Virusul latent la rubus phoenicolasius

Virusul latent la rubus phoenicolasius - Wineberry latent virus, WLV,

Sinonim: Loganoberry calico virus.

Acronime: (Standard).

Taxonomie, inrudiri. Este asemanator carlavirusurilor, dovedindu-se neinrudit serologic cu 9 carlavirusuri cunoscute.

Istoric, distributie geografica. A fost izolat prima data de Jones (1974) de la o planta de Rubus phoenicolasius fara simptome externe, original importata din S.U.A., cultivata cel putin 10 ani in camp, la Invergowire, Scotia (Jones, 1977), originea geografica exacta a virusului fiind deci necunoscuta. În prezent, virusul este raspandirt in S.U.A si Regatul Unit (Jones, 1985; Jones s.a., 1990).

Diagnoza. Virusul poate fi diagnosticat usor prin transmiteri mecanice la Chenopodium quinoa si imunoelectronomicroscopie.

Plante gazda, simptome. Plantele de Rubus phoenicolasius infectate natural nu manifesta simptome  externe, insa s-a aratat ca la zmeurul negru (Rubus occidentalis) ar apare simptome de "calico disease-like" (Jones, 1991).

Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Beta macrocarpa, Chenopodium album, C. amaranticolor, C. ambrosioides, C. foetidum, C. murale, C. quinoa, Gomphrena globosa, Lycopersicon esculentum, Spinacia oleracea si Tetragonia expansa, nesusceptibile dovedindu-se Apium graveolens, Datura stramonium, Nicotiana clevelandii, N. debneyi, N. glutinosa, N. rustica, N. tabacum, Petunia hybrida, Phaseolus vulgaris, Pisum sativum si Vicia faba (Jones, 1977).

Plante test. Inoculat artificial, virusul produce leziuni locale necrotice la Gomphrena globosa, Chenopodium album, C. amaranticolor, C. ambrosioides, C. murale si C. quinoa.

Citopatologie. Virionii se gasesc in frunze si in toate partile plantelor.

Transmitere, raspandire. Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc si altoire, iar in natura este transmis de afidul Macrosiphum euphorbiae si raspandit la distanta prin multiplicarea materialului saditor infectat.

Proprietatile virusului in suc. Sucul foliar contine putini virioni. Inactivarea termica are loc la mai putin de 70°C, logevitatea in vitro la 18°C este mai scurta de 8 zile, dilutia limita 10^-3-10^-4 iar infectivitatea nu este afectata de tratamente cu eter etilic.

Purificare. Dupa Jones s.a. (1990).

Morfologia particulelor. Virionii sunt filamentosi, de regula flexuosi, avand o lungime modala clara de 620 nm, 12 nm in diametru, canalul axial obscur si baza helixului obscura.

Proprietati fizice. La ultracentrifugare, preparatele purificate se separa in doua componente, avand coeficientii de sedimentare intre 115 si 125 S, densitatile in CsCl de 1,29 si 1,39 g/cm^-3 si in Cs₂SO₄ 1,25 si 1,26 g/cm^-3, iar raportul A₂₆₀/A₂₈₀ egal cu 1,26.

Proprietati biochimice. Virionii contin 5 % acid nucleic si 95 % proteina. Genomul consta din ARN monocatenar, linear, unipartit. În virioni nu s-a gasit acid nucleic negenomic, in celulele infectate s-a identificat un ARNdc specific virusului, avand 17 pkb, iar virionii contin o singura proteina capsidala cu Mr 31000 (Jones s.a., 1990).

Combatere. Masurile de prevenire constau in combaterea afidelor vectoare si producerea materialului de inmultire certificat, liber de virusuri.

Literatura

Jones, A.T. (1974). Scottish Hort. Res. Inst. Ann. Rep. for 1973, p. 64. - Jones, A.T. (1977). Ann. appl. Biol. 86, 199. - Jones, A.T. (1985). CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 304. - Jones, A.T. (1991). In: Viruses of Plants p.1405. Eds A.A. Brunt s.a., 1997. Univ. Press Cambridge, UK. - Jones, A.T., Mitchelle, M.J., McGavin, W.J., Roberts, I.M. (1990). Ann. appl. Biol. 117, 571.