Elemente de poluare a mediului ambiant

Una din cele mai importante si presante probleme ale omenirii este poluarea mediului inconjurator. Fenomenele de poluare nu se pot considera in mod izolat, doar referindu-ne la atmosfera, apa sau sol. Ele sunt comune atmosferei, solului si apei, dar prezinta particularitati pentru fiecare.

Totodata, stransa legatura dintre atmosfera si suprafata subiacenta, face ca trecerea poluantilor dinspre atmosfera si inspre aceasta, sa fie un proces activ.

Chimizarea agriculturii prin utilizarea la scara mare si o perioada lunga de timp a ingrasamintelor chimice si a pesticidelor provoaca o poluare a mediului, mult mai puternica decat cea industriala sau cea produsa de activitatile de transport.

Indiferent de mediul in care se manifesta agentii poluanti, poluarea poate fi considerata din mai multe puncte de vedere; poluare de fond si poluare de impact; poluare primara si poluare secundara, poluare produsa de cauze artificiale, naturale, fizice si biologice.

Prin poluare de fond se intelege poluarea existenta in zonele in care nu se manifesta direct existenta surselor de poluare. Poluarea de fond se manifesta in atmosfera, apa si sol.

Statiile de supraveghere pentru poluarea de fond se plaseaza la distante de cel putin 20 km de centrele populate, cai ferate, obiective industriale, etc., dand informatii importante pentru evaluarea poluarii la nivelul regional si global (www.grida.ro). %n poluarea de fond, factorul important sunt concentratiile de dioxid de carbon care prezinta o variatie anuala, cu un maxim in sezonul rece (datorita proceselor de combustie casnica) si un minim in timpul verii. Poluarea de impact este poluarea produsa in zonele aflate sub impactul direct al surselor de poluare. Spre deosebire de poluarea de fond, in poluarea de impact apar diferite noxe care nu au un caracter permanent.

Reteaua de inregistrare a poluarii de impact masoara concentratiile minime si maxime in 24 de ore, frecventa de depasire a concentratiei maxime admisibile (CMA) in 24 ore si concentratiile medii anuale (www.grinda.ro).

1.Poluarea atmosferei

Poluarea de fond a atmosferei se produce prin produsii eruptiilor vulcanilor, a prafului datorat curentilor de advectie si a rezidurilor rezultate in urma incendiilor naturale din paduri.

Nu este lipsit de interes precizarea, conform careia considerand doar Africa eroziunea datorita miscarilor de advectie ale aerului atinge valori de pana la 400-500 milioane tone/an, ceea ce duce la inaintarea desertului Sahara cu 1,5-10 km/an.

O alta cauza naturala, de poluare a atmosferei o constituie incendiile care se produc in general in momentul scaderii puternice a umiditatii atmosferice.

Sunt cunoscute incendiile devastatoare din anii 1982 si 1983 din Asia Orientala, care au produs distrugerea a 3,5-5 milioane ha de paduri.

Poluarea de impact a atmosferei se datoreaza tuturor cauzelor de poluare a zonelor respective, care apar in plus fata de poluarea de fond.

Cei mai importanti poluatori de impact ai atmosferei sunt automobilele, procesele economice, motoarele in general si incalzirea domestica.

Poluatorii primari sunt emanati direct in atmosfera: funinginea, praful, cenusa, fumul, oxizii de carbon C_xO_1-x, de azot N_xO_1-x si cei de sulf S_xO_1-x.

Poluantii secundari, sunt produsi ai reactiilor dintre poluatorii primari. Cei mai importanti poluatori secundari sunt ozonul artificial produs deasupra zonelor puternic populate, smogul si ploile acide ca rezultate a combinarilor dintre oxizii de sulf si cei de azot cu apa.

%n atmosfera prezenta prafului, cenusii si fumului este rezultatul unor cauze atat artificiale cat si naturale. Poluantii ajunsi in atmosfera, rezultati din surse artificiale sunt in concentratie mult mai ridicata decat cei proveniti din surse naturale.

Fumul eliberat in atmosfera este format din gaze, vapori de apa, produsi incomplet arsi si alte diferite impuritati rezultate din procesul de combustie.

