DATIVUL

DATIVUL

1. Aspecte ale cazului dativ

"Forma cazuala de genitiv este omonima cu genitivul in flexiunea substantivului, adjectivului si a pronumelor. Fac exceptie pronumele personale de persoana I si a II-a si reflexivele, care au forme compatibile numai cu contextele de dativ mie,(i)mi, sie, (i)si etc.; in flexiunea pronumelor personale de persoana a III-a, forma accentuata (lui, ei, lor) este compatibila atat cu contextele de dativ, cat si cu cele de genitiv. Incompatibilitatea cu al si dublarea prin formele pronominale specifice (cf. Le spune prietenilor) servesc la distingerea dativului de genitiv.

Dativul se caracterizeaza sub aspectul compatibilitatilor sintactice prin dependenta fata de verb (grup verbal - GVb.) , fata de adjectiv (in grupul adjectival - GAdj.) si adverb (in grupul adverbial - GAdv.) - ex.: Vorbeste tuturor; curent potrivnic razboiului; Se poarta contrar legilor.

GVb., dativul reprezinta complementul indirect putand fi subordonat unor verbe tranzitive - cf. Îi povesteste intamplarea - si intranzitive - cf. Multumeste colegilor, Îi place - sau are valoarea de circumstantial in constructii rare si oarecum fixate ca a sta / a ramane locului, a se asterne drumului etc." (Valeria Gutu Romalo, 1987: 338)

Asemenea constructii sunt compatibile cu realizarea adverbiala unde, iar substantivul in dativ se afla in variatie libera cu o constructie prepozitionala locativa:

S-a dus la naiba. Duca-se pe pustii! Stai pe loc!

Aceste constructii cu dativul locativ au un caracter "rar si invechit", de combinatii fixate, sunt rigide si impietrite, fapt care se manifesta prin imposibilitatea de a substitui componentele lor prin alte unitati lexicale. "Dativul locativ intalnit mai ales in textele cu caracter popular si arhaic (cf. constructia Asterne-te drumului / Ca si floarea campului) este preluat in literatura culta pentru savoarea lui arhaica" (cf. Valeria Gutu Romalo, 1973: 96, Mioara Avram, 1997: 66). J. Byck (1939: 177-178), analizand constructia in discutie, observa ca "dativul locativ apare pe langa verbe ca : a se asterne, a arunca, a se duce, a (se) lasa, a lega, a lipi, a tranti etc., iar substantivele in dativ selectate de aceste verbe apartin unei clase lexico-semantice relativ restranse: pamant, camp, drum, loc, pustiu, vant, drac, cioara etc. (unele dintre ele contin trasatura semica /+loc/ ) si pot fi substituite cu o constructie prepozitionala cu la." De exemplu:

Vanatorii au trantit pamantului pe amandoi iepurii. = au trantit la pamant.

Arunca pasarilor graunte. = Arunca la pasari graunte.

Lasa-l dracului! = Lasa-l la dracu!

A se lipi pamantului = a se lipi la pamant

O mentiune speciala merita constructia cu dativ locativ in contextul verbului a (se) asterne, care, folosit in expresia figurata a se asterne drumului (campului, pustiului, vantului), are sens de deplasare, insemnand "a fugi, a merge sau a porni la drum lung" si este intalnita frecvent in poezia populara si in limbajul poetic.

Constructia echivalenta cu locativul prepozitional:

Sa ne asternem la drum (Caraivan, apud J. Byck, loc. cit.); Ca de mers, de abia acum o sa ne asternem la drum. O sa umblam toata noaptea. (Eliade, N., 1991: 303), este folosita si in limba literara actuala.

Expresia cu dativul locativ se intalneste mai rar si cu sens tranzitiv "pozitional" ("a intinde, a aseza ceva pe o suprafata"), cf. exemplele:

Pana ce asterne / Campului sapte din cerbi (Cosbuc)

Iat-o sus, in deal, la strunga / Asternand pamantului / Haina ei cu trena lunga (Toparceanu)

În cazul verbelor de stare a se astampara, a sta, a ramane, a impietri, a incremeni, a pironi, a sedea, a se tine, a tintui etc., care admit si ele constructia cu locativul in dativ, substituibila cu o constructie prepozitionala, determinantul selectat, unic predictibil, este substantivul locul:

Auzind vestea a incremenit locului.

