Creeaza.com - informatii profesionale despre


Simplitatea lucrurilor complicate - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » botanica
Virusul clarifierii nervurilor tomatelor

Virusul clarifierii nervurilor tomatelor


Virusul clarifierii nervurilor tomatelor - Tomato vein clearing virus, ToVCV, Nucleorhabdovirus, Rhabdoviridae, sinonim Eggplant mottled dwarf virus, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 175). A fost descris prima data la Lycopersicon esculentum, in Japonia (Kano s.a., 1981, Ann. Phytopath. Soc. Japan 47, 138), plantele infectate natural manifestand simptome persistente de clarifierea nervurilor, ingalbenirea nervurilor, marmorare, incretirea frunzelor si piticire. Artificial, virusul a fost transmis la diferite plante producand leziuni locale necrotice la Datura stramonium, leziuni locale clorotice la Chenopodium murale si Tetragonia expansa, leziuni clorotice locale si sistemice, clarifierea si ingalbenirea nervurilor la Petunia hybrida, Nicotiana glutinosa si N. rustica si leziuni locale sistemice, clarifierea si ingalbenirea nervurilor si incretirea la Lycopersicon esculentum. Virionii se gasesc in celulele infectate din toate partile plantelor, fiind localizati in citoplasma, nuclei, spatiul perinuclear si reticulul endoplasmatic. Experimental, virusul poate fi transmis prin inoculare de suc si altoire, iar in natura este transmis, probabil, de o insecta. Inactivarea termica are loc la 40°C, longevitatea in vitro este de 2 zile la 4°C si 0 -1 zi la 20°C, iar dilutia limita 10-3-10-4. Sucul foliar contine numerosi virioni, iar infectivitatea acestuia scade dupa tratarea cu eter etilic. Virionii sunt in forma de rhabdo sau cartus, cu anvelopa, avand lungime modala clara de 240-250 nm, 86-88 nm in diametru, canalul central evident, structura helicoidala evidenta si pasul helixului de 4 nm. În ultracentrifugare, se obtine o singura componenta, iar virionii contin patru proteine.







Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.