Marturii ale existentei omului pe teritoriul romaniei - consideratii antropologice

MARTURII ALE EXISTENTEI OMULUI PE TERITORIUL ROMANIEI

Pe intinsul geografic din Europa, in al carui cuprinzator perimetru s-a format si statornicit poporul roman, teritoriul desemnat de istorici prin denumirea spatiului carpato-dunareano-pontic, deosebit de indelungata prezenta umana a lasat nenumarate urme materiale de locuire si de civilizatie, vestigii care au astazi o valoare stiintifica cu totul remarcabila. Studierea acestor obiecte ce au infruntat multe mii de ani revine arheologiei, ramura auxiliara a stiintei istoriei. Generatii succesive de specialisti in investigarea trecutului indepartat, printr-o munca susutinuta, au reusit sa scoata din aceasta incomensurabila arhiva naturala, care este teritoriul patriei noastre, marturii arheologice pe cat de numeroase pe atat de diversificate si interesante, urme de viata umana pe al caror temei s-au reconstituit capitole intregi de istorie ce nu puteai fi descifrate prin intermediul altor surse documentare si informationale.

Este deja o realitate bine stabilita ca nu putine dintre descoperirile arheologice din Romania sunt nu doar piese unice in cadrul istoriei noastre nationale, ci prezinta o importanta stiintifica si culturala tot atat de mare si pentru istoria europeana si chiar pentru cea universala. Tocmai despre aceste elevate rearitati arheologice avand ca loc de realizare si provenienta minunatul pamant romanesc vom vorbi in cele ce urmeaza.

CONSIDERATII ANTROPOLOGICE

1. Cercul Carpatic

Ca la o porunca, uscatul s-a inaltat din apele primordiale. Intai s-au ridicat muntii Dobrogei, apoi lantul Alpi-Carpati-Caucaz-Himalaya. Pamantul si-a incretit fata cu piscuri inalte si cu adanci coborasuri in ape.

In cutremurele acestor schimbari, Carpatii s-au alcatuit intr-o bucla, au format un cerc in interiorul caruia, mai tarziu, au ramas doar izvoarele din marea inchisa in tarcul de piatra. Apoi, pe masura ce apele s-au retras, uscatul s-a extins largind versantele pana catre marile vecine. Cu cat scadea temperatura, cu atat gheturile polare isi ingrosau straturile, iar muntii isi lungeau poalele, in graba milenara cu noi si noi uscaturi.

Precipitatiile, in circuitul lor inchis, in drumul paraielor fara de sfarsit, erodau calcarele muntilor si astfel au creat caverne cu iesire spre lumina, au creat un mare numar de grote. Procesul descompunerii rocilor calcaroase, frecvent a determinat apele subterane sa-si schimbe sleaurile, sa caute noi scurgeri si fisuri, noi chei si astfel au lasat in urma lor grote lipsite de umiditate. Apa a fost mai tare ca piatra. Si Dunarea si Muresul si Oltul si-au format vaduri noi prin taierea cercului de piatra al Carpatilor.

Pe ambele versante ale muntilor asezati in cerc, pe o arie restransa considerabil s-au creat o multime de grote, de unghere si aplecatori, multe deschideri ale pietrelor colibate prin prabusire. Modificarile retelei acvatice, extinderea usactului,circuitul apei in natura, curentii violenti ai atmosferei, miscarile sismice si influenta vulcanilor activi, toate au avut loc sub imperiul proceselor fizice si chimice produse in masa materiei, toate au fost influentate de balansurile planetei noastre in spatiul fara limite al Universului.

Dansul ciudat al planetei pe care locuim a facut ca zona noastra terestra sa inregistreze, precum se stie, patru perioade glaciare extreme: Gunz, Mindel, Riss si Wurm, cu tot atatea perioade calme care le-au legat. Marile glaciatii scandinave si perioadele intermediare, succesiunea anotimpurilor si alti factori de mediu, sub influenta caldurii solare si a adancurilor vulcanice, efervescenta dura a acestora au creat frumusetea terestra in vesnica schimbare.

Inca de la inceputuri, impingandu-si apele catre adancurile marilor vecine, cercul carpatic si-a format un areal propriu, foarte important pentru modificarile structurale ce au urmat.

