COMPLEMENTUL. PREZENTARE GENERALA

COMPLEMENTUL.  PREZENTARE GENERALA

Aspecte definitorii

Intr-o perspectiva structural-ierarhica asupra componentei si a organizarii grupurilor sintactice, complementul reprezinta componentul sintactic obligatoriu, cerut matricial de centrul de grup (si, mai rar, de un specificator al centrului; vezi infra, 1.2.i, 2.2, 4.2.a), component intim legat de centru (sau de specificator), nu numai in sensul unei aparitii sintactic obligatorii, ci si in sensul unei coeziuni sintactico-semantice extrem de stranse, manifestate, pe de o parte, prin restrictii de forma (de caz, de prepozitie, iar, atunci cand complementul se realizeaza propozitional, si de conector conjunctional), iar, pe de alta parte, prin restrictii semantice (de rol tematic), impuse de centru asupra complinirii.

In proiectia grupurilor sintactice (indiferent de natura gramaticala a centrului de grup), complementele apar la primul nivel de proiectie / de expansiune, opunandu-se circumstantialelor, determinari sintactic facultative, necerute de sintaxa si semantica centrului, aflate, ca atare, la alegerea semantic si pragmatic libera a locutorului (pentru statutul circumstantialelor, cf. Circumstantialul. Prezentare generala); vezi schema de organizare a grupurilor sintactice:

GV / GAdj / GAdv / GInterj / GPrep → [[V-centru / Adj-centru / Adv-centru / Interj-centru / Prep-centru + Complemente] + Circumstantiale]].

Pentru situatia speciala a grupului nominal, vezi infra, 2.2.

Complementele sunt pozitii obligatorii in sensul unei obligativitati strict sintactico-semantice, si nu al actualizarii (al prezentei) in orice enunt. Exista complemente care, in relatie cu anumite centre, pot sa lipseasca; vezi verbele tranzitive folosite absolut, al caror complement direct, desi acceptat sintactic de verbele regente, nu este exprimat (El citeste si invata toata ziua.; cf. I, Clase sintactice si semantico-sintactice de verbe; 4.1.1). Obligativitatea pozitiei complement este impusa de sintaxa si semantica inerenta a centrului de grup, complementul acoperind, ca virtualitate, o pozitie de subcategorizare a centrului.

In organizarea prototipica a grupurilor sintactice, complementele raspund principiului "unicitatii" (vezi si Grupul verbal, 3.2), in sensul ca un centru de grup, intr-o organizare matriciala, nu poate primi decat un unic complement de acelasi tip (indeplinind, ca atare, aceeasi functie sintactica si primind acelasi rol tematic). Aparentele "incalcari" ale acestui principiu se produc fie in cazurile extinderii aceleiasi functii-complement prin coordonare sau apozitionare (vezi Am cumparat mere, pere si gutui., Am citit cateva capitole, mai precis fragmente de capitol.), fie in cazurile de restructurari sintactice ale grupului, al caror efect este "aducererea" sub dominanta aceluiasi centru a unor complemente cu "istorii" diferite, unul matricial si altul provenit din reorganizari ierarhice ale grupului / grupurilor (vezi, de exemplu, complementul de agent, complinire reorganizata, adusa intr-o pozitie de complement prepozitional ca efect al reorganizarii pasive, pozitie in care poate ajunge coocurent cu un complement prepozitional matricial: De paparazzi si de alti rauvoitori, el este aparat de garzile lui de corp.; vezi, de asemenea, complementul posesiv, adus, prin reorganizare, in vecinatatea unui verb, care poate primi, simultan, si un complement matricial in dativ: El isi ofera serviciile prietenilor.).

Pe langa complementele prototipice, care sunt de tip matricial (vezi supra, 1.1), sunt asimilate complementelor si compliniri nematriciale, obtinute prin reorganizari sintactico-ierarhice de diverse feluri. Unele reorganizari intervin in raport cu acelasi centru de grup (de exemplu, complementul de agent, rezultat din pasivizare). Alte reorganizari intereseaza o structura mai ampla, cuprinzand doua grupuri legate sintactic, unde complementul poate aparea:

(a) ca efect al amalgamarii celor doua grupuri (de exemplu, complementul posesiv, rezultat din amalgamarea unui grup verbal si a unui grup nominal subordonat: Ion_i ofera [serviciile sale_i] guvernantilor. → Ion_i [isi_i ofera seviciile] guvernantilor., Ion cunoaste [posibilitatile lor_j]. → Ion [le_j cunoaste posibilitatile].);

(b) ca efect al suprimarii (stergerii) unor componente din grupul al doilea (de exemplu, complementul comparativ, rezultat din pierderea unor componente din grupul propozitional subordonat: Ion_i este mai sanatos acum decat [Ion_i era sanatos] anul trecut. → Ion este mai sanatos acum decat anul trecut., Ion este mai sanatos decat [este sanatos] Gheorghe. → Ion este mai sanatos decat Gheorghe.);

(c) ca efect combinat al "ridicarii" unui component din grupul subordonat completiv, dar si al suprimarii de componente din grupul al doilea (vezi unele constructii cu predicativ suplimentar: Profesorul considera [ca el este inteligent.] → Profesorul il considera [ca este] inteligent.).

Includerea complinirilor nematriciale enumerate mai sus in clasa complementelor are explicatii diverse, legate, in general, de natura sintactic "determinata" a constructiei sau de asemanari de constructie si de comportament cu cele prototipice.

(i) Cele mai multe complemente reorganizate au caracteristica de a fi cerute de anumite particularitati de constructie, de a se distinge, in consecinta, printr-o "conditionare / determinare" sintactica. De exemplu, aparitia complementului de agent este conditionata de tiparul pasiv, in oricare dintre realizarile lui: pasivul cu operator, pasivul reflexiv sau pasivul lexical / cu marca zero (vezi Constructii pasive si impersonale, 1; Complementul de agent, 1.1), iar aparitia complementului comparativ este conditionata de tiparul comparativ, fiind cerut de specificatorul constructiei, reprezentat prin marcile comparatiei mai decat, mai putin decat, tot asa de / la fel de ca (si), cel mai dintre / din (vezi Constructii comparative, 2, 3.1; Complementul comparativ, 1.1).