Culoarea fumului, da importante informatii asupra arderii:

fumul de culoare neagra este rezultatul unui proces de ardere incompleta (lipsa de oxigen) si dovedeste prezenta considerabila a particulelor de carbon si funingini;

fumul de culoare alba atesta arderea mult mai completa, cu poluare mult redusa.

Un efect deloc neglijabil il constituie si poluarea produsa prin fenomene de combustie domestice, a caror intensitate creste o data cu venirea timpului rece.

Arderea carbunelui si a petrolului cu derivatii sai produc majoritatea poluantilor atmosferici. Mai mult de 80% dintre oxizii de azot si 35% din alte impuritati ajung in atmosfera in urma proceselor de combustie din activitatile economice si cele de transport.

Pentru obtinerea in siderurgie a unei tone de metal se degaja in atmosfera 10 kg de praf si fum, iar pentru obtinerea unei tone de aluminiu se elimina in atmosfera aproximativ 450 kg de reziduri.

Procesele industriale de prelucrare a rocilor, in industria caolinului si a materialelor de constructii (fabrici de ciment, etc.) emana pulberi la o distanta de 3-4 km in jurul cosurilor in cantitate de 2000 tone/km²/an (www.e-scoala.ro).

Toti combustibilii folositi in ziua de azi au la baza moleculele de hidrocarburi, amestecate cu alte chimicale si impuritati.

Daca am putea folosi doar hidrocarburi sau carbon pur, la temperaturi normale de ardere, s-ar produce doar apa si dioxid de carbon. Arderea completa se produce insa de putine ori, fie din cauza combustiei incompete, fie din cauza temperaturilor foarte inalte de combustie, fie din cauza concentratiei mari de impuritati din combustibili. Arderea incompleta poate produce monoxid de carbon, particule nearse de carbon si combinatii chimice ale diferitelor hidrocarburi.

Toate acestea pot avea efecte toxice, iritante asupra organismelor vii si de scadere a transparentei atmosferei.

Arderea la temperaturi inalte poate elimina compusi rezultati din arderea incompleta dar totodata produce propriul sau set de poluanti.

Temperaturile inalte pot sa oxideze azotatul din aer transformandu-l in oxizi de azot cu formula NO_x, cunoscuti sub numele de K noxe. Oxizii de azot sunt asociati cu pacla murdara maro a aerului poluat. Totodata ei participa la producerea ploilor acide.

%n atmosfera pot aparea trei seturi de poluanti datorati diferitelor moduri de ardere:

arderea completa la temperaturi normale;

arderea incompleta;

arderea la temperaturi inalte.

Fiecaruia dintre aceste seturi i se pot atasa poluanti ai impuritatilor din componenta combustibililor, cum sunt compusii azotului, care la temperaturi joase pot produce oxizi de azot, compusii sulfului care produc dioxidul de sulf (SO₂), alti compusi participanti la ploile acide si diferiti compusi solizi.

Dupa vaporii de apa, dioxidul de carbon este al doilea compus de combustie. Folosirea combustibililor fosili produce o cantitate de aproximativ 20 miliarde de tone de carbon in atmosfera. Cantitatea totala de dioxid de carbon a crescut incet in fiecare an, ca urmare a cresterii masei de combustibili fosili utilizati, defrisarii si arderii padurilor tropicale. Parerile sunt unanime in ceea ce priveste corelatia dintre cresterea continutului de dioxid de carbon si cresterea temperaturii medii a atmosferei, adica accentuarea efectului de sera.

Diferente apar referitor la consecintele cresterii concentratiei de dioxid de carbon:

unii savanti considera ca incalzirea atmosferei va duce la cresterea nivelului apelor prin topirea calotelor glaciale, aparand modificari climatice;

alti savanti considera ca prin incalzirea atmosferei se vor dezvolta plante luxuriante, deci va fi un castig al agriculturii;

cea de a treia categorie, considera ca o cantitate mare de vapori de apa in atmosfera va produce o reflexie puternica a radiatiei solare, avand ca rezultat racirea atmosferei.

Toti cercetatorii sunt insa de acord cu faptul ca activitatea umana a atins nivelul in care poluarea influenteaza atmosfera si orice schimbare aparuta in clima Pamantului va dura un timp indelungat. (Tillery, B.W., 1993).

