I. ARGUMENT

De-a lungul ultimilor 20 de ani, discul compact a revolutionat modul in care se stocheaza, distribuie si acceseaza informatia, fie ea in format audio, video sau de date. Tehnologia care sta la baza discului compact a fost prezentata pentru prima data publicului larg la inceputul anilor '70.

Discurile optice folosesc lumina, dar nu cea obisnuita, ci laser. Acesta a fost descoperit in prima parte a anilor '60 si a facut posibila proiectarea unei raze de lumina de o singura culoare, care putea fi focalizata cu mare precizie fara distorsiuni. Mai tarziu, au fost dezvoltate laserele semiconductoare, facand posibila crearea unor echipamente optice de stocare, de dimensiuni reduse si cu costuri scazute. Combinarea acestor descoperiri cu tehnologiile deja existente in domeniul computerelor a dus la revolutia in domeniul stocarii datelor.

Primul disc compact (CD) a fost prezentat in anul 1981. Discurile de vinil folosite pana atunci in industria muzicala aveau o serie de neajunsuri notabile. Praful si zgarieturile, alaturi de defectele mecanice de fabricatie conduceau la degradarea semnificativa a calitatii sunetului. In plus, pe fiecare fata a unui disc de vinil se puteau stoca mai putin de 25 de minute de muzica. Casetele audio erau de dimensiuni mai mici si puteau ajunge pana la o ora de muzica pe fiecare parte. Dar calitatea sunetului suferea de asemenea odata cu trecerea timpului, datorita demagnetizarii si a uzurii.

CD-urile audio rezolvau toate problemele descrise mai sus. Se pastreaza intacta calitatea inregistrarii, iar muzica este stocata in format digital, fiind exact aceeasi informatie cu cea din studioul de inregistrari.

Cea mai importanta necesitate pentru CD-uri este acuratetea. Daca un bit este ratat la citire, si nu este sesizat de sistemul de detectie a erorilor, in cazul unui CD audio, el reprezinta o parte infima din numarul total de biti folositi pentru recrearea sunetului, iar diferenta va fi imposibil de observat de urechea umana. In cazul in care un bit de informatie este ratat la citirea unui CD cu date, acest lucru ar putea insemna diferenta dintre un program care ruleaza corect si un program care nu ruleaza deloc.

Formatul folosit de CD-ROM trebuie sa foloseasca un sistem de o acuratete deosebit. Datele sunt stocate sub forma de cadre de cate 24 de octeti. Un sector de pe CD este constituit la randul sau din 98 de cadre: un total de 2352 de octeti intr-un sector al discului. Dintre acestia, 12 octeti sunt folositi pentru procesul de sincronizare, iar alti 4 octeti pentru a stoca informatiile de identificare ale sectorului respectiv. Raman 2336 de octeti pentru stocarea efectiva a datelor. Din acestia, 2048 de octeti sunt folositi in realitate pentru date, ceilalti 288 fiind utilizati pentru sistemele de detectare si corectare a erorilor. Daca se tine cont ca pe un CD se afla 330.000 de sectoare, fiecare stocand 2 kB (2 x 1024 octeti), capacitatea totala a unui CD este de 644,5 MB, rotunjit pentru simplificare la 650 MB. Prin cresterea densitatii sectoarelor de pe disc s-au obtinut discuri de 700 MB, acestea fiind cele mai folosite in acest moment.

Atunci cand un CD-ROM este citit la aceeasi viteza cu un CD audio, sunt citite 75 de sectoare pe secunda. Cu 2048 de octeti stocati in fiecare sector, calculul ne duce la o viteza de citire de 153.600 octeti pe secunda, rotunjit la 150 kB/s. Aceasta rata de transfer a datelor este identificata prin 'x' sau 'viteza de citire a unui CD audio'. Unitatile de citire a discurilor CD-ROM sunt clasificate dupa viteza maxima de transfer a datelor, masurata in multipli ai ratei de transfer pentru CD-uri audio; astfel, '12x' inseamna de 12 ori 150 kB/s, sau 1800 kB/s, in timp ce '40x' inseamna de 40 de ori 150 kB/s, adica 6000 kB/s; aceasta valoare se refera la viteza maxima de transfer.