(ii) Cuprinderea complementului posesiv in clasa complementelor se explica prin prezenta unor trasaturi de constructie comune cu ale unui complement matricial (cel indirect): forma de dativ, atasata clitic unui verb, si, uneori, posibilitatea dublarii cliticului printr-o forma nonclitica: Ion isi iubeste copiii., El imi recunoaste meritele., Copacului i-au cazut toate frunzele.; vezi Complementul posesiv, 1.1.

(iii) In cazul predicativului suplimentar, considerat si el, in unele dintre aparitii (vezi infra, 2.1), drept complement (un complement reorganizat de tip predicativ), includerea in clasa complementelor se justifica prin provenienta sa "completiva", caci deriva din structuri propozitionale completive. Ca o consecinta a acestei "istorii" completive, atunci cand predicativul suplimentar se realizeaza propozitional, conectorii conjunctionali (complementizatorii) sunt identici cu cei ai propozitiilor completive (vezi constructii ca: Te consider ca esti cel mai bun., Te vreau sa fii cel mai bun. / ca anul asta sa ajungi cel mai bun.; vezi si infra, 3.1.3).

Tipologia complementelor

O prima distinctie priveste caracterul matricial vs reorganizat al complementului, cele prototipice fiind matriciale, cerute de trasaturi sintactice si semantice ale centrului si acoperind pozitii de subcategorizare ale acestuia, iar celelalte fiind reorganizate, obtinute prin schimbari ale ierarhiilor primare (vezi supra, 1.2).

Au statut matricial complementul direct, cel secundar, subiectul, complementul indirect, complementul prepozitional, numele predicativ si complementul predicativ al obiectului.

In conceptia acestei gramatici, subiectul, a carui aparitie este conditionata de capacitatea sintactica a verbului de a accepta un nominal- subiect, este interpretat ca apartinand clasei complementelor, fiind considerat un tip special, "privilegiat" de complement (vezi vezi Subiectul, 1.1.3, 1.1.4; si infra, 2.6). Sunt considerate drept tipuri de complement si numele predicativ, si complementul predicativ al obiectului, deosebite de celelalte numai prin interpretarea lor semantica (vezi infra, 2.4).

Au statut reorganizat complementul de agent, complementul posesiv si complementul comparativ (pentru includerea in clasa complementelor, vezi supra, 1.2).

Chiar si complementele caracterizate drept matriciale pot aparea in ipostaze nematriciale, restructurate, cand ajung sa ocupe aceste pozitii ca efect al reorganizarilor sintactice. De exemplu, complementul direct din constructii ca: L-am facut sa planga., Il consider nedrept., Parintii il vor medic. nu acopera o pozitie de subcategorizare a verbului-centru, ci apar ca efect al "ridicarii" subiectului din subordonata ca obiect direct in regenta (Am facut [ca el sa planga]., Consider [ca el e nedrept]., Parintii vor [ca el sa fie medic].). Tot astfel, orice subiect din constructii ca: Ioana trebuie sa fie ajutata., Problema se dovedeste ca este falsa. nu reprezinta, pentru verbul vecin, un subiect matricial, ci este adus in aceasta pozitie prin "ridicarea" subiectului din subordonata: Trebuie [Ioana sa fie ajutata.,], Se dovedeste [ca problema este falsa.]. Exista insa o deosebire intre asemenea situatii si ceea ce am numit complemente reorganizate: complementele reorganizate, in oricare aparitie a lor, deci in relatie cu orice regent, au un statut reorganizat, in timp ce complementele matriciale se comporta nematricial rar, numai in anumite constructii si in relatie cu anumite elemente regente.

Tip special de complement reorganizat poate fi considerat si predicativul suplimentar, atunci cand provine din reorganizarea unei structuri bipropozitionale care include o subordonata completiva (completiva directa sau subiectiva, mai rar, si completiva prepozitionala: El considera ca tu esti buna profesoara. → El te considera buna profesoara., Se dovedeste ca ea este buna profesoara. → Ea se dovedeste buna profesoara., Ma uit ca ea sufera. → Ma uit la ea ca sufera.). In acest caz, predicativul suplimentar (sau propozitia corespunzatoare) constituie pandantul reorganizat al complementelor matriciale speciale, de tip predicativ, reprezentate prin NP sau CPO (vezi Constructii cu predicativ suplimentar, 2.3.4, 2.3.5, 2.3.6).

Trebuie subliniat ca nu orice predicativ suplimentar are statut de complement reorganizat, ci numai cel provenind din structuri sintactice completive; numeroase alte predicative suplimentare, cele provenind din subordonate circumstantiale sau din propozitii coordonate, nu au statut completiv (pentru "istoria derivativa" extrem de eterogena a constructiilor cu predicativ suplimentar, vezi Constructii cu predicativ suplimentar, 2.3).

Dupa natura lexico-gramaticala a centrului de grup, se disting complemente ale verbului (El se adreseaza studentilor., Aranjeaza cartile., Il invata alfabetul.), ale adjectivului (carti utile studentilor., actiuni demne de lauda), ale adverbului (Asemenea parintilor, el este foarte tenace., Locuieste departe de facultate.), ale interjectiei (Bravo lor!, Vai de ei!), ale prepozitiei ([Langa mine], se afla un mare hotel., Merge [cu tine].).

Grupul prepozitional are structura matriciala [Prep-centru + Complement], structura in care centrul prepozitional impune nominalului-complement, pe care obligatoriu si-l atrage, o restrictie de caz si de rol tematic (vezi si Grupul prepozitional, 2, 4). Similitudinile grupului prepozitional cu cel verbal privesc restrictiile centrului de grup, precum si structura interna a grupului, ambele centre admitand, pe langa complemente prototipice de tip nominal, si complemente nenominale, echivalente sintactice ale celor dintai, realizate fie propozitional, ca propozitii relative sau conjunctionale, fie ca forme verbale nonfinite / nonpersonale. Pentru realizari propozitional-relative incorporate in GPrep, vezi exemple ca: El locuieste [langa / cu [cine i-e drag.]]. Pentru realizari propozitional-conjunctionale sau prin forma verbala nonfinita, vezi exemple ca: [pana [sa reuseasca]], [pana [a reusi]]; [fara [sa reuseasca]], [fara [a reusi]]. In GALR, se recunoaste organizarea interna a GPrep, asemanatoare altor grupuri (verbal, adjectival, adverbial, interjectional), si se descriu restrictiile interne, impuse de centrul prepozitional. Sub aspect functional insa, grupul prepozitional este neanalizabil, constituind, in ansamblul sau, o unica functie sintactica, fie completiva, fie circumstantiala, fie functia de atribut.

