INDIGUIRI DE APARARE CONTRA INUNDATIILOR

Generalitati

In tara noastra pericol de inundatie creaza atit Dunarea cit si toate riurile interioare (circa 3,5mil ha sunt periclitate). Impotriva inundatiilor trebuie protejate : sectorul agricol, centrele populate, obiectivele economice si caile de transport.

Apararea impotriva inundatiilor se poate realiza prin:

- regularizarea scurgerii pe versantii bazinului hidrografic;

- marirea capacitatii de transport a albiei medii (principale) a riului;

- derivarea unor debite (catre alte riuri sau catre sectoare situate in aval de obiectul ce trebuie aparat);

- realizarea de lacuri de acumulare;

- lucrari de indiguire a albiei medii.

In mod rational, lucrarile de mai sus se aplica combinat (dintre acestea regularizarea scurgerii pe versanti nu trebuie sa lipseasca).

Indiguirile se aplica de regula in sectorul inferior al riului si cu prudenta in sectorul superior si mijlociu, pentru ca produc dezatenuarea naturala a viiturilor (realizata in albia majora). Pentru a nu produce perturbari mari in regimul hidrologic al riului este necesar ca digurile sa se amplaseze la distante mai mari de malurile albiei principale.

Trebuie mentionat ca excesul de umiditate din lunci nu se poate inlatura doar prin indiguiri, el avind si alta provenienta decit revarsarea riurilor (se vor aplica si lucrari de desecari, irigatiile vor fi bine gindite si agrotehnica va fi stiintifica).

Indiguirile sint cele mai vechi si mai raspindite lucrari de aparare contra inundatiilor. In tara noastra din cele cca 3,5 mil ha teren cu risc de inundare, doar 3mil ha reprezinta suprafete potential indiguibile (suprafata in mare parte indiguita: cca 2,7- 2,8 mil ha in 1990 !?).

Cauzele inundatiilor sunt urmatoarele:

- viiturile riurilor (ploi abundente, topirea zapezilor sau ambele),

- capacitatea redusa de transport a albiei medii,

- relief cu versanti abrupti si retea hidrografica densa, care permit o concentrare rapida a scurgerii,

- lipsa unei vegetatii bine dezvoltate (incheiate) in bazinul hidrografic (cresterea coeficientului de scurgere),

- exploatarea nerationala a terenurilor din bazinul hidrografic: defrisarea padurilor, pasunatul excesiv, metode agrotehnice necorespunzatoare,

- existenta proceselor de eroziune de suprafata si in adincime in bazinul hidrografic,

- formarea zapoarelor in sectoarele de riu cu transeu foarte sinuos,

- remuuri la confluente sau datorate unor lucrari hidrotehnice proiectate nerational in albie,

- indiguirile realizate pe lungimi mari si prea apropiate de malurile albiei medii.

Valorile debitelor maxime de viitura se stabilesc conform metodologiei elaborate de Institutul de Meteorologie si Hidrologie (IM.H.) in functie de suprafata bazinului hidrografic si de ploile cazute in bazinul respectiv. Trebuie mentionat rolul de atenuare naturala a viiturilor pe care il indeplineste albia majora. Prin indiguire se produce o dezatenuare care poate avea efecte daunatoare (inundatii) in aval de sectorul indiguit.

Fig. 114 Dezatenuarea undelor de viitura prin indiguire

Clasificarea digurilor

Suprafata terenului inundabil este delimitata de curba de nivel pina la care se intind cele mai mari ape revarsate. O indiguire are trei zone:

- zona intre dig si malul albiei principale (zona dig-mal sau vorland),

- incinta indiguita (zona aparata de inundatie),

- zona digului (ocupata de dig ampriza dig).

Un sector de lunca inundabila care poate fi aparat de inundatii independent de restul luncii poarta denumirea de unitate inundabila.

Hidrogradul (a zecea parte din amplitudinea de variatie a nivelelor riului de la nivelul minim minimorum la nivelul maxim maximorum) variaza de la o sectiune la alta a riului si se modifica dupa indiguire pentru o sectiune studiata, datorita suprainaltarii nivelelor prin incorsetarea scurgerii. Datorita unor ingustari exagerate prin indiguire, hidrogradul poate atinge valori foarte mari (ex. Timis, Somes, Crisuri : O,6-0,8m).

