Creeaza.com - informatii profesionale despre


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » botanica
Virusul mozaicului poinsetiei

Virusul mozaicului poinsetiei


Virusul mozaicului poinsetiei - Poinsettia mosaic virus, PnMV, Tymovirus, (Ref. Pop, 2009, TVV, IV, 266). A fost descris prima data la Euphorbia pulcherrima (syn: Poinsettia pulcherrima), Fulton si Fulton (1980, Phytopathology 70, 321), in Wisconsin, S.U.A., ulterior fiind identificat in Australia, Germania, Regatul Unit (Koenig s.a., 1986, CMI/AAB Descr. Pl. Viruses No. 311, 4 pp). Infectate natural cu acest virus sunt plantele speciilor Euphorbia pulcherrima si E. fulgens, la soiurile Annette Hegg Brilliant si Annette Hegg Dark Red plantele infectate manifestand mozaic slab si distorsionarea relativ severa a unor frunze si bractee, bracteele malformate fiind adesea lipsite de culorile lor caracteristice rosietice sau crem. Simptomele variaza in functie de sezon sau dispar la scurt timp de la infectie. În conditiile Americii de Nord boala a fost observata mai ales in octombrie, simptomele fiind favorizate de temperaturile scazute. Plantele diferitelor soiuri infectate natural in Venezuela, manifestau marmorare severa si distorsionarea frunzelor si a bracteelor. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la Datura stramonium, Euphorbia cyathophora, E. marginata, Nicotiana benthamiana, N. clevelandii, N. glutinosa, N. rustica si N. tabacum. Inoculat artificial, virusul produce simptome de mozaic la Euphorbia cyathophora (syn. E. heterophylla) si pete sau cloroze neregulate sistemice la Nicotiana benthamiana, proportia plantelor infectate la inocularea mecanica fiind redus.



Virionii se gasesc in celulele infectate din toate partile plantelor, fiind localizati in citoplasma, nucleoli si cloroplaste (in vacuole), in nucleu gasindu-se numai capside goale. În interiorul cloroplastelor, apar vezicule formate prin invaginarea numai a membranei interne, in timp ce la alte tymovirusuri invaginarile au membrana dubla. Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc, iar in natura se raspandeste prin materialul de inmultire infectat. Sucul foliar contine multi virioni. Inactivarea termica are loc la 60-65ºC, longevitatea in vitro este de 8-10 zile, iar dilutia limita 10-3-10- Virionii sunt izometrici, de 23-24 nm sau 26-29 nm in diametru, avand profil rotund si aranjamentul capsomerelor neevident. În experimentarile lui Carballo s.a. (2001, Plant Dis. 85, 1208), virionii aveau 30 nm in diametru.

La ultracentrifugare apar doua componente, iar punctul izoelectric este pH 7. Genomul consta din ARN monocatenar, linear, monopartit, iar in virioni se gaseste o singura proteina structurala. Replicarea genomului are loc, probabil, in asociatie cu cloroplastele, in veziculele acestora si nu depinde de un virus ajutator. Boala poate fi prevenita prin eliminarea plantelor bolnave de la inmultire si comercializarea plantelor libere de virus, obtinerea acestora fiind posibila prin termoterapie.





Politica de confidentialitate


creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.