe. Dispunerea limfocitelor in limfoganglion se face dupa pozitia capilarelor sanguine. In zona externa corticala unde exista capilare sanguine, limfocitele se organizeaza in foliculi limfatici. La periferia organului exista un spatiu subcapsular in care se observa numeroase macrofage. Spre interiorul organului unde vasele de sange sunt mari, limfocitele se dispun sub forma de cordoane.

Foliculii limfatici sunt aglomerari de limfocite, sferoidale si apar in aproape toate structurile limfatice. Foliculii reactivi au centrul clar, foliculii inactivi sunt uniformi ca densitate.

Limfoganglionul primeste limfa prin zona concava (hilul), unde se deschid capilarele limfatice aferente si o cedeaza prin zona convexa, in capilarele limfatice eferente. Zona corticala superficiala este formata din limfocite 'T' independente, iar zona corticala profunda este formata din limfocite 'T'dependente. Cordoanele medulare sunt formate din limfocitele 'B' si 'T' cu memorie si efectorii.

Arterele ganglionare care patrund in ganglion la nivelul hilului se ramifica simultan cu traveele conjunctive si formeaza in corticala un inel perifolicular care asigura vascularizarea centrilor clari ai foliculului prin capilare de tip comun. Sangele venos se dreneaza prin venele lui Schultze din paracorticala si prin venele centrale din codoanele medulare, de unde, prin trabecule, paraseste ganglionul prin hil.

Timusul a fost descris la sistemul endocrin.

Splina este un organ limfoid dispus in partea stanga a cavitatii abdominale, superior.

Dezvoltarea embrionara. Ore originea intr-o masa celulara mezenchimatoasa dispusa intre cele doua straturi ale mezogastrului dorsal. La fat este lobulata, aspectul lobulat dispare inainte de nastere, santurile din regiunea superioara a splinei adulte sunt resturile lobulatiei embrionare.

Functii. Splina indeplineste in corpul omenesc trei mari functii:

indepartarea corpilor staini din sange,

producerea raspunsului imun impotriva antigenelor patrunse in sange,

indeparatrea celulelor rosii imbatranite din sange.

Organul este acoperit de o capsula formata din tesut conjunctiv dens semiordonat, fibre elastice si fibre musculare netede. Din capsula se desprind spre interiorul organului travee care impart incomplet splina in compartimente de forma piramidala cu varful spre hil si baza spre periferie (fig.127).

travee conjunctiva

capilar

arteriole pulpare pulpa alba sinus venos pulpa rosie

artera vena

splina

Fig. 127 Splina , schema

Pe travee se prind fibre de reticulina si citoreticul (celule reticulare fibroblastice, celule reticulare macrofage, celule reticulare dendritice si celule interdigitale). Prin ele patrund in splina vasele de sange si nervii.

Deoarece splina este structurata in jurul vaselor de sange, cunoasterea vascularizatiei contribuie la intelegerea structurii acesteia. Artera splenica se ramifica in arterele trabeculare care patrund in pulpa rosie ca arteriole pulpare. In adventicea lor exista numeroase limfocite sub forma tecilor periarteriolare si a corpusculilor Malpighi. Arteriola foliculara la iesirea din aglomerarile limfatice se capilarizeaza si formeaza arteriolele penicilate, la care media este lipsita de fibre musculare si infiltratii cu limfocite si macrofage (teaca Schweigger-Seidel). Din arteriola foliculara se desprind capilarele arteriale care se continua cu capilarele venoase ( sinusuri venoase cu traiect sinuos, lumen larg si neregulat ).

Sistemul venos este reprezentat prin sinusurile splenice si venele propriu-zise. Sinusurile splenice dilatate si pline cu sange sunt ca niste tuburi ciuruite. Cand sunt goale au aspectul unor fante. Peretele lor este format din fibre de reticulina dispuse in spirala, legate prin fibre de reticulina dispuse in retea care se continua cu cele ale stromei cordoanelor. Rezulta o membrana bazala cu aspect de grilaj, prin care pot migra macrofagele. Endoteliul este format din celule alungite dispuse longitudinal. Aceasta structura discontinua a peretelui sinusurilor venoase permite patrunderea sangelui in interiorul lor fie dupa o prealabila filtrare prin intrestitiul cordoanelor splenice, fie direct din capilarele postarteriale.

Sinusurile formeaza vene intratrabeculare care dreneaza sangele in venele hilului si apoi in vena splenica.

Vasele limfatice se gasesc numai la nivelul hilului si a capsulei.

Stroma splinei este reticulinica cu ochiuri mici, in care se dispune tesut limfoid dens si cu ochiuri mari alungite, corespunzand pulpei rosii.