In descrierea grupului nominal, desi relatiile cu centrul de grup sunt sintactic si semantic detaliat diferentiate (vezi Grupul nominal, 2.2, 2.3, 2.4, 2.5), GALR respecta schema de organizare din gramaticile traditionale romanesti, si anume: [Nominal-centru + atribut], unde atributul acopera orice determinare a centrului, indiferent de pozitia ierarhica fata de centru. Ca atare, in GALR nu se vorbeste de complemente ale numelui.

Exista o clasa aparte de complemente, cele comparative, care nu sunt cerute de centrul de grup, ci de un specificator al centrului, aparand numai in structura grupului adjectival sau a celui adverbial cu centre de grup gradabile, unde prezenta lor este conditionata de specificatorii adjectivului / adverbului, mai exact de marcile de comparatie si de intensitate insotind centrul (mai frumoasa decat tine, mai putin frumoasa decat tine, tot atat de frumoasa ca tine, cel mai frumos din clasa / dintre copii; vezi si supra, 1.2). In esenta, atasarea marcilor de comparatie transforma un centru adjectival sau adverbial monovalent (cu un singur argument) intr-un centru bivalent (cu doua argumente), acesta din urma cerand obligatoriu aparitia unui complement. In consecinta, complementul comparativ este cerut de un centru-adjectival / adverbial bivalent, alcatuit din [marcile comparatiei + Adj-centru / Adv-centru] (mai frumos, mai putin frumos, tot asa de frumos, cel mai frumos).

Dupa posibilitatile de distributie specifice fiecarui tip de centru, exista complemente comune mai multor centre, aparand, ca atare, in organizarea mai multor grupuri sintactice, si complemente specifice, aparand in structura unui singur grup sintactic sau a doua grupuri.

De exemplu, complementul indirect si cel prepozitional caracterizeaza tipuri variate de centre (vezi constructii ca: Se gandeste la copii., El depinde de copii. - complemente prepozitionale ale verbului; El este atent la copii., El este dependent de copii. - complemente prepozitionale ale adjectivului; Referitor la copii, n-am ce-ti spune., Se afla departe de copii. - complemente prepozitionale ale adverbului; Vai de copii! - complement prepozitional al interjectiei; Le zambeste copiilor., Imi convine ceva. - complemente indirecte ale verbului; draga noua, utila celorlalti - complemente indirecte ale adjectivului; aidoma parintilor - complement indirect al adverbului; Bravo lor! - complement indirect al interjectiei). In schimb, complementul secundar si cele predicative (NP si CPO) caracterizeaza numai grupul verbal, iar complementul comparativ este limitat la GAdj si GAdv. Complementul direct si subiectul (ca tip special de complement), desi apar, izolat, si in grupul interjectional, sunt definitorii pentru grupul verbal, interjectia primind aceste compliniri numai prin analogia acesteia cu verbul.

Centrul participial, care se distinge prin natura lui dubla, verbala si adjectivala (vezi I, Forme verbale nepersonale, 3.4), primeste atat complemente de tip verbal (Odata plecat directorul, a inceput dezordinea. - S, Ea este numita profesoara. - CPO, Devenita profesoara, a uitat de unde a plecat. - NP, Ea este invatata tabla inmultirii. - OSec), cat si complemente specifice grupului adjectival, rezultate din posibilitatea compararii si gradarii adjectivului participial (Ultima carte este mai citita / mai cautata decat cele anterioare., Ea este cea mai citita dintre toate.); in plus, primeste complementele comune celor doua centre, indirect si prepozitional (carte trimisa elevilor, concluzie bazata pe observatie).

Problema existentei unui complement direct al adjectivului se pune cu totul izolat, numai in cazul adjectivului dator (Datoare statului o mare suma de bani, familia a fost obligata sa-si vanda casa.), adjectiv legat formal si, aparent, semantic de verbul a da si care prezinta caracteristicile tranzitivitatii slabe (pentru tranzitivitate slaba, vezi I, Clase sintactice si sintactico-semantice de verbe, 4.1.4.2). Dator accepta, direct, o complinire substantivala (sau pronominala: dator ceva) realizata printr-o forma nemarcata de caz, dar nu accepta forma pronominala specifica pentru cazul acuzativ: *dator mine, tine.; vezi I, Adjectivul, 3.2.1; II, Grupul adjectival, 3.2.

Dupa tipul de "citire" / de interpretare semantica, se disting complemente esential referentiale (numite si complemente argumentale), care, in cele mai multe aparitii, primesc citiri individuale, trimitand la entitate / la individ, si complemente cu citiri esential predicative (numite si complemente predicative), exprimand nu entitati, ci proprietati ale entitatilor si relatii intre ele. Au statut predicativ, dintre complementele matriciale, numele predicativ si complementul predicativ al obiectului, iar, dintre complementele nematriciale, realizarile completive ale predicativului suplimentar (vezi supra, 2.1).

Reflexul gramatical al celor doua tipuri il constituie realizarea prototipica a complementelor referentiale prin nominale insotite de determinanti (articol, adjectiv pronominal demonstrativ sau posesiv) sau prin pronume personal (Citeste compunerea. / aceasta compunere. / compunerea mea. / O citeste.) si, dimpotriva, realizarea prototipica a complementelor predicative fie ca adjective, fie ca nominale nude, fara determinanti (El este inteligent., Dan este inginer.; El se da mare., L-au numit director.).

Desi diferite semantic si sintactic de complementele argumentale, complementele predicative prezinta in comun cu cele dintai urmatoarele trasaturi: (a) calitatea de complinire sintactic si semantic obligatorie; (b) calitatea de a fi cerute matricial de clase sintactice de verbe (verbele copulative cer aparitia numelui predicativ, iar cele atributive, aparitia complementului predicativ al obiectului; pentru distinctia verb copulativ vs atributiv, vezi I, Clase sintactice si sintactico-semantice de verbe, 4.3.1, 4.3.3); (c) calitatea de a "acoperi" pozitii de subcategorizare ale verbului-centru.

