Locul etapei de prelucrare in rezolvarea problemei geologice

Locul etapei de prelucrare in rezolvarea problemei geologice

Prelucrarea este astfel o etapa intermediara care primeste ca date de intrare rezultatele achizitiei seismice (seismogramele) si care ofera rezultatul sau (sectiunea de timp migrata) ca date de intrare pentru etapa de interpretare geologica a datelor seismice.

O problema geologica, in care intervin foarte multe necunoscute si in care datele de pornire, considerate cunoscute, sunt la randul lor afectate de numeroase influente greu de controlat, nu poate fi rezolvata simplu si de cele mai multe ori solutia obtinuta nu este una unica.

Exista doua cai de abordare a problemelor de acest gen si anume: metoda directa si metoda inversa. Ambele folosesc o baza teoretica solida, cu descrierea fenomenelor fizice implicate si transpunerea lor in algoritmi de calcul, si totodata solicita si o indelungata experienta practica, necesara selectarii dintr-o solutie finala multipla a rezultatului corect, conform realitatii.

Metoda directa considera cunoscuta structura subsolului (grosimi si viteze de strat, coeficienti de reflexie, etc.) si, aplicand prin ecuatii diferentiale legile fizice ale propagarii undelor elastice, incearca sa obtina imaginea seismica a subsolului. In mod practic se construiesc diferite modele geologice, presupuse posibile in zona de studiu si se testeaza matematic si fizic raspunsul la un impuls seismic pentru fiecare model in parte. Imaginea obtinuta ca rezultat se compara cu datele reale introduse in model si se corecteaza in iteratii succesive modelul, pana se obtin diferente acceptabile. Modelele folosite, chiar dupa numeroase corectii aplicate, nu reusesc niciodata sa cuprinda toate aspectele realitatii, fapt pentru care nu vom obtine solutii unice pentru o problema data. Aici intervine, cu calificarea si experienta sa, specialistul, care decide asupra rezultatului final al problemei geologice.

Metoda inversa porneste de la imaginea seismica obtinuta pe baza inregistrarilor de teren si  prin ecuatii integrale reface in sens invers propagarea undelor elastice, incercand sa extraga informatiile despre stuctura concreta a subsolului. Pentru aceasta se elimina succesiv influentele mediului geologic asupra semnalului seismic, folosind diverse aproximari pentru fenomenele insuficient controlate prin instrumente fizico-matematice. Se incearca astfel refacerea semnalului seismic ca suma de impulsuri, corespunzatoare fiecarei limite reflectatoare intalnita in drum. Astfel imaginea seismica va fi conforma realitatii, iar parametrii care descriu trasa seismica suma vor reflecta structura subsolului: timpii de aparitie ---> adancimea limitelor geologice, amplitudinea si frecventa ---> proprietatile petro-fizice ale stratelor.