Datele sunt stocate pe disc sub forma de sectoare, acestea fiind plasate sub forma unei spirale continue. Lungimea fiecarui sector este aceeasi indiferent de pozitia sa de-a lungul spiralei. Ca rezultat, exista mai multe sectoare citite in cadrul unei rotatii a discului la marginea discului, decat mai aproape de centru.

CD-urile audio necesita citirea informatiei la o viteza constanta. Acest lucru inseamna ca unitatea de citire trebuie sa reduca viteza de rotatie odata cu inaintarea dinspre sectoarele aflate la interior, catre sectoarele exterioare. Prin aceasta operatie, suprafata discului se deplaseaza fata de raza laser cu o viteza constanta, sau cu viteza liniara constanta (CLV-Constant Linear Velocity).

Datele nu necesita citire la viteza constanta, existand chiar un mare avantaj in posibilitatea de citire cat mai rapida a informatiilor de pe disc. Unele unitati CD-ROM rotesc discul cu o viteza unghiulara constanta (CAV-Constant Angular Velocity), asa ca rata de transfer este mai mare la exteriorul discului decat la interior. Ultimele modele de unitati CD-ROM folosesc atat tehnologia CAV, cat si pe cea CLV, pentru a optimiza modul in care se face transferul datelor.

Datele sunt stocate incepand de la interiorul discului spre exterior, in consecinta, unitatile cu viteza de rotatie variabila petrec mai mult timp cu citirea la rate de transfer mai reduse decat rata maxima. Multe unitati obtin rata maxima de transfer doar atunci cand ajung la sectoarele situate aproape de exteriorul discului, iar acest lucru se intampla doar cand discul este plin.

Discul CD-ROM este un suport pe care sunt inmagazinate datele prin mijloacele optice, care poate fi doar citit si care ofera o capacitate de 650 mega octeti (682 mil.oct) de date ceea ce inseamna aproximativ 333.000 de pagini de text, 74 de minute de muzica hi-fi sau combinatii ale celor doua. Discul CD-ROM este asemanator cu compact-discul audio si poate fi chiar ascultat in CD-player. Rezultatul auditiei va fi doar zgomotul, cu exceptia cazului in care pe disc, pe langa date, sunt inregistrari audio. Accesarea datelor de pe un CD-ROM este ceva mai rapida decat in cazul unei dischete, dar mai lenta decat la hard-discurile de tip nou.

II. DISCURI CD-RW

II.1. Tipuri de discuri

Cele trei feluri de Compact Disc-uri care se intalnesc in activitatea de prelucrare de date sunt:

CD-ROM-ul, discul stantat, produs in fabricile de CD-uri,

CD-R-ul, discul care se poate inregistra o singura data, cu o unitate CD Recorder sau ReWriter, si

CD-RW-ul, pe care se pot atat scrie cat si sterge date, in unitatile CD-ReWriter.

Toate aceste feluri de discuri trebuie sa poata fi citite de o unitate CD-ROM. Unitatea detine un ansamblu optic format dintr-o dioda laser (in infrarosu) si un set de lentile si prisme, precum si o celula fotoelectrica, toate aflate pe un ansamblu mecanic (actuator) care se deplaseaza de-a lungul unei spirale, prin combinatia intre miscarea de rotatie a discului si cea de translatie a actuatorului. Pe aceasta pista se afla datele, bitii 0 si 1 fiind reprezentati sub forma unei adancituri (pit) sau lipsei adanciturii (land sau groove).

Citirea se face astfel: dioda emite un fascicul laser, care, prin intermediul setului de lentile, ajunge pe suprafata discului. De aici, lumina se reflecta. Cantitatea de lumena reflectata depinde de prezenta unui pit sau land in punctul in care a cazut fasciculul laser, deoarece ele au caracteristici de reflexie diferite. O serie de lentile si oglinzi focalizeaza aceasta lumena reflectata spre un fotodetector, care transforma lumina in semnal electric, mai precis in 0 si 1, bazandu-se pe cantitatea de lumena recaptionata. De aici, este treaba electronicii unitatii sa impacheteze aceasta informatie si sa o trimita spre procesor si memorie.
Avantajul citirii optice este ca nu exista contact intre mediul de stocare (disc) si ansamblul optic de citire, ceea ce elimina uzarea mediului, un CD putand fi teoretic citit de o infinitate de ori fara sa-si piarda informatia.