1. Clasificarea digurilor dupa rolul functional:

- diguri de riu (combatere inundatii in timpul viiturilor),

- diguri de lac (inclusiv eliminarea zonelor cu adincime mica),

- diguri maritime (flux, valuri, desecare terenuri).

2. Clasificarea digurilor dupa modul de anplasare fata de cursul de apa: - diguri longitudinale,

-diguri transversale (leaga digul longitudinal cu terasa neinundabila sau compartimenteaza unitatea inundabila),

- diguri de semn (urmaresc cursul de apa spre amonte pina la limita semnului),

- diguri de separare a folosintelor (in interiorul incintei indiguite),

- diguri de centura (inelare, diguri inchise ce apara o incinta pe toate laturille-insula).

Fig. 115 Pozitionarea diverselor tipuri de diguri ; Dl-dig longitudinal; Dt-dig transversal; Dr-dig de remu; Dc-dig transversal de compartimentare; Li-limita zonei inundabile [1]

Digurile longitudinale - sunt cele mai importante si se am plaseaza in albia majora a riului, in apropierea si in lungul albiei medii si pe cit posibil paralele cu axa hidrodinamica a curentului.

Digurile de remu pe afluenti constituie chiar digurile transversale de capat pentru indiguirea curntului principal. Raza minima de racordare a digurilor transversale si de remu cu digul longitudinal se va determina dupa conditiile hidraulice locale (evitarea virtejurilor; r _mim = 50m).

3. In functie de conditiile hidrologice, digurile longitudinale pot fi:

- diguri tip Lunca Dunarii (viituri cu h = 1 ,5-3m si o durata de 30+60zile),

- diguri tip Delta Dunarii (viituri cu h = 0,5- 1 m si durata pina la 120zile),

- diguri tip riuri interioare (viituri cu h = O,5-2,5m si durata de 1 - 10 zile).

4. Dupa importanta, digurile se clasifica in:

- clasa I - apara peste 50.000 ha,

- clasa II - apara 20.000+50.000 ha,

- clasa III - apara 5.000+20.000 ha,

- clasa IV - apara sub 5.000 ha.

Se admite incadrarea intr-o clasa superioara cind in incinta sunt localitati sau obiective economice importante. In functie de clasa de importanta, asigurarea de calcul si de verificare va fi:

- pentru clasa I si II - 1 % si 0,1%,

- pentru clasa III - 2% si 0,5%,

- pentru clasa iV - 5% si 1 %.

Influenta indiguirilor asupra regimului hidrologic

Cel mai important efect este cel de dezatenuare a viiturii pentru sectoarele situate aval de zona indiguita.

Tot datorita incorsetarii albiei, in amonte de sectorul indiguit se creaza un remu pozitiv (de ridicare a nivelului apei) pe o lungime care trebuie avuta in vedere la indiguirea afluentilor cursului de apa avut in vedere.

In sectorul indiguit are loc o noua distributie a debitelor si vitezelor iar panta luciului de apa se modifica, cu urmari directe asupra proceselor de albie. In unele portiuni ale sectorului indiguit se constata depuneri intense in albia reprofilata iar in alte portiuni (acolo unde este o mare necoincidenta a axului dinamic al scurgerii la ape medii si mari) eroziunea malurilor este deosebit de intensa in perioada imediat urmatoare trecerii virfului viiturii.

Indiguirile pe lungimi reduse (citiva km) se comporta ca lucrarile de dirijare in albie la traversari (poduri): in sectorul amonte dau remu de ridicare (reducerea pantei de scurgere prin ridicarea nivelului apei datorata strangularii scurgerii in sectorul indiguit) si depuneri, in sectorul indiguit dau afuieri (erodari ale albiei), iar in cel aval, depuneri.

Indiguirile pe lungimi mari (zeci sau sute de km) dau o scurgere mai linistita pentru ca panta longitudinala a apei nu se modifica prea mult ci luciul apei sufera doar o translatie in sus.

Pe sectoarele cu pante mici si curent cu turbiditate mare (incarcare mare cu aluviuni in suspensie), cu tot sporul de viteza datorat ingustarii albiei, se produc colmatari intense si in albia principala dar mai ales in zona dig-mal.

Nota. Debitul este produsul intre sectiunea de scurgere si viteza apei. Atunci cand debitul este constant, reducerea sectiunii de scurgere va duce automat la cresterea vitezei apei.

