Virusul patarii necrotice a pepenelui galben

Virusul patarii necrotice a pepenelui galben - Melon necrotic spot virus MNSV, Carmovirus, Tombusviridae, (Ref. Pop, 2009, TVV, III, 267). A fost descris prima data la Cucumis sativus, in Japonia (Kishi, 1966, Ann. Phytopath. Soc. Japan 32, 138). În prezent, are o raspandire generala, fiind identificata in Japonia, California (SUA), Regatul Unit, Franta, Grecia, Olanda si Spania (Blancard s.a., 1994, A colour atlas of cucurbit diseases. Manson Publishing Ltd., Centre Impression, Limoges, France, 299 pp). În Franta, boala apare mai ales in partea de sud-est, fiind comuna la pepenele galben din sere si solarii, crescut in sol sau pe substraturi nutritive, culturile din camp fiind mai rar atacate. Boala este frecventa, de asemenea, in Japonia, unde pagubele produse sunt apreciate la cca. 10 % din recolta probabila. Infectii naturale cu acest virus s-au gasit numai la pepenele galben (Cucumis melo) si la castraveti (C. sativus). La pepenele galben, pe frunzele plantelor infectate apar numeroase pete mici sistemice, la inceput, clorotice, care se necrozeaza rapid, initial, pe fata inferioara a limbului avand un aspect uleios iar, mai tarziu, pastrandu-se numai un halou unsuros. Cu timpul, petele se raspandesc in lungul unor portiuni ale nervurilor principale, ducand la distrugerea unor parti ale plantelor. Virusul poate infecta locurile de taiere ale varfurilor lastarilor, de unde invadeaza planta, producand dungi superficiale brune in lungul tulpinii si pete mici necrotice, foarte caracteristice, pe frunze. Plantele de castraveti infectate natural manifesta pete necrotice cu marginea de culoare bruna inchis, care se maresc treptat, conflueaza, formand zone necrotice extinse. Boala apare, la inceput, pe frunzele bazale, extinzandu-se apoi la cele din etajele mai superioare. Inoculat artificial, virusul prodice leziuni locale necrotice si, ocazional, necroze sistemice la Cucumis melo, leziuni locale clorotice si, uneori, cloroze sau patari sistemice la C. sativus, leziuni locale fara infectie sistemica la Citrullus lanatus, Cucurbita moschata si Lagenaria siceraria si patari necrotice fara infectie sistemica la Vigna unguiculata ssp. sesquipedalis. Virionii se gasesc in citoplasma si vacuolele celulelor infectate din frunze, radacini, tulpini, petiol, fructe si seminte, in citoplasma aparand, de asemenea, incluziuni cristaline care contin virioni. Experimental, virusul este usor transmisibil prin inoculare de suc. În natura, se transmite prin ciuperca Olpidium radicale, zoosporii acesteia gasindu-se si innotand in apa capilara din sol.

Virusul din sol se ataseaza de membrana zoosporilor si este transmis, cand acestia penetreaza radacina unei plante sanatoase.Virusul fiind foarte rezistent, iar zoosporii ciupercii gasindu-se in resturile vegetale, rezulta ca solurile contaminate se pot pastra in aceasta stare timp de mai multi ani. Virusul se transmite, de asemenea, usor, prin operatiile de taiere care au loc la intretinerea si recoltarea culturilor, precum si, eventual, prin contactul dintre frunze. Plantele de dovlecel mai pot fi infectate prin intermediul semintelor, rata contaminarii acestora fiind de 1-22 %. Totusi, acest mod de transmitere este, probabil, indirect, infectiile neavand loc daca insamatarea se face in substrat steril. De asemenea, transmiterea prin samanta este frecventa cand solul contine ciuperca vectoare. În SUA, virusul este transmis si printr-o specie de Diabrotica, necunoscuta in Anglia si Franta. Virusul este prezent in multe zone de cultura cu conditii climatice variate, cum sunt cele din Japonia, California, Anglia, Olanda, Franta, Grecia si Spania. Sucul extras din frunze contine putini virioni, inactivarea termica are loc la 60°C, longevitatea in vitro este de 9-32 zile, iar dilutia limita 10^-4-10^-5. Virionii sunt izometrici, de 30 nm in diametru, cu profil unghiular si aranjamentul capsomerelor evident. Preparatele purificate se sedimenteaza sub forma unui singur component, genomul consta din ARN monocatenar, linear, unipartit. Aparitia bolii este favorizata de temperaturi si lumina scazute. La inceput, se recomanda eliminarea si distrugerea primelor plante infectate, dar, daca inoculul se gaseste in sol sau in substratul nutritiv, masura are efect redus. Tratamentele contra ciupercii vectoare limiteaza raspandirea bolii, mai ales in cazul culturilor pe substrat artificial. Astfel, in Anglia si Olanda, adausul de Agral (20 mg/l) in solutia nutritiva a fost eficace in cazul castravetilor cultivati pe vata minerala. Riscul transmiterii mecanice poate fi evitat prin dezinfectarea inventarului de lucru, in fosfat trisodic sau hipoclorit de sodiu. Se cunosc si soiuri rezistente continand gena recesiva nsv, dar acestea lipsesc in cazul tipului Charentais. Masurile generale de prevenire constau in dezinfectarea solului, aplicarea rotatiei culturilor, evitarea refolosirii sau dezinfectarea substratului de cultura, adaugarea de Agral la solutia nutritiva, altoirea pe specia rezitenta Cucurbita ficifolia si dezinfectarea uneltelor de lucru. În Spania, Coudriet s.a. (1981) au identificat gena nsv de rezistenta la MNSV, cu care s-au creat soiurile rezistente Primal F1, Planters Jumbo si PI 161375, care au fost insa infectate de izolata spaniola MNSV-264.