EROZIUNEA EOLIANA a solului

EROZIUNEA EOLIANA

In multe tari ea este la fel de importanta sau chiar mai importanta decat eroziunea produsa de apa.

Ca manifestare, seamana cu eroziunea de suprafata, fiind mai greu de observat pe teren. Totusi, in timpul producerii (furtunile de praf) afecteaza semnificativ fertilitatea terenurilor de pe care se produce desprinderea dar si a celor pe care se depun particulele de praf. In plus, sunt acoperite terenuri cu alte utilitati si chiar localitati.

Este o forma de eroziune specifica terenurilor plane sau foarte putin framantate, lipsite de paduri si expuse la vant puternic.

In lipsa unui covor vegetal legat, fenomenul capata un aspect accentuat, scotand din circuitul agricol suprafete importante.

Eroziunea eoliana va fi accelerata de interventiile omului asupra invelisului vegetal natural.

Eroziunea eoliana poate fi franata sau favorizata si de modul de utilizare a terenului: terenul arat are o rezistenta mai redusa la desprinderea de catre vant.

Solurile cu structura si textura buna, granulara, au o rezistenta mai buna la eroziunea eoliana.

Daca primavara, cand ar trebui sa se dezvolte intens covorul vegetal, este secetoasa atunci va fi favorizata eroziunea eoliana. Acelasi lucru se intampla cvasipermanent in zonele aride, semidesertice, asa cum este regiunea Sahel din Africa (regiune de la periferia desertului Sahara). In aceste teritorii formarea prafului usor transportabil de catre curentii de aer are loc atat prin variatiile zilnice mari de temperatura cat si prin efectul de "slefuire" al curentului de aer incarcat cu nisip asupra rocilor.

O comparatie intre eroziunea eoliana si cea produsa de apa va evidentia urmatoarele aspecte:

- eroziunea eoliana este dezvoltata pe terenuri intinse, relativ plane si nu este influentata de gravitatie pe cand eroziunea produsa de apa se poate produce doar pe terenurile in panta (viteza de curgere a apei este guvernata de legea Chezy:; in care: i - panta de curgere, R- raza hidraulica, C - coeficientul lui Chezy);

- materialele transportate de apa se deplaseaza in directia pantei, ajungand in emisari (locurile in care se varsa cursurile de apa);

- materialul transportat de vant urmeaza directia de deplasare a vanturilor puternice (exemplu: furtunile de praf galben din Coreea, cu sursa de plecare din China);

- eroziunea eoliana este favorizata de vremea secetoasa iar cea produsa de apa se produce in perioadele cu ploi foarte abundente, torentiale;

- eroziunea eoliana se produce doar la suprafata terenului pe cand cea produsa de apa se poate dezvolta atat la suprafata cat si in adancimea terenului (siroaie, ogase, ravene, torenti, rape);

- ambele forme de eroziune au aceleasi trei etape importante: desprinderea particulelor de teren, transportul si depunerea acestora (particulele transportate de apa se numesc, dupa ajungerea in albia cursurilor de apa, aluviuni); de asemenea, ambele produc pagube atat la locul de desprindere cat si la cel de depunere.

Efectul de eroziune eoliana se autointretine prin urmatorul proces:

- vegetatia este distrusa prin acoperirea frunzelor cu praf si prin accentuarea evaporatiei apei din sol;

- plantele slabite vor fi dezradacinate de vanturile puternice;

- terenul neprotejat de vegetatie va cadea prada eroziunii eoliene.

Una dintre urmarile eroziunii eoliene si a furtunilor de praf este formarea straturilor de löess si a depozitelor de nisip (la locul de depunere) ca si a deserturilor pietroase (la locul de manifestare activa a procesului de desprindere-slefuire).

In Romania exista suprafete intinse "acoperite" de löess (in straturi de grosimi de pana la 12-15 m), de exemplu in judetele Constanta, Tulcea, Braila, Galati, etc. Löessul este un praf cimentat, macroporos si sensibil la umezire si creeaza probleme ca teren de fundare pentru constructii (daca este umezit da tasari mari, rapide si diferentiate de la un loc la altul).

Avem in Romania si suprafete semnificative acoperite de acumulari de nisip (dune, grinduri). Unele dintre aceste nisipuri sunt mobile sau simimobile, necesitand lucrari pentru contracararea eroziunii eoliene (circa 100.000 ha), mai ales prin plantatii silvice si perdele forestiere.

Specialistii estimeaza la circa 600.000 ha alte suprafete nisipoase care necesita lucrari de aparare contra eroziunii eoliene si de ameliorare a calitatilor lor ca terenuri agricole. Zonele cu asemenea situatii sunt in sudul Olteniei, in zona Deltei Dunarii si a Luncii Dunarii, in zona litoralului Marii Negre, pe malul Siretului si a altor rauri.[1]