II.2. Discurile argintii

Primele discuri care au aparut au fost cele CD-ROM. Ele sunt si astazi cele mai prezente medii de stocare. Multiplicarea unor astfel de discuri se face in fabrici specializate.

Baza unui CD o reprezinta un disc de policarbonat (un material transparent) cu grosimea de 1,2 mm si diametrul de 120 mm. Sunt necesari mai multi pasi pentru producerea lor. Primul este crearea unui disc master sau matrita, prin inscriptionarea pit-urilor cu un laser de foarte mare putere, mult mai mare decat a celor intalnite in unitatile CD-ROM sau CD-RW (unitatile CD-R au disparut deja de pe piata).

Al doilea este crearea efectiva a pistei de date pe discurile de policarbonat prin presarea master-ului pe ele (stantare). Cel de al treilea este depunerea unui strat subtire de aluminiu pe partea cu pit-uri a discului de policarbonat. Aluminiul este un material ce reflecta lumina, si astfel acest strat se numeste de reflexie. Peste el se adauga un strat de lac acrilic. In fine, ultimul pas este imprimarea label-ului (etichetei), cu cerneluri speciale.

Dupa cum se observa, stratul activ, de stocare a datelor, este foarte aproape de label, astfel incat zgarieturile adanci, efectuate pe partea cu label-ul a discului, distrug CD-ul, pe cand o zgarietura pe partea de policarbonat nu este atat de periculoasa, ea fiind transparenta pentru raza laser. Desigur, trebuie evitate toate zgarieturile, dar cele de pe fata de policarbonat pot fi slefuite fin pentru eliminare, facand ca astfel discul sa poata fi citit. In plus, o zgarietura pe fata cu label-ul, chiar daca nu a strapuns stratul de aluminiu, curata lacul (care are o grosime de doar cateva miimi de milimetru), expunand aluminiul la contactul cu aerul. In timp, acesta se oxideaza si discul poate fi aruncat, nemaiputand fi citit.

II.3. Discurile aurii

S-a vazut cum se pastreaza datele pe un CD-ROM; si la CD-R-uri principiul este acelasi, adica informatia este stocata tot prin alternarea de pit-uri si land-uri, diferind modul de creare a pit-urilor. Discul CD-R, inainte de scriere, are deja pista creata, din fabrica (prin stantare), pe aceasta pista urmand sa se scrie datele prin crearea de pit-uri. In acest context nu trebuie confundata o pista creata prin inregistrare (track, asa cum o numesc programele de scriere a

CD-urilor) cu pista predefinita de fabricantul discului. Aceasta din urma poate contine una sau mai multe track-uri, in functie de ce scrie utilizatorul pe disc.
Pentru a putea fi scris de o unitate CD-R, un astfel de disc are o alta structura fizica fata de un CD-ROM. Substratul este din acelasi policarbonat transparent, de 1,2 mm grosime, dar peste el se aplica stratul activ, care va stoca informatia. Acest strat, numit dye layer in engleza, este format dintr-un material organic ce are proprietatea ca isi schimba opacitatea prin incalzirea peste o anumita temperaturea. Laserul unitatii creeaza pit-urile, pur si simplu, prin ardere. Materialul organic (dye) devine opac prin ardere, reflectand deci mai putina lumena. Zona pe care nu a cazut raza laser are capacitati de reflexie mari, constituind, asa cum s-a aratat, land-urile, iar zonele opace, transformate de laser, sunt pit-urile.

Pentru a face discurile CD-R sa fie citite de unitatile CD-ROM normale, calibrate pentru reflectivitatea aluminiului, peste stratul organic se depune inca un strat, si el foarte subtire, din argint sau chiar din aur pur, de 24 de carate. Urmeaza depunerea a inca unui strat, de lac, si a unui strat de protecttie la zgarieturi si amprente. Peste acesta din urma se creeaza inca unul, pe care se afla label-ul producatorului. In sfarsit, ultimul strat este tot din lac, de data aceasta rezistent la lumina ultravioleta, lumena ce influenteaza negativ durabilitatea stratului organic.

Referitor la proportia acestor materiale, merita spus ca o tona de discuri CD- R contine 984 kg de policarbonat, 14 kg de lacuri si vopsele, 1,3 kg de aur si 113 grame de material organic.