Daca sunt urmarite cu atentie realizarile celor doua tipuri de complemente (referentiale vs predicative), se observa ca fiecare are, in afara "citirii" / interpretarii prototipice (citire "referentiala" vs "predicativa"), si contexte in care un complement esentialmente referential primeste citire nonreferentiala (nume de proprietate; vezi cazurile de tranzitivitate slaba precum: El cauta profesor de sport., Inginer strain cauta profesoara tanara in vederea casatoriei.), dupa cum exista contexte in care in pozitiile esentialmente predicative (NP, CPO) apar si citiri nonpredicative, referentiale (Tu esti Ion. / copilul meu., Cine esti? / - Sunt eu, nu ma recunosti?., El s-a dat drept mine. / drept Ion. / drept copilul meu.). In cuprinsul acestei gramatici, se sugereaza ca, dincolo de utilizarile prototipice, exista, pentru fiecare tip de complement, folosiri specifice celeilalte clase. Numele propriu, desi in utilizarile specifice este de tip referential, trimitand la un unic referent, poate aparea si predicativ, exprimand fie o predicatie de identificare (Cine esti? / - Sunt Nicusor.), fie una de denominatie (vezi NP din vecinatatea verbelor a se numi, a se chema: El se cheama Ion., El se numeste Ion. si CPO din vecinatatea unor verbe ca a boteza, a denumi, a porecli: L-au botezat Ion., L-au denumit X., L-au poreclit Spanu.).

Dupa tipul de relatie sintactica, se disting complemente angajate in relatii binare, deci definindu-se in exclusivitate in raport cu centrul de grup, si complemente angajate in relatii ternare, care includ in definitie, pe langa centrul de grup, si alt component al grupului.

Toate complementele cu interpretare "predicativa" apartin unui tipar ternar, caci, prin natura lor, "proprietatile" trimit la indivizi, ceea ce inseamna ocurenta, in aceeasi structura, atat a centrului de grup verbal si a complementului predicativ (cel care indica "proprietatea"), cat si a unui complement referential (la care se refera "proprietatea"). Este cazul numelui predicativ si al complementului predicativ al obiectului, primul intrand in relatia ternara V_copulativ + NP + S, iar al doilea, in relatia ternara V_atributiv + CPO + OD / OI.

Exista insa si complemente caracterizate prin relatii ternare fara sa fie si predicative. Este, de exemplu, situatia complementului secundar, un complement matricial referential, care implica structura ternara V + OD + OSec (Profesorul ma invata declinarea.). Tot aici se include insa si un complement reorganizat, cel posesiv, care, ca efect al reorganizarii, apare intr-o structura ternara V + CPos + GN, unde GN reprezinta un complement matricial al verbului-centru, iar CPos, complementul reorganizat, ultimul cerand atat prezenta verbului, la care se ataseaza clitic, cat si prezenta celuilalt complement (Ion isi iubeste parintii., Imi curge nasul., El isi vede de sanatate.); cele doua complemente (CPos si GN) sunt legate semantic printr-o relatie de posesie / de apartenenta, relatie nu directa, ci mediata de verb; vezi Complementul posesiv, 1.1, 1.2.

Din punctul de vedere al gradului de coeziune, se poate stabili o ierarhie a complementelor matriciale referentiale.

O prima distinctie separa subiectul si complementul direct de toate celelalte complemente, acestea fiind complementele cel mai intim legate de verb. Ambele se asociaza prin relatia de "diateza", precum si prin cea de "reflexiv" si se caracterizeaza prin legarea directa si extrem de stransa de verb (cand apare prepozitia pe a complementului direct, aceasta este ceruta de trasaturi ale grupului nominal-complement, si nu de particularitati ale verbului; acelasi verb se poate construi, in relatie cu diverse grupuri nominale, fie obligatoriu prepozitional (Il lovesc pe Ion.), fie, in variatie libera, prepozitional si neprepozitional (Il lovesc pe copil. - Lovesc copilul.), fie obligatoriu neprepozitional (Lovesc peretele.). Rolurile tematice cel mai intim legate de verb (Agentul, Pacientul) sunt atribuite acestor pozitii sintactice. Atunci cand in aceste pozitii se atribuie, rar, alte roluri decat Agentul si Pacientul, mai ales roluri de tip "circumstantial", aceste pozitii devin instabile (vezi S si OD "locative", care apar in variatie sintactica libera cu o constructie prepozitionala circumstantiala: Ma doare gatul. / ~ in gat., El colinda satele. / ~ prin sate.).

Dintre subiect si complementul direct, se detaseaza subiectul, ca tip de complement "privilegiat" al verbului, deosebit de toate celelalte, inclusiv de complementul direct, prin restrictiile formale bilaterale la care participa, fiind nu numai un component "subordonat" verbului (a carui aparitie depinde de trasaturi combinatorii ale acestuia), ci si un component care, in cele mai multe aparitii, impune verbului restrictii de acord (cf. Acordul dintre subiect si predicat). Componentul-subiect isi pastreaza insa calitatea de subiect si in conditiile in care relatia formala de acord nu se poate realiza (vezi Subiectul, 1.1.2.d). Astfel, formele verbale nepersonale, in absenta marcilor de acord, isi pastreaza capacitatea de a primi subiect (Incepand ploaia, copiii au intrat in casa., El este demn de a i se acorda premiul., A incerca tu, cu propriile puteri, este mai important decat reusita insasi.). Se deduce de aici ca, desi importanta, diferentiind subiectul de celelalte complemente, trasatura "acordului" nu este, totusi, fundamentala: aparitia subiectului este posibila si in afara acestei trasaturi.

In ierarhia gradelor de coeziune, pozitia imediat urmatoare complementului direct este ocupata de complementul indirect. Acesta are multe asemanari cu OD: (a) se leaga de verb, ca si acesta, prin clitic, ceea ce ii permite si realizarea dublarii (Ii ofera ceva., Imi zambeste., Ii ofera prietenului ceva.); (b) ca si complementul direct, se poate lega, suplimentar, cu verbul si subiectul prin relatia de "reflexiv" (Elevul isi cumpara carti., Imi spun mie insami cuvinte de imbarbatare.). Se deosebeste insa de OD prin cateva trasaturi, toate punand in evidenta un grad de coeziune mai redus. (i) Exista o mai mare instabilitate a pozitiei OI, constructia cu obiect indirect fiind susceptibila, in mai mare masura, de variatie sintactica / de substitutie cu o constructie prepozitionala sinonima. Unele realizari prepozitionale sinonime sunt chiar ale complementului indirect (Arunc mancare pasarilor. / la pasari.), altele sunt ale complementului prepozitional (Pregatesc copiilor un ceai. / un ceai pentru copii., util societatii / util pentru societate, Fura o parte din teren vecinilor. / de la vecini.). (ii) Caracterul facultativ, suprimabil, este mult mai frecvent in cazul OI, situatiile de dativ obligatoriu fiind restranse la un numar mic de verbe (vezi Complementul indirect, 1.1.1.1).