Apare astfel necesitatea suprainaltarii continue a digurilor (se ajunge uneori ca patul albiei indiguite sa aiba cote superioare incintei indiguite (fenomen intalnit pe Crisuri, pe unele fluvii din China, etc.). Efectul de dezatenuare este mult mai puternic in cazul digurilor lungi.

Pericolul formarii zapoarelor (aglomerari de sloiuri) pe sectorul indiguit este mai redus decit inainte de indiguire.

Pentru combaterea neajunsurilor amintite se va alege cu atentie distanta dig-mal si traseul digurilor. Uneori apare rational sa se foloseasca unele compartimente ale incintei indiguite ca polder de atenuare a viiturilor (zona care, la debite foarte mari de viitura va fi inundata controlat), iar in sectorul superior al riului sa se realizeze lacuri de acumulare pentru regularizarea debitelor.

Date de baza necesare proiectarii indiguirilor

1. Date topografice

- plan general de situatie (1 : 25.000 - 1 : 50.000),

- plan de situatie (1 : 5.000 - 1 : 10.000) cu zona inundabila a sectorului de riu (cu proprietati si folosinte),

- planuri de detaliu cu echidistanta curbelor de nivel de 0,5m,

- profile longitudinale si transversale (profile longitudinale prin albia majora se fac la distante de 2-3 ori latimea albiei medii).

2. Date despre morfologia si dinamica albiei

- stratificatia terenului,

- forma si dimensiunile albiei (profile),

- traseul in plan al albiei,

- datele privitoare la zonele cu eroziuni, depuneri, etc.,

- stabilitatea albiei in sectorul studiat,

- capacitatea de transport a albiei (debitul solid si debitul lichid).

3. Date geotehnice

- natura, omogenitatea si caracteristicile fizico-mecanice ale terenului de fundatie pentru viitoarele diguri,

- caracteristicile fizico-mecanice ale pamintului ce va fi folosit ca material de constructie pentru diguri,

- recomandari privind inaltimea maxima a digurilor, adincimea de fundare si modul de compactare a terasamentelor.

4. Date hidrologice si hidraulice

- nivele si debite - minime, medii si maxime, cu asigurarea de calcul,

- nivele si debite maxime istorice,

- profillongitudinal al suprafetei de apa inainte si dupa indiguire,

- influienta indiguirii asupra sectoarelor amonte si aval,

- hidrografele viiturilor in regim natural si indiguit,

- coeficientii de rugozitate in albiile minore, medii si majore,

- sectiunile de pe riu unde se pot forma zapoare.

5. Date social-economice

- evidenta cadastrala pe sectorul ce se indiguieste,

- folosintele existente in zona si proprietati,

-date referitoare la agricultura practicata in sectorul ce se indiguieste,

-pagubele produse in zona de inundatii, exces de umiditate, instabilitatea albiei, etc. - clasa de importanta a lucrarilor de indiguire pentru determinarea asigurarii de calcul pentru proiectare,

- posibilitati locale de organizare a santierului (forta de munca, materiale de constructie locale, cai de comunicatie, mijloace de transport),

- comportarea altor indiguiri din zona - daca exista.

Materiale folosite la constructia digurilor

Digurile se executa in general din pamintul aflat in zona (lunca). Cind digul apara centre populate sau are la partea superioara o cale de comunicatie, va fi prevazut eventual cu un zid de garda din materiale mai rezistente (de regula beton, zidarie de piatra, etc). De exemplu, paminturile din Lunca Dunarii se pot imparti in 5 clase, in functie de continutul de argila:

1. Nisipuri si prafuri putin argiloase (argila - 10%),

2. Nisipuri si prafuri argiloase (argila - 10+20%),

3. Luturi (argila - 20+30%),

4. Argile (argila - > 30%),

5. Miluri (argila absenta).

Unghiurile de frecare interna si coeziunea acestor paminturi variaza cu umiditatea si cu gradul de compactare (unghiul de frecare interna: Φ = 6-28° si coeziunea:c = 0,00+1,00 daN/cm²). Unghiul taluzului natural la un material in contact cu apa se micsoreaza cu 2°-5° fata de al aceluiasi material in stare uscata.

Nu pot fi folosite ca materiale de constructie:

- milurile, turba,

- paminturile argiloase moi sau curgatoare,

- pamanturile care contin substante organice nedescompuse, hu- mus (peste 8%) sau saruri solubile (peste 6%).