Materialul organic din care se fabrica stratul activ, este in general bazat pe cianina (cyanine). Acesta a fost primul material folosit pentru discurile CD-R, inca de la inceputul anilor 90. Intre timp, s-a impus si un alt compus organic, derivat al acestuia, ftalocianina (Phtalocyanine). Pionierii discurilor inregistrabile, TDK, Tayio Yuden si FujiFilm, au ramas insa la cianina. Dar au aparut si alte substante, folosind intr-o proportie mai mare sau mai mica cianina, cum ar fi Metal Azo, patentata de Verbatim /Mitsubishi, Formazan (un amestec de cianina si ftalocianina), patentata de Kodak, si Advanced Phtalocyanine, patentata de Mitsui Toatsu Chemicals (care detine drepturile si pentru ftalocianina). Compozitia cianinei folosite in discurile CD-R este un patent Tayio Yuden. Toate aceste substante organice au fost licentiate si catre alti producatori de CD-R-uri, care le folosesc in discurile lor.

II.4. Culorile materialelor

Fiecare material organic din cele cinci amintite are o anumita culoare. Aceste culori sunt::

Cyanine - albastru;

Phtalocyanine - transparenta;

Advanced Phtalocyanine - transparenta;

Formazan - verde palid

Metal Azo - albastru.

Utilizatoruli nu vede exact culoarea materialului organic pentru ca ea se combina cu cea a stratului de reflexie. Acest strat, in functie de materialul folosit, are culoarea argintie sau aurie.

Este greu de spus care dintre aceste combinatii este mai buna. Practic, cercetarile arata ca toate aceste materiale organice sunt capabile de a pastra informatia pentru cel putin 20 de ani. Cianina are un timp mediu de viata ca suport pentru date de pana la 50 de ani, iar ftalocianina de peste 100 de ani. Dar este greu de crezut ca CD-urile vor mai fi un mediu de stocare peste ani, facand o paralela cu situatia de acum 15 ani: floppy disk-urile de 5 1/4 toli cu capacitate de 360 KB si harddisk-urile MFM de 10 - 20 MB. Nici una din aceste componente nu isi mai gaseste locul in PC-urile de astazi, nemaivorbind de faptul ca HDD-urile MFM nici nu pot fi conectate fizic in sistemele actuale. Daca tot se vorbeste despre evolutia tehnologiei, trebuie spus ca la aparitie, acum zece ani, unitatile CD-R costau binisor peste 50.000 de dolari, iar astazi o unitate DVD-RAM, care probabil ca va inlocui mai devreme sau mai taarziu unitatile CD-RW, costa "doar" putin peste 600 de dolari.

Practic, pentru unitatea CD-RW, indiferent de culoarea dye-ului si a stratului reflexiv, toate discurile arata la fel. Diferentele sunt observabile doar in spectrul vizibil al luminii; la 780 nm lungime de unda, cat are lumina laserului unitatii, toate discurile au aceeasi culoare. Diferentele tin de structura materialului. Este clar ca aurul este un material mult mai stabil in timp decat aluminiul, si deci posibilitatea de corodare este mai mica, suportul rezistand mai mult. Dar culoarea nu este importanta la un CD-R, ci fabricantul discului,

II.5. Structura logica a unui CD-R

Dupa cum se stie, pe CD-uri datele sunt scrise intr-o spirala, care porneste de la interiorul discului spre exteriorul sau. La CD-R-uri, inainte de aceasta se afla o zona pe care utilizatorul nu o poate scrie si care se numeste SUA (System Use Area). Aceasta se imparte in doua, PCA (Power Calibration Area) si Program Memory Area (PMA). PCA este zona de calibrare a unitatii CD-R in functie de disc. Inainte de fiecare scriere, unitatea isi regleaza puterea laserului in functie de tipul discului si de factorii de mediu ambiant, prin scrierea unui singur bloc, in zona PCA. Cum se pot scrie maxim 99 de blocuri in PCA, numarul maxim de calibrari pentru un disc, si deci si numarul maxim de scrieri (sesiuni), este de 99. PMA stocheaza temporar, in timpul arderii, date precum numarul de track-uri de pe disc si locul de inceput si sfarsit al track-ului. La inchiderea sesiunii de ardere, aceste date sunt copiate si in zona Lead-In a sesiunii, in TOC (Table of Contents - cuprinsul sesiunii).

