GENITIVUL

GENITIVUL

1. Aspecte ale cazului genitiv

"Caz caracterizat in romana prin nondependenta fata de verb, genitivul este omonim de regula cu dativul in flexiunea substantivelor, adjectivelor si a pronumelor. Unicele exceptii sunt reprezentate prin pronumele personale de persoana I si a II-a, in cazul carora functiile de genitiv sunt realizate prin posesiv, comp.: usa casei, usa ei, usa altora si usa voastra." (Valeria Gutu Romalo, 1987: 337)

Pronumele personal de persoana a III-a singular are forme accentuate de genitiv omonime cu cele de dativ (lui, ei), folosite paralel cu posesivul sau, sa; la plural nu se foloseste decat lor, pronume personal.

Desinentele de genitiv pot fi omonime si cu cele de nominativ si acuzativ , omonimia fiind rezolvata prin formele articolului: cartea fratelui, unui frate, sau, in cazul numelor proprii masculine si al unor feminine (ca Mimi, Irinel etc.), prin lui proclitic (si invariabil) reprezentand un indice al cazului: cartea lui Ion, lui Mimi. În limba actuala, constructia se extinde si la alte substantive feminine (cf. lui mama, Maria, chiar colega etc.).

"Posibilitatea de a fi precedat, in conditii determinate, de articol genitival distinge genitivul de dativ.

Ocurenta in enunt a substantivului si pronumelui in genitiv presupune relatia de subordonare fata de un regent, care poate fi:

(a) Un substantiv, de cele mai multe ori, sau un pronume.

În grupul nominal (GN) in care regentul este un substantiv, acesta poate fi la orice caz, articulat sau nu; substantivul dependent, in genitiv, este aproape totdeauna articulat si poate fi precedat sau nu de articol genitival.

Cf. locuitorii acestui oras, strazile marelui oras.  Ocurenta articolului genitival este conditionata de faptul ca regentul nu este articulat cu art. def. - ex.: (Acest / un) fiu al tarii / ei; intre regent si genitiv apare o intercalare - ex.: fiul acesta devotat al tarii, un admirator constant al acestora / lor.

Cand centrul GN este pronume, determinantul in genitiv este obligatoriu precedat de articolul genitival, ex.: acesta al colegului, cel al parintilor, acestea ale lui; (al este presupus si de termenul subordonat reprezentat prin posesiv, care suplineste genitivul pronumelui personal - ex.: acesta al tau).

(b) Un adjectiv al carui sens implica raportarea la un verb, cf. castigator: a castiga, posesor: a poseda, interpretat: a interpreta, component: a compune etc., ex.: echipa castigatoare a trofeului, unitatile componente ale unui cuvant.

Determinantul in genitiv al adjectivului corespunde complementului direct (cf. echipa castiga trofeul) sau subiectului (cf. unitatile compun cuvantul) din grupul verbal.

(c) Forma de genitiv poate fi impusa de prepozitia si locutiunea prepozitionala ca impotriva, contra, de-a lungul etc. impreuna cu care participa ca termen dependent intr-o relatie de subordonare; ex.: lupta contra minciunii.

Relatiile sintactice specifice genitivului pot fi realizate si prin constructii prepozitionale:

(a) Obligatorie este prepozitia a in situatiile in care termenul subordonat intr-un GN este reprezentat prin numerale cardinale sau prin substantive precedate de numerale cardinale - comp. cartile copiilor si cartile a trei (copii). La prepozitia a (si acuzativ) se recurge si in cazul pronumelor cu flexiune defectiva - ce, ceva, nimic; cf. Cardul se rotea deasupra a ceva inalt, Întelesul a ce mi-ai spus imi scapa.

(b) În situatii compatibile cu genitivul apare uneori constructia cu prepozitia de - comp. la mijloc de codru si la mijlocul codrului. În limba vorbita actuala mai putin ingrijita se extinde constructia cu la - A inchis usa la odaie / odaii.

