SCURTA ISTORIE A SCRIERII

Comunicarea face posibila coexistenta oamenilor. Comunicarea directa intre oameni este realizata prin intermediul cuvintelor sau a gesturilor. Pentru a face un schimb de idei, sau pentru a impartasi cunostinte cu persoane aflate la distanta, este nevoie de anumite mijloace, cu ajutorul carora informatiile pot sa fie transmise; acestea sunt mijloacele de comunicare in masa sau mass-media.

Mijloacele de comunicare in masa sunt reprezentate de diversele suporturi pe care transmitatorul de informatie le utilizeaza: ziare, reviste, carti, radio, televiziune, web etc.

De-a lungul istoriei, omul a descoperit sau inventat diferite metode de transmitere a informatiilor: astfel, ei pot vorbi (fata in fata, la telefon, la radio), pot scrie carti, ziare, reviste sau scrisori, pot face fotografii sau filme, ori pot crea web site-uri. Transmiterea informatiilor este facilitata si accelerata de existenta postei, faxului si a retelelor de calculatoare.

Scrierea

Utilizarea semnelor in scopul comunicarii a reprezentat un salt calitativ deosebit in evolutia culturala a omului primitiv. Dar, din multimea de semne identificate, numai o parte pot fi considerate sisteme de scriere; acestea intr-adevar noteaza ideile sau limba vorbita de oameni. De altfel, scrierea reprezinta un sistem de semne folosite pentru reprezentarea vizuala a ideilor sau a cuvintelor [DEX]; cu ajutorul ei se transmit informatii in spatiu si timp.

Primele tipuri de scriere nu erau alfabetice. Astfel de scrieri mai sunt folosite si in prezent, de exemplu cea chineza.

Se crede ca scrierea s-a nascut in Sumer, cu aproape 5000 de ani in urma. Fiind un popor care se ocupa intens cu comertul, sumerienii au avut nevoie de un sistem de semne cu ajutorul carora sa noteze si sa transmita informatii. Sistemul de semne inventat de ei, poarta astazi denumirea de scriere cuneiforma si avea ca suport 'hard', tablite de lut.

Text in sanscrita, limba sacra a Indiei

Aproximativ in jurul anului 3000 i.C., apare in Egipt un alt tip de scriere, ceva mai evoluata, hieroglifele. Aceasta scriere utilizeaza desene reprezentand fiinte umane, animale, plante, zei sau obiecte. Decaderea Egiptului antic a condus la incetarea utilizarii acestui tip de scriere. Ea a fost insa descifrata in anul 1824 de catre un orientalist francez, Jean-Francois Champollion (1790-1832), care a avut sansa de a gasi acelasi text scris in trei limbi diferite: hieroglifica, demotica (scriere egipteana ulterioara hieroglifelor) si in greaca veche.

În China, scrierea a aparut in cursul mileniului al II-lea i.C. si era utilizata cu precadere de catre preoti. În sec. I d.C., scrierea a fost codificata, in prezent ea cuprinzand mii de caractere. Fiecare caracter al scrierii chineze reprezinta o silaba, iar fiecare silaba are un inteles. Pentru a scrie un cuvant, de cele mai multe ori este nevoie de asocierea a doua, sau mai multe silabe (caractere).

Scriere chinezeasca

Chinezii nu vorbesc toti aceeasi limba, dar invata toti sa citeasca si sa scrie intr-un sistem comun. Ei nu cunosc toate semnele, ci numai cele utilizate in mod curent (de exemplu, pentru a citi un ziar, trebuie cunoscute in jur de 4000 de caractere).

Scrierile alfabetice

Alfabetul este totalitatea literelor, asezate intr-o ordine conventionala, reprezentand sunetele de baza ale unei limbi [DEX]. El permite asocierea unei litere fiecarei consoane si, uneori, fiecarei vocale. Astazi, in lume exista mai multe alfabete, foarte diferite intre ele, inclusiv prin numarul de litere (caractere). Astfel, alfabetul arab numara 28 de litere, cel ebraic 22, iar cel roman 31.