Paminturile cele mai bune ca material de constrctie pentru diguri sunt cele constituite din fractiuni grosiere (nisip, pietris) si cu golurile dintre granule umplute cu material argilos. Utilizarea nisipurilor impune grija pentru pierderile de apa prin dig, spulberarea de catre vint si eroziunea ce o pot produce valurile.

Nota. Solutiile tehnice privind combaterea infiltratiilor prin diguri, utilajele si gradul de compactare ce trebuie realizat precum si modul de verificare pe santier a realizarii compactarii, se studiaza la disciplinele de geotehnica si tehnologie si nu fac obiectul prezentului curs.

Paminturile argiloase cu umiditate ridicata vor trebui supuse unui proces de uscare pina la umiditati de 30-32% (in caz contrar, nu vor putea fi puse in opera si compactate: nu se compacteaza, se lipesc de partile active ale utilajelor, refuleaza la trecerea utilajelor de compactare).

Amplasarea digurilor (stabilirea traseului)

Traseul digurilor se stabileste pe cit este posibil, paralel cu directia de curgere a apelor mari, urmarind curbele mari ale riului. Nu se fac aliniamente prea lungi si nici nu se urmaresc toate coturile albiei principale (se va evita favorizarea formarii zapoarelor). Digurile nu trebuie sa impiedice dezvoltarea continua a albiei. In aval de curbe (unde digurile sunt mai apropiate de malul concav) distanta dig-mal incepe sa se mareasca (digurile se indeparteaza) la malul concav si sa se micsoreze (digurile se apropie) la malul convex.

Fig. 116 Stabilirea traseului digurilor

Daca albia principala este instabila, se pot aplica urmatoarele strategii:

- se stabilizeaza albia prin regularizare,

- se indeparteaza digurile fata de maluri,

- se realizeaza si o a doua retea de diguri, de rezerva (daca malurile albiei se apropie de primele diguri reteaua a doua de diguri se face in spatele primului dig; daca malurile albiei se indeparteaza de dig prin depuneri al doilea rind de diguri se face intre primele diguri si malul albiei medii).

Dintre cele trei strategii se adopta cea mai economica.

La stabilirea traseului digurilor se au in vedere urmatoarele 4 criterii de baza:

1. Hidraulic,

2. Geotehnic,

3. Economic,

4. Al punctelor obligate.

1. Dupa criteriul hidraulic, digurile se traseaza paralel cu directia de curgere la ape mari (fara a diferi foarte mult de cea la ape mici) urmarind curbele cu raza mare ale albiei (fara a urmari toate coturile si meandrele). La curbe, distanta mal-dig se micsoreaza la malul concav in amonte de curba iar pe malul convex, in aval de acesta.

Cind se fac diguri pe ambele maluri, acestea se fac pe cit posibil paralele intre ele. Razele curbelor de racordare nu vor fi mai mici de 5B (B - latimea culoarului indiguit). Daca la scurgerea sloiurilor, apele ajung la diguri (mai rar), pentru evitarea formarii zapoarelor, razele de racordare vor fi de 10B sau mai mari. Distanta minima dig-mal va fi astfel aleasa incit suprainaltarea nivelului provocata de indiguire sa nu fie mai mare de 0,5- 1 m. Aceasta distanta poate fi intre 30-250m. De exemplu, pentru Dunare in jur de 200m, pentru riurile interioare mari 120m, pentru riurile mijlocii sau mici circa 60m.

Daca se impun distante mai mici sau razele de curbura sunt sub 50-100m, se vor executa obligatoriu protectii pe taluzurile in contact cu apa ale digurilor.

2. Dupa criteriul geotehnic, traseul digurilor trebuie sa evite zonele cu teren de fundare necorespunzator (turbe, miluri, teren afinat si imbibat cu apa, mlastini, nisipuri sau pietrisuri grosiere).

3. Dupa criteriul economic, traseul digurilor trebuie sa fie cit mai apropiat de albie (cu respectarea distantei minime impuse de criteriul hidraulic) pentru ca suprafata de teren protejata de inundatii sa fie cit mai mare. In acelasi timp sa fie necesare cit mai putine miscari de terasamente si cit mai putine protectii de taluze (costisitoare).

4. Dupa criteriul unctelor obligate, traseul digurilor trebuie sa satisfaca cerintele de aparare a obiectivelor periclitate de inundatii.