Fibrele de colagene ale traveelor se continua direct cu fibrele reticulare stromale, care sunt invelite si complet izolate prin prelungirile celulelor stelate reticulate. Fibrele de reticulina ale pulpei rosii fuzioneaza cu fibrele din membrana bazala si formeaza peretele sinusurilor venoase. Parenchimul este format din pulpa rosie: vase de sange si cordoanele Billroth (spatiile din splina care raman libere in afara vaselor de sange, a tecilor si foliculilor limfatici).

Pulpa alba este constituita din tecile limfoide periarteriale ce reprezinta regiuni timus dependente si din nodulii foliculari care sunt regiuni bursodependente. Tecile limfoide periarteriale sunt formate din limfocite mici de tip T, rare plasmocite si macrofage. Nodulii splenici pot fi de tip reactiv (cu centru clar) sau areactiv (de tip primar) sunt asemanatori cu cei din limfoganglioni. Se diferentiaza de ei printr-o arteriola localizata la periferie sau central.

Pulpa rosie apare formata dintr-un sistem lacunar, reprezentat de sinusurile venoase separate printr-un sistem de cordoane (cordoanele lui Billroth) care contin limfocite, plasmocite, macrofage, numeroase eritrocite si un numar de granulocite neutrofile.

Cordoanele lui Billroth sunt in realitate spatiile interstitiale ale pulpei rosii, situate intre sinusurile venoase. Zona de trecere intre pulpa rosie si pulpa alba din jurul foliculilor limfatici si a tecilor periarteriale este denumita zona marginala. Ea contine sinusuri venoase mici, mai putine limfocite decat tecile dar mai numeroase ca in pulpa rosie. Prin aceasta zona sunt eliberate in sange limfocitele T.

Splina este principalul rezervor de sange al organismului si filtreaza sangele. Produce in perioada postnatala elementele seriei limfoide, concentreaza elementele sangelui, distruge elementele imbatranite si recicleaza fierul.

Capacitatea de aparare se realizeaza prin producerea de anticorpi si fagocitare.

Din categoria tesutului limfatic atasat mucoaselor vom descrie tesutul limfatic atasat tubului digestive.

Amigdalele. Amigdalele palatine, linguale si faringiana formeaza inelul lui Waldeyer, localizat in regiunea superioara a faringelui. Amigdalele nu sunt localizate pe traiectul limfatic, au stroma pur citofibrilara si nu au o capsula propriu-zisa.

Amigdalele palatine sunt aglomerari de tesut limfatic in corionul mucoasei din zona bucofaringeala. Ele sunt delimitate la exterior de un epiteliu stratificat pavimentos necheratinizat si spre interior de o hemicapsula conjunctiva. In interiorul amigdalei exista un citoreticul si foliculi limfatici primari si secundari. Suprafata de contact cu tesutul limfatic este marita prin zece sau douasprezece cute ale epiteliului mucoasei. Celulele epiteliului fagociteaza antigenele si determina reactivitatea foliculilor limfatici primari din corionul subiacent.

Amigdalele linguale sunt mai mici si sunt dispuse la baza limbii. Au o singura cripta in fundul careia se deschid analele excretoare ale unor glande mucoase.

Amigdala faringiana este unica, dispusa in regiunea superioara a faringelui.

Apendicele ileocecal. Apendicele ileocecal are aceeasi structura cu intestinul. Specific in structura sa este prezenta in mucoasa si submucoasa a foliculilor limfatici si a infiltratiilor limfocitare.

Placa Peyer. Placile Peyer sunt agregate limfocitare dezvoltate in mucoasa intestinului subtire sub forma foliculilor limfatici. In dreptul lor epiteliul pierde structura viloasa. Printre celulele epiteliale cu functie secreto-absorbanta exista si celule specializate in receptionarea antigenelor si transmiterea lor in mucoasa unde determina reactivitatea foliculilor.

Vasele limfatice se gasesc in toate organele cu exceptia: SNC, cartilaj, os, maduva osoasa, placenta, timus si dinti. Cele trei tunici din structura peretelui (endoteliul, stratul muscular circular si adventicea) sunt subtiri fara limita precisa si caracteristice vaselor limfatice mari. Limfaticele care conduc limfa impotriva gravitatiei au valvule. Segmentul dintre doua valvule se numeste limfangion (fig.128).

valvule

Fig. 128 Vase limfatice, schema

Cele mai mici vase limfatice sunt capilarele limfatice. Incep in deget de manusa si peretele lor este format din endoteliu a carei membrana bazala este discontinua. Capilarele realizeaza o retea capilara bogata.Ele se unesc si formeaza vase din ce in ce mai mari, care converg in doua trunchiuri canalul limfatic drept si canalul toracic. Ele se deschid la locul de unire al venelor subclaviculare cu venele jugulare, in sistemul venos.