În jurul secolului al VIII-lea i.C., grecii au adaptat cerintelor limbii lor alfabetul folosit de fenicieni; acesta continea 22 de litere, toate consoane. Marea inovatie a grecilor a reprezentat-o notarea vocalelor, care din simple indicatii de pronuntie, au devenit litere de sine statatoare.

Text scris cu litere grecesti

Alfabetul grec s-a raspandit in intregul bazin mediteranean si, preluat fiind de romani, a ajuns sa fie folosit in intreaga Europa occidentala. De-a lungul secolelor, el a suferit numeroase modificari inainte de a ajunge la noi; acesta poate fi considerat stramosul alfabetului romanesc.

În unele tari slave (Rusia, Bulgaria, Serbia) se foloseste un alt alfabet numit alfabetul chirilic, a carui origine dateaza din secolul al IX-lea i.Hr. Caracterele chirilice sunt fie litere grecesti, fie litere imprumutate din alte limbi. Acest alfabet a fost folosit si in Tarile Romane pana prin secolul al XVI-lea.

Scriere araba

Cifrele au fost inventate tot de sumerieni chiar inainte de introducerea scrierii. Dar, cei care au pus bazele sistemului folosit in prezent au fost indienii. Ei au introdus trei reguli fundamentale: folosirea a doar 9 cifre (sistemul de numeratie zecimal), inventarea cifrei zero si principiul conform caruia pozitia cifrelor da ordinea de citire a acestora (unitati, zeci, sute, mii, .).

În secolele VIII - IX, arabii au preluat sistemul indian si l-au raspandit in Europa; din acest motiv, aceste simboluri le numim astazi 'cifre arabe'. În mod paradoxal, arabii nu mai utilizeaza aceste semne in prezent.

Cartile

Scrierea este utilizata ca mijloc pentru pastrarea si transmiterea informatiei. Astazi, cartile pot fi produse in oricate exemplare si raspandite cu usurinta; primele carti erau insa departe de a indeplini aceste conditii.

Chinezii, prin inventarea cernelii si a hartiei, au contribuit hotarator la aparitia tiparului. Sursa lor de inspiratie au constituit-o, probabil, sigiliile grecesti si mesopotamiene. Chinezii au preluat procedeul, dar au inlocuit sigiliul cu tablita de lemn. Dupa ce le gravau in relief si aplicau cerneala deasupra, asezau cu mana o foaie de hartie pe tablita. În acest fel, ei au creat xilografia (gravura pe lemn), cu ajutorul careia se putea reproduce o imagine, sau un text. Odata 'tiparite', foile erau legate cu fire de matase sau curele din piele.

Sigiliu din Mesopotamia

În Egiptul antic, cam cu 2500 de ani i.Hr, textele erau scrise pe foi de papirus. Aceste foi erau obtinute din tulpina plantei cu acelasi nume.

Initial, grecii si romanii gravau textele in lemn. De altfel, cuvantul grecesc 'biblos' si cuvantul latin 'liber', folosite pentru a denumi cartea, semnifica 'scoarta de copac'.

În secolul al II-lea i.Hr., grecii inventeaza pergamentul, o piele de oaie sau de capra prelucrata special. Foile de pergament erau prinse in coli cusute laolalta pentru a forma un 'codice'. Astfel, din secolul al IV-lea d.Hr. pana in secolul al XI-lea, pergamentul devine in Europa suportul cel mai utilizat pentru scris. Ulterior, secretul fabricarii hartiei patrunde si in Europa datorita arabilor, care l-au 'furat' de la chinezi. Astfel, hartia, o inventie veche de 3000 de ani, devine principalul suport pentru transmiterea si pastrarea informatiei, fiind concurata in prezent doar de suportul magnetic (benzi, casete, compact-discuri etc.).