Cele doua trasaturi diferentiatoare au aceeasi explicatie, ambele fiind legate de particularitati ale cazului dativ. Pe de o parte, dativul este un caz cu semantica extrem de "incarcata", aparand ca realizare a numeroase roluri tematice, inclusiv roluri cu valori circumstantiale, de unde nevoia semantica de dezambiguizare (vezi, de exemplu, dativul-Tinta, dativul-Sursa, dativul-Locativ sau dativul-Beneficiar, aflate in variatie cu cate o constructie prepozitionala specifica fiecarei valori: Trimite copiilor / la copii.; Fura vecinilor / de la vecini o bucata de gradina.; Se asterne drumului / la drum.; Ii tricoteaza nepotului / pentru nepot un fular.). Pe de alta parte, este un caz care, cu exceptia Experimentatorului (vezi infra), acopera roluri tematice a caror natura este, pentru numeroase centre de grup, facultativa. Cel mai evident, sub acest aspect, este pozitia Beneficiarului, care, ca rol inerent, obligatoriu, apare in grila tematica a putine verbe - vezi El beneficiaza de ajutor. - si chiar si atunci, se realizeaza ca subiect, si nu ca obiect indirect; altfel, Beneficiarul este un rol facultativ, coocurent cu rolurile "esentiale" Agent si Pacient / Tema: Citesc (copiilor / pentru copii) o carte., Pregatesc (copiilor / pentru copii) un ceai., Copiilor le cumpar / Cumpar pentru copii bomboane.). Dar si celelalte roluri (Tinta, Sursa), pentru multe verbe agentive sunt suprimabile (Mi se lauda. / Se lauda., Imi vorbeste toata ziua. / Vorbeste toata ziua., Zambesc copiilor. / Zambesc.; Imi fura o carte. / Fura o carte.). Nu aceeasi este situatia dativului-Experimentator, rol intim legat de verb, definitoriu pentru verbele de stare. Asa se si explica diferenta dintre OI-Experimentator, pozitie sintactica stabila (Imi place filmul., Imi convine situatia., Mi-e teama., Imi pasa.), si OI-Beneficiar / Tinta / Sursa (vezi exemplele anterioare), pozitii suprimabile si sintactic variabile.

Si mai slab legat de verb este complementul prepozitional, data fiind atribuirea rolului tematic si a cazului prin intermediul prepozitiei. Nerealizarea prin clitic pronominal, neparticiparea la mecanismele sintactice intim legate de verb (dublare, diateza) separa net acest complement de cele anterioare. In plus, exceptand cazurile de prepozitii abstracte / prepozitii-regim (de tipul: a se baza pe, a beneficia de etc.), in numeroase alte constructii rolul semantic al prepozitiei orienteaza constructia spre valori circumstantiale, limita dintre complement si circumstantial fiind adesea anevoie de facut (vezi prepozitii ca asupra: Insista asupra rezultatului., Se napusteste asupra mancarii.; pentru: Este necesara pentru studiu., Militeaza pentru pace.; cu: Este indatoritor cu superiorii, dar ostil cu ceilalti.; din: Decurge / Urmeaza din demonstratie.; fata de: Se lauda fata de noi. etc.; vezi si infra, 4).

In esenta, ierarhia sintactica a complementelor matriciale referentiale apare ca reflex sintactic al ierarhiei rolurilor tematice atribuite de centru, unele fiind mai intim legate de centru decat altele: Beneficiarul, Locativul, Tinta, Sursa sunt, in multe cazuri (aproape general in cazul Beneficiarului), roluri coocurente, determinate de prezenta altor roluri in grila tematica, in timp ce Agentul, Pacientul sunt roluri esentiale. Pe de alta parte, dincolo de eterogenitatea semantica (de roluri tematice) a fiecarui complement matricial (pentru eterogenitatea subiectului, vezi Subiectul, 1.2.1; pentru eterogenitatea complementului indirect, vezi Complementul indirect, 1.2 etc.), unele complemente sunt mai "legate" de anumite roluri tematice, stabilindu-se o relatie preferentiala intre un anumit rol si modul lui frecvent de codificare sintactica (intre Agent si subiect, intre Pacient / Tema si complementul direct, intre Beneficiar si complementul indirect etc.).

Pentru cazul special al complementelor reorganizate, partitia poate privi tipul de reorganizare din care deriva complementul (vezi supra, 1.2, 2.1).

Manifestari comune

Complementele matricialte ale verbului, ale adjectivului, ale adverbului, ale interjectiei, in ciuda centrelor diferite si a tipologiei diverse (vezi supra, 2), sunt legate prin trasaturi comune, trasaturi determinate de o relatie stransa cu centrul de grup: acelasi tip de regim al centrului (si, implicit, realizari comune), precum si fenomenul comun al primirii de roluri tematice. Indiferent de tipul de grup, coeziunea structurilor [Centru + Complement] este puternica si apare, in primul rand, ca efect al "atractiei" si al constrangerilor exercitate de centru asupra complementelor si, numai in al doilea rand, ca efect al constrangerilor exercitate de complemente asupra centrului (este cazul singular al subiectului) si de complemente unele asupra altora (este, de exemplu, cazul complementului secundar, care cere ocurenta obligatorie a celui direct, dar nu si invers).

Marcile de actanta, cele care asigura "legarea" complementelor de centru, variaza de la un tip la altul de realizare a aceluiasi complement, dar, in ciuda acestor diferente, inventarul general al marcilor de actanta este comun.

De exemplu, atunci cand complementele se realizeaza nominal, au drept marci de actanta cazul si prepozitia, "legatura" cazuala sau prepozitionala aparand in raport cu oricare centru de grup.

Astfel, complementul prepozitional este legat exclusiv prepozitional, cu ajutorul unei prepozitii regizate de centru, atat in cazul unui centru verbal (El depinde de parinti.), cat si al unui centru adjectival (El este avid de bani.), al unuia adverbial (Locuieste departe de parinti.) sau al unuia interjectional (Vai de ei!).