Copilul ramase pironit locului.

Rusinea il tintuise locului.

"Afirmatiile cu privire la caracterul invechit si arhaic al constructiilor verbale cu dativ locativ, ca si cele privitoare la raritatea lor in limba nu mai corespund realitatii lingvistice actuale, unde constructia in discutie este intalnita relativ frecvent si cu un numar variat de verbe. Aceste verbe apartin atat fondului comun al limbii (a aparea, a se ivi), cat si celui neologic (a se integra), iar clasa de substitutie a numelui in dativ contine in general nume marcate de trasatura /+loc/ (de ex.: Cenusa a fost azvarlita celor patru vanturi), dar si de alte trasaturi distinctive (ca /+ animat/, /± uman/ si chiar /+ personal), de ex.:

Un oras care se infatiseaza privitorului = care se infatiseaza inaintea privitorului ca fiind magic.

El s-a integrat colectivului. = S-a integrat in colectiv." (Anca Mierla, 2003: 30)

Verbele care apartin fondului comun al limbii si care pot aparea succesiv intr-o constructie cu dativul locativ si una prepozitionala echivalenta sunt: a se adauga, a se alatura, a aparea, a se arata si sinonimele a se ivi, a se infatisa, a arunca, a da (= "a arunca"), a azvarli, a trimite, a inainta (= "a trimite"), a reveni, a scapa, a urma etc.

Aceasta plangere se adauga celei depuse anul trecut. / langa cea depusa

Ne alaturam familiei indurerate. / de familia indurerata.

O noua imagine aparu ochilor nostri ingroziti. / in ochii nostri ingroziti.

Acte prea importante pentru a fi date focului. / pe foc.

A fost arestat si trimis spre judecata instantei care / in instanta care

Lucrurile au scapat observatiei noastre. / de sub observatia noastra.

Verbele neologice care pot aparea intr-o constructie cu dativul locativ sunt verbe de deplasare ca a (se) abandona, a (se) circumscrie, a conecta, a se integra, a implementa, a parveni, a preceda, a premerge, a repartiza, a se sustrage si verbe de stare (= pozitionale) ca a (se) antepune, a se juxtapune, a se substitui, a se suprapune.

Copilul a fost abandonat maternitatii. / la maternitate.

Aparatul a fost conectat unui sistem de reglare. / la un sistem de reglare.

Eroul s-a integrat unei comunitati. / intr-o comunitate.

Profesorul a fost repartizat unei zone foarte izolate. / intr-o zona foarte izolata.

Constructiile verbale cu dativul locativ, intalnite in limba romana actuala atat impreuna cu verbe apartinand fondului comun al limbii, cat si cu verbe neologice, sunt frecvente mai ales in aspectele literare ale limbii (limbajul publicistic, stiintific, colocvial).

Oscilatia intre constructia cu dativul si echivalentul ei prepozitional cu acuzativul confirma faptul ca structurile cu dativul se caracterizeaza prin instabilitate, constatarea fiind valabila atat pentru romana actuala (Gabriela Pana Dindelegan, 1976: 210), cat si pentru romana veche (cf. Paula Diaconescu, 1970: 257 si urm., Gabriela Pana Dindelegan, 1968: 289-291).

"Tot GVb. ii apartine si asa-numitului "dativ etic" (ex.:  Aici mi-ai fost?, Mi ti-l lua si mi ti-l tranti!) realizat numai prin forme pronominale atone marcand interesul afectiv al emitatorului fata de cele relatate. Constructia are un caracter oral si popular, iar formele pronominale cu valoare de dativ etic nu au functie sintactica; functia lor este o functie stilistica.