Circulatia limfei are loc de la nivelul tesuturilor spre regiunea centrala a sistemului circulator. Prin capilarele linfatice, limfa ajunge in venule limfatice care prin unire dau vene si ducturi limfatice care se deschid in vasele circulatiei generale (fig.129).

canal toracic cisterna chilului

vena cava superioara vena cava inferioara

Fig. 129 Principalele vase limfatice

Capilarele limfatice strabat ganglionii si se unesc in vene limfatice. Venele slimfatice din jumatatea dreapta superioara a toracelui si din regiunea capului formeaza trunchiul limfatic drept care se deschide in trunchiul venos brahiocefalic drept. Vasele limfatice din restul corpului se deschid in canalul toracic cu originea in cisterna Pecquet si se varsa in trunchiul venos brahiocefalic stang.

Circulatia limfei se realizeaza sub actiunea musculaturii scheletice, a variatiei presiunii toracice in respiratie si contractia musculaturii peretilor vaselor.

Limfa sau sangele alb este un lichid alb galbui, asemanator sangelui dar fara eritrocite. In structura sa se gasesc elemente figurate (limfocite si trombocite) si plasma.

Limfa se formeaza din lichidul tisular, care se gaseste intre celule si provine din filtrarea sangelui, care patrunde in capilarele limfatice formand plasma limfatica. La formare are o compozitie asemanatoare cu a lichidului tisular, care se imbogateste cu proteine si celule, indeosebi limfocite, la trecerea prin ganglionii limfatici.

Sangele

Sangele este unul din fluidele circulante ale corpului, opac aproape vascos, de culoare rosie deschisa in vene si rosie inchisa in artere. Are gust sarat cu reactie alcalina si miros caracteristic. Impreuna cu limfa, lichidul interstitial si alte umori organice formeaza mediile interne ale organismului.

Functiile sangelui sunt:

transport (al nutrientilor, gazelor respiratorii, produselor de dezasimilatie),

reglarea temperaturii corpului,

imunitate prin limfocitele, macrofagele, factorii de coagulare, etc.,

comunicare prin transportul hormonilor,

aparare, formarea chegului dupa o ranire.

Producerea de elemente sanguine se numeste hematopoieza si are doua etape: embrionara si adulta.

Hematopoieza embrionara cuprinde patru faze.

1. faza prehepatica incepe cu formarea primelor celule sanguine din mezodermul sacului vitelin.

2. faza hepatica are loc in ficatul de la embrionul din saptamana a sasea.

3. faza splenica incepe cu luna a treia cand splina functioneaza ca organ hematopoetic, pana in stadiile avansate ale dezvoltarii embrionare si pastreaza potentialul formator al elementelor sanguine si la adult.

4. faza medulara are loc in maduva oaselor in formare din luna a treia.

Hematopoieza adulta. Teoria unicelulara sau monofiletica a originii celulelor sanguine a fost fondata pe baza descrierii unei celule steam, unitate formatoare de colonii care poate diferentia toate liniile sanguine adulte (Colony Forming Unit -CFU).

Ca structura sangele are o componenta lichida plasma, in care se gasesc elementele figurate ale sangelui, celulele rosii si albe si fragmente celulare numite placute sangvine(fig. 130).

neutrofil euzenofil placute sanguine

limfocit hematii monocit bazofil

Fig. 130 Frotiu de sange

Plasma este componenta lichida a sangelui, de culoare galbena si are reactie alcalina. In componenta ei se gaseste 10% substante solide, 45% proteine, albumine, globuline si fibrinogen, restul saruri minerale, cloruri, fosfati si sulfati ai metalelor alcaline.

Celulele rosii, hematiile sau eritrocitele (gr.eritros" rosu") au o structura adaptata functiei de transport a gazelor respiratorii. Dimensiunile hematiilor sunt de 7 µ si sunt in numar de 5.000.000 mm³ la barbat si de 4500000 mm³ la femeie. Durata de viata este de 120 de zile. Sunt de culoare roz, rolul principal este in transportul gazelor respiratorii.

Hemoglobina, componentul principal, are in molecula grupul hem legat de o componenta proteica numita globina, legata de un nucleu feruginos colorat. Datorita fierului fixeaza labil oxigenul molecular si formeaza oxihemoglobina. Dupa eliberarea sa o parte a hemoglobinei fixeaza dioxidul de carbon tisular prin enzima numita anhidraza carbonica si formeaza carboxihemoglobina.

