Virusul
patarii inelare latente a zamositei - Hibiscus latent ringspot virus HLRV,
Nepovirus, Comoviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, IV, 148). A fost
descris prima data la Hibiscus
rosa-sinensis in Ibadan, Nigeria (Lana,
1974, Pl. Dis. Reptr 58, 1040), in prezent fiind
raspandit in Italia si Nigeria (Brunt s.a., 1981, CMI/AAB Descr. Pl.
Viruses No. 233, 3 pp). Infectii naturale s-au gasit la Hibiscus rosa-sinensis si H. cannabinus, la care produce simptome de cloroze foliare care
dispar la scurt timp de la infectie, in continuare plantele
nemanifestand simptome externe. Prin inoculari artificicale, a fost transmis la Chenopodium amaranticolor, C. murale, C.
quinoa, Gomphrena globosa, Gossypium hirsutum, Nicandra physaloides, Nicotiana
benthamiana, N. clevelandii, Nicotiana x edwardsonii, N. glutinosa, N. tabacum,
Petunia hybrida, Tetragonia expansa si Trifolium incarnatum, alte specii fiind
nesusceptibile.
Inoculat artificial, produce numeroase
leziuni locale necrotice cafenii dupa 5-7 zile fara
infectie sistemica la Chenopodium
murale, leziuni locale clorotice mici dupa 4-6 zile urmate de
patari clorotice sistemice si necroze apicale la C. quinoa, leziuni locale necrotice mici
cenusii dupa 5-6 zile mai tarziu cu margine rosietica
la Gomphrena globosa, cloroze foliare
dupa 10-15 zile frunzele dezvoltate mai tarziu fiind deseori
fara simptome la Hibiscus
cannabinus, cloroze foliare sistemice fine la Nicotiana clevelandii si cloroze foliare evidente dupa
15-18 zile la Trifolium incarnatum.
Experimental, este transmisibil prin inoculare de suc
si altoire, iar in natura se raspandeste,
probabil, printr-un nematod. Sucul foliar contine
putini virioni. În suc de N.
clevelandii, inactivarea termica are loc la 64-66ºC, longevitatea
in vitro este de 21-28 zile la
20ºC, iar dilutia limita este 10-4-10-5. Virionii sunt izometrici, avand 28 nm in diametru,
profil unghiular si aranjamentul capsomerelor obscur. Desi particulele au aceeasi marime, la
ultracentrifugare, preparatele purificate se sedimenteaza sub forma
de trei componente, genomul consta din doua molecule de ARN (ARN-1
si ARN-2) monocatenar. Prevenirea extinderii
atacului se realizeaza prin eliminarea plantelor infectate din
cultura.