2. Hominidele

Viata a aparut ca o consecinta a miscarii materiei, o sinteza a tuturor proceselor chimice si mecanice suferite de aceasta. Au aparut, au vietuit fel de fel de fiinte, cu particularitati distincte in modul lor de viata, dar au dovedit si trasaturi comune tuturor. O trasatura principala a fost si a ramas felul de a fi al indivizilor de a trai grupati, in cadrul stramt al cerintelor curente. Din momentul ridicarii lui pe o treapta superioara, psiho-biologica, omul s-a vazut intr-o forma de vietuire. Multimea creata prin sporul natural forma un cadru din limitele caruia nu iesea nimeni, alcatuia comunitatea faunistica. Astfel organizati, oamenii stravechi se aparau mai usor, gaseau solutii simple la problemele iesite in cale. Comunitatea stapanea un spatiu geografic extins, impus de modul de trai din cules. Se grupa din instinct si avea un sistem rudimentar de dialog. Prin semnale proprii anuntau pericolul apropiat, se chemau, se respingeau etc., asa cum comunicau intre ele si unele vietuitoare.

Comunitatile faunistice, hominidele s-au dezvoltat intens in perioada cu clima temperata dintre ghetarii Riss-Wurm, iar spatiile destinate culesului cuprindeau zolene subalpine si colinare. Erau preferate luncile pentru belsugul florei si faunei specifice. Pentru diversitatea bunurilor cautate, hominizii alergau 30-40 de km zilnic, se hraneau preferential si se odihneau pe locuri ferite de precipitatii, in adaposturi cunoscute. Cand vanau un animal mare, il imparteau si se ospatau adunati in locuri alese, confortabile. Dupa osteolitele ramase, hominizii preferau maduva oaselor, desi carnea era pe ultimul loc dupa fructe, seminte, flori si radacini.

Hominidele, aceste mari efective si numeroase comunitati faunistice au lasat urme ale traiului lor comun la Bugiulesti, Dealul Viilor, Gura Dobrogei, Ripiceni, Sandominic, Valea Lupului, intre Olt si Arges, de la Siret la Nistru si in tinuturile transilvane, de fapt in intreg spatiul Carpatilor.

Existenta hominidelor a consolidat dovada potrivit careia ceata si dialogul de atunci s-au conturat, in straduintele pentru castigarea din cules a hranei, inainte de ultima glaciatie, in epoca timpurie a pietrei vechi.

CEL MAI VECHI HOMINID DIN EUROPA

Savantul suedez Carl von Line (1707-1778) a emis teoria potrivit caeia omul, ca fiinta superioara vietatilor ce actioneaza pe baza unor automatisme dirijate de instinct, a fost o specie bine individualizata in cadrul ordinului primatelor (primate=denumire stiintifica data de specialisti grupului mamiferelor superioare). Pe masura ce punctul de vedere al naturalistului scandinav era acceptat pe plan stiintific international au inceput sa fie luate in atentie descoperirile ocazionale ale fragmentelor de schelete umanoide fosile, supunand aces gen de vestigii unor minutioase cercetari. Datorita faptului ca partile de schelete umanoide au iesit la iveala mai intai in Africa, in tinuturi situate la sudul ecuatorului - adica in emisfera australa a globului pamintesc - pentru denumirea hominizilor s-a creat de catre oamenii de stiinta termenul Australophitec. Totodata, s-a mai lansat ipoteza ca procesul de antropogeneza s-a petrecut in partea de miazazi a Terrei, zona din care, pe parcursul timpului, comunitati umane s-au raspandit treptat, pe etape, in Asia si Europa.

Potrivit unui astfel de mod de a interpreta faptele, vreme indelungata continentul european era considerat ca fiind in afara ariei in al carei perimetru a avut loc separarea fiintelor inzestrate cu gandire superioara din grupul larg al vietuitoarelor. O asemenea interpretare aparea chiar ca deplin logica cata vreme fragmente osteologice umane fosile identificate in Africa se aprecia ca au varsta de peste trei milioane de ani, pe cand vestigii de acelasi tip provenite din Europa erau vechi de numai cateva zeci de mii de ani.

Dar, relativ de curand, in elucidarea procesului de antropogeneza s-au adus date stiintifice cu totul noi datorita unor descoperiri arheologice de-a dreptul senzationale facute pe cuprinsul tarii noastre in intervalul anilor 1962-1968. Surpriza stiintifica a fost atat de coplesitoare incat a starnit initial neincrederea specialistilor, fiind necesara o perioada de timp in care sa se produca convingerea generala in privinta autenticitatii pieselor arheologice scoase la iveala.

