Virusul mozaicului trifoiului alb

Virusul mozaicului trifoiului alb - White clover mosaic virus WClMV, Potexvirus,

Sinonime: White clover mosaic potexvirus, Clover mosaic virus, Pea wilt virus (Johnson, 1942; Bos s.a., 1959), Trifolium virus 1, White clover virus 1.

Acronime: (Standard), VMTrA (Ro).

Tulpini. Vezi variabilitate, tulpini.

Taxonomie, inrudiri, relatii. Apartine genului fiind distant inrudit serologic cu potexvirusurile potato X, cactus X, bydragea ringspot si clover yellow mosaic (Guy, 1983).

Diagnoza. Incluziunile in forma de benzi produse de white clover mosaic virus sunt distruse la prepararea exfolierilor epidermice pentru examinare la microscop, dar aceste incluziuni permit diferentierea acestuia de Clover yellow mosaic virus (Bucks ,1971; Beczner si Vassanyi, 1981).

Istoric, distributie geografica. A fost descris prima data la Trifolium repens in S.U.A., de Pierce (1935), in prezent, fiind raspandit in regiunea temperata din toata lumea, producand infectii mari la Trifolium repens   si T. pratense, la ultimul Tapio (1970) constatand o infectie de 21 %.

Plante gazda, simptome. Plantele infectate natural manifesta simptome variabile in functie de sezon.

La trifoiul alb (Trifolium repens), boala se manifesta printr-o marmorare verde-deschis si verde-inchis. Uneori, cea mai mare parte a frunzelor este clorotica prezentand insule sau dungi de culoare verde-inchis. Frunzele infectate nu sunt distorsionate, uneori, prezentand insa zbarcituri si neregularitati in lungul nervurii mediane. Este de presupus ca multe plante sunt infectate fara a manifesta simptome externe.

Plantele de trifoi rosu (Trifolium pratense) infectate natural manifesta o rasucire partiala a foliolelor, patare clorotica difuza, mozaic dungat, clorozarea nervurilor sau aparitia de benzi clorotice in lungul acestora, iar la lucerna (Medicago sativa) boala se manifesta prin clorozarea nervurilor (Tapio, 1970).

Plantele de mazare (Pisum sativum) infectate cu acest virus sunt slab dezoltate, la temperaturi de 15-20°C manifestand clorozarea nervurilor, patare clorotica slab pronuntata, iar peste 20°C se ofilesc total, boala fiind cunoscuta sub numele de "ofilirea mazarii".

Prin inoculare de suc, virusul a fost transmis la Antirrhinum majus, Crotalaria spectabilis, Cucumis sativus, Cucurbita pepo, Cyamopsis tetragonoloba, Datura stramonium, D. inoxa (tulpina indiana), Glycine max, Gomphrena globosa (tulpina californiana), Lycopersicon esculentum, Medicago sativa, Melilotus alba, Nicotiana debneyi, N. megalosiphon, N. rustica, N. sylvestris, Petunia hybrida, Phaseolus lunatus, Ph. vulgaris, Pisum sativum, Trifolium hybridum, T. incarnatum, T. pratense, T. repens, Tropaeolum majus, Vicia faba si Vigna unguiculata, nesusceptibile fiind Amaranthus retroflexus, Apium graveolens, Beta vulgaris, Brassica oleracea ssp. capitata, Calendula officinallis, Capsicum frutescens, Chenopodium amaranticolor, C. quinoa, Gomphrena globosa, Matthiola incana, Nicotiana glutinosa, N. tabacum, Ricinus communis, Solanum melongena, S. nigrum, Tetragonia expansa si Zinnia elegans (Bankroft s.a., 1960; Beczner si Vassanyi, 1981).

Plante test. Inoculat artificial, virusul produce leziuni locale necrotice la Cucumis sativus, leziuni locale necrotice si clorotice si ingalbenire sistemica la Phaseolus vulgaris, leziuni locale clorotice si deformarea frunzelor la Pisum sativum, mozaic la Trifolium spp., leziuni locale necrotice si mozaic la Vicia faba si leziuni locale necrotice si clorotice la Vigna unguiculata (Beczner si Vassanyi, 1981; Guy, 1983). Pentru diagnosticare se foloseste mai ales Phaseolus vulgaris, la mentinerea si multiplicarea virusului Ph. vulgaris si Pisum sativum, iar ca planta nesusceptibila Chenopodium quinoa.