Fata de latina, unde putea avea ca regent substantivul, adjectivul - aeges (animi), proprius, similis, dar si verbul - cf. disipere (mentis), implere etc., in romana genitivul isi restrange distributia la GN. Genitivul complement al adjectivului verbal este o creatie romaneasca tarzie (pana in secolul al XIX-lea se intalnesc constructii ca procesul privitor pe cutare, in care determinantul adjectival pastreaza forma complementului verbului (M. Avram, 1980: 514). Genitivul cerut de prepozitie este de asemenea o inovatie romaneasca atestata inca in textele din sec. al XVI-lea. Formal, genitiv dativul poate fi explicat prin latina." (Valeria Gutu Romalo, 1987: 337-338)

Lucrarile de gramatica (atat cele cu caracter teoretic, cat si cele cu caracter aplicativ) n-au reusit sa deosebeasca locutiunile prepozitionale (monolexematice) cu genitivul de secventele libere, cu substantivul din structura analizabil.

Dintre cele mai importante trasaturi ale locutiunilor prepozitionale au fost subliniate "coeziunea semantica a elementelor componente" (Ciobanu, 1957: 95) si "posibilitatea conversiunii in locutiuni adverbiale" (ibidem, Radulescu, 1955: 11).

"Aceste trasaturi sunt integrabile in problematica de ansamblu a locutiunilor, pentru care au fost invocate trei aspecte definitorii: privatiunea sinonimica («nu se pot substitui decat foarte rar cu sinonime»); improprietatea semantica («elementele lexicale capata un sens impropriu, figurat ori abstract») si invariabilitatea gramaticala («substantivul devine neflexibil si indeterminabil in interiorul locutiunii»)" (Dragomirescu, 1963: 623).

S-au propus in consecinta mai multe procedee de delimitare a grupurilor monolexematice de cele libere.

Pentru interpretarea ca unitate a primelor s-a considerat necesar ca "cel putin unul din termeni sa nu apara in afara combinatiei respective" sau macar "combinatia sa fie fixa" (Vasiliu, 1964: 2). Caracterul fix, in aceasta interpretare, este dat in primul rand de faptul ca "termenul respectiv nu poate aparea atunci cand este insotit de ceilalti termeni din combinatia in discutie decat intr-o singura forma, un anumit caz, o anumita pozitie in raport cu articolul" (ibidem). În al doilea rand, "acelasi termen nu poate face functie de centru pe langa alt cuvant care s-ar alatura combinatiei cu functie de adjunct (de exemplu, un substantiv dintr-un astfel de grup nu poate primi pe langa el un adjectiv)" (ibidem).

Combinatia isi poate dovedi statutul (monolexematic) de locutiune daca indeplineste cel putin una dintre aceste restrictii.

Conditia ocurentei exclusive a substantivului in locutiune este valabila pentru putine combinatii care contin arhaisme (in pofida) sau substantive care nu exista si, probabil, n-au existat libere in limba. Astfel, substantivul decurs este consemnat numai in locutiunile in decurs de, in decursul (DEX, 1984: 236). Gruparile respective nu comporta nici conversiunea in locutiuni adverbiale: In decurs a crescut; A plecat in pofida.

Conform criteriilor distributionale invocate, dintr-un inventar relativ de 15 grupari, se considera ca numai de-a lungul si in privinta satisfac exclusivitatea structurii (totusi: El nu-si vede lungul nasului; În toate aceste privinte) si sunt locutiuni, in timp ce o grupare ca in fata (in fata lui / fata lui este ) nu.

Este intuita diferenta de sens dintre in fata lui si fata lui este si se subliniaza ca "prezenta diferentelor de sens mai pronuntate ar putea fi folosita ca un criteriu de apreciere a combinatiilor de cuvinte unde apar ca unitati indivizibile (ca locutiuni)".