Culoarea normala a celulelor rosii este galben portocaliu.

Privite din fata hematiile au forma discoidala biconcava (fig.131).

b

a

Fig.131 Hematii, profil (a), fata (b)

Miscand viza micrometrica se observa ca zona centrala a celulei are o culoare pala datorita concavitatii membranei plasmatice, ceea ce face ca intre membrane sa se acumuleze o cantitate mica de citoplasma. Diferiti factori fizici, chimici sau genetici pot modifica forma hematiei. In sangele periferic se pot observa hematii sferice (sferocite), ovale (ovocite), in forma de secera (drepanocite), sau poikilocitoza (polimorfism).

Reticulocitele sunt forme de hematii eliberate din maduva rosie inainte de maturare, in citoplasma carora se observa resturi de ARN ribozomal.

Celulele albe sau leucocitele (gr. leucos"alb") se numesc astfel deoarece pe frotiurile necolorate apar albe, citoplasma lor nu contine pigmenti. Numarul lor la om este de 5000-8000/ mm³ de sange. Pe frotiurile colorate dupa forma nucleului si granulatiile din citoplasma se disting urmatoarele categorii de celule:

a.      leucocite granulare sau granulocite care au in citoplasma granulatii specifice, se numesc si polimorfonucleare deoarece nucleul are mai multi lobi. Sunt de mai multe categorii: neutrofile, eozinofile si bazofile.

b.     leucocite agranulare sau agranulocite nu contin granulatii specifice, se numesc si mononucleare deoarece nucleul nu este lobat. Din aceasta categorie fac parte limfocitul si monocitul.

Neutrofilele au dimensiuni de 10-12 µ si sunt cele mai numeroase leucocite, 40-75% . La om sunt in jur de 4500 mm³ de sange (fig.132).

mitocondrii

granulatii mari granulatii mici lizozomi nucleu reticul endoplasmatic rugos

Fig. 132 Neutrofil, schema

Nucleul este format din lobi, multilobat legati prin punti nucleoplasmatice. Trei lobi la neutrofilele tinere si cinci lobi la neutrofilele adulte. Pe frotiurile de sange provenit de la femei la 3% din numarul neutrofilelor, pe unul din lobi apare o prelungire numita corpuscul Barr care reprezinta un cromozom X condensat.

In citoplasma se observa doua tipuri de granulatii. Granulatii mari, putin numeroase numite secundare ,de culoare purpurie, azurofile, au in centrul granulei, o zona densa si contin peroxidaza si enzime. Granulatiile mai mici sunt nespecifice, nu se observa la microscopul optic si contin colagenaza, elastaza si peroxizomi.

Neutrofilele au actiune extravasculara in fazele timpurii ale unui proces infectios acut.

Eozinofilele au dimensiuni intre 13-15 µ si reprezinta 1-6% din celulele albe, mai numeroase in starile alergice si parazitare. Sunt cele mai mari celule din grupul leucocitelor granulare, numarul lor la om este de 160/mm³ de sange (fig. 133).

granule cu cristaloid

granule cu cristaloid mitocondrii nucleu

Fig. 133 Euzinofil, schema

Nucleul este mare bilobat, in "desaga" cu heterocromatina langa membrana nucleara si eucromatina central. In citoplasma acidofila se gasesc granulatii specifice eozinofile colorate in roz inchis, mari, numeroase si granulatii nespecifice azurofile. In granulatii se gasesc enzime toxice pentru bacterii, fiecare granula este inconjurata de membrane. Granulatiile mari au in axul lung un cristaloid electronodens format dintr-un miez care contine fosfolipide si acizi grasi nesaturati si o zona externa bogata in fosfataza acida. In granulele eozinofilelor se mai gasesc si alte hidrolaze acide ca glucuronidaze, catepsine, ribonucleaze, arilsulfataza.

Eozinofilele se formeaza in maduva osoasa hematogena, trec in sangele periferic si apoi in tesuturile mucoasei tubului digestiv, uterului, derm etc. Eozinofilele elimina arilsulfataza si histaminaza in reactia alergica, participa la realizarea raspunsului imun si fagocitoza.

Bazofilele sunt celule sferice, au dimensiuni intre 12-15µ si sunt rare reprezentand 0,5-1% din celulele albe. La om sunt in jur de 40/mm³ de sange (fig.134).

granulatii

nucleu

Fig.134 Bazofil, schema

Nucleul bazofilelor este bilobat cu heterocromatina periferica si eucromatina centrala.