Monoxidul de carbon, este un gaz inodor, incolor si foarte ortavitor. Expunerea la o concentratie de 100 parti/milion produce simptone de inabusire si dureri de cap, iar expunerea la o concentratie de 1000 parti/milion poate fi letala. Monoxidul de carbon este poluantul principal in aerul marilor orase. Fiecare motor cu combustibil fosil produce monoxid de carbon.

Chiar daca fiecare motor elimina doar intre 0,01 si 0,1 procente de monoxid de carbon in atmosfera, in anumite conditii meteorologice, la un mare numar de motoare nivelul de poluare este foarte mare.

Sulful se gaseste in atmosfera din surse naturale, cum ar fi descompunerea materiei organice, prelucrarea metalelor, a arderii petrolului si carbunelui care contin impuritati de sulf.

%n atmosfera se gasesc multi componenti ai sulfului, dar cel mai raspandit este dioxidul de sulf (SO₂). Acesta produce discomfort plantelor, iar daca este inhalat in cantitati mari produce tulburari ale respiratiei prin efectele de constrictie pulmonara.

Dioxidul de sulf participa la formarea ploilor acide ca urmare a proceselor atmosferice. Rezultantii poluarii sunt smogul, ploile acide si efectul de sera.

Prin smog se intelege formarea de ceturi solide si lichide care se amesteca cu particule rezultate din procesele de combustie, intr-o atmosfera cu umiditate mare si in lipsa miscarilor de advectie. Smogul provoaca opacizarea atmosferei si iritarea ochilor si a cailor respiratorii.

%n cadrul smogului, smogul fotochimic apare ca un nor de culoare galbuie si este o ceata toxica produsa prin interactia chimica intre emisiile poluante si radiatiile solare. Ozonul artificial este cel mai important smog fotochimic. Producerea lui se datoreaza cresterii rapide a concentratiei atmosferice de oxizi de azot si hidrocarburi, insotita de scaderea cantitatii de dioxid de azot prin descompunerea lui in oxid de azot si oxigen, sub actiunea razelor solare. Se creeaza astfel oxigenul atomic care se poate combina cu oxigenul molecular existent in atmosfera formandu-se astfel ozonul. Pe masura ce ne apropiem de amiaza creste concentratia de ozon artificial pana la o valoare maxima, iar producerea de oxid de azot atinge valoarea minima.

Locurile unde se produce smog, sunt cu predilectie localitatile urbane asezate in special pe malul marilor intinderi de apa. De remarcat este faptul ca smogul are o intindere limitata, doar deasupra marilor aglomerari urbane.

Ploile acide, o alta forma de manifestare a poluarii, sunt rezultatul reactiilor de formare a acizilor sulfurici si azotici din oxizii de sulf si oxizii de azot, in prezenta vaporilor de apa din atmosfera.

Norii de acizi rezultati produc ploile acide. Spre deosebire de caracterul local al smogului, norii acizi se pot deplasa la distante mari de locul de formare, cuprinzand areale intinse.

De exemplu, in anul 1984 s-a constatat ca aproape jumatate din masa forestiera a Padurii Negre din Germania a fost afectata de ploi acide. (www.mirceaghebri.go.ro)

Desi disparitia stratului de ozon natural, localizat in mezosfera nu este un proces de poluare propriu-zis, el reprezinta un rezultat al poluarii. Poate cel mai mare dusman al ozonului natural, il reprezinta produsele chimice numite cloro-fluoro-carburi (CFC) folosite ca refrigerente si expulzatori ai spray-urilor. Aceste produse CFC au o miscare ascensionala in atmosfera si sunt descompuse de lumina solara, descompunand la randul lor moleculele srabile.

Procesul ciclic si natural de formare si descompunere a ozonului isi pierde echilibrul sub actiunea poluatorilor, descompunerea crescand in detrimentul formarii ozonului.

Efectele de descompunere a ozonului produc halocarburile bromurate si oxizii de azot din ingrasaminte.

Distrugerea stratului de ozon provoaca cresterea numarului cancerelor de piele, a cataractelor la ochi, distrugerea anumitor culturi, a planctonului, etc.

Cu ocazia 'Zilei internationale a protectiei stratului de ozon, 16 septembrie 2003' citez din comunicatul de presa:

'Orice modificare a ozonului mezosferic produce dereglari in cele doua aspecte ecologice mentionate, respectiv absorbtia ultravioletului letal si bilantul caloric al Pamantului'.