Dintr-o alta perspectiva, sunt propuse doua criterii complementare de delimitare: "daca substantivul din grupare poate fi determinat de un adjectiv pronominal, mai cu seama demonstrativ, acesta nu formeaza locutiune cu prepozitia - si invers, daca adjectivul demonstrativ se exclude, putem considera gruparea locutiune prepozitionala cu genitivul" (Neamtu, 1989: 107); "daca genitivul poate fi antepus substantivului din gruparea prep. + subst. art., catalizand aparitia articolului genitival al (a), gruparea nu constituie o locutiune. Dimpotriva, daca antepunerea se exclude, gruparea este o locutiune prepozitionala" (ibidem). Substantivele ce denumesc obiecte cu existenta singulara, dar nu numai ele, nu permit realizarea unor determinari ce presupun alternative semantice (in centrul acesta, in centrul meu, in ajunul acesta, in ajunul meu, in cursul acesta, in cursul meu, in largul acesta, in mijlocul acesta).

Un enunt ca Mingea a sarit in spatele baiatului comporta doua sensuri ("Mingea a sarit inapoia"; "Mingea l-a lovit in spate"), incadrarea morfologica a gruparilor fiind diferita in functie de structura semantica si nu de antepunerea genitivului (in al carui spate?), posibila datorita celui de-al doilea sens.

Antepunerea adjectivului, inversiunea, este o figura de stil, o deviere de la functionarea normala a enunturilor. În consecinta, s-a incercat transpunerea in structuri interogative (În al baiatului spate - În al carui spate?), dar si acestea conserva nefirescul, incompatibil cu evidenta unei probe.

În privinta abordarii locutiunilor prepozitionale cu genitivul de catre lucrarile lexicografice (frazeologia), se intalnesc doua situatii.

Unele ignora cu desavarsire, in mod nejustificat, nu numai existenta locutiunilor prepozitionale cu genitivul, ci si a locutiunilor prepozitionale in general (Breban, 1969).

Altele isi propun si realizeaza un inventar reprezentativ. Acesta contine 62 de grupari considerate locutiuni prepozitionale cu genitivul, ce pot fi reduse la 54 daca variantele de tipul in (din, prin) dreptul sunt numarate ca invariante o singura data.

Nu sunt consemnate multe alte grupari, construite pe structuri similare, dintre care o buna parte sunt, indubitabil, locutiuni: la dreapta, la stanga, in fata, in spatele, in pofida

Cele consemnate sunt: in ajunul, in (pe) baza, in centrul, in ciuda, in contul, in contra, in (de-a) curmezisul, in cursul, in dauna, pe deasupra, in decursul, in detrimentul, de dragul, in (din, prin) dreptul, cu exceptia, in felul, in fruntea, in interesul, prin intermediul, la indemana, in (din) josul, de jur imprejurul, in (din, prin) jurul, in largul, in locul, in lumina, in (de-a) lungul, in (pe, dupa) masura, in (din, prin) mijlocul, de necazul, la nivelul, in paguba, pe parcursul, in (din, prin) prisma, pe planul, in plinul, la poalele, pe potriva, in (din, prin) preajma, din pricina,in privinta, in privirea, in rasparul, in schimbul, pe seama, in spiritul, in (din) susul, in (pe) temeiul, in toiul, in urma, in (la) vazul, in vederea, din vina, cu (fara) voia.

Nu sunt consemnate: in apropierea, in cadrul, din cauza, in cazul, in coltul, cu conditia, de dorul, in dosul, la dreapta, in fata, in fundul, cu intentia, la inceputul, in latul, in momentul, pe motivul, cu ocazia, in pofida, in randul, in (cu) scopul, pe socoteala, in spatele, la stanga, in timpul, in vremea

Descrierea acestor grupari este necesara, inainte chiar de delimitarea locutiunilor, pentru a releva proprietatile care pot fi invocate in eventualitatea alcatuirii contextului lor diagnostic (cf. Vasiliu, 1967: 306-309; Gaitanaru, 1995: 80-87).

