Virusul
clorozei infectioase a tomatelor - Tomato
infectious chlorosis virus TICV, Crinivirus, Closteroviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 121). A fost descris prima data la tomate (Lycopersicon esculentum), in California
(Duffus s.a., 1996, Eur. J.
Plant Pathol. 102, 219.) si Florida
(Simone s.a., 1996, Tom.
Inst. Proc. 71-74), S.U.A., ulterior fiind identificat
in Portugalia, Italia, Spania, Grecia si Indonezia (Verhoeven s.a., 2003, Plant Dis.
87, 872). Boala prezinta mare
importanta economica, mai ales pentru culturile de tomate din
sere si camp, in Grecia inregistrandu-se atacuri
de pana la 80-100 %. În conditii de infectii
naturale, virusul infecteaza tomatele (Lycopersicon
esculentum), cartoful (Solanum
tuberoum), salata (Lactuca sativa),
anghinaria (Cynara scolymus), Cynaria cardunculus, petunia (Petunia x hybrida), Physalis ixocarpa, Malva spp., si Ranunculus spp. Plantele
de tomate infectate natural manifesta cloroza severa pe frunzele
complet crescute in timp ce frunzele tinere raman
fara simptome. În Spania, plantele de tomate infectate in
camp si sere au manifestat ingalbeniri internervuriene,
bronzarea, fragilitatea si rasucirea frunzelor bazale. Spre deosebire
de cele mai multe viroze ale plantelor, simptomele de ingalbenire
produse de TICV nu sunt usor de recunoscut, aparand mai ales pe
frunzele mai batrane si fiind asemanatoare cu cele produse
de malnutritie sau de senescenta.
Prin inoculari artificiale virusul a
fost transmis la Nicotiana benthamiana , N. clevelandii si Physalis wrightii. Virusul a fost identificat
in frunzele, tulpinile si radacinile tomatelor bolnave,
in citoplasma celulelor floemului producand incluziuni sub
forma de cisterne, caracteristice virusurilor din familia Closteroviridae, fiind distribuit inegal
in plantele de tomate, concentractia maxima gasindu-se
in frunzele cele mai tinere complet dezvoltate care manifesta
simptome de ingalbenire (Li
s.a., 1998, Plant Dis. 82, 84). Virusul nu a fost
transmis prin inoculare de suc. Vectorul cel mai efcient al acestuia
in natura este musculita alba de
sera, Trialeurodes vaporariorum,
iar, spre deosebire de Tomoto clorosis
crinivirus, nu este transmis de musculitele Bemisia tabaci si Trialeurodes
abutilonea. Relatia dintre virus si vectori este de tip semi-persistent.
În conditiile din Europa, plantele gazda de iernare sunt culturile de Cynaria scolymus si speciile perene
de Malva (Caciagli s.a., 2003, Z. PflKrankh. u. PflSchutz 110,
79), iar in sudul Californiei specia spontana perena Cynara cardunculus. Virionii sunt sub
forma de bastonase filamentoase flexuoase, avand o lungime
modala clara de 850-900 nm si 12 nm
in diametru, iar genomul este ARN monocatenar, bipartit. Infectiile
sunt dificil de prevenit, vectorul avand o capacitate mare de
inmultire atat in sera cat si in
camp.
.com