Exista complemente legate esentialmente cazual; vezi complementul direct sau subiectul. Complementul indirect, esentialmente cazual, indiferent de centrul de grup (Le vorbeste lor., E ostil lor., Asemenea lor, este imprevizibil., Bravo lor!), admite frecvent in variatie (uneori libera, stilistica, alteori, conditionata sintactic si lexical) o constructie cazuala definitorie si una prepozitionala (Arunca pasarilor. / la pasari.; vezi si supra, 2.6). Realizarea cazuala prin clitic pronominal sau prin forma nonclitica depinde de trasaturile distributionale ale centrului de grup: exista centre lexico-gramaticale care, desi admit forme cazuale distincte de dativ sau / si de acuzativ, nu admit si realizarea lor clitica (vezi utila lor, dar *utila le, asemenea lor, dar *asemenea le). Si totusi, si in asemenea situatii, pot interveni fenomene comune, cliticele avansand in fata unor suporturi verbale copulative sau pasive (vezi: drag lui → ii este drag, oferita lor → le este oferita, asemenea lui → ii este asemenea).

Echivalentele functional-sintactice ale nominalelor argumentale sunt formele verbale nepersonale si propozitiile conjunctionale sau cele relative.

Marcile specializate pentru forme verbale nepersonale sunt, indiferent de tipul gramatical de centru, prepozitiile (numai gerunziul, in cazurile rare in care acesta apare drept complement, se ataseaza direct centrului de grup: Aude tunand., Se aude tunand.; face exceptie complementul predicativ al obiectului realizat prin gerunziu, care primeste marca prepozitionala ca: L-au desemnat ca reprezentand comunitatea academica.).

Specifica celorlalte doua forme verbale nepersonale, infinitivul si supinul (prezenta participiului-complement este rara si discutabila; vezi Subiectul, 2.2.1.d), este natura ambigua a legaturii prepozitionale, prepozitia functionand, simultan, ca marca sintactica, dar si ca marca morfologica, si anume: morfem liber al infinitivului, respectiv al supinului. Desi asemanator pentru cele doua forme, stadiul procesului de gramaticalizare (de transformare a prepozitiei in marca morfologica) este diferit, pentru infinitiv, fiind mai avansat. Ca dovada, marca a a infinitivului isi poate atasa o marca prepozitionala suplimentara, atunci cand regimul centrului cere alta prepozitie (se gandeste la a renunta, consta in a preciza, militeaza pentru a interveni); in schimb, marca de, specifica supinului, desi obligatorie in pozitiile de subiect si de complement direct (E important de citit carti., Am de citit doua carti.), nu-si poate atasa alta prepozitie, atunci cand regimul centrului o cere (Se pune pe citit carti., dar Se pune *pe de citit carti.).

Pentru realizarile propozitionale, legarea de centru se obtine prin conectori conjunctionali sau relativi. Este semnificativ faptul ca, indiferent de tipul de complement si de tipul lexico-gramatical de centru, daca propozitia este conjunctionala, este selectat acelasi inventar de contectori-tip (ca, sa, daca) si aceleasi variante (contextuale sau stilistice) ale acestora (ca sa, ca sa, ca sa, de), cu aceleasi reguli generale de selectie si de utilizare. De exemplu, conectorul conjunctional daca, utilizat ca marca a interogatiei totale (sau a celei alternative) transpuse in vorbire indirecta, apare pentru diverse tipuri de centre: Ma intreaba daca plec. (centru verbal), Este curioasa daca am plecat. (centru adjectival), Indiferent daca voi pleca sau nu, doresc sa termin cele incepute. (centru adverbial) si pentru diverse tipuri de completive (altfel spus, pentru diverse pozitii sintactice in care propozitia cu daca se incorporeaza): Ma intereseaza daca au reusit. (subiectiva), El intreaba daca poate pleca. (completiva directa), El ma intreaba daca plec. (completiva secundara), El se intereseaza daca vom pleca. (completiva prepozitionala), Intrebarea este daca vom primi burse. (predicativa); vezi si Constructii cu propozitii conjunctionale, 2.2.1.3.

In cazul completivelor realizate ca propozitii relative, este semnificativ faptul ca, indiferent de pozitia sintactica a completivei si indiferent de tipul de centru, tipologia propozitiilor relative este aceeasi. De exemplu, variatia relativa propriu-zisa / relativa infinitivala apare si in pozitia subiectului, si in cea a complementului direct; vezi: Nu-i ce manca. (S), N-am ce manca. (OD). De asemenea, tipul de relativa fara antecedent apare legat de diverse centre, fiind in diverse pozitii sintactice: Cunosc pe cine a intrat. (centru verbal, completiva directa), Se gandeste la cine l-a amenintat. (centru verbal, completiva prepozitionala), Trimit cartea oricui are nevoie. (centru verbal, completiva indirecta), Vrea sa ajunga stapana pe orice ii iese in cale. (centru adjectival, completiva prepozitionala), Devine ostil oricui il contrazice. (centru adjectival, completiva indirecta), Casa lui este alaturi de (ceea) ce s-a construit recent. (centru adverbial, completiva prepozitionala), Este extrem de arogant, aidoma cui l-a crescut. (centru adverbial, completiva indirecta), Vai de cine s-a prapadit, nu de cine ramane. (centru interjectional, completiva prepozitionala), Bravo cui l-a ajutat! (centru interjectional, completiva indirecta) etc.

In cazul conectorilor prepozitionali si al celor conjunctionali, comuna tuturor completivelor este natura lor abstracta, si unii, si altii fiind selectati prin fenomenul de regim si, implicit, fiind lipsiti de informatie semantica proprie.

Exceptand unele prepozitii cu o semantica proprie (vezi prepozitiile comitative din constructii cu OPrep obligatoriu: se aseamana cu, coincide cu, contrasteaza cu, se invecineaza cu, rimeaza cu, seamana cu etc.; vezi si infra, 4.5), natura lor comuna este de categorii functionale, si nu de categorii lexicale (semantic pline). Sunt conectori prepozitionali abstracti, "generali", nespecializati, care, in absenta altor considerente de structura, nu aduc nicio informatie asupra tipului de complement pe care il introduc (Se teme de, Ajutat de; Apara pe, Se bazeaza pe; Arunca la, Predispune la etc.).

La fel, complementizatorii (legaturile conjunctionale ale propozitiilor completive) nu aduc nicio informatie asupra tipului de completiva. In vecinatatea lor, la nivel interpropozitional, opozitia dintre diversele completive se neutralizeaza (vezi: Ma supara ca a plecat. - subiectiva, El anunta ca a plecat. - completiva directa, El ma anunta ca a plecat. - completiva secundara, El se mira ca a plecat. - completiva prepozitionala, Credinta lui este ca a plecat. - predicativa; El considera ca sunt vinovat. - completiva directa, El ma considera ca sunt vinovat. - predicativa suplimentara; vezi si Constructii cu propozitii conjunctionale, 3.1).