Inventarul de grupari consemnate poate fi organizat dupa compatibilitatea semantica cu adjectivul pronominal demonstrativ si, de asemenea, cu adjectivul pronominal posesiv. Exista astfel unele care accepta pe meu / mea (in contul, in contra, in dauna, de dragul, din dreptul, cu exceptia), altele nu (in ajunul, in centrul, in cursul, in decursul, in lumina, pe parcursul). Exista, de asemenea, unele care sunt compatibile cu acesta / aceasta (in baza, cu exceptia, in felul, in lumina, la nivelul), altele nu (in ajunul, in centrul, in susul, in paguba).

În principiu, toate gruparile accepta determinarea cu pronumele interogativ-relativ caruia, careia, carora, care substituie substantivele in genitiv. Antepunerea acestuia cunoaste trei situatii diferite.

Astfel, unele contexte functioneaza foarte bine, ceea ce inseamna ca nu contin locutiuni: din a copilului vina - din a carui vina?; pe ale muntelui poale - pe ale carui poale?; din a autobuzului pricina - din a carui pricina?

Cele mai multe sunt nefiresti, ceea ce nu exclude posibilitatea ca unor vorbitori (gramaticieni) sa li se para acceptabile: in al orasului centru - in al carui centru?; in a oamenilor dauna - in a caror dauna?; cu a copilului exceptie - cu a carui exceptie?; de al satului necaz - de al carui necaz?; pe al politicii plan - pe al carei plan?; in a banilor privinta - in a caror privinta?; in a satului preajma - in a carui preajma? Altele par sa excluda aceasta determinare (in al marii larg - in al carei larg?; in al raului lung - in al carui lung?; in al lumii vaz - in al carei vaz?), de unde s-ar putea deduce ca sunt locutiuni, desi, cum se va vedea, nu sunt.

Toate gruparile, cu exceptia uneia, la poalele (care, pana la urma, se va vedea, nu este locutiune prepozitionala, ceea ce inseamna ca poate fi scoasa din calcul), sunt articulate cu forma de singular a articolului hotarat enclitic, masculin-neutru sau feminin.

"Nu se poate insa invoca drept proba a invariabilitatii imposibilitatea trecerii la plural din cauza multor substantive singulare care intra in structura unor grupari ce nu sunt locutiuni. Ce este insa adevarat este ca ori de cate ori substantivul dintr-o astfel de grupare poate fi trecut la plural, ea nu este locutiune (din cauza - din cauzele, cu exceptia - cu exceptiile, in privinta - in (toate) privintele, la poala - la poalele), semn al nefixarii lui semantice si formale.

Cea mai invocata trasatura a acestor grupari a fost posibilitatea folosirii lor fara substantiv in genitiv, si de cele mai multe ori fara articol (exceptii care pastreaza articolul sau o forma confundabila cu articolul: la dreapta, la stanga, de-a lungul; in contra, pe deasupra), ceea ce inseamna conversiunea in locutiuni adverbiale. De aici clasificarea circumstantiala a lor, ca si a prepozitiilor cu genitivul, de altfel, clasificarea specifica a adverbului.

Totusi, trebuie remarcat, nu toate gruparile comporta conversiunea. Dintre acestea, unele contin substantive in ocurenta exclusiva (in pofida, in detriment), altele nu (in decursul anului - in decurs de; in dreptul casei - drept in drept, in drept "indreptatit"; de-a lungul raului - de-a lung de ).