Dupa zona SUA, urmeaza zona in care se scriu datele utilizatorului, si care la randul ei este impartita in trei: Lead-In, o arie de 4500 de sectoare (circa 9 MB) ce contin TOC-ul si alte informatii, zona de program, cea care stocheaza efectiv datele sau muzica, lunga de cel putin 650 MB, si in sfarsit Lead-Out-ul, o zona goala, fara date, ce indica faptul ca s-a terminat sesiunea. Primul Lead-Out al unui disc ocupa circa 13 MB, in timp ce urmatoarele, in cazul unui disc multisession, ocupa cate 4,5 MB.

II.6. Discurile CD-R si CD-RW

Atat CD-R-ul cat si CD-RW-ul au aceeasi structura de baza , dar cu diferente semnificative de detaliu . Discul CD-R-ul are un strat de culoare pentru inregistrare, cu o reflectivitate de 40-70% , in timp ce CD-RW-ul are o faza de transformare a stratului de culoare pentru inregistrare cu o reflectivitate de 15-25 % . Ambele discuri au un strat aditional de culoare galben pentru CD-R , si argintiu pentru CD-RW .

Ambele tipuri de discuri au o structura elicoidala spre partea audio ce se tipareste/inscrie in timpul procesului de inregistrare . Aceasta parte are o latime de 0.6 mm. si o inaltime de 1.6 mm. . Totodata mai are si o o usoara deviere suprapusa de 0.3 mm. la o frecventa de 22.05kHz. (figura de mai jos).

Frecventa deviatiei sinusoidale este folosita de viteza de rotatie de control la inregistrare. Frecventa de afisare de pe disc este in mod constant monitorizata , iar viteza este ajustata atat cat este nevoie pentru a mentine frecventa la 22.05 kHz. . Aditional este aplicata o modulatie de frecventa de 1 kHz. pentru a alimenta inregistrarea cu un timp de referinta (figura de mai jos).

II.7. Scrierea, stergerea, suprascrierea

Asa cum s-a aratat, la CD-R informatia digitala este inscriptionata pe disc prin formarea petelor de coroziune pe suprafata de inregistrare. Energia razei laser - de la sirul 4 la 11 mW - cauzeaza limite de caldura ale substratului si a suprafetei de inregistrare pana la aproximativ 250 C. La aceasta temperatura inregistrarea dispare , reducand volumul , in timp ce substratul se extinde pentru a deveni disponibil / utilizabil .

Pe discul CD-RW, suprafata de inregistrare este facuta dintr-un aliaj de argint, indium stibiu si telur. Totodata aceasta suprafata are si o structura policristalina. In timpul procesului de inregistrare, laserul selecteaza temperatura la un nivel foarte mic. Pentru scriere, CD-RW-ul foloseste puterea laserului la cote situate intre 8 si 14 mW .

Energia eliberata de laser topeste cristalele din aria incalzita si le transforma in niste non-cristale amorfe ce au un mai bun grad de reflexie fata de celelalte cristale ramase in aria incalzita . Aceasta diferenta de grad de reflexie permite ca datele inregistrate sa poata fi citite, producand un semnal similar cu cel produs de un CD standard. Caracteristicile fizice ale fazei amorfe sunt aratate in timpul procesului de racire, facand ca inregistrarea sa fie permanenta la orice CD standard (figura de mai jos) .

Stergerea de pe un CD-RW se face prin returnarea materialului in locul de inregistrare care a fost readus de la faza amorfa la cea cristalina. Aceasta se poate efectua printr-un proces de refacere / normalizare, avand o tmperatura de 200 C (mai mica decat punctul de topire), pe care o mentine pentru o perioada destul de mare ( practic, aceasta ia cam 37 minute pentru un disc complet). Astfel, discul este readus in starea sa initiala, adica neinregistrat (figura de mai jos).