În GN, dativul apare in situatiile in care centrul este un substantiv "verbal", al carui sens presupune referinta la un verb - ex.: acordare de burse studentilor; ocurenta dativ-atribut, caruia in constructia verbala - cf. Acordam burse studentilor - ii corespunde un complement indirect, este conditionata de prezenta concomitenta (coocurenta) a unui atribut prepozitional (de burse, in exemplul de mai sus) corespunzand complementului direct din GVb. (vezi M. Avram, 1965). Dativul insotind un substantiv (dativul adnominal) se intalneste in constructii arhaice (nepoata cumnatei mele), sau poetice (Preot desteptarii noastre, semnelor vremii profet, M. Eminescu) si in structuri exclamative (cf. Imn veseliei, Slava patriei, Industriei mai mult carbune!) care pot fi completate de obicei printr-un verb (cf. imn inchinat veseliei) si reprezinta numai aparent un GN." (Valeria Gutu Romalo, 1987: 339) Dativul substantivelor si formele accentuate de dativ ale pronumelor personale pot fi dependente si fata de unele interjectii - cf. Bravo lor! Vai noua!

Cateva prepozitii recente (gratie, datorita, multumita) cer dativul (cf. A razbit datorita perseverentei) .

În contextele proprii dativului, pot aparea constructii prepozitionale:

a. Constructia cu prepozitia la este obligatorie cand se utilizeaza numeralul cardinal, de la "doi" in sus, - singur sau insotind un substantiv - cf. Împarte darurile la trei (copii), La cinci dintre ei le-a conferit distinctii, un nume comun de persoana (de regula la plural), insotit de un determinant cantitativ: S-au acordat medalii la trei (cativa, multi) participanti sau un pronume invariabil: Se opune la ce e nou; Nu e favorabil la nimic; in raport de variatie libera cu dativul in cazul multor verbe si adjective - cf. a se adresa la colegi / colegilor, a-i zice la mama / mamei, (atitudine) favorabila la schimbari / schimbarilor. Foarte des sunt auzite exprimari ca acestea: I-am zis la colega sa ma astepte, Te rog sa-i zici la Mircea ca nu mai vin, Zi-i la Mariana sa nu mai intarzie, sau chiar mai curios si mai neasteptat: Daca nu te astamperi, te zic la tata, Te rog sa nu ma zici la Ioana - unde prezenta formelor scurte de acuzativ te, ma ale pronumelui personal este mai mult decat stridenta.

Constructia prepozitionala cu la caracterizeaza, in primul rand, limba vorbita, familiara, precum si limba productiilor artistice populare si admite, ca si dativul, dublarea prin pronumele personal aton - cf. Le-a spus (multumit) la colegi. Frecvent citate pentru valoarea lor ilustrativa in aceasta privinta sunt exemplele:

Gospodarul da apa la cai (da boabe la pasari).

Iar la cea maicuta

Sa nu-i spui, draguta,

Ca la nunta mea

A cazut o stea. ("Miorita")

- Cui ai dat-o?

- La o fata.

Asadar, la cai (la pasari), la cea maicuta, la o fata sunt echivalente cu cailor (pasarilor), acelei maicute, unei fete.

"În exprimarea actuala din interiorul anumitor medii sociale constructia prepozitionala amintita este intrebuintata cu totul gresit - si suparator de frecvent - in situatii in care singura forma cazuala gramatical si literar admisa este aceea de dativ a substantivului. Astfel, cu precadere in vorbirea tinerilor din mediul scolar, deseori si din cel studentesc, ne surprind formulari ca acestea: Revista n-o mai am. I-am dat-o la colegul (la colega), sau cu articol nehotarat: I-am dat-o la un coleg (la o colega).

Cand respectivilor colegi li se spune pe nume, formularea devine de-a dreptul frapanta: Revista n-o mai am. I-am dat-o la Mihai (la Ioana)." (D. Crasoveanu, 1996: 23)

b. În cazul unor verbe ca a grai, a zice, a scrie etc., in locul dativului se utilizeaza regional constructia prepozitionala cu catre - cf. zice catre mine - , care se intalneste si in texte arhaice sau arhaizante - cf. Graim, doamna, catre tine, (M. Eminescu). Spre deosebire de constructia cu la, cea cu catre nu admite dublarea prin pronume aton.

c. Subordonat anumitor verbe si adjective, dativul intra in raport de variatie libera si cu alte constructii prepozitionale, cf., de ex. a se increde (cuiva) / in cineva, specific cuiva / pentru cineva.

