Virusul Z al soiei

Virusul Z al soiei - Soybean Z virus, potyvirus neclasificat, (Ref. Pop, 2009, TVV, II, 287). A fost descris prima data la Glycine max (Dale si Gibbs, 1975, Intervirology 6, 325), in Australia, plantele infectate natural manifestand simptome persistente de mozaic. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la soia, Gomphrena globosa, Lathyrus odorata, Phaseolus lathyroides si P. vulgaris, producand mozaic la Glycine max, leziuni locale verzi pe frunzele batrane de Phaseolus vulgaris soiul Bountiful, si infectie fara simptome externe la Lathyrus odoratus si Phaseolus lathyroides. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor foliare infectate, unde apar si incluziuni in forma de corpuri-X, care contin virioni. Virusul se transmite prin inoculare de suc. Sucul foliar contine virioni putini. Inactivarea termica are loc la 60-64°C, longevitatea in vitro este de peste 10 zile, iar dilutia limita 10^-3-10^-4. Virionii sunt filamentosi, de regula, flexuosi, cu o lungime modala clara, de 610 nm si canalul central obscur. La ultracentrifugarea preparatelor purificate apare un singur component, genomul consta din ARN monocatenar, iar in virioni exista o singura proteina capsidala. Modul de transmitere in natura fiind necunoscut, nu se recomanda masuri speciale de prevenire.