O strategie directa de suprascriere se obtine prin combinarea scrierii cu tehnica stergerii. In acest caz, noile puncte inregistrate folosesc aceeasi energie a laserului ca si cea folosita in strategia de scriere standard. Oricum, in zona dintre noile puncte inregistrate, o energie inferioara, raza laser este folosita pentru a scrie. Raza laser este in mod repetat intrerupta de energia joasa ce sterge nivelul dintre noile puncte, rezultand o stergere completa de date ce au fost inregistrate in aceasta zona.

Ca si in scrierea unui CD, nivelul inalt de energie este folosit, initial, pentru a crea temperatura necesara. Intre punctele inregistrate, temperatura se reduce pana la un nivel de refacere/ normalizare (figura de mai jos).

II.8. Capacitatea discurilor

Unele firme, in dorinta de a atrage cumparatorul, scriu pe CD-urile lor de 74 de minute ca ar suporta 680 MB de date. Nimic mai fals, pentru ca ei se prefac a nu sti ca un MB are 1024 de kiloocteti a cate 1024 de octeti, si nu 1000 de KB a cate 1000 de octeti. Un calcul simplu arata astfel: redarea CD-DA (Digital Audio) necesita citirea a 75 de sectoare pe seconda (viteza 1x). Un sector are capacitatea de 2048 de octeti. 74 de minute inseamna 75 de sectoare x 2048 octeti x 60 de secunde x 74 de minute = 681.984.000 de octeti, impartit la 1024, si iar la 1024, pentru a transforma in KB si apoi MB, se obtin 650,39 MB. Deci nici vorba de 680 MB.
Nu trebuie insa sa se confunde capacitatea specificata (650 MB) cu capacitatea reala a discului. In functie de producator, aceasta poate fi de pana la 660 MB. Dar nu toate programele de ardere si nu toate unitatile CD-R pot scrie mai mult de 650 MB pe un disc, indiferent de capacitatea sa. Acelasi lucru este valabil si pentru discurile de 80 de minute, care pot suporta circa 700 de MB. Aceste din urma discuri nu sunt specificate in standardul Orange Book II, care defineste CD-R-urile, dar se lucreaza la imbunatatirea acestui standard, pentru a include si aceste discuri. La ora actuala, problema este ca nu toate unitatile CD-ROM pot citi aceste discuri.

II.9. Viteza de scriere

O alta chestiune este cea a vitezei de scriere pentru discuri. Parerea generala este: cu cat se scrie la o viteza mai mica, cu atat inregistrarea este mai durabila, cea mai durabila fiind la x. Pe vremuri, cand viteza maxima de scriere era 2x, acest lucru a fost adevarat, dar acum scrierea la 1x nu se recomanda

deoarece noile unitati sunt proiectate pentru a scrie la 2x, 4x, 6x, supportand chiar si 12x, cu discuri speciale. La scrierea 1x, caldura degajata de raza laser intr-un anumit punct de pe disc este mai mare (de doua ori mai mare decat la scrierea 2x, pentru ca timpul este de doua ori mai mare), affectand puternic stratul organic de cianina sau ftalocianina. Pe de alta parte, scrierea 8x pe discuri care nu au fost proiectate pentru 8x duce la crearea de pit-uri necorespunzatoare, inceti- nind citirea sau facand-o imposibila, in situatii extreme. De fapt, unitatile cu viteza de scriere mai mare de 4x sunt prea noi pentru a putea verifica stabilitatea in timp a inregistrarilor. Un utilizator precaut nu va scrie mai sus de 6x, mai ales pe discuri de calitate indoielnica, indiferent de ce viteza scrie pe ele, daca tine sa isi citeasca discurile si peste cativa ani.

In fine, a mai ramas problema discurilor CD-R pentru musica (CD-R DA). Acum se gasesc si la noi in magazine discuri "speciale" pentru inregistrarea de musica. Ce le deosebeste de fapt de discurile CD-R normale este prezenta unui cod SMCS (Serial Copy Management System), folosit pentru a limita copierea digitala a discurilor. In Romania mai rar, dar in tarile vestice exista aparate de inregistrare a CD-urilor audio direct de pe CD-ul original, fara a mai fi nevoie de un PC. Aceste aparate verifica prezenta codului SMCS inainte de a incepe copierea, refuzand sa scrie CD-R-uri care nu au acest cod. Diferenta de pret vine de la faptul ca fabricantul discului CD-R DA plateste o licenta catre autoritatea in domeniul copyright-ului muzical, asigurand astfel ca acea copie este legala, conform dreptului american care permite unui utilizator crearea unei copii de siguranta, pentru a o folosi in cazul in care mediul de stocare original este distrus sau devine inutilizabil.