"Forma romaneasca de dativ, identica cu genitivul (si cu pluralul) in flexiunea substantivului feminin, poate fi explicata prin latina, unde se inregistreaza, in epoca tarzie, frecvente confuzii intre cele doua cazuri (vezi I. Coteanu, 1969: 53, 55, apud Valeria Gutu Romalo). Se admite in general ca forma unica din romana continua dativul latin, cu care s-a confundat genitivul (vezi Ov. Densusianu, 1961: 107, apud Valeria Gutu Romalo). S-au propus si alte explicatii: substrat, influenta slava (vezi I. Coteanu, 1969: 54 si urm.; Istoria limbii romane, 1978: 204-205, apud Valeria Gutu Romalo), pornindu-se de la pozitia izolata a romanei in contextul limbilor romanice." (Valeria Gutu Romalo, 1987: 339) Pentru o intelegere corecta a raporturilor cazuale se recurge la regent: substantiv pentru genitiv (unde se are in vedere relatia substantiv + substantiv: cartea elevului) si verb pentru dativ (relatia verb + substantiv: ii dau elevului o carte).

La substantivele masculine si neutre, singular, precum si la pluralul tuturor genurilor, insusirea corecta a formelor de genitiv si de dativ nu ridica probleme deosebite. Astfel, pentru masculinele si neutrele articulate cu articolul hotarat, genitivul si dativul se vor forma cu articolul -(u)lui, asezat dupa substantiv si facand corp comun cu acesta (elevului, fratelui, tramvaiului, numelui), in cazul numelor proprii de persoana masculine sau al unor feminine de origine straina, cu articol proclitic (lui Ion, lui Mimi). La plural, pentru toate substantivele, articolul hotarat la genitiv - dativ va fi -lor (elevilor, elevelor, autobuzelor).

Articulate nehotarat, substantivele masculine si neutre au la genitiv si la dativ singular articolul proclitic unui (unui elev, unui autobuz), iar la plural unor pentru toate genurile (unor elevi, unor eleve, unor autobuze). Substantivele feminine sunt precedate la singular, genitiv si dativ, de articolul hotarat unei si sunt omonime cu pluralul (unei eleve, unei fete).

La substantivele feminine articulate cu articol hotarat apar unele ezitari in folosirea corecta a genitiv - dativului singular, intrucat acestea se pot termina in -ei sau -ii (de unde, uneori, si o scriere gresita).

La declinarea cu articol hotarat, regula generala de formare a genitiv - dativului singular este adaugarea unui -ii la forma de plural:

singular: casa singular: usa

plural: case plural: usi

G.D.: casei G.D.: usii

Numele proprii terminate in -a au la G-D -ei (Elenei, Mariei) sau -ai daca urmeaza dupa c (Floricai, Ancai).

Exceptie de la aceasta regula fac substantivele feminine terminate la singular in ie (in hiat), cu ultima vocala diftongata in pronuntare (cofetarie, florarie, vie, familie, statie) si care au la plural nearticulat doi i (cofetarii, florarii, vii, familii, statii). Genitivul si dativul singular al substantivelor de acest tip se formeaza prin adaugarea lui i la forma de singular: cofetariei, florariei, viei, familiei, statiei.

Din grupurile substantiv + adjectiv ori adjectiv + substantiv, se declina intotdeauna primul termen al structurii:

N.Ac. elevul nou N.Ac. noul elev

G.D. elevului nou G.D. noului elev

La masculine si neutre, precum si la plural, in cazul celui de-al doilea termen al structurii nu intervine nici o modificare. Daca insa este vorba de substantive feminine la singular, al doilea termen al structurii este omonim cu pluralul:

N.Ac. vacanta mare N.Ac. marea vacanta

G.D. vacantei mari G.D. marii vacante

"La feminine singular, regula de formare a G-D ramane aceeasi, indiferent daca primul termen este substantiv sau adjectiv:

- Regula generala este plural + i: cartii noi, noii carti; zilei mohorate, mohoratei zile.

- Cand substantivul feminin la singular este precedat de articolul nehotarat, ambii termeni ai structurii sunt omonimi cu pluralul: unei vacante mari, unei mari vacante.

