ACUZATIVUL

ACUZATIVUL

1. Aspecte ale cazului acuzativ

"Cazul acuzativ este o forma cazuala omonima cu nominativul (uneori si cu vocativul) in flexiunea substantivelor, adjectivelor si a unor pronume. Fac exceptie pronumele personale care au forme distincte pentru cele doua cazuri, daca avem in vedere formele accentuate si atone - cf. Te intreb / Tu intrebi, O vad / Ea vede etc.; in paradigma pronumelui personal de persoana I si a II-a singular, acuzativul are forme diferite de nominativ in ambele serii - cf. ma, (pe) mine; la celelalte pronume, forma accentuata de acuzativ este identica cu nominativul - cf. El (Ea) o (il) cunoaste pe ea (el). Reflexivul nu are decat forme accentuate si atone de acuzativ.

Acuzativul se caracterizeaza in sistemul cazurilor prin dependenta fata de verb: subordonat unui verb tranzitiv, substantivul sau pronumele in acuzativ reprezinta complementul direct al acestuia - ex.: Îl cauti, Citeste ziarul.

Numai substantivul, considerat traditional in acuzativ, se subordoneaza verbului in constructii ca Lucreaza numai noaptea, Toate stau aruncate gramada, Le-a lasat balta, care nu admit decat substituirea prin adverb (cand, atunci, cum), ceea ce conduce la interpretarea substantivului ca adverb; ca orice adverb, el poate determina singur, fara prepozitie, substantive verbale - cf. Lucratul numai noaptea, ca si lucratul atunci / aici / asa." (V. Gutu Romalo, 1987: 336)

În acelasi context insa, substantivul poate aparea cu mai multe forme flexionare - comp. Vine duminica / duminica, Lucreaza noaptea / noptile - si poate avea determinante adjectivale cu sens cantitativ - ex.: A lucrat toata noaptea / multe nopti (vezi V. Gutu Romalo, 1973: 97-99).

Acuzativul poate depinde de unele interjectii: Iata-l, Iata cartea.

Cele mai multe prepozitii si locutiuni prepozitionale cer in romana forma de acuzativ; gruparile cu prepozitii pot fi subordonate verbului - ex.: Vine cu avionul, Sta pe scaun, substantivului: haine de vara, pronumelui: oricare dintre ei (copii), adjectivului: gest vrednic de lauda, adverbului: Sta aproape de gara si interjectiei: Vai de noi!.

Precedat de prepozitia pe acuzativul reprezinta una dintre modalitatile de exprimare a complementului direct in limba romana.

"Formele (si desinentele) romane de acuzativ pot fi explicate, ca si cele de nominativ, din nominativ acuzativul latin sau din forma unica rezultata in latina populara prin disparitia consoanelor finale.

Acuzativul romanesc continua sintactic acuzativul latinesc cu deosebirile ca (a) acuzativul duratei / timpului (vezi A. Ernout, Fr. Thomas, 1953: 19, 22, apud Valeria Gutu Romalo) tinde sa se adverbializeze, iar in alte situatii acuzativul cu rol de circumstantial este inlocuit prin constructii prepozitionale; (b) acuzativul-complement direct admite si o realizare prepozitionala; (c) dispare acuzativul-atribut si (d) se restrange foarte mult constructia "acuzativ + infinitiv", posibila in limba romana numai ca determinant al lui a avea, in constructii ca N-are ce manca." (V. Gutu Romalo, 1987: 336-337)

"Prin conceptul de acuzativ al timpului se intelege realizarea substantival-acuzativala a pozitiei sintactice circumstantial de timp.

Denumirea vehiculata aici - acuzativ al timpului - , dincolo de prezenta ei in gramaticile altor limbi, sporadic utilizata si in studiile de gramatica romaneasca, se aliniaza, situandu-se la acelasi nivel, altora cu care opereaza sistematic gramaticienii romani, precum acuzativul complementului direct, dativul locativ etc.

Existenta acestei categorii in limba romana este tot mai frecvent pusa sub semnul intrebarii, fie prin interpretarea ca adverb de timp a substantivelor ce denumesc zilele saptamanii, partile zilei si anotimpurile (Vine des lunea pe la noi, Toamna se numara bobocii, Seara se intoarce devreme acasa), fie prin "scoaterea" din cadrul circumstantialului de timp a unor realizari (interpretate de regula ca apartinand acestuia) si trecerea lor la o pozitie sintactica distincta, cea a circumstantialului cantitativ (A locuit la noi doua ierni, L-am asteptat trei seri, A fost bolnav cateva luni). Întrucat situatiile in care apar unitatile in discutie se asociaza, in parte cu interpretari si solutii diferite in literatura de specialitate, aceste unitati sunt grupate, pentru analiza, in doua categorii, in functie de absenta (I), respectiv prezenta (II) determinantilor pe langa ele.

I. Fara determinanti

Din punct de vedere morfologic, secventele toamna (iarna etc.), ziua (noaptea etc.), luni / lunea (marti / martea etc.) sunt interpretate fie ca adverbe de timp, fie ca substantive in acuzativ fara prepozitie, la acestea, evident situate fata in fata, adaugandu-se si tratarea lor drept categorie intermediara intre substantive si adverbe.

Nici terminologic solutia nu este unitara, alaturi de o denumire si o incadrare explicita si constanta la adverbul de timp, exista si variate trepte de tranzitie terminologica, manifestate atat in precautia cu care se utilizeaza termenul "adverb", cat si in asocierea celor doua clase, adverb si substantiv, in cunoscutul model terminologic "substantive cu valoare adverbiala".

Dovedirea calitatii adverbiale are ca principiu invocarea, pentru unitatile analizate, a acelor trasaturi pe care ele le au identice si in comun cu adverbele de timp, dar pe care substantivul ca parte de vorbire nu le are.

Argumentul fundamental si constant formulat este "imposibilitatea [acestor unitati] de a fi substituite prin pronume, substitutul lor normal fiind adverbul ( se calatoreste noaptea ~ atunci).

Cum mijlocul sigur (la nivelul expresiei) de a deosebi formele substantivale in nominativ de cele in acuzativ este substitutia cu pronume personale (distincte la cele doua cazuri) si cum aceste unitati (iarna, dimineata, lunea etc.) nu permit mai sus-amintita substitutie, alternativa "ori procedeul nu este adecvat, ori aceste unitati nu sunt intr-un anumit caz si deci nu sunt nici substantive" a fost solutionata in detrimentul calitatii substantival - acuzativale.

Solutia propusa nu are in sa in vedere si existenta unei a treia posibilitati: limitele aplicabilitatii procedeului.

Vin in sprijinul afirmatiei facute aici urmatoarele fapte:

Ø     Chiar daca pronumele este substitutul "normal" al substantivului, el nu este, in mod firesc, unul absolut, pronumele si substantivul, dincolo de trasaturile semantic-lexicale care le tin separate, au si trasaturi gramaticale proprii si exclusive, dovada ca sunt clase lexico-gramaticale distincte.

Ø     Pronumele nu poate substitui un substantiv in pozitia data pentru faptul ca nu exista in romana un pronume care, in lipsa unei prepozitii, sa poata avea functie temporala.

Ø     Nu s-a dovedit nicaieri ca unica functie sintactica exprimata acuzatival ar fi complementul direct; acelasi caz poate realiza un circumstantial (de timp sau de loc) si chiar un atribut. În consecinta, faptul ca o unitate nu se incadreaza nici la acuzativul complementului direct si nici la acuzativul prepozitional nu demonstreaza ipso facto ca nu este un acuzativ.

Ø     Cazul de fata nu este singurul in care substitutia nu este posibila. Nici in exemple ca: L-au ales presedinte, Trei ani a stat profesor de chimie la un liceu etc. secventele subliniate nu sunt substituibile cu un pronume personal, dar ele raman totusi substantive intr-un anumit caz. În situatie similara se afla mult discutatele se aduna ghem, se face covrig etc., in care calitatea de substantive in acuzativ a fost dovedita.

II. Cu determinanti

"Cel de-al doilea tip de acuzativ al timpului recunoscut de regula de gramaticieni, il constituie cel pe care l-am putea numi al duratei temporale, materializat in substantive cu sens temporal insotite de determinanti cantitativi (A locuit la noi trei ani, A muncit pe branci toata ziua, L-am asteptat in zadar atata vreme, Statea ceasuri intregi fara sa scoata o vorba

Observatie. Rar, si la nivelul expresiei doar, durata temporala se poate exprima si prin substantive fara determinanti: "a asteptat ani". Si aici continutul substantivului se asociaza obligatoriu cu unul al determinantilor cantitativi (ani multi, ani la rand etc.).

Cele de mai sus reclama unele observatii si justificari de detaliu.

Ø     Calitatea de substantive a secventelor ani, ziua, vreme etc., prin faptul ca au in subordine determinanti acordati cu ele, se dispenseaza de orice alta argumentare.

Ø     Functia de circumstantial de timp o indeplinesc substantivele singure, determinantii cantitativi ramanand exteriori functiei temporale.

Determinanti cu sens cantitativ (pe langa acuzativul duratei):

1) adjectivul (interogativ, relativ sau exclamativ) cat;

2) adjectivele nehotarate cu sens cantitativ : atata, mult, putin, destul, (in)suficient, tot, intreg etc.;

3) numerale cardinale: un, o, doi, doua, trei etc.