Aceste discuri pot fi scrise in orice drive CD-RW. Pentru a face copii digitale care se vor folosi pe PC, nu este nevoie de aceste discuri CD-R DA. Dar exista unele aparate de redare a CD-urilor (combine muzicale, CD Player-e de sine statatoare, portabile sau auto) care nu vor citi discuri CD-R, mai ales cele mai vechi, din cauza diferentei de reflexivitate a luminii dintre un disc stantat, argintiu, si unul CD-R. Nu toate aparatele supporta discurile CD-R.

Aceeasi problema apare si in cazu-rile discurilor CD-RW, care, odata inregistrate cu musica, nu pot fi citite decat de foarte putine aparate CD-Player

La scriere, o extrem de mare importanta pentru citirea ulterioara a unui disc este crearea corecta a semnelor de pe CD-pits. Acestea trebuie sa aiba o forma si dimensiuni clare, pentru a putea fi citite fara probleme de orice unitate. Laserul care arde stratul de material organic, fie el cianina sau ftalocianina, nu are o putere constanta. Prin standard, se prevede o arie de puteri de scriere, intre 4 si 11 mW, necesara pentru a incalzi dye-ul la 250 grade Celsius, temperatura de ardere.

Pentru cianina, puterea de ardere este de 6 mW, plus/minus un mW. La ftalocianina, puterea nominala este de 5 mW, cu abateri in sus si jos de numai jumatate de mW. Apare logic intrebarea de ce ar fi nevoie de pana la 10 - 11 mW, daca maximul necesar este de doar 7 mW. Daca discul CD-R ar fi perfect, nu ar fi nevoie, dar el mai are zgarieturi, praf depus pe suprafata orientata spre laser, si chiar media (dye) nu este uniforma. Atunci cand unitatea de scriere intalneste o astfel de zona, creste puterea laserului, pentru a putea furniza suficienta energie mediei. Nu toate unitatile dispun de aceasta facilitate de "running OPC" (Optimum Power Calibration). Cele mai multe realizeaza calibrarea optica (OPC) o singura data la fiecare inregistrare.

Dupa cum s-a amintit, inainte de zona Lead-In de pe disc se afla PCA - Power Calibration Area. Ea este inaccesibila unitatilor CD-ROM si este folosita de unitatea CD-R pentru OPC. Operatiunea in sine se desfasoara astfel: in functie de tipul mediului, citit din ATIP, drive-ul stie cu ce fel de mediu are de a face, si deci si ce putere de scriere trebuie sa foloseasca. Intr-una din cele 99 de zone din PCA face o scriere cu 15 puteri ale laserului: cea nominala, sapte mai mici si sapte mai mari. Toate cele 15 portiuni sunt apoi citite. Unitatea o alege pe cea care a dat cel mai bun raspuns si foloseste puterea de scriere care ii corespunde valorii pentru a scrie intregul CD.

Cand se foloseste metoda running OPC, fotodetectorul unitatii CD-RW este activ si citeste lumina reflectata de zona care se scrie in acel moment. Daca apar variatii fata de valoarea initiala, ele sunt corectate in timp real, prin cresterea sau scaderea puterii laserului. Metoda asigura o calitate constanta a scrierii pe tot CD-ul.

III. NORME SPECIFICE DE PROTECTIA MUNCII

In domeniul electric, personalul de executie este supus, in lipsa unor masuri de siguranta, la unele pericole potentiale, determinate atat de curentul electric, cat si de sculele, dispozitivele mecanice si aparatele electrice si electronice cu care se opereaza.

Curentul electric, daca trece prin corpul omului, produce efecte fiziologice precum: arderea pielii sau a muschiului, metalizarea pielii, daca s-a produs un arc electric care a dus la topirea si vaporizarea materialului conductor si efectul capital, adica stopul cardiac, care poate duce la deces.

Pentru evitarea oricaror accidente, se impune respectarea cu strictete a normelor de protectie a muncii; nerespectarea lor se sanctioneaza, in conformitate cu legislatia in vigoare.