Sub acest aspect, se deosebesc esential de marcile prepozitionale si conjunctionale care introduc circumstantiale, purtatoare ele insele de informatie semantica. In multe aparitii, conectorii prepozitionali si conjunctionali ai pozitiilor circumstantiale sunt specializati, anuntand, prin propria informtie semantica, tipul de circumstantial pe care il introduc (vezi urmatorii conectori conjunctionali: A renuntat la facultate deoarece, pentru ca sa, in loc sa, desi etc. si urmatorii conectori prepozitionali: Se asaza langa, deasupra, in fata, din cauza, in cazul).

In situatia realizarii prin clitice pronominale, complementele participa la fenomenul sintactic al dublarii (al exprimarii duble a aceleiasi pozitii completive, prin forma clitica si nonclitica). Este cazul complementului direct din GV si, rar, din GInterj: L-am vazut pe Ion., Iata-l pe Ion.; este, de asemenea, cazul complementului indirect din GV si, rar, din GInterj, iar, prin intermediul unui suport copulativ, si din GAdj sau GAdv: Le-am zambit copiilor., Na-va si voua!, Le este drag copiilor., Le este aproape copiilor.). Complementul posesiv, realizat prin clitic pronominal, participa si el, in anumite conditii si cu anumite restrictii, la fenomenul dublarii (Copacilor le-au cazut crengile., Mi-au venit si mie copiii.); vezi si Complementul posesiv, 1.1.

Realizarea prin clitic si dublarea permit complementelor cu aceste caracteristici sa participe, indiferent de clasa lexico-gramaticala a centrului, la organizarile sintactice de tip reflexiv sau de tip reciproc; vezi, de exemplu, reflexivizarea si reciprocizarea din GV, ambele privind atat complementul direct, cat si pe cel indirect: Cu firea lui, se distruge singur., Ei se distrug unul pe altul., Ion isi impune siesi mari restrictii., Ion si Gheorghe isi trimit (unul altuia) informatii.; vezi, de asemenea, reflexivizarea si reciprocizarea din GAdj: El isi ramane credincios., Ei isi sunt (unul altuia) atat de dragi. sau reciprocizarea din GAdv: Ei isi sunt atat de aproape (unul altuia). De observat ca, date fiind restrictiile combinatorii ale adjectivului si ale adverbului, care nu admit decat complemente indirecte, nu si directe, reflexivizarea si reciprocizarea angajeaza, in aceste grupuri, numai complementul indirect. Complementul posesiv din structura GV poate participa si el la organizari de tip reflexiv sau reciproc, dar tot numai cu forma de clitic de dativ: El si-a pierdut slujba., Oaspetii isi povestesc viata (unul altuia).; vezi si Constructii reflexive si reciproce, 1.2.1.1 - 1.2.1.4, 2.1.2, 2.2.2.

Complementele, a caror organizare este guvernata de "principiul unicitatii", admit coocurenta numai in conditiile tipurilor diferite de complement (OD + OI, OD + OSec, OD + OPrep, CPos + OD, CPos + OPrep, CPos + S etc.).

Ca efect de interpretare a "principiului unicitatii", s-au separat unele functii sintactice pe care traditia gramaticala le-a discutat multa vreme laolalta (vezi OI si OPrep: Imi pasa de studenti.; OD si OSec: Profesorul ma invata carte.). S-a separat, de asemenea, complementul posesiv de un OI autentic (Mi-am oferit salariul sinistratilor.) sau complementul predicativ al obiectului de un OD (L-au desemnat ambasador., L-au botezat Ion.).

Legatura extrem de stransa cu centrul (vezi supra, 1.1) explica de ce, intr-o topica sintactica (nemarcata stilistic), toate complementele, indiferent de felul complementului si de tipul de centru, nu se separa prozodic (prin pauza si / sau prin schimbare de intonatie) de centru, iar, grafic, nu se separa prin virgula. Ca topica, orice complement ocupa, de regula, pozitiile din vecinatatea centrului; in cazul realizarii prin clitice pronominale, complementele au reguli stricte de topica (vezi I, Pronumele personal propriu-zis, 2.2.2.5).

Regula curenta, a neizolarii prin pauza (sau, grafic, prin virgula), este incalcata in cazurile de tematizare forte sau de focalizare forte (vezi Organizarea tematica a enuntului, 5.4; Organizarea focala a enuntului, 4), care determina o deplasare frontala a complementului (indiferent de tip si de centru, indiferent de realizarea nominala sau propozitionala), insotita de o izolare fonetica si o marcare intonationala a componentului deplasat. Cliticele, ca realizari ale complementelor, pot aparea ca efect al deplasarii spre stanga a componentelor: Au oprit de tras clopotele. → Clopotele le-au oprit de tras., A uitat cartile prietenului / sale in masina. → I-a / Si-a uitat cartile in masina., drag lui → Lui ii este drag. etc.), dar ele insele, in absenta complementului nonclitic, nu pot fi focalizate.

Pentru trasaturile care deosebesc circumstantialele de complemente, vezi Circumstantialul. Prezentare generala, 3.3.

Interferenta complemente - circumstantiale

Desi distinctia complemente / circumstantiale este, din punctul de vedere al ierarhiilor teoretice, clara, in actualizarile contextuale, trecerea de la un tip la altul de dependenta este posibila, iar delimitarile sunt departe de a fi atat de transante. Oscilatiile de interpretare, intervenite in anumite situatii sintactico-semantice precis circumscrise, pun in evidenta fie ca anumite tipuri de circumstantiale nu au caracteristicile definitorii ale clasei sau nu au toate caracteristicile acesteia (vezi, de exemplu, circumstantialul de relatie, in utilizarile lui de restrangere a domeniului predicatiei: bun la matematica, neintrecut in lupta), fie ca vecinatatile pot influenta semantica grupurilor, facand posibila, mai ales in cazul rolurilor cu semantica circumstantiala, alunecarea de la o specie la alta. In alte situatii (este cazul constructiei comparative), aceeasi intentie de comunicare, primind, uneori, si aceleasi marci de realizare, da nastere la tipare sintactice diferite, cu interpretare completiva sau circumstantiala (vezi infra, 4.2).