Granulatiile specifice sunt bazofile, se coloreaza cu coloranti bazici de unde si numele, au culoarea albastru inchis sunt mari, numeroase si fac greu observabil nucleul. Granulatiile sunt limitate de o membrana, au continut granular si figuri mielinice. In granulatii se mai gasesc enzime hidrolitice, heparan sulfat, histamine prostaglandine, glicozaminoglicani.

Bazofilele se formeaza in maduva rosie, trec in sange si la nivelul capilarelor in tesuturi unde devin mastocite. Acestea au rol in starile inflamatorii, starile de soc sau de stress prin eliberarea substantelor continute in granulatii la contactul cu antigenii. Bazofilul are rol in hemostazie prin actiunea anticoagulanta a heparinei si vasodilatatoare a histaminei

Limfocitele sunt celule sferice, fiind tipul celular foarte raspandit in populatia celulelor albe, 20-45% cu dimensiuni cuprinse intre 6-8 µ limfocite mici, 8-12 µ limfocite mijlocii si 12-15 µ limfocite mari. La om sunt in jur de 2000/mm³ de sange.

Citoplasma este redusa la un inel perinuclear. In ea se gasesc numerosi ribosomi, mitocondrii de aspect variat, un reticul endoplasmic redus si un aparat Golgi slab dezvoltat. Nucleul este sferic si intens colorat.

Limfocitele se gasesc in sistemul limfatic si sange, in circulatie predomina limfocitele mici si mijlocii. Din punct de vedere functional, exista doua tipuri de limfocite: limfocitele T care sunt dependente de timus si limfocitele B, care au fost observate pentru prima data in bursa lui Fabricius la pasari.

Limfocitele T sau timo-dependente sunt cele mai numeroase in sangele periferic. Limfocitele T activate de fitohemaglutinina si concavalina A secreta limfokine. Acest tip de limfocite se aglomereaza in jurul celulelor straine, adera la suprafata lor si prin actiune directa, citotoxica le distrug. Au fost identificate mai multe tipuri de limfocite T: limfocite T, reglatoare (helper, amplificatoare, contrasupresoare, supresoare si cu actiune intarziata) si limfocite T, efectoare. Intre ele exista diferente in ceea ce priveste proteinele de membrana.

Monocitele reprezinta 2-14% din celulele albe, iar dimensiunile sunt cuprinse intre 9-12 µ. La om sunt in jur de 500 /mm³ de sange. Monocitele se formeaza din celula steam in maduva osoasa de unde trec in sange. Aici raman 48-72 de ore si apoi prin diapedeza ajung in tesutul conjunctiv unde se transforma in macrofage tisulare (celula Kupffer, osteoclastul, celule adventiceale, microglia, celulele sinusoidale etc).

Forma celulei este rotunda. Membrana celulara este lipoproteica, mozaicata si contine la exterior glicoproteine, are numeroase microvilozitati si formeaza vezicule de micropinocitoza. Membrana emite prelungiri prin care monocitul se deplaseaza in afara vaselor de sange. Nucleul are forma unei potcoave din ce in ce mai indentata pe masura maturarii celulei. Citoplasma este bazofila cu granulatii azurofile, ceea ce da citoplasmei un aspect de "cristale de gheata". In citoplasma se observa mitocondrii mici, aparat Golgi, microfilamente si resturi provenite din degradarea celulei .

Monocitul patrunde din sange in tesutul unde fagociteaza particulele de talie mare.

Placutele sanguine sunt fragmente de celule lipsite de nucleu. Au dimensiuni la mamifere de 2-5 µ. Numarul lor variaza in functie de specie la om sunt 300000-500000/ mm³ de sange. Au forma de disc sau ovala, anucleate. Membrana are un strat format din glicoproteine si glicosaminoglicani cu rol in interactiunea dintre celula si peretele vascular. Membrana poate emite mici valuri si prelungiri digitiforme.

La microscopul optic in centrul trombocitului se observa o citoplasma intens colorata datorita concentratiei mari a organitelor celulare. Citoplasma are doua zone, citoplasma periferica, este slab colorata, se numeste hialomer si contine microtubuli, microfilamente si proteine cu rol in coagularea sangelui. Citoplasma centrala se numeste granulomer si formeaza zona centrala a placutei, ea contine granulatii de marimi diferite, mitocondrii, lizozomi, peroxizomi, microvezicule golgiene, profiluri de reticule endoplasmatic si ribozomi.

Au rol in coagularea sangelui prin interactiunea componentelor placutei, factorul III plachetar, a unor factori tisulari, factori sanguini plasmatici si ioni de calciu.