- Exceptia de la regula functioneaza atat in grupul substantiv feminin singular + adjectiv cat si in grupul adjectiv + substantiv feminin singular: daca adjectivul aflat pe primul loc in structura se termina in -ie (in hiat), pronuntat prin diftongarea vocalei finale (cenusie, fistichie, aurie, argintie) si formeaza pluralul -ii (cenusii, fistichii, aurii, argintii), atunci G-D se va forma adaugand -i la singular: auriei esarfe.

În cazul substantivelor feminine la G-D singular apar destul de frecvent greseli in folosirea corecta a celui de al doilea termen al structurii substantiv + adjectiv sau adjectiv + substantiv: exista tendinta ca termenul al doilea sa nu mai realizeze acordul in caz cu substantivul feminin si sa apara constructii gresite de tipul zilei mohorata in loc de zilei mohorate sau mohoratei zi in loc de mohoratei zile." (Melania Florea, 1984: 52)

În functiile sale principale, dativul romanesc continua dativul latin ca determinant al verbului, adjectivului si adverbului. Utilizarile ca "dativ posesiv" si dativ etic se regasesc de asemenea in latina (vezi A. Ernout, Fr. Thomas, 1953: 72, 73), ca si unele situatii interpretate ca "dativ adnominal"; dativul circumstantial ("locativ") a fost explicat prin substrat (vezi Gr. Brancus, 1960). Dativul impus de elemente prepozitionale este o inovatie romaneasca, ca si dativul-atribut al infinitivelor lungi substantivate. În limba romana veche era mai frecvent dativul adnominal, iar dativul posesiv se caracteriza prin asezarea in vecinatatea substantivului. Deplasarea lui catre verb, generala in limba actuala standard (Îsi ia creionul), face mai putin clara dependenta fata de substantiv, constructia devenind sintactic ambigua (vezi F. Suteu, 1962).

"Între atributele pronominale exista un «atribut pronominal de tip special» exprimat prin forme neaccentuate de pronume personal si de pronume reflexiv in dativ care au o valoare posesiva. Acest atribut pronominal este de tip special, in primul rand, pentru ca se exprima prin forme neaccentuate de pronume (reflexiv sau personal) in dativ, iar, in al doilea rand, pentru ca nu apare numai pe langa substantiv: mainile-mi, haina-ti, ca alte atribute, ci apare si pe langa verb, acesta fiind cazul cel mai interesant.

Ex. : - pronume reflexiv: si-a pierdut cartea; si-a vazut lucrarea.

- pronume personal: ti s-a ingreuiat gospodaria; imi corecteaza lucrarea.

Dativul posesiv se subordoneaza atat verbului pe langa care apare, cat si unui substantiv la care face referire. Acest substantiv poate avea diferite functii sintactice, dar, in toate cazurile, poate primi un adjectiv pronominal posesiv cu determinant. Echivalenta semantica a acestei forme pronominale de dativ cu un adjectiv posesiv este semnul ca pronumele personal sau reflexiv in dativ indeplineste, in acest context, o functie de atribut." (Adina Ionescu, 1997: 32)

Posesia exprimata de dativ poate privi:

- subiectul: Îmi garaiau matele de foame; si-mi ardea sufletul in mine; asa ii era porecla.

- numele predicativ (rar): Acesta mi-i feciorul.

- complementul direct: Da-ti solia; isi ie coada intre vine; sa-ti faci un baiet popa.

- complementul indirect exprimat prepozitional: nici de treaba nu-si mai cauta; n-avea cine sa-i ingrijeasca de casa si de vitisoare; sa-i plangi de mila.

- complementul indirect in dativ (rar): a-si crede ochilor; a-si crede urechilor.

- atributul substantival genitival (rar): vazandu-si pe fiii fiilor sai imprejurul mesei sale.

Dativul posesiv apare atat pe langa verbe tranzitive, cat si pe langa verbe intranzitive. Ex. isi cunoaste limitele (tranzitiv); isi vede nepotii (tranzitiv); isi ingrijeste copiii (tranzitiv); imi arde capul (intranzitiv); ti s-a spart vaza (intranzitiv).