Exista, de exemplu, circumstantiale obligatorii, cerute de sintaxa si semantica matriciala a unei clase restranse de verbe (vezi I, Clase sintactice si sintactico-semantice de verbe, 1.2, 4.4.4), care se apropie de statutul complementelor. Ca si complementele, au statut obligatoriu si participa la fenomenul de atribuire a rolurilor tematice (vezi circumstantialele locative, temporale, modale, cantitative cu statut obligatoriu din constructii ca: Locuieste in Bucuresti., Dateaza din secolul trecut., Procedeaza incorect., Cantareste mult.). Includerea lor in clasa determinarilor de tip circumstantial s-a facut pe baze strict semantice.

Exista o specie intreaga de constructii specializate pentru a exprima o comparatie care, dupa tiparul sintactic diferit pe care il satisfac, se distribuie intre pozitiile completive (complement comparativ: mai inteligent decat tine, mai bine decat el, la fel de inteligent ca tine, dar si alte pozitii completive, cele de tip predicativ - complementul matricial NP: Copila este ca o floare. sau complementul nematricial PS: Mi-o imaginez ca pe o floare.) si altele necompletive, functionand frecvent ca circumstantiale de mod (vezi Constructii comparative, 3.2).

Distinctia complement comparativ - circumstantial de mod priveste tipul de grup sintactic si relatiile in care constructia comparativa se include.

(a) Daca apare intr-un grup adjectival sau adverbial al carui centru este gradabil, constructia comparativa este de tip completiv (mai frumos decat tine, tot asa de frumos ca tine, cel mai frumos dintre ei), chiar si in conditiile in care specificatorul / marca de comparatie si gradare nu este exprimat/a (frumos ca tine, mici ca furnicile). In componenta acestor grupuri, constructia comparativa raspunde trasaturilor de tip completiv, ca urmare a relatiei de obligativitate create intre specificatorul grupului si "complementul" cerut de acesta (mai decat, tot asa ca si, mai putin decat, cel mai dintre / din). Numai in cazul comparatiei de egalitate cu specificatorul neexprimat, dar subinteles (√ inalt ca tine inseamna "la fel de inalt ca tine"), complementul comparativ este suprimabil, dar oricand posibil a se lexicaliza; vezi Complementul comparativ, 1.1.

(b) Ocurenta intr-un grup verbal, unde constructia comparativa are, in orice aparitie, statut facultativ, comparatia se apropie sintactic si semantic de un circumstantial modal (Alearga ca vantul. "alearga repede"). In vecinatatea unui copulativ si in relatie cu acesta (Ioana este ca o floare.) sau intr-un tipar sintactic specific predicativului suplimentar (Mi te imaginez ca (pe) o mireasa.), aceeasi constructie comparativa, angajata, de asta data, in alte relatii sintactice, functioneaza ca nume predicativ, respectiv ca predicativ suplimentar.

Exista si circumstantiale facultative apropiate de comportamentul complementelor prepozitionale, mai ales al celor cu statut suprimabil. De exemplu, un verb ca a insista, cu regim prepozitional cvasiobligatoriu (insista asupra) si cu alte particularitati de constructie apropiate de complemente (vezi regimul conjunctional al verbului: insista sa plece), oscileaza ca interpretare intre constructia cu un complement prepozitional si cea cu un circumstantial de relatie. Oscilatia se explica prin natura prepozitiei asupra, a carei atasare la verb determina, prin semantica proprie, fie restrangerea domeniului predicatiei (Si-au expus opinii asupra), trasatura care apropie constructia prepozitionala in discutie de semantica circumstantialului de relatie, fie orientarea spre un sens de directie (S-au repezit asupra), trasatura care apropie constructia de un circumstantial de loc.

In functie de tipul semantic de centru, dar si de tipul semantic de nominal subordonat, acelasi tipar sintactic prepozitional oscileaza intre o interpretare circumstantiala si una completiva; vezi: Ajunge la facultate. (Circ) vs Ajunge la intelegerea situatiei. / la a intelege situatia. (OPrep); Se indreapta spre Piata Kogalniceanu. (Circ de loc) vs Se indreapta spre reusita. (OPrep). In acelasi sens, Sursa abstracta (Din demonstratie deriva ca, Solutia deriva din necunoastere.) se poate modifica intr-una concreta, temporala (a data din secolul trecut, a izvori din copilarie) sau locativa (a proveni din Moldova. - Circ de loc).

Exista prepozitii semantic pline care, de la un centru de grup la altul, pot introduce complemente sau circumstantiale. Astfel, prepozitia comitativa cu, pastrandu-si aceeasi valoare semantica, introduce uneori un complement prepozitional, atunci cand este ceruta obligatoriu de matricea semantica a unor verbe (dar si a unor adjective sau adverbe) inerent reciproce / simetrice (fie verbe de tip agentiv: a se asocia cu, a se intovarasi cu, fie verbe si adjective / adverbe de tip nonagentiv, de relatie: a se inrudi cu, a se invecina cu; asemanator cu, coocurent cu, simetric cu, sinonim cu, vecin cu; aidoma cu), dar introduce un circumstantial sociativ, atunci cand, pentru anumite centre de grup, prepozitia este facultativa, grupul pe care il introduce fiind suprimabil: a bea cu prietenii, a calatori cu prietenii, a invata cu prietenii, a merge cu prietenii; vezi si Circumstantialul sociativ, 1.1.

Prepozitia pentru introduce un complement prepozitional, mai ales in asociere cu nominale (sau substitute pronominale) cu trasatura [+ Animat / + Uman], atunci cand atribuie rolul tematic Beneficiar (Pregatesc pentru copii., Cant pentru tine., Tai carnea pentru pisica., E util pentru noi.), dar introduce un circumstantial de relatie, atunci cand, in asociere tot cu un nominal (pronominal) cu trasatura [+ Uman], are rolul de a limita domeniul de valabilitate a predicatiei (Pentru guvernanti / Pentru mine, este putin convingator, dar pentru altii, poate fi convingator.); aceeasi prepozitie introduce un circumstantial de scop sau unul de cauza, mai ales in asociere cu substantive abstracte, de natura verbala: Munceste pentru castig. (Circ de scop), M-a pedepsit pentru vorbele pe care i le-am spus. (Circ de cauza); vezi si Circumstantialul de cauza, 2.5; Circumstantialul de scop, 2.4.1.