Se considera ca, in Romania, pentru un km de dig la Dunare sunt protejate circa 350 ha de pamint, iar pentru un km de dig pe riurile interioare circa 146 ha. Pagubele care se evita prin indiguire trebuie sa fie intr-un raport rezonabil cu costul lucrarilor. Din acest motiv, in unele cazuri digurile nu pot fi facute cu inaltimea maxima necesara si ramin submersibile la apele foarte mari. Din punct de vedere economic, solutia aleasa va fi un compromis intre costul lucrarilor si riscul inundarii suprafetei indiguite.

Pentru ca digurile sa fie cit mai putin solicitate, este bine ca indiguirile sa se combine cu amenajarea scurgerii pe versantii bazinului hidrografic si cu realizarea de acumulari pentru regularizarea debitelor.

Dimensionarea digurilor

Aceasta operatie implica doua aspecte:

Stabilirea profilului longitudinal si a cotei coronamentului (coronament este numita partea superioara a unei constructii) digului,

2. Stabilirea sectiunii transversale a digului.

1. Stabilirea profilului longitudinal consta in stabilirea cotelor pentru coronamentul digului (in general, acesta va avea o panta longitudinala egala cu panta de curgere a apelor mari si o inaltime de siguranta de 0,5 - 1 m) si utilizarea acestora impreuna cu cotele terenului pentru a determina:

- diferentele de cota teren-coronament dig,

- volumele de terasamente (in functie de sectiunea propusa pentru dig) pe tronsoane de dig si cumulate.

In proiectarea digului mai prezinta interes si urmatoarele date:

cota maxima a apelor (viitura de calcul si de verificare),

aliniamentele si curbele digului,

folosinta terenurilor ocupate de dig sau aparate contra inundarii,

stratificatia geologica pe traseul digului,

kilometrarea digului.

Profilul longitudinal se executa la urmatoarele scari:

- pentru lungimi la scara planului de situatie,

- pentru inaltimi (cote verticale) la scara 1 : 100.

Pe profilullongitudinal se reprezinta:

- linia terenului natural,

- linia nivelului apelor maxime (la viitura de calcul),

- linia coronamentului digului (la cota proiectata si la cea de executie),

- pozitia rampelor de acces si a altor constructii pe traseul digului.

Cota coronamentului se determina in diferite sectiuni, in functie de nivelul maxim al apei (de calcul si de verificare) la care se adauga inaltimea de siguranta. Inaltimea de siguranta normala se determina prin insumarea inaltimii de ridicare a valului pe taluzul digului (1) cu inaltimea suplimentara (2) pentru acoperirea eventualelor ridicari ale patului albiei sau aproximatiilor metodelor de lucru.

Fig. 117 Stabilirea cotei coronamentului digului [1]

Inaltimea de ridicare a valului pe taluz se poate calcula cu formule din literatura de specialitate (nu face obiectul prezentului curs).

Pentru un luciu de apa cu lungimea sub 1 km se poate admite hv = 0,5 m (inaltimea valului produs de vant). Inaltimea suplimentara (2) se ia de pina la 0,3m, plus valoarea eventualelor colmatari ale albiei, cind sunt de presupus depuneri in albie (numai foarte bine justificate prin calcule sau observatii).

Cota de executie a coronamentului digului este superioara cotei de proiectare (de aparare) cu valoarea tasarilor estimate in fundatie si in corpul digului (indesari datorate greutatii proprii a digului, circulatiei pe dig, etc.care se stabilesc ca la disciplina 'Geotehnica si fundatii' si nu fac obiectul prezentului curs)

In ceea ce priveste debitele si nivelele maxime de calcul si de verificare, se au in vedere:

- debite (nivele) maxime din ploi torentiale,

- debite (nivele) maxime din topirea zapezilor,

- debite (nivele) maxime din ploi torentiale si topirea zapezilor,

- debite (nivele) maxime accidentale.

Aceste debite si nivele se stabilesc conform cunostintelor de "Hidrologie" si nu fac obiectul prezentului curs.

In regim indiguit nivelul apei se suprainalta datorita incorsetarii (strangularii) scurgerii. Suprainaltarea va fi cu atit mai mare cu cit digurile sunt mai apropiate de malurile albiei principale (suprainaltarea admisibila, X_adm = 0,5 - 1 m).

Fig. 118 Supraanaltarea nivelului apei prin indiguire - x [1]

Calculul suprainaltarii prin indiguire se face prin aplicarea metodei Bogdanffy si nu face obiectul prezentului curs.