Citopatologie. Virionii se gasesc in citoplasma celulelor infectate din toate partile plantelor. În citoplasma apar, de asemenea, incluziuni constand din corpuri in forma de benzi si putine agregate veziculate care contin virioni.

Variabilitate, tulpini. Virusul prezinta forme care difera intre ele in ceea ce priveste reactia unor specii, o izolata californiana producand leziuni locale la Gomphrena globosa, cele olandeze mozaic la V. sinensis, iar una din India leziuni locale la   Ph. vulgaris, V. sinensis, Datura inoxia, D. stramonium si Ipomoea purpurea.

Transmitere, epidemiologie. Virusul este deosebit de infectios, transmitandu-se cu mare usurinta prin inoculare de suc si, in cazul producerii de rani, prin contactul dintre plante. El poate fi, de asemenea, preluat si transmis de specii de cuscuta (Bos s.a., 1959). La trifoiul rosu (T. pratense), Hampton (1963) a costatat o transmitere prin samanta de 6 %, iar Tapio (1970) de sub 1 %. Perpetuarea infectiei de la un an la altul este asigurata, pe langa transmiterea prin samanta, de culturile de trifoi, iar raspandirea lui in cultura si pe pasuni are loc prin ranile produse la cosit si pasunat.

Proprietatile virusului in suc. Sucul foliar contine numerosi virioni, mai ales cel de fasole si mai putin cel din plantele de trifoi. Inactivarea termica are loc la 60°C, logevitatea in vitro este de 10-99 zile la 4°C, dilutia limita 10^-4-10^-5, iar infectivitatea sucului nu se schimba prin tratare cu eter etilic. La -20°C, virusul rezista cel putin 2 ani, iar in frunze uscate 1-9 ani (Tapio, 1970).

Purificare. Virusul poate fi purificat din frunze de mazare congelate, extractia facandu-se intr-o solutie de 0,1 M K₂HPO₄. Virusul este sedimentat din supernatantul obtinut la centrifugarea joasa prin ultracentrifugare sau precipitat cu o solutie saturata de sulfat de amoniu (1/2 din volum), ori prin aducerea suspensiei la pH 4 .

Serologie. Virusul este moderat sau puternic imunogen si formeaza precipitate floculente in mediu lichid. Dintre testele serologice, se obtin rezultate bune la aglutinarea pe lama. Cu virus fragmentat se obtin, de asemenea, precipitate specifice in testul de imunodifuzie in gel.

Morfologia particulelor. Virionii sunt filamentosi, de regula flexuosi, cu o lugime modala clara, de 480 nm si grosi de 13 nm (Brandes, 1964), avand canalul central obscur, de 3 nm in diametru, pasul helixului de 3,4 nm si structura helicoidala evidenta.

Proprietati fizice. La ultracentrifugare se separa un singur component, cu coeficientul de sedimentare 119 S si punctul izoelectric pH 4 .

Proprietati biochimice. Virionii contin 6 % acid nucleic si 94 % proteina. Genomul consta din ARN monocatenar, linear, unipartit avand 5,845 kb, la terminalul 5' un cap, probabil, de tipul G ppp G iar compozitia in baze este 15,5 % G; 31,8 % A; 26,9 % C si 25,7 % U, infectivitatea nefiind afectata la deproteinizarea cu fenol sau detergent. Virionii contin o proteina cu Mr 14000-20000 (Koenig, 1971).

Combatere. Virusul avand o frecventa ridicata si posibilitati mari de raspandire atat de la un an la altul cat si in cultura si pe pasuni, este necesar sa se elaboreze masuri eficace de prevenire, de perspectiva fiind selectia genotipurilor tolerante sau rezistente. La mazare, soiurile Dark Skinned Perfection, Herkules 3 810 E, Signy, Osterlen si altele prezinta rezistenta fata de izolatele virale nord-europene.