O ultima situatie in care se mai poate vorbi de un acuzativ al timpului este cea a locutiunilor adverbiale cu structura "numeral ordinal + substantivele oara sau data" (prima oara / ~ data, a doua oara / ~ data).

III. Aparente acuzative

În situatii ca Anul trecut am avut multe fructe, substantivul anul a fost interpretat ca Ac (neprepozitional).

În exemplul dat, semnificatia si functia sintactica ramanandu-i aceleasi, substantivul permite introducerea prepozitiei in: in anul trecut

Cu acelasi statut pot aparea, in aceleasi conditii, aproape toate substantivele cu sens temporal, insotite de diferiti determinanti cu sens necantitativ: toamna aceasta / in toamna aceasta, luna viitoare / in luna viitoare, saptamana in curs / in saptamana in curs etc." (G. G. Neamtu, 1979: 63-71)

"Complementul circumstantial de loc, numit uneori si circumstantial spatial sau de spatialitate (cf. D. Irimia, 1983: 136) este o specie de complement circumstantial care exprima locul, directia de desfasurare a actiunii sau de manifestare a calitatii, distanta sau spatiul strabatut, limita (sau limitele) deplasarii, de exemplu:

Locuieste in Craiova.

Se indreapta spre casa.

Alearga 1000 de metri plat.

(Palarie) rupta pe margine.

În clasa de substitutie a complementului circumstantial de loc intra si realizarea substantiv in acuzativ fara prepozitie, insotit sau nu de numerale, in exemple ca:

A mers cale lunga. A alergat zece kilometri,

in care determinantul locativ exprima spatiul strabatut, avand si o nuanta de timp sau de masura. În legatura cu aceasta constructie, Mioara Avram (1997: 381 si urm.) precizeaza ca acuzativul fara prepozitie se foloseste corect numai pentru exprimarea "spatiului strabatut". Constructia cu acuzativul poate aparea in variatie libera cu una prepozitionala:

A umblat tot orasul. = A umblat prin tot orasul.

A alergat tot drumul. = A alergat pe / in tot drumul.

si poate fi exprimata si prin numele unor unitati de masura pentru lungime:

A mers / alergat 1000 de metri,

unde este mai greu de recunoscut drept complement de loc, intrucat accentul cade pe masurarea distantei.

Constructia in discutie admite substitutia cu adverbul cantitativ cat (a mers?), nu si cu adverbul relativ unde." (Anca Mierla, 2003 : 28)

Acest tip de constructie locativa, centrata de regula pe verbe de deplasare, in care determinantul in acuzativ este inrudit semantic cu verbul a format obiectul unor controverse neelucidate pana in prezent. Ea este interpretata si numita diferit in lucrarile care se ocupa intr-un fel sau altul de ea: "complement al spatiului strabatut" (GLR, loc. cit., Mioara Avram, loc. cit.), "complement intern" (Petru Cretia, 1956: 115 si urm., C. Dimitriu, 1982: 265-266), "complement cantitativ" (Valeria Gutu Romalo, 1973: 189, Gabriela Pana Dindelegan, 1974: 160) sau "complement circumstantial dimensional cu rectiune directa" (Teodora Cristea, 1974: 437).

La o analiza atenta se constata ca frecventa constructiilor cu acuzativul locativ este mai mare, atat in ceea ce priveste exprimarea spatiului strabatut (de exemplu a traversa strada, a survola regiunea), cat si pentru exprimarea altor raporturi spatiale, cum ar fi punctul de plecare: a parasi localitatea (= "a pleca din localitate") sau punctul de sosire, limita finala a unei deplasari: El m-a ajuns (= "El a ajuns pana la mine").

La inceputul discutiei despre acuzativul locativ am aratat ca in clasa de substitutie a complementului circumstantial de loc intra si realizarea substantiv in cazul acuzativ fara prepozitie, constructie in care determinantul locativ exprima "spatiul strabatut" (A alergat tot drumul). Remarcand tendinta de extindere in limba actuala a folosirii constructiilor locative cu acuzativul si la alte raporturi spatiale, cum ar fi exprimarea directiei, in constructii din limba vorbita si din unele limbaje profesionale (cf. Trenul merge Marasesti) sau prin exprimarea locului propriu-zis (cf. Cobor prima), unii lingvisti (Mioara Avram, 1997: 381) sunt de parere ca "aceste constructii sunt nerecomandabile, corecte fiind cele prepozitionale cu la" (merge la Marasesti; cobor la prima).

"În textele vechi este foarte frecvent acuzativul-complement direct fara pe, constructie arhaica, sau in traduceri, rezultat al calchierii constructiei din slavona" (Ov. Densusianu, 1961, II: 239-240).

2. Functiile sintactice ale acuzativului:

a. Subiect:

Au mai plecat din copii.

A venit la lume!