Ampla investigare prin sapaturi sistematice, lucrare avand ca obiectiv cercetarea cat mai detaliata a inceputurilor Epocii vechi a pietrei pe cuprinsul Romaniei, vizase trei puncte topografice situate pe una dintre terasele de margine ale fostului Lac Getic (care in urma cu circa patru milioane de ani acoperea cu apele sale sudul Olteniei, Muntenia si partea sudica a Moldovei), locuri din perimetrul satului Bugiulesti, comuna Tetoiu, judetul Valcea. Cele trei spatii cercetate arheologic sunt "Valea lui Graunceanu", "Petrisu" si "Fantana alor Titei".

In nivelurile stravechi de locuire, din puncetle mentionate la Bugiulesti, s-au descoperit unelte din oase de animale si coarne de cervidee, precum si o serie de pietre anume selectate de catre fiinte rationale, spre a fi intrebuintate ca unelte. Dintre toete, cele mai importante stiintific s-au dovedit a fi vestigiile materiale provenite din punctul denumit de catre localnici "Valea lui Graunceanu". In acel loc, pe o suprafat restransa de numai circa 80 metri patrati, s-au "recoltat", intr-un impresionant numar, (cateva sute) de oase lungi (ale unor animele mari), toate rupte la ambele extremitati pentru a se extrage maduva din interiorul acestora. Aproape tot pe atat de numeroase erau diferite cranii de animele, prezentand perforatii prin care s-au scos din cutia osteologica creierii in vederea consumarii lor ca hrana.

Fapt deosebit de important, in punctul denumit "Valea lui Graunceanu", pe langa oasele sparte cu scopul deliberat al extragerii maduvei, erau prezente o serie de oase lungi (femure) provenite de la picioarele animalelor ce fusesera transformate in unelte prin spargerea lor dirijata, aplicandu-se lovituri cu pietre ascutite si taind oblic osul pe la mijlocul lungimii. In felul acesta s-au obtinut ustensile pentru lovit, zdrobit, perforat, despicat, raziut si taiat, piese ce urmau sa fie intrebuintate in afara perimetrului in care se realizasera. Totodata, in lotul pietrelor locale folosite la spargerea oaselor s-au identificat sapte bolovani dintr-o roca aparte, mai dura, necesari in pricesul de rupere a capetelor oaselor. Referitor la cele sapte pietre deosebite ca aspect si tarie de masa bolovanisului din jur s-a stabilit ca ele provin de pe dealul Magura Slatioarei, inaltime situata la nu mai putin de 42 km departare de Bugiulesti. Deci, aducerea pietrelor respective, apreciate pentru duriatatea materialului, necesitase cam o zi si jumatate la dus si tot pe atat la intoarcere, operatiune ce nu putea fi facuta decat deliberat, gandit, de catre o fiinta rationala constienta de necesitatea de a fi in posesia unor astfel de pietre.

Tot atat de edificatoare in privinta dovedirii faptului prezentei procesului de munca apare si constatarea ca oasele lungi transforamet in unelte au fost adunate in functie de unele criterii anterior stabilite, fiind aduse din alte parti in acest loc de prelucrare. Acest material osteologic provine de la sute de indivizi ce apartinusera la circa 25 de specii diferite, iar intre oasele depuse in stratul arhelogic nu s-a constatat nici macar un singur caz de conexiune anatomica, situatie care as sugereze ca in acest punct topografic ar fi pierit inecata in milul de la marginea Lacului Getic vreo vietuitoare. Lipsa oricarei conexiuni anatomice intre oasele aflate in restransul spatiu al "Vaii lui Graunceanu" atesta ca acest cuprinzator material osteologic era adus aici in mod deliberat in scopul transformarii oaselor in unelte.

Asadar, cercetarea arhelogica intreprinsa la Bugiulesti a pus in lumina prin intermediul materialelor prelucrate, una dintre cele mai vechi etape ale procesului de activitate constienta, de munca propriu-zisa, reliefand deci un comportament uman incontestabil. Indeosebi cele sapte pietre aduse de la Magura Slatioarei au servit drept instrumente permanente de lucru unor fiinte ce le-au procurat intr-un anumit scop si le-au pastrat spre a se servi de ele vreme indelungata. Un astfel de comportament este net diferentiat de actiunile spontane ale unor specii de maimute care dupa intrebuintarea unui instrument ajutator- bolovan sau bat- il abandoneaza definitiv chiar in locul desfasurarii actiunii "lucrative".