Prima atentionare privind o posibila perturbare a concentratiei ozonului atmosferic de catre activitatile umane a fost facuta de catre H.S. Johnston (1971) care a aratat pericolul pe care il prezinta introducerea compusilor de clor, brom, oxizi de azot in mezosfera prin zborurile aeronavelor. Studiile lui Moline si Rowland (1974) au completat aceste imagini prin incriminarea CFC si a halonilor.

S-a ajuns la concluzia ca o serie de substante chimice introduse in atmosfera prin activitati antropice produc scaderea ozonului stratosferic. Ca urmare Organizatia Meteorologica Mondiala in colaborare cu UNEP infiinteazsa in 1977 o retea mondiala de statii de masurare a ozonului.

Scaderea concentratiei ozonului mezosferic afecteaza sanatatea si mediul inconjurator. Astfel, pentru o descrestere a concentratiei ozonului de 10% se prognozeaza o crestere de 26% a incidentei cancerului de piele, cresterea cazurilor de cataracta cu 12-15 milioane si orbirea a 1-1,5 milioane de oameni. Se va produce o scadere a sistemului de imunitate biologica prin afectarea AND-ului.

Peste 300 de specii de plante sunt afectate de cresterea radiatiei UV cu consecinte asupra recoltelor. Este afectat serios si lantul trofic marin.

Scaderea concentratiei ozonului mezosferic are implicatii de ordin climatic a caror marime si sens depind de zona.

Aparent paradoxal, acolo unde concentratia ozonului scade si anume in mezosfera, este dorita cresterea sa, iar in zonele unde concentratia sa creste, adica in troposfera si in special in straturile joase ale acesteia, se lupta pentru scaderea ei.

%n troposfera cresterea concentratiei de ozon are urmari nefaste asupra sanatatii umane (stari de discomfort, iritarea mucoasei ochilor si a aparatului respirator, afectarea functiei respiratorii, cefalee), asupra starii fiziologice normale a vegetatiei, asupra fiabilitatii materialelor (cauciucul natural si artificial sunt distruse rapid, colorantii organici se degradeaza, etc.). Ozonul impreuna cu oxizii de azot si cu dioxidul de sulf au efect sinergic, astfel incat chiar la nivele reduse ale acestor trei poluanti apar situatii de stres chimic. Ozonul este, de asemenea incriminat pentru participarea indirecta la formarea ploilor acide.

Ozonul troposferic provine in proportie de circa 20% din mezosfera, iar in proportie de 80% ca urmare a activitatilor antropice. Studiile efectuate in tarile occidentale remarca o crestere a concentratiei ozonului troposferic cu 1-2% pe an.

Pentru prevenirea distrugerii stratului de ozon, au fost semnate Conventia de la Viena si Protocolul de la Montreal, ratificate si de tara noastra, prin care sunt stabilite obligatiile partilor semnatare:

eliminarea productiei si consumului de substante care afecteaza stratul de ozon;

aplicarea celor mai bune tehnologii de imbunatatirea a retinerii, recuperarii, reciclarii sau distrugerii substantelor ce afecteaza stratul de ozon;

promovarea unor alternative pentru inlocuirea substantelor ce afecteaza stratul de ozon, produselor ce contin astfel de substante sau produse care au fost realizate cu ajutorul acestor substante;

aspectele economice implicate de aplicarea masurilor de control asupra substantelor responsabile de afectarea stratului de ozon si asupra produselor la fabricarea carora se folosesc aceste substante;

cooperarea in domeniul: stiintific, juridic, economic si informational.'

%n atmosfera Pamantului se gasesc in mod natural vapori de apa, molecule de dioxid de carbon, metan si oxizi de azot, gaze care produc efectul de incalzire al atmosferei.

Radiatiile infrarosii ale Soarelui asigura temperatura medie anuala normala a suprafatei Pamantului 15⁰C.

Cresterea efectului de sera prin incarcarea atmosferei cu mari cantitati de gaze a declansat o noua incalzire planetara de o amploare nemaiintalnita pe parcursul istoriei.

