Virusul patarii inelare a garoafelor

Virusul patarii inelare a garoafelor - Carnation ringspot virus, CRSV, Dianthovirus, Tombusviridae, (Pop, 2009, TVV, IV, 60). Denumit si Anjermosaick virus, CRSV este reprezentantul tipic al genului Dianthovirus. Au fost descrise tulpinile N, A si R, care difera in privinta compozitiei si proprietatilor fizico-chimice ale virionilor (Tremaine s.a., 1976, Phytopathology 66, 34). A fost descris prima data la Dianthus spp., in Regatul Unit, de Kassanis (1955, Ann. appl. Biol. 43, 103), in prezent fiind raspandit in regiunile cu clima temperata peste tot unde se gasesc culturi de garoafe. Infectii naturale se gasesc la Dianthus caryophyllus si D. barbatus, la care produce simptome persistente de marmorare, patari inelare, deformari foliare, piticire si distorsionarea florilor. În culturi, simptomele caracteristice acestui virus se observa relativ rar. Pe frunzele tinere, acestea constau in formarea unor pete inelare, uneori concentrice, de 1-2 nm in diametru. Pe frunzele mature se observa zone de culoare cenusie sau verde galbuie, in care se deosebesc pete de forma neregulata sau inelare. Frunzele mai batrane sunt deformate, iar portiunile bazale ale acestora incretite si de culoare purpurie. Plantele sunt mai mici decat normal, productia este redusa cu 15-20 %, iar calitatea florilor grav afectaa, acestea fiind mici, patate si cu caliciul adesea despicat. Pe frunzele plantelor de garoafe inoculate artificial se formaeza inele necrotice concentrice. Prin inoculari artificiale, virusul a fost transmis la numeroase plante ierboase, in timp ce altele sunt nesusceptibile (vezi POP, 2009, TVV, IV, 62). Inoculat artificial, virusul produce leziuni locale si sistemice, inele si pete clorotice sau necrotice la Dianthus barbatus, Gomphrena globosa si Phaseolus vulgaris, leziuni locale necrotice, de regula fara infectie sistemica la Chenopodium amaranticolor, C. quinoa si Tetragonia expansa, leziuni locale necrotice, urmate de marmorare, pete necrotice si distorsionarea frunzelor la Vigna unguiculata si pete sau inele locale cenusii, dupa doua zile de la inoculare, in jurul carora tesuturile se necrozeaza, urmate, la 7 zile, de mozaic nervurian, necroze si distorsiuni sistemice la Saponaria vaccaria (Hakkaart, 1974, Proc. 3 rd Int. Symp. Virus Dis. Orn. Pl. 35).

Virionii se gasesc in citoplasma si nucleii celulelor infectate din toate partile plantelor, incluziunile celulare virale fiind absente. Experimental, virusul este transmisibil prin inoculare de suc si altoire, iar in culturile de garoafe se raspandeste prin contactul dintre plante si uneltele de taiat. Fritsche s.a. (1979) si Trudgill s.a. (1983) au aratat ca raspandirea virusului in natura are loc prin nematozii Longidarus elongatus, L. macrosioma si Xiphinema diversicaudatus. Alti cercetatori (Kleinhempel s.a., 1980, Kegler si Kegler, 1981; Brown si Trudgill, 1984) au demonstrat ca virusul poate persista in sol si infecta plantele susceptibile in absenta nematozilor vectori. Pe scara larga, acesta se raspandeste prin materialul saditor infectat. Sucul foliar contine putini virioni. Inactivarea termica are loc la 80ºC, longevitatea in vitro este de 50-60 zile si dilutia limita 10^-5, iar in suc liofilizat rezista timp de peste 6 ani. Pentru microscopie electronica se recomanda colorarea preparatelor cu acetat de uranil pH 5 . Purificarea a fost efectuata de Tremaine s.a. (1976, l.c.). Virionii sunt izometrici, avand 34 nm in diametru, profil rotund si aranjamentul capsomerelor neevident. Cu toate ca la ultracentrifugarea preparatelor purificate se separa un singur component, se pare ca exista doua categorii de particule, unele continand ARN-1 iar altele, probabil, trei copii ale ARN-2, iar punctul izoelectric este pH 4,5. Genomul este format din doua parti de ARN monocatenar, linear, iar in virioni se gaseste o singura proteina capsidala. Masurile de prevenire sunt asemanatoare cu cele tratate la virusul marmorarii garoafelor. În plus este necesra dezinfectarea solului in care se cultiva clone valoroase libere de virus, prin tratament termic sau cu formalina. Virusul este usor de eliminat din plantele infectate, prin mentinerea acestora timp de 4 saptamani la 37ºC, urmata de inradacinarea separata a varfurilor, sau de cultura de meristeme. În cazul soiurilor mai putin termotolerante, la mijlocul perioadei de termoterapie, temperatura poate fi coborata pentrui 5 zile la 30°C. Testarea plantelor in cadrul sistemului producerii materialului saditor sanatos se face prin transmiteri pe plante test sau prin procedeul ELISA.