Dar, semnificatia stiintifica a descoperirii arheologice de la Bugiulesti a sporit considerabil prin identificarea catorva fragmente de oase apartinand unuia dintre indivizii fauritorilor uneltelor din femure animaliere. Au fost gasite trei fragmente de oase provenite de la un hominid: o diafiza (diaphisis = partea de mijloc) de tibia (fluierul piciorului), precum si doua diafize de femur (osul lung al piciorului). Cele trei marturii osteologice reprezinta asadar cea dintai confirmare a prezentei hominizilor, nu numai pe teritoriul patriei noastre, ci si pe cuprinsul continentului european, descoperire ce marcheaza o noua etapa in cercetarea genezei fiintei umane, aceea a aparitiei fiintelor rationale creatoare de unelte si in cadrul emisferei nordice (Boreale) a pamantului.

Era cat se poate de firesc ca o asemenea descoperire arheologica sa declanseze in lumea stiintei indelungi controverse, atat in randul cercetatorilor de la noi, cat si a celor de peste hotare. Dar, dupa minutioase studieri comparate a urmelor osteologice de hominizi provenite de la Bugiulesti, antropologii romani si straini au confirmat ca fiind o realitate incontestabila existenta si pe cuprinsul Europei a hominizilor.

Pentru o cat mai corecta incadrare in timp a acestei remarcabile descoperiri arheologice s-a recurs la aplicarea a doua procedee de determinare vechimii celor trei fragmente de oase de hominid. Intai s-a procedat la determinarea geomorfologica (succedarea in timp a straturilor geologice ale solului), rezultatul constand in stabilirea detaliului ca nivelul cu urme osteologice si unelte din piatra rudimentar cioplita apartine formatiunii de depunere (sedimentara) numita de specialisti Villafranchian (dupa numele localitatii italiene Villafranca in al carei perimetru teritorial s-au facut primele descoperiri de acest gen), si anume Villafranchianul mijlociu, datat in intervalul cuprins intre 2 200 000- 2 000 000 i.e.n.

Cea de-a doua modalitate de stabilire a timpului in care au vietuit hominizi descoperiti, indeosebi, prin rezultatele muncii acestora, la Bugiulesti e bazata pe procedeul analizei resurilor de polen pastrate in nivelul geologic respectiv (stiut fiind ca polenul persista nealterat in sol pe durata a mai multor milioane de ani). Rezultatele obtiunte prin procedeul analizei polinice s-au concretizat prin atestarea unei ambiante vegetale constand din soiuri specifice ale unor plante ce erau raspandite pe aria europeana la inceputul erei Cuaternare (cea de-a IV-a era in istoria Pamantului), interval de timp ce e delimitat intre anii 25 000 000-2 100 000 i.e.n.

Avand in vedere ca ambele metode au facut trimiterea la acelai timp geologic atat de indepartat, s-a conchis ca si teritoriul Europei e necesar a fi considerat ca arie a antropogenezei. Cat priveste denumirea stiinitifica a hominidului identificat la Bugiulesti, pe cuprinsul Olteniei, specialistii au adoptat termenul de Austral-anthropus olteniensis (s-a pastrat "prefixul" de austral desi descoperirea e situata in emisfera nordica).

Cu toata simplitatea excesiva a uneltelor create de umanoizii din punctul Valea lui Graunceanu, oase rudiementar sparte in scopul crearii pe anumite portiuni a unor margini relativ ascutite si taioase, ustensilele confirma ca erau rezultatul unei gndiri logice ce a determinat actiuni delibarete de munca, net superioare sporadicei intrebuintari de catre unele specii de primate a unr materiale brute luate din imadiata apropiere si abandonate de indata ce lucravtiv a fost atins. Din studiul fragnmentelor de oase ale hominidului se deduce ca exemplarul de la Bugiulesti era un individ apreciabil de inalt (circa 1,70 m) ce isi procura hrana indeosebi prin vanarea animalelor din tinut (fauna zonala). Sunt preponderente oasele de cerbi, capre, gazele, cai, ursi, castori, rasi, rinoceri si elefanti. Ca metoda de prindere si sacrificare a animalelor pentru hrana umanoizii de pe maulul Lacului Getic au recurs la haituirea turmelor spre marginile mlastinoase ale apelor golfului existent la gura Oltetului, unde o serie de exemplare se innamoleau. O serie de aglomerari fosilifere constand din oase in conexiune anatomica s-au epistat la Preotesti, Dobriceni, Vasilati, Vijoiesti si bineinteles la Bugiulesti. E verosimil ca aceste puncte sa fi fost locuri "de vanatoare" in care se scufundasera un numar mai mare de animale ce n-au mai fost scoase din mlastina deoarece se infundasera prea in profunzime. Chiar si acest mod original de obtinere a animalelor pentru hrana, prin haituire spre terenul instabil de la tarmul apei, dovedeste un mod avansat de gandire a indivizilor apartinatori grupului australanthropilor olteniensi de la Valea lui Graunceanu.

Acesta remarcabila descoperire a hominidului de la Bugiulesti, deocamdata singura aparitie paleo-umana de pe cuprinsul Europei, se inscrie pe plan stiintific mondial ca un fapt de execptie, facand ca istoria aparitiei omului pe continentul nostru sa fie corelata neaparat cu descoperirile din tara noastra.

PICTURI PALEOLITICE IN PESTERA CUCIULAT

Pana relativ de curand predomina parerea ca pe cuprinsul tarii noastre cele mai vechi manifestari ale omului de a impodobi diferite obiecte ar corespunde cronologic noii epoci a pietrei (Neolitic: mileniul VI i.e.n.; - prima jumatate a mileniului III i.e.n). Cat priveste eventualitatea existentei artei picturale pe peretii unor grote, chestiunea nici nu intra in discutie cata vreme nu numai in Romania, ci si in aria mai cuprinzatoare a Peninsulei Balcanice, nu se semnalase o astfel de descoperire arheologica. Se admitea de catre specialisti in materie ca arta rupestra pe continentul european s-a nascut si a evoluat doar in cadrul comunitatilor umane ale epocii vechi a pietrei ce vietuisera in Peninsula Iberica si in sudul teriroriului Frantei, precum si in rasarit la poalele Muntilor Urali.

Dar, in anul 1978, o echipa de speologi facand parte din clubul "Emil Racovita" a patruns in interiorul pesterii numite "Grota din cariera Cuciulat", situata in teritoriul apartinator comunei Letca, judetul Salaj. Spre surprinderea speologilor, intr-una dintre galerii, luminile reflectoarelor au expus privirii mai multe imagini pictate pe bolta incaperii subterane.

Fireste, ca orice premiera stiintifica de rasunet, anuntarea aflarii intr-o pestera din Carpatii Apuseni a picturilor realizate in culori a starnit nu numai un val de curiozitate ci si de oarecare neincredere. Dar, dupa o serie de cercetari efectuate de diveri eruditi in materie de picturi paleolitice s-a autentificat faptul ca intr-adevar picturile dateaza din epoca straveche a pietrei, fiind create cu aproximativ 10 000 de ani i.e.n.

Sala cu picturi, denumita de cercetatorii pesterii Cuciulat "Galeria fosila", este o incapere prelunga masurand in lungime 3,7 m, in latime 2,5 m, bolta situandu-se intre limitele de inaltime de 1,7-2 m.

Elementul pictural amplasat cel mai "la vedere" consta din imaginea unui cal in plina miscare, animal redat la dimensiunea de 24,5x12,5 cm. Este realizat prin aplicarea pe stanca calcaroasa a unui material colorant rosu-caramiziu, fara ca imaginea animalului sa fie marcata printr-un contur desenat cu o alta culoare. Cu toate acestea reprezentarea calului apare deosebit de realista, naturalista: gatul puternic arcuit si picioarele din spate puternic incordate sugereaza momentul foarte scurt al unei bruste opriri a calului dupa o vijelioasa alergare. De notat ca figura calului este extrem de bine pastrata.

Cea de-a doua imagine, aproape la fel de elegant redata, a fost pictata fara conturarea clara a extremitatilor, folosindu-se aceeasi culoare rosie, infatiseaza un animal apartinator grupului felinelor - probabil o pantera de pestera (specie disparuta), pisica salbatica sau ris. Lungimea de aproape 1 m (0,8m) si inaltimea de 0,45 m fac acest animal foarte vizibil pe bolta incaperii. De notat ca si aceasta vietate e redata tot intr-o pozitie de incordare a muschilor, sugerand privitorului ca dfelina e gata sa se arunce asupra unei prazi spre a o prinde si devora.

La mica distanta deasupra felinei e pictata o a treia imagina, si anume un corp uman de 0,51m si lat de 0,26m. Spre deosebire de maniera realist-naturalista in care fusesera pictate cele doua vietati (calul si felina) figura umana este redata mult mai schematic: cpul ii este mult impins spre inainte fata de umeri, iar detaliile chipului lipsesc. Cat priveste partea superioara a spatelui e deosebit de curbata incat personajul pare sa fi fost cocosat.

Cea de-a patra imagine pictata, situata in partea stanga a salii cu desene, amplasata intr-una din nisele naturale ale boltii, apare ca o pata rosie, de aspect oval, asemanandu-se cu corpul unei pasari al carei penaj este foarte bogat, de-a dreptul abundent. Si acest element pictural precar conservat este pictat tot cu rosu-caramiziu si fara elimitarea neteda a conturului.

In aceasta sala cu picturi, cu toate ca nu este si nici n-a fost in vechime strabatuta de firul unei ape, pe podea sunt asezati din loc in loc bolovani de mari dimansiuni (diametrul 0,5-0,7m). Dupa felul amplasarii acestor bolovani pe pardoseala incaperii apare ca verosimila ideea selectarii intentionate a acestor pietre pentru a fi puse din loc in loc facilitand in aceste puncte ca persoane urcate pe respectivii bolovani sa poata atinge tavanul. Probabil ca operatiunea "plantarii" pietrelor s-a facut in vederea realizarii picturilor aplicate pe bolta situata la inaltimea de peste doi metri fata de podea. De asemenea, din dispunerea acestor bolovani calcarosi se intrevede si o eventuala delimitare a spatiului incaperii prin asezarea la ambele extremitati, acolo unde bolta coboara, a blocurilor supradimensionate, ingustandu-se astfel in mod artificial intrarea si iesirea din spatiul cu picturi.

Aceste amenajari din grota picturilor rupestre pledeaza pentru o destinatie aparte a acestui spatiu subteran, aceea de locas de cult. Cat priveste semnificatiile cultual-magice ale reprezentarilor animaliere si ale figurii umane, ele aduc in atentie unul dintre cele mai sensibile aspecte ale evolutiei gandirii umane, si anume o foarte timpurie dovada a preocuparilor omului societatii paleolitice de pe aceste meleaguri de a reda prin desen imagini ale unor vietuitoare din mediul inconjurator, fiinte despre care se credea ca detin puteri supranaturale. Aparitia unor astefl de preocupari "artistice" puse in slujba unei conceptii ideatice constituie un adevarat sondaj stiintific al istoricului modern in universul gandirii umane din acel foarte indepartat timp. Arta parietala din pesteri este dovada sigura a practicarii unor proceduri magice legate de credinta ca unele dintre vietati detineau resorturi de putere care, bine dirijate de om, ii puteau fi de folos in anumite imprejurari. Or, oficierea unor atari ritualuri considerate hotaratoare pentru existenta comunitatilor tribale, reclama atat prezenta simbolica a animalelor invocate, ceea ce se putea realiza cu relativa usurinta prin procedeul pictarii acestora, cat si desfasurarea ceremonialului intr-un loc de mare intimitate si multa discretie, ferit de vazul si auzul celor neinitiati in tainele magico-religioase.

Facand analogie cu pozitiile foarte retrase, ascunse chiar, ale salilor cu picturi rupestre existente in grote din sudul Frantei si din nordul Spaniei - in aceste cazuri loturile picturale sunt exclusiv in galerii secundare - si pestera Cuciulat prezinta aceasta particularitate. Ca modalitate de amplasare fata de planul general al galeriilor sale ornamentata cu figuri animaliere si fiinte umane se prezinta aproape aidoma cu situatia semnalata in pesteri din sud-vestul european. Aceasta "pozitie ascunsa" a salii cu picturi de la Cuciulat-Letca a facut ca picturile sa nu fi fost aflate cu multe secole mai inainte, pastrandu-se in bune conditiuni pana in zilele noastre.