Eliminarile de dioxid de carbon de origine antropica in atmosfera a condus la cresterea cu 55% a potentialului efectului de sera. %n fiecare an ajung in atmosfera cateva zeci de milioane de tone de CO₂ din care aproape jumatate este absorbit de plantele terestre si fitoplanctonul oceanic. Cealalta jumatate ramane in atmosfera. Ca si mod de calcul, se considera ca 1 kg de carbon este echivalent cu 3,66 kg de gaz carbonic.

Emisiile de metan CH₄ produc o crestere a potentialului efectului de sera cu 15%.

Metanul provine natural din descompunerea vegetala: campurile inundate de orez, mlastinile, gazele de balta, aparatul digestiv al animalelor, in special bovinele si termitele, precum si in urma arderilor anaerobe.

Artificial, metanul provine din scurgerile conductelor, din instalatiile de tratare si stocare, de la minele de carbuni si de la materialele organice in descompunere (produse alimentare aflate in depozite).

Ultimile cercetari emit ipoteza ca o noua incalzire a climei va produce eliberarea unei parti din metanul natural aflat in cantitati mari sub ghetari si in calotele polare, provocand astfel un efect de retroactiune.

Dioxidul de azot N₂O, provenit din arderea combustibilului fosil, din utilizarea ingrasamintelor azotate, din incinerarea arborilor si a reziduurilor de plante contribuie la sporirea efectului de sera cu circa 6%.

Dioxidul de carbon se mai numeste si 'gaz inveselitor' fiind folosit si in calitate de anestezic.

%n mezosfera, ozonul natural apare ca un ecran de protectie impotriva radiatiilor ultraviolete. Ozonul artificial din troposfera este un produs poluant. Ozonul troposferic reactioneaza cu tesuturile vegetale si animale provocand sporirea efectului de sera cu 8%.

Produsii chimici de tipul clorofluorocarbonatilor (CFC) descompun ozonul, fiind totodata un gaz cu efect de sera in crestere.

Nu este inca o opinie ferma in privinta efectelor produse de CFC asupra schimbarii climatului, pentru ca actiunea lor de rarefiere a stratului de ozon poate sa duca la o noua racire a planetei. Pentru reducerea emisiilor de CFC, fapt absolut obligatoriu se protejeaza stratul de ozon, accelerand astfel o noua incalzire a planetei.

Raportand potentialul de crestere al efectului de sera la molecula de dioxid de carbon (CO₂), aceasta este de 21 de ori mai mare pentru metan, de 200 de ori mai mare pentru dioxidul de azot si de 18000 mai mare pentru moleculele de CFC.

Poluarea fizica a atmosferei este data de poluarea radioactiva, solara si termica. Necesitatea asigurarii de noi surse de energie a dus la utilizarea tot mai larga a centralelor atomonucleare, din a caror accidente s-au produs adevarate catastrofe ecologice.

Concomitent in atmosfera se acumuleaza tot mai multe substante radioactive rezultate din industria militara si numerosi izotopi radioactivi folositi in scopuri medicinale.

Radioactivitatea este procesul dezintegrarii spontane a atomilor. Timpul necesar reducerii la jumatate se numeste timp de injumatatire, fiind diferit de la un element la altul si avand valori de la cateva secunde la milioane de ani.

%n conditiile naturale normale exista circa 50 radioizotoi (U 235, U 238, Ra 226, 232 Th, 40 K, etc) care produc radiatii de fond, la care vietuitoarele Terrei s-au acomodat.

Valoarea perioadei de injumatatire la izotopul 40 K este de 1,4 miliarde de ani, fapt ce demonstreaza ca acesti izotopi exista de la data formarii Pamantului.

Cei mai periculosi izotopi sunt elementele cu perioada de injumatatire de ordinul zilelor, lunilor sau anilor, deoarece acestia au o radiatie puternica si suficient timp de acumulare in organism. Radionuclizii elementelor cu proprietati chimice asemanatoare din componenta lumii vii le pot inlocui pe acestea. Cei mai importanti radionuclizi din acest punct de vedere, sunt dupa cum urmeaza:

strontiul 90, are o perioada de injumatatire de 27,7 ani si se acumuleaza in oase, substituind calciul. Patrunde in organism fie fie nemijlocit prin respiratie, fie prin hrana (lapte, carne);

cesiul 137 are o perioada de injumatatire de 32 de ani, se aumuleaza in tesutul muscular substituind potasiul. Cesiul patrunde in organism parcurgand lantul trofic, licheni nutritivi - animale - om sau direct prin respiratie;

iodul 131 cu o perioada de injumatatire scurta, de ordinul zilelor, se acumuleaza in organism in glanda tiroida.