Structura dupa care se realizeaza o locutiune prepozitionala presupune ca substantivul sa fie incadrat de o prepozitie si de un substantiv in genitiv. De aceea trebuie considerat ca gruparile de tipul in contra, pe deasupra, de dinaintea, de dinapoia (consemnate sau nu in DELLR) nu sunt locutiuni prepozitionale, ci prepozitii compuse. Este adevarat ca deasupra si contra sunt si adverbe si ca, in conformitate cu criteriul eterogenitatii morfologice, ar putea fi locutiuni. Înaintea unui substantiv in genitiv, deasupra si contra isi pierd insa caracterul adverbial, devenind prepozitii, fapt ce se poate proba prin omisiunea prepozitiei prime (pe deasupra orasului - deasupra orasului).

Daca substantivul din grupare are acelasi sens cu substantivul dintr-un context liber inseamna ca intre elementele gruparii nu s-a produs o amalgamare, o contopire care sa duca la un sens emergent, fie el si abstract, al totalitatii, diferit de cel al elementelor componente si ca nu avem de-a face cu o locutiune (din cauza intarzierii - cauza intarzierii; cu exceptia copilului - exceptia copilului; in centrul orasului - centrul orasului; la marginea drumului - marginea drumului; cu scopul construirii - scopul construirii).

Ori de cate ori este vorba de o diferenta de sens avem de-a face cu o locutiune: in fata casei - fata ("fatada") casei; in vederea constructiei - vederea ("privirea") constructiei .

Statutul monolexematic nu este intotdeauna o trasatura absoluta, ci este conditionat contextual de natura substantivului in genitiv. Astfel, sunt secvente in care anumite grupari nu sunt locutiuni (in mijlocul orasului, in mijlocul drumului, in mijlocul casei), iar in altele sunt (in mijlocul oamenilor), ceea ce inseamna ca trebuie aplicat criteriul diferentierii semantice la fiecare context in parte." (Stefan Gaitanaru, 1995: 90)

În ciuda faptului ca gruparile au varste, frecventa si grade diferite de sudare, din inventarul reprezentativ (DELLR) ca si din cel adaugat pot fi delimitate ca locutiuni prepozitionale cu genitivul urmatoarele: (cele din paranteze sunt, in anumite contexte, grupari libere): (in cazul), (in ciuda), (in contul), in cursul, in decursul, in detrimentul, la dreapta, in dreptul, (in fata), in fruntea, prin intermediul, la indemana, in josul, de jur imprejurul, in jurul, (in locul), (in lumina), pe masura, (in mijlocul + pl.), pe parcursul, (pe planul), in pofida, pe potriva, in preajma, (prin prisma), (pe socoteala), (in spatele), in stanga, in susul, (in urma), in vederea.

"Descrierea trasaturilor ce caracterizeaza locutiunile prepozitionale cu genitivul a scos in evidenta necesitatea recurgerii, pentru delimitarea lor, la criteriul diferentierii semantice. Daca prepozitiile in general ar fi cuvinte vide, operatia ar fi simpla, deosebirea fiind puternic marcata. În realitate nu se poate spune acest lucru despre gruparile monolexematice in discutie, dovada fiind posibilitatea conversiunii lor in locutiuni adverbiale. Constituirea, pe baza diferentierii semantice, a unui inventar reprezentativ n-a fost un scop in sine, ci o propunere in perspectiva unor deprinderi adecvate in tehnicile de analiza gramaticala." (Stefan Gaitanaru, 1995: 91)

2. Functiile sintactice ale genitivului:

a. Subiect:

Ai casei au intarziat.

Ai alor mei au ramas foarte surprinsi de reactia ta.

b. Nume predicativ:

Romancierul era intrucatva asemenea lui Dumnezeu, un Dumnezeu capabil de a citi ganduri. (Adevarul literar, 2004: 10)

Cartile au ramas ale copiilor.

Toate au devenit ale celor trei.

c. Apozitie:

Aceste jucarii sunt ale lor, adica ale copiilor.

Ajutorul lui Ionescu, prietenul nostru, a contribuit la obtinerea premiului.

d. Element predicativ suplimentar:

Eu il stiam al dracului.

e. