Virusul arsurii afinului

Blueberry scorch virus BlScV - Virusul arsurii afinului, Carlavirus, Flexiviridae, (Pop, 2009, TVV, III, 543). Se cunosc tulpinile originara Washington 1 (Cavileer s.a., 1994) si tulpina sheep pen hill virus (SPHV) din New Jersey (Martin s.a., 1992), denumite si tulpini ale coastelor vestica si, respectiv, estica ale S.U.A. (Bristow s.a., 2000, Phytopathology 90 (5), 474). Este inrudit serologic cu carlavirusurile carnation latent, chrysanthemum B, dandelion, elderberry, helenium S, potato M, potato S, pea streak si red clover vein mosaic. Testul ELISA este cel mai bun pentru diagnosticarea virusului. Sucul de Vaccinium avand pH scazut, extractia se face omogenizand frunzele in tampon cu pH peste 6 si foarte concentrat, de recomandat 10 x PBS sau nicotina 0,5 % (Bristow s.a., 2000, l.c.). Boala a fost depistata prima data, in 1980, la Vaccinium corymbosum soiul Berkeley, intr-o cultura industriala de langa Puyallup, statul Washington (Bristow si Martin, 1987, Phytopathology 77, 1721), apoi in mai multe culturi industriale de afin din vestul statului Washington si de pe valea Willamette din estul statului Oregon (MacDonald si Martin, 1990, Can. Plant Dis. Surv. 70, 95). Ulterior, s-a constatat ca boala "sheep pen hill" raspandita in statul New Jersey (S.U.A.) este produsa de tulpini ale aceluiasi virus (Cavileer s.a., 1994, J. Gen. Virol. 75, 711). Boala este economic importanta avand mari posibilitati de raspandire, la soiurile sensibile producand pierderi de productie, variabile in functie de soi, de peste 70-80 % (Bristow s.a., 2000, l.c.). În natura, virusul a fost gasit numai la Vaccinium corymbosum, la care produce simptome persistente, variind, in functie de soi, de la necrozarea completa a florilor, frunzelor tinere si a lastarilor soiurilor sensibile pana la infectii fara simptome externe, in cazul soiurilor tolerante. Un numar mic de soiuri manifesta cloroze foliare marginale si necrozarea florilor si a frunzelor, iar altele numai cloroze foliare marginale. Noile frunze formate se rasucesc in lungul nervurii principale, devenind negre sau oranj. Florile sunt afectate din momentul deschiderii corolei, devenind, la inceput, brune, apoi cafenii si, in final, albicioase sau cenusii. Acestea nu cad in cursul verii iar, daca nu sunt inlaturate, se gasesc pe plante si in primavara urmatoare. Varfurile lastarilor sunt distruse pe o portiune de 4-5 cm, determinand aparitia de noi lastari laterali. Dupa cativa ani, plantele infectate se deosebesc prin aspectul lor tufos, pozitia erecta a lastarilor si productie neinsemnata, in cazul unor soiuri, avand loc distrugerea totala a tufelor, precedata de un declin progresiv. În experiente controlate, din 59 soiuri infectate, 30 au manifestat distrugerea florilor frunzelor si a varfurilor lastarilor, 3 numai clorozarea marginala a frunzelor, iar la 26 nu au aparut simptome externe fiind considerate tolerante. Majoritatea soiurilor manifesta simptome in primul an iar unele numai in al doilea sau al treielea an de la infectie. Virusul nu a avut nici un efect asupra polenului mai multor soiuri, a redus productia soiului sensibil Pemberton, in al treielea an de la aparitia simptomelor, cu 85 % si nu a redus semnificativ productia la 6 soiuri tolerante (Concord, Jersey, Olympia, Washington, N51G sio U-254), care nu au manifestat simptome externe (Bristow s.a., 2000, l.c.). Tulpina SPHV a fost transmisa, mecanic si prin afide, la Chenopodium amaranticolor si C. quinoa (Hillman s.a., 1995; Cavileer s.a., 1994) in timp ce numeroase alte plante s-au dovedit nesusceptibile (Brunt si Martin, 1991). Ca indicatori pot fi utilizate soiurile de afin sensibile Atlantic, Berkeley, Collins, Dixi, Pemberton s.a. Plantele soiului Berkeley infectate cu BlScV si cu Blueberry shock virus au manifestat patari rosii oranj pe unele frunze, iar soiul Rubel a fost singurul care a manifestat desene lineare in forma frunzei de stejar la inocularea cu tulpina SPHV. În cazul acestei tulpini, pot fi utilizate ca plante test C. amaranticolor si C. quinoa. Particulele virale au fost gasite in citoplasma celulelor mezofilului si epidermei din frunze si radacini, unde s-au gasit si incluziuni sub forma de viroplasme continand virioni. Izolatele de pe coasta de est a S.U.A. (SPHV) au fost transmise experimental, mecanic si prin afide, la C. amaranticolor si C. quinoa, ceea ce nu s-a reusit cu izolatele vestice. Bristow s.a (2000, l.c.) arata ca afidul Fimbriaphis fimbriata este principalul vector al virusului in natura si in teste controlate. În plantatii, virusul se raspandeste radial si in vetre de la sursa de infectie, in cazul soiului Berkeley, atacul crescand, dupa o curba sigmoidala, de la 0 % in 1987 la aproape 80 % in 1991. Sucul extras din frunzele infectate contine putini virioni. Acestia sunt filamentosi, de regula drepti, cu o lungime modala clara de 690 nm si groase de 14 nm, canalul central fiind neevident si structura helicoidala obscura. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unei singure componente, genomul consta din ARN monocatenar, linear, unipartit, iar virionii contin o singura proteina capsidala. Boala poate fi prevenita prin evitarea introducerii virusului in zonele necontaminate, prin masuri de carantina si utilizand plantarea de material certificat, liber de virusuri, inclusiv in cazul soiurilor tolerante care nu manifesta simptome. Eliminarea tufelor infectate pe baza prezentei simptomelor externe nu este o masura practica de prevenire, deoarece plantele infectate primar manifesta simptome numai in al doilea an de la inocularea virusului de catre afidele vectoare. Pentru ca aceasta sa fie eficace, este necesar ca toate plantele infectate, sensibile sau tolerante, sa fie identificate si eliminate inainte de inceperea transmiterii virusului prin afide care are loc la sfarsitul primaverii. Masurile preventive de baza sunt plantarea de material saditor sanatos izolat in spatiu de culturile contaminate, comabterea sistematica a afidelor vectoare si cultivarea soiurilor tolerante libere de virus.