Cu cat organismul este mai complex pe scara evolutiva cu atat doza letala de radiatii scade (tabel 5).

Tabel 5

Doza letala pentru diferite organisme

Nr. crt.	Organismul	Doza letala (rad.)
	inferioare, primitive antropode vertebrate	X x 106 X x 104 X x 102
	musca drosofila musca domestica scorpion om	85 x 103 1 x 104 1,5 x 105 5 x 102

De remarcat este faprul ca o doza de 100 rad. produce efecte cancerigene semnificative si sterilitate.

Pentru fiecare individ, cele mai sensibile sunt tesuturile in curs de divizare si fazele embrionare.

Poluarea acustica se datoreaza in general zgomotelor. Zgomotul este un sunet complex caruia nu i se poate atribui o frecventa, deci o inaltime. Spectrul lui acustic este continuu. (fig.8).

Fig.8 Spectrul acustic al zgomotului

Fig.8.Spectrul acustic al zgomotului; a.sunet fundamental cu armonice, b.sunet complex caruia nu i se poate atribui o frecventa

Componentele zgomotului sunt atat de numeroase si putin distantate  incat intre ele nu se paote stabili o relatie de dependenta. (OLIVIA POP si colab., 1987).

Ordonand zgomotele dupa nivelul lor de tarie se observa efectele lor fig. 9.

Fig.9. Nivelul de tarie al zgomotelor si efectele produse.

Omul si in special vietuitoarele, percep mai tare sau mai slab efectele nocive ale zgomotelor in functie de mai multi factori, cum ar fi: nivelul de intensitate al zgomotului, componenta lui spectrala, durata de expunere la zgomot in 24 de ore, durata totala de expunere in cursul vietii si rezistenta organismului (tabel 6).

Tabel 6

Dependenta dintre nivelul de intensitate auditiva N_A si efectele asupra organismului

Adaptarea organismului uman la actiunea zgomotelor este foarte limitata. %n timpul functionarii diferitelor utilaje se pot genera zgomote cu frecvente joase mai mici de 20 Hz. Este periculoasa aparitia fenomenului de rezonanta intre frecventa ritmurilor biologice si frecventa exterioara, rezultand o degradare a tesutului nervos si vascular, putand apare chiar situatii letale.

Poluarea termica, este poluarea produsa prin incalzirea atmosferei, in urma caldurii degajate prin procesele industriale, si nu prin eliminarea gazelor producatoare ale efectului de sera. Poluarea termica poate produce perturbatii de microclimat local.

Pe vreme uscata aerul mediului urban contine intr-un centimetru cub intre 20.000-1.500.000 particule de praf, iar aerul din mediul montan contine intr-un centimetru cub intre 1.000 - 4.000 particule.

Ploile abundente, antreneaza in miscarea lor catre pamant particule de praf curatind atmosfera in proportie de 75%.

De remarcat este faptul ca in regiunile foarte inalte, continutul de particule de praf intr-un centimetru cub de aer este de 300.

Producerea fenomenelor de 'ploi de sange, ploi de sulf sau cerneala' se datoreaza prezentei algelor colorate in atmosfera.

Poluarea biologica este produsa de pulberi de origine organica cum ar fi: polenul, particulele fine de resturi vegetale (spori, infuzori, bacterii), care considerate la un loc formeaza asa numitul plancton atmosferic.

2.Poluarea apei

Pamantul poseda o cantitate de apa de aproximativ 1,4x10⁹ km³, din care apa dulce reprezinta doar 2,7% procente, adica aproximativ 30.000 km³. Din pacate, o parte importanta din acest procent este neutilizabila, fiind complect poluata.

Prin poluarea apei, se intelege, alterarea caracteristicilor fizice, chimice si biologice, produse direct sau indirect de activitatile umane si care fac ca apele sa devina improprii utilizarii normale in scopurile in care aceasta utilizare era posibila inainte de alterare.

Poluarea apei poate fi: naturala, artificiala sau controlata, necontrolata, normala, accidentala, primara sau secundara.