Vitezele dupa indiguire pot creste pina la limita admisibila a erodarii patului si malurilor albiei (valori date in lucrarile de specialitate). Pentru calculele tehnico-economice se analizeaza mai multe variante de pozitionare a digurilor, care sa dea suprainaltari X diferite cu cca O,3-0,5 m intre ele. Dintre aceste variante se alege cea mai sigura in exploatare si mai economica.

2. Sectiunea transversala a digului se stabileste prin:

- latimea la coronament (b),

- panta taluzelor spre apa si spre incinta indigita,

-latimea banchetelor (depunerilor de material la picioarele taluzelor digului, daca se executa).

Latimea la coronament se stabileste din necesitatea circulatiei pe dig (pentru intretinerea digului sau chiar pentru realizarea de cai de comunicatie permanente) si pentru stabilirea punctului de iesire al curbei infiltratiilor de apa prin dig pe taluzul dinspre incinta indiguita.

Nota. Stabilirea curbei de infiltratie, calculul debitului infiltrat prin dig si stabilitatea la alunecare a taluzelor se fac conform cunostintelor de la Geotehnica. Solutiile tehnice de etansare a digului si de drenare a apelor infiltrate prin corpul acestuia sunt cele studiate la disciplina de Constructii hidrotehnice. Acestea nu fac obiectul prezentului curs.

Digurile transversale de capat au coronamentul la o cota constanta, egala cu cota digului longitudinal in punctul de racordare si sectiunea transversala identica cu a acestuia.

Digurile transversale de compartimentare se amplaseaza la cel putin 5 km intre ele si au cota coronamentului cu 0,5-1 m mai joasa decit a digului longitudinal, in zona de contact cu acesta. Latimea la coronament va fi echivalenta unui drum de exploatare (minim 3 m).

Digurile de remu se proiecteaza asemanator cu digurile longitudinale tinand seama de lungimea remuului (D) si de inaltimea acestuia (inaltime egala cu suprainaltarea rezultata prin strangularea scurgerii prin indiguire, X).

Consolidarea si protectia digurilor

Diversele solutii de protectie si consolidare se aplica in scopul protejarii taluzelor si a coronamentului fata de agentii atmosferici (ploi torentiale), scurgerea apelor, a plutitorilor (lemne, sloiuri de gheata, etc.) si fata de valuri. Protectia cea mai obisnuita se realizeaza prin inierbarea digului si prin plantarea unor perdele de protectie (din arbori si arbusti) in zona dig-mal.

In cazul unui pericol sporit de erodare (viteze mari ale apei, curenti concentrati la coturi, valuri mari, sloiuri) taluzul dinspre apa se va proteja prin lucrari speciale:

- in functie de viteza apei:

v = 1-1,5m/s - brazduire,

v = 1,5-2m/s - nuiele si fascine,

v = 2-4m/s - anrocamente sau pereu intr-un strat,

v = 3,5-5m/s - pereu dublu stra.t

- in functie de inaltimea valurilor:

0,4-1 m - perdele de protectie in latime de 65m (din care 15m arbusti).

0,5-1,5 m - pereu de piatra.

1,5-2 m - aurocamente si pereu rostuit.

Nota. Se numeste pereu un strat de piatra ale carui blocuri au fost asezate cat mai ordonat, cu mana. Pereu rostuit este un pereu la care rosturile (spatiile) dintre pietre au fost umplute cu mortar de ciment. O protectie din anrocamente se obtine prin turnarea unui strat de piatra sparta pe taluz.

Sub toate consolidarile de piatra se executa un strat filtrant din pietris (10-20 cm grosime, construictiv). Daca piatra folosita la protectie are diametrul mai mare de 25 cm, stratul filtrant va fi dublu si se va calcula astfel ca raportul diametrele pietrelor din straturile vecine sa fie 0,25. Stratul de filtru cu diametrul pietrelor mai mic se aseaza pe teren, iar cel cu diametrul pietrelor mai mare - sub pereu.

Rezolvarea problemei filtrului se poate face si prin utilizarea unui strat de material geotextil.

Nota. In lucrarile de specialitate se dau formule, tabele si diagrame pentru calculul greutatii pietrelor folosite la protectii si pentru grosimea necesara protectiei. De asemenea sunt date indicatii privind alegerea ierburilor si a speciilor de arbori si arbusti folositi la perdele de protectie [2].