Au mai venit dintre ei.

Au mai murit din dansii.

b. Nume predicativ:

Întalnirea este cu tine, nu cu altcineva.

Cartea era pentru eleva care castigase concursul.

c. Element predicativ suplimentar:

Infractorul s-a dat drept director.

Eseul serveste drept cadru teoretic pentru acest roman. (Adevarul literar, 2004: 10)

Am plecat noua din clasa.

Ei s-au dat drept noi.

d. Atribut:

Sala de sport este la etajul intai.

Unii dintre ei au plecat.

Florile de la dansa sunt foarte frumoase.

e. Apozitie:

S-a vorbit despre George Cosbuc, poetul taranimii, o saptamana intreaga.

f. Complement direct:

L-am ajuns din urma pe cel de-al patrulea.

Elevul nici macar n-o citise

Televiziunile incearca sa-si negocieze intrarile in direct. (Romania libera, 2004: 3)

Ce credeti ca va spune domnul Popescu cand va afla adevarul?

Fictiunea a pierdut autoritatea pe care o avea in trecut. (Adevarul literar, 2004: 9)

g. Complement indirect:

Se gandeste tot timpul la mama.

Stau in dialog cu tine: cu cine sa stau? (Adevarul literar, 2004: 12)

Ne-am luat la revedere de la cei trei.

Evenimentul s-a bucurat de prezenta unor artisti, critici si teoreticieni de renume de la Viena.

Au vorbit despre toti.

La cine sa te adresezi in impasuri, la greu si napasta? (Adevarul literar, 2004: 8)

h. Complement de agent:

A doua zi, baiatul a fost trezit de grindina repede a unui pian.

Proiectul a fost realizat de cinci.

Spectacolul a fost prezentat de studenti de la Departamentul de Arta Dramatica(Romania libera, 2004: 8)

Poeziile fusesera scrise de ei.

Animalele au fost scoase din apa de catre localnici.

i. Complement circumstantial de loc:

Baiatul sfios se aseza langa cei doi.

La noi nu a mai plouat de mult.

Monografia cu Constantin Brancusi am predat-o la edituri. ( Adevarul literar, 2004: 9)

Are fieraria in curte, in fata ochilor mei.

j. Complement circumstantial de timp:

Romancierul literar era, pe vremuri, o fiinta timida (Adevarul literar, 2004: 10)

A plecat dupa al patrulea.

A ajuns la scoala dupa sora mea.

De mai multe ori intr-o viata simti ca viitorul este prezent. ( Adevarul literar, 2004: 12)

Am ajuns acolo dupa ei.

k. Complement circumstantial de mod comparativ:

A procedat ca al treilea.

Au facut si ei ca cei doi.

Constiinta este un fenomen individual, ca si literatura. (Adevarul literar, 2004: 10)

Trebuie sa te faci baiat cuminte, ca el.

l. Complement circumstantial de cauza:

A fost certat pentru cei doi.

Nu am putut vorbi de ea. (= din cauza ei - constructie populara)

A fost pedepsit pentru fapta pe care o savarsise.

m. Complement circumstantial de scop:

Se stransesera acolo pentru sedinta cu parintii.

Pentru rezultate am facut totul.

n. Complement circumstantial instrumental:

Le-am procurat prin cei sapte.

S-a folosit de el fiindca celalalt era stricat.

Prin voi am obtinut aprobarea.

Copilul mazgalise toate paginile cartii cu carioca.

o. Complement circumstantial sociativ:

Am fost in excursie cu prietenul meu Adrian.

Am plecat cu cei patru mai departe.

p. Complement circumstantial concesiv:

Cu tot efortul, n-a izbutit.

q. Complement circumstantial de relatie:

Întrecea mai pe toti baietii si la carte, dar si la nebunii.

Cat despre cei sapte nu mai avem nimic de spus.

Relativ la ei avem multe de spus.

Fata de ea, e mai isteata.

Pentru Camelia Potec a fost al doilea podium la Madrid. (Jurnalul National, 17 mai 2004: 39)

r. Complement circumstantial cumulativ:

În afara de Adina si Olga, la masa din fata lor statea domnul Popescu.

Pe langa cei cinci s-au mai prezentat doi.

Afara de ei au mai vorbit inca doi.

În afara de elevi au venit si parintii.

s. Complement circumstantial opozitional:

În loc de prajituri ar fi bune niste fructe.

În loc de unsprezece s-au prezentat numai doi.

În loc de tine m-am trezit cu colegul tau.

t. Complement circumstantial de exceptie:

Toata lumea era incantata afara de Ion.

Afara de cei douazeci eu n-am mai vazut pe nimeni.

Nu pleaca nimeni de la Dinamo, in afara de Alexa. (Romania libera, 2004:10)

Fara ea, venisera toti.