"În anumite constructii, exista o ambiguitate in privinta interpretarii formei atone de pronume personal sau reflexiv in dativ, care accepta atat solutia de complement indirect, cat si pe cea de atribut pronominal. De exemplu, in constructiile: ca sa vezi cat poate sa-ti ajute milostenia; ti-am adus pachetul; i-am dat cartea; le-am trimis lucrarea; si-au povestit viata, deoarece verbul admite si un complement indirect in dativ, sunt posibile ambele interpretari: sa-ti ajute milostenia ta (atribut), dar sa-ti ajute milostenia tie (complement). În asemenea contexte nu este posibila optarea pentru una sau alta dintre valori; in consecinta, analiza sintactica va trebui sa indice ambele solutii.

Dubla interpretare este exclusa in cazul anumitor verbe (ex. : a cumpara, a procura), care, prin semantica lor, elimina solutia de dativ posesiv, singura posibilitate de interpretare ramanand cea de complement indirect (ex. : imi cumpar un caiet mie).

Nu exista posibilitatea dublei interpretari nici in cazul in care verbul tranzitiv se construieste cu un obiect direct exprimat printr-un substantiv nearticulat sau articulat cu articol nehotarat: si-a sclipuit putine parale, cateva oi, un car cu boi si o vacusoara cu lapte; I-a ramas o bucatica de mamaliga; sa-si aduca un car cu lemne; mi-i alege femeie. În acest ultim caz, substantivul nu poate primi un determinant exprimat prin adjectiv pronominal posesiv, singura interpretare posibila fiind cea de obiect indirect in dativ. Exista, totusi, putine constructii in care, desi apare un articol nehotarat, singura interpretare posibila este cea de dativ posesiv, respectiv de atribut pronominal: sa-ti faci un baiet popa; isi rupe o mana.

Exista o unica posibilitate de interpretare, cea posesiva, in cazul in care dativul apare pe langa verbe care nu pot primi un obiect indirect in dativ; singura situatie in care aceste verbe admit un dativ este cea de dativ posesiv: isi vede de drum; isi stie lectia; imi uit datoriile; sa-ti traiasca parintii. Ultimele constructii probeaza faptul ca dativul posesiv, desi aparte in vecinatatea verbului, nu este un determinant al acestuia, ci al substantivului legat sintactic de verb. Constructiile in care pronumele personale sau reflexive forme neaccentuate de dativ au o valoare posesiva se recunosc clar prin dublarea cu un adjectiv pronominal posesiv (ex.: si-a pierdut cartea sa; ti-ai vazut lucrarea ta). Conform parerii unor cercetatori, dativul posesiv din constructia verbului trebuie considerat un atribut pronominal de tip special. " (Adina Ionescu, 1997: 34)

2. Functiile sintactice ale dativului

a. Nume predicativ:

Copilul era asemenea lor.

Reactia a fost contrar asteptarilor.

b. Atribut:

Plecarea datorita lor a fost apreciata.

Nu se stie nimic de acordarea de compensatii salariatilor.

c. Complement indirect:

I-am spus acestuia ceva.

Calatorului ii sade bine cu drumul.

În aceasta zi se ofera celor mici, in dar, papusi. (Jurnalul National, 1 aprilie 2004: 16)

Mi-am propus atunci sa scriu o varianta succinta a romanului. (Adevarul literar, nr. 718, 25 mai 2004: 10)

d. Complement circumstantial  de loc:

Stai locului!

Se asterne drumului.

e. Complement circumstantial de mod:

Conform planului, a venit.

f. Complement circumstantial de cauza:

A gresit datorita influentelor colegilor.

Nu a ajuns la timp datorita vremii urate.

g. Complement circumstantial concesiv:

Contrar voua, tot a plecat.

Contrar ploii, am rezolvat aceasta problema.

h. Complement circumstantial instrumental:

A reusit datorita lor.

i. Complement de relatie:

Potrivit traditiei este neaparat nevoie sa faci o farsa in prima parte a zilei. (Jurnalul National, 1 aprilie 2004: 16)

Conform ordinului 42/2004, cazanelevor fi supuse unor investigatii tehnice. (Romania libera, 2004: 5)

Atribut pronominal (dativ posesiv):

Se gandeste la viata-i.

Nu stie cand si-a pierdut cartea.