În secolul al XI-lea, chinezul Pi Sheng a inventat caracterele mobile, pe care le realiza din teracota. Pe la anul 1102, coreenii realizau primele caractere mobile metalice. Datorita acestor descoperiri, efortul necesar realizarii 'originalului' se reduce semnificativ; mai ramanea de rezolvat o problema tehnica legata de calitatea si viteza de obtinere a cópiilor.

Pentru ca un text sa poata fi accesibil unui numar cat mai mare de cititori, acesta trebuie realizat in mai multe exemplare. În Antichitate, grecii si romanii foloseau in acest scop sclavi, care stiau sa scrie si sa citeasca. În Europa Evului Mediu, manastirile reprezentand principalele focare de cultura, calugarii erau cei care se ocupau cu copierea textelor. Ei rescriau textele pe pergament si impodobeau aceste manuscrise cu desene numite 'miniaturi'. Unele opere erau bogat ornamentate, chiar aurite. În medie, era nevoie de cateva luni pentru copierea unei lucrari. Aceasta activitate se desfasura in ateliere specializate numite 'scriptorium'.

Înfiintarea si dezvoltarea primelor universitati in secolele al XII-lea si al XIII-lea (Universitatea din Bologna 1212, Universitatea din Paris 1215), precum si raspandirea invatamantului laic in afara de universitati, a determinat o crestere semnificativa a cererii de carti si a deplasat centrul de greutate al vietii intelectuale, deci si pe cel al productiei de manuscrise, de la manastiri, la universitati. Totodata, dezvoltarea comertului inlesneste circulatia infor-matiilor, care erau oricum, din ce in ce mai multe. Asadar era absolut necesara gasirea unui mijloc mai rapid de reproducere a textelor.

Între 1436 si 1444, in regiunea Mainz din Germania, Johannes Gutenberg a realizat o tiparnita avand la baza principiul presei cu surub. Acest moment reprezinta in fapt, nasterea imprimeriei mecanice. Gutenberg folosea caractere mobile in relief. Acestea erau realizate dintr-un aliaj de plumb, cositor si antimoniu, topit si turnat intr-o matrita care reprezenta litera. Un mare avantaj il constituia faptul ca literele puteau fi folosite de mai multe ori.

Tiparnita lui Gutenberg

Pentru a tipari o pagina, caracterele textului erau aliniate pe o forma de tipar, respectand spatiile dintre cuvinte si marginile. Apoi, ele erau unse cu o cerneala grasa si densa, care nu se intindea. Foaia de hartie era aplicata pe forma cu ajutorul presei cu surub. Fiind prea gros, pergamentul nu putea fi tiparit.

Fragment din Biblia tiparita de Gutenberg

Printre primele tiparituri facute de Gutenberg incepand cu anul 1454 se numara Biblia si Psaltirea (1457), scrise in limba latina. Aceste prime carti tiparite inainte de 1500 se numeau 'incunabule'; prin extensie, acest termen desemneaza astazi toate cartile foarte vechi si pretioase.

Ulterior, tiparul s-a raspandit rapid in Europa, dovada a cererii presante la care raspundea. Prima carte tiparita in tara noastra dateaza din 1508 si a fost un "Liturghier" realizat de calugarul Macarie.

Tiparul are marele merit de a fi pus la dispozitia cititorilor texte apartinand autorilor clasici, permitandu-le contactul direct, nu prin adaptari sau fragmente, cu operele acestora, schimband radical conditiile vietii intelectuale si creand noi posibilitati pentru dezvoltarea invatamantului.

Tiparul a facut din limba latina un mijloc de comunicare internationala care a favorizat raspandirea ideilor umaniste. Totodata, el a stimulat formarea limbilor nationale, silind pe editori sa fixeze ortografia, ortoepia si gramatica limbii tiparite.