Prima masura de interventie este scoaterea victimei de sub tensiune, apoi realizarea respiratiei artificiale, care nu trebuie sa inceteze pana la sosirea medicului.

Cauzele posibile de pericol, datorate locului de munca

Existenta unui grad ridicat de umiditate;

Lipsa unor covoare izolante de cauciuc sau meterial plastic, pe care operatorul sa-si sprijine picioarele;

Existenta unei instalatii de alimentare de la retea, intr-un grad ridicat de degradare (linii electrice dezizolate, piese neizolate);

Lipsa unor prize nelegate la pamant.

Cauzele datorate sculelor, dispozitivelor si aparatelor folosite

Folosirea unor ciocane de lipit supraincalzite sau cu izolatia electrica deteriorata;

Lipsa suporturilor pentru ciocanele de lipit;

Folosirea unor scule si dispozitive mecanice improvizate, neadecvate operatiilor;

Folosirea unor aparate de masura fara izolarea carcasei exterioare fata de tensiunea de retea;

Lipsa izolatiei la cordoanele de alimentare de la reteaua aparaturii.

Masuri de prevenire a accidentelor si de protectie a muncii

Dintre masurile generale care trebuie luate pentru fiecare om al muncii, se amintesc urmatoarele:

Efectuarea instructajului de protectie a muncii la angajare si periodic, precum si consemnarea acestuia intr-o fisa de instructaj individual;

Interzicerea desfasurarii activitatii intr-un loc de munca organizat, daca nu are instructajul consemnat in fise.

Masurile de protectie ce trebuie respectate la efectuarea unor operatii in domeniul electric, sunt urmatoarele:

Izolarea completa a corpului fata de pamant;

Utilizarea unui transformator separator de retea in ateliere, laboratoare, etc.;

Transformatorul trebuie sa prezinte o putere mai mare decat puterea consumata de aparat;

Daca aparatul are carcasa metalica, se alimenteaza prin stecher cu trei fire, din care unul este nul, unul de faza, iar la treilea este nul de protectie;

Utilizarea sculelor care au o izolatie electrica corespunzatoare;

Nu trebuie sa se lucreze cu aparate electrice in stare defecta.

Legislatie privitoare la protectia muncii prevede:

A.       Conducerea persoanei juridice, precum si persoana fizica, cu urmatoarele obligatii:

Sa stabileasca masurile tehnice, sanitare si organizatorice de protectie a muncii, corespunzator conditiilor de munca si factorilor de mediu specifici unitatii;

Sa asigure instruirea si sa controleze modul de insusire si aplicare de catre salariati si persoanele care participa la procesul de munca, a prevederilor legale in domeniul protectiei muncii si a masurilor tehnice, sanitare si organizatorice stabilite;

Sa asigure informarea fiecarei persoane, anterior angajarii in munca, asupra riscurilor la care aceasta este expusa la locul de munca, precum si asupra masurilor de prevenire necesare;

Sa asigure obligatoriu si gratuit dotarea cu echipament de protectie a salariatilor si a altor categorii de persoane care desfasoara activitati la persoane juridice sau fizice, potrivit criteriilor stabilite de Normativul - cadru de acordare si utilizare a echipamentului individual de protectie, eliberat de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.

B.       Salariatii si ceilalti participanti la procesul de munca sunt obligati:

Sa-si insuseasca si sa respecte normele de protectie a muncii si masurile de aplicare a acestora;

Sa desfasoare acivitatea in asa fel incat sa nu expuna la pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala persoana proprie sau celelalte persoane participante la procesul de munca;

Sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca orice defectiune tehnica sau alta situatie care constiruie un pericol de accidentare sau imbolnavire profesionala;

Sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca accidentele de munca suferite de persoana proprie sau de alte persoane participante la procesul de munca;

Sa opreasca lucrul la aparitia unui pericol iminent de producere a unui accident si sa informeze imediat conducatorul locului de munca;

Sa utilizeze echipamentul individual de protectie din dotare, corespunzator scopului pentru care a fost acordat;

Sa dea relatiile solicitate de organele de control si de cercetare in domeniul protectiei muncii.

BIBLIOGRAFIE

Scott Mueller - PC Depanare si modernizare, Bucuresti, 1997

Reteaua Internet