Elemmentele sistemelor experte

Elemmentele sistemelor experte

Metode de rationament

Pentru a utiliza cunoasterea sistemele expert dispun de un mecanism inferential capabil de rationamente in generarea solutiilor. Infereantierea se realizeaza prin tehnici de cautare si comparare. Exista 3 metode de rationament principale: deductia, inductia, abductia.

Deductia - a fost intrudusa de filozoful grec Aristotel si reprezinta procesul

prin care fiind cunoscute principiile generale se aplica unor cazuri particulare pentru a deriva o concluzie particulara. Este considerata metoda de rationament de sus in jos.

Teorie

Ipoteze

Observatii

Confirmare

In practica se porneste de la stabilirea unei teorii cu privire la

domeniul de interes. Aceasta teorie se desface in ipoteze particulare care se pot testa apoi se cerceteaza mai indeaproape culegand observatiile care sa verifice ipotezele. In final avem sau nu confirmarea teoriei initiale. Un exemplu de gandire deductiva sunt silogismele introduse tot de Aristotel.

EX: Toate pasarile se reproduc prin oua.

Aceasta pereche de randunele sunt pasari => ca se reproduc prin oua

Pentru a utiliza rationament deductiv trebuie stabilita o situatie, o stare care foloseste premise majore si premise minore. Aceasta forma de silogism se poate exprima prin urmatoarea paradicma: Premisa majora: Toti A sunt B

Premisa minora: X este un A

Consluzie: Z este un B

Observatie: premisele sunt de oridin general iar concluzia de ordin particular.

Inductia - in jurul anului 1600 oamenii de stiinta au observat ca desi metoda

deductiva a dat rezultate in domeniul matern, ca e deficitara in investigarea naturii. Inductia a fost introdusa de Frances Bacon si se numeste netoda de rationamnet de jos in sus si lucreaza invers metodei deductive.

Incepe cu observatii specifice , descopera reguli formuleaza posibile ipoteze si sfarseste cu stabilirea unei teorii sau concluzii generale  care depaseste cu mult oricare din observatii.

Teorie

Ipoteze

Reguli

Observatii

Spre deosebire de deductie, inductia are concluzia dde ordin general si premise de ordin particular.

EX: Premisa nr. 1: Ceata determina cresterea numarului de accidente.

Premisa nr.2: Poleiul determina cresterea numarului de accidente.

Premisa nr. 3: Zapada determina cresterea numarului de accidente.

Abductia - este o forma anormala a infereantei. Se bazeaza pe urmatorul

rationament - se determina fenomenul X

-dintre mai multe ipoteze A,B,C ipoteza A este capabila sa explice fenomenul X, de aceea sunt motive pentru a trage concluzia ca A e adevarat.

Fapte initiale: daca regia de tramsporturi e in greva atunci:

Premisa majora: transportul de marfintarzie;

Premisa minora: transportul de marfa nu a sosit astazi;

Concluzia  : regia de transporturi e in greva

Chiar daca abductia nu e o tehnica infereantiala valida se foloseste in sistemele expert de tip diagnostic tocmai ca pooate genera explicatii posibile.

Incertitudinea - este in mare masura o parte a proceselor infereantiare mai

ales  ca se utilizeaza inductia sau abductia. Experimentele au relevat faptul ca rationamentul se genereaza incertitudine si cunostiintele folosite pentru aplicarea lui. In cazul inductiei sunt adesea imposibile de stiut toate faptele necesare pentru inferarea unei concluzii. Sistemele expert sunt menite sa rationeze cu o cunoastere incompleta incerta sau imprecisa spre deosebire de produsele informatice clasice care nu vor putea lucra niciodata cu date incomplete.

Pentru lucrul cu incertitudine unul din tehnicile cele mai folosite constaa in a atribui elemente din baza de cunostiinte (fapte si reguli) un coeficient destinat sa exprome gradul de siguranta al acestora, numit factor de incertitudine. Primul sistem expert care a folosit reguli care au avut atasate factori de incertitudine a fost sistemul de diagnostic medical MYCIN in 1973.

Factorii de inecertitudine masoara gradul de incredere (confidenta al cunoasterii implicate in sistemul expert). Sistemul expert MYCIN a utilizat intervalul [-1 1] ca domeniu de valori pentru factorii de incertitudine. Factorul de certitudine e exprimat empiric de expertul care enunta regula.

Factorul de certitudine 1 =inseamna ca regula este logic adevarata.

Factorul de certitudine -1 = inseamna ca regula este locic falsa

Daca factorul de certitudine =0 inseamna ca nu se stie nimic si regula are o incertitudine maxima.