Poluarea este:

naturala, cand se produce ca urmare a schimburilor dintre apa si atmosfera, sau prin dizolvarea rocilor solubile si a organismelor vii din apa;

artificiala, se datoreaza surselor de apa uzate, apelor meteorice, namolurilor, reziduurilor, navigatiei, etc.

controlata, daca apele uzate sunt transportate prin reteaua de canalizare si evacuate in anumite puncte prealese;

necontrolata, cand provine, in special din apele de ploaie;

normala, cand provine din surse de poluare cunoscute, colectate si transportate prin reteaua de canalizare la statia de epurare sau colector;

accidentala, cand apar dereglari ale proceselor economice industriale si in reteaua de canalizare ajung cantitati mari de substante nocive;

primara, atunci cand substantele in suspensie din apele uzate se depun pe patul receptorului;

secundara, cand gazele rezultate in urma fermentarii materiilor organice din suspensii antreneaza restul de suspensii aducandu-se la suprafata apei, de unde sunt apoi transportate de curentul de apa. (www.hydrop.pub.ro).

Principalii poluanti ai apei, se impart in trei grupe, dupa natura lor:

poluantii chimici proveniti din industria chimica, prin deversarea apelor uzate cu nitrati, fosfati, etc., in apele curgatoare.

%n apa potabila se admite o concentratie de 10 ppm azot nitric. %ngrasarea solului in exces de ingrasaminte cu azot si prin deversarea detergentilor menajeri acestia ajung in apa freatica.

Hidrocarburile, dintre care amintim benzina, se infiltreaza in sol cu o viteza de 7 ori mai mare decat apa, infestand apa freatica. Apele uzate cu continut mare de metale grele, deversate in apele curgatoare produc catastrofe ecologice.

poluantii fizici sunt materiile minerale insolubile, deversate in ape; temperatura crescuta a apelor prin deversarea apei de racire de la termocentrale; elementele radioactive provenite atat prin deversare cat si din atmosfera;

poluantii biologici ai apei sunt diferitele tipuri de microorganisme patogene si materii organice care fermenteaza si duc la o contaminare bacteriologica a apei.

Un combinat de producere a celulozei si hartiei, produce o poluare a apelor la fel ca un oras de 500.000 locuitori.

%n cazul poluarii puternice a apelor, poate aparea fenomenul de moarte a lacurilor ca urmare a sporirii fertilitatii acestora prin azot de fosfati si nitrati. Dezvoltarea fitoplanctonului si a plantelor subacvatice, duce la colmatarea lacului si treptat la ingustarea si disparitia sa. (C.I.MILICA si colab., 1982).

Poluatorul principal al apei il constituie substantele organice, de origine naturala sau artificiala, cum sunt: titeiul, taninul, lignina, hidrantii de carbon, biotoxinele marine, etc., si rezultanti ai prelucrarii titeiului, pesticidele, detergentii, etc.

Descompunerea substantelor organice are nevoie de oxigenul din apa, care in acest mod este consumat. Saracirea cantitatii de oxigen din apa sub valoarea de 4-6 mg/dm³ duce la oprirea proceselor aerobe de autoepurare si la distrugerea fondului piscicol. Cu alte cuvinte se produce distrugerea tuturor organismelor acvatice.

Substantele anorganice cele mai frecvent intalnite sunt metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr), cloruri, sulfati, etc. Ele se afla in stare de suspensie sau de dizolvare in apa.

Metalele grele acumulate in organismele acvatice au efecte toxice asupra acestora, inhiband simultan si procesele de autoepurare ale apei.

Prezenta in general a sarurilor anorganice creste salinitatea si duritatea apei.

De exemplu, clorurile in concentratie mare fac improprie consumul de apa potabila, sarurile de azot si fosfor produc dezvoltarea rapida a algelor la suprafata apelor.

Duritatea mare, produce depuneri pe conducte si micsoreaza transferul termic.

Cantitatea mare de substante organice sau anorganice aflate in suspensie pot produce bancuri, pot conserva oxigenul dizolvat in apa si produc gaze rau mirositoare. Substantele provenind din hidrocarburi si din spuma detergentilor impiedica oxigenarea apei si desfasurarea procesului de autoepurare. Statiile de tratare a apelor nu pot retine substante toxice, acestea putand ajunge in organism uman, provocand imbolnaviri sau pot distruge flora si fauna apelor.

Efectele substantelor radioactive ajunse in apa depind de concentratia radionuclizilor si de modul specific de actiune.

Substantele cu aciditate sau alcalinitate mare evacuate in apele uzate, produc distrugerea florei si faunei acvatice. De exemplu, un pH=4,5 al apei, o concentratie de 25 mg/l de NaOH sau provoaca moartea pestilor.

Colorantii, energia calorica, microorganismele, impiedica absortia oxigenului si desfasurarea normala a fenomenelor de autoepurare si fotosinteza.

%ncalzirea artificiala a apei impiedica dezvoltarea florei si faunei.

3.Poluarea solului

Fiind in stransa legatura cu atmosfera si apa, solul sufera aceleasi procese de poluare ca si acestea. A polua solul, inseamna a provoca dereglari ale solului ca mediu de viata pentru plante si animale.

Ca si in cazul poluarii atmosferei si a apei, poluarea solului poate fi: fizica, chimica, biologica sau radioactiva.

Poluarea solului se face in mod direct intre sol si elementele poluante, cu exceptia substantelor radioactive, cand poluarea se poate produce si prin influenta.

Modurile practice de poluare ale solului sunt multiple, incepand cu apele de irigatii si terminand cu materialele radioactive.

Prin folosirea unor ape de irigatii de calitate necorespunzatoare, se poate produce salinizarea secundara si inmlastinirea solului.

Manevrarea defectuoasa sau rau voita a deseurilor menajere, a celor din industria usoara, a apelor uzate poate provoca poluari mari ale solului.

Cel mai intens proces de poluare al solului este cel provocat de folosirea ingrasamintelor chimice. Folosirea ingrasamintelor cu azot pe scara tot mai larga a determinat crestera considerabila a continutului de nitrati in sol sau chiar in unele plante cum ar fi: telina, sfecla, ridichi, marar, patrunjel, spanac, morcov, etc., precum si in apele de suprafata sau cele subterane.

Superfosfatii contin impuritati (metaloizi si metale) toxice, care nu se dizolva in apa acumulandu-se an de an. (MilicA, C.I., si colab.).

Utilizarea pesticidelor, pe langa avantajele privind cresterea productiei si reducerea cheltuielilor de intretinere, prezinta un risc de nocivitate pentru animalele domestice, salbatice, insecte, pasari si chiar om.

Cele mai periculoase pesticide sunt cele organoclorurate, 45% din total fixandu-se in carne si peste, iar 8% in lapte si derivatele sale.

Prin alimentatia sa, omul ingereaza pesticide, care datorita liposolubilitatii lor se acumuleaza in organism.

Poluarea produsa de microorganismele patogene, prezinta riscul de imbolnaviri pentru biosisteme.

Contaminarea radioactiva se face atat prin contact, cat si prin influenta (vezi poluarea radioactiva a atmosferei).

Padurea joaca un rol aparte in ceea ce priveste poluarea generala si in special cea atmosferica.

Padurea indeplineste cu succes mai multe functii antipoluare din punct de vedere mecanic, chimic si bacteriologic cum sunt:

retinerea impuritatilor solide prin depunerea lor pe organele aeriene. Este semnificativa puterea de captare diferita a diferitelor specii. Foioasele retin mai multe impuritati (68 tone/ha) decat rasinoasele (32t/ha);

Curatarea chimica a aerului de catre paduri se face prin fixarea si metabolizarea unor produsi gazosi din atmosfera, cum sunt oxizii de sulf si uni compusi fluorurati;

Dezinfectia bacteriologica a aerului este rezultatul actiunii bactericide si virocide a fitoncidelor. Fitoncidele sunt substante volatile produse de arbori, cu efect distructiv asupra bacteriilor producatoare de boli grave.

Bradul combate difteria, stejarul combate dizenteria, iar pinul si alte specii rasinoase combat tuberculoza, febra tifoida, etc., (MARCU, M., 1983).

De un adevar incontestabil este afirmatia lui Wentzel P.K., 'Nici o putere din lume nu poate opri si ameliora fortele distrugatoare ale poluarii pe glob, asa cum o face vegetatia'