Extinzand cercetarile arheologice in zona s-a constatat faptul ca pestera pictata din Carpatii Apuseni, din dealul Carierei de la Cuciulat, inaltime denunita de localnici "Culmea Prisnelului", este situata intre doua asezari paleolitice: una descoperita la nord de comnuna Letca, in perimetrul satului Busag, comuna Tauti-Magheraus, judetul Maramures, cealalta spre miazazi de Cuciulat, in aria satului Perii Vadului, comuna Ileandra, judetul Salaj. E verosimil ca pestera sa fi fost folosita ca sanctuar de catre locuitorii celor doua statiuni paleolitice mentionate, dupa cum este de admis si ipoteza prezentei unei statiuni paleolitice chiar in pestera din Dealul Prisnelului, anume in acea portiune de la intrare, galerie care a fost dislocata in decursul timpului de catre o exploatare industriala a calcarului, fara ca acel perimetru de galerie sa fi fost vazut de vreun speolog sau un arheolog.

Analiza chimica a vopselei intrebuintate pentru pictare in pestera Cuciulat arata ca s-a utilizat ocru bogat in bioxid de fier, material colorant ce a imprimat imaginilor acel rosu-caramiziu. Asemenea argila rosie-ocru se afla din abundenta chiar in podeaua galeriei acestei pesteri, astfel incat cei ce au executat imaginile animaliere si figura umana stilizata n-au avut decat sa prepare prin adaos de ingrediente constand din ulei vegetal si praf de calcar, ambele materii servind ca liant al culorii, vopseaua necesara executarii imaginilor.

Cat priveste importanta stiintifica a acestei descoperiri, ea este cu totul remarcabila nu numai pentru istoria noastra straveche ci si pentru istoria universala. Pana la cunoasterea acestei grote pictate de pe valea Somesului atat Europa Centrala cat si cea sud-estica erau considerate in privinta artei picturale paleolitice drept zone albe ". Intre gruparea de pesteri pictate din aria Spania-Franta si obiectivul arheologico-speologic similar existent in Urali, pestera Kopova, nu se intrevedea nici o legatura, astfel incat grota cu picturi din masivul montan ce constituie granita naturala dntre Europa si Asia era privita de unii specialisti cu oarecare susceptibilitate in privinta autenticitatii imaginilor,datorita extremei sale departari teritoriale fata de nucleul sud-vest european al picturilor rupestre. Actualmente un asemenea mod de apreciere a lucrurilor nu isi mentine valabilitatea deoarece pestrea pictata din tara noastra se inscrie ca un pilon de legatura intre cele doua zone atat de indepartate, atestand un mobilism si dinamism de populatie si vehiculari culturale pe ample spatii geografice. Totodata picturile cu ocru de la Cuciulat, pe langa faptul ca sunt unicat pe teritoriul tarii noastre, ele au aceeasi importanta singulara si pentru partea centrala a continentului european, reprezentand o contributie cu totul remarcabila la imbogatirea tezaurului culturii material-spirituale a umanitatii, dovedind ca zorii artei picturale in spatiul carpato-danubiano-pontic s-au ivit in urma cu peste douasprezece mii de ani. Desi singulara, deocamdata, arta picturala animaliera si antropomorfa din cadrul pesterii Cuciulat reprezinta un moment jalonator in cunoasterea genezei si evolutiei preocuparilor artistice ale omului epocii stravechi, situand teritoriul Romaniei in acea arie a continentului in care s-au petrecut importante etape ale procesului de tranzitie a societati de la Paleolitic la Neolitic, inclusiv in domeniul atat de gingas al cultelor magico-religioase de a caror practici era dependenta arta straveche. Astfel, preocuparile omului pentru realizarea unor reprezentari grafice, concretizate in Paleoliticul din tara noastra prin picturile rupestre din galeria de la Cuciulat, pot fi considerate drept un antecesor al artei din perioada de tranzitie spre noua epoca a pietrei, arta ale carei manifestari concrete au fost puse in lumina prin sapaturile arheologice intreprinse in Clisura unarii, vestigii constand din incizii geometrice aplicate pe placute de os si pe fragmente de coarne de cerb.

Prin complexitatea problemeticii stiintifice a picturilor rupestre de la Cuciulat, aceste veritabile comori de arta straveche, unicate la noi in tara pana la stadiul actual al cercetarilor in acest domeniu, vor ramane inca multa vreme ca punct central de studiere atat pentru specialistii romani cat si straini. Imaginile pictate pe bolta grotei din Apusni, de un izbitor realism creativ inspirat din mediul natural in mijlocul caruia vietuise anonimul artist, apartin fondului de aur al valorilor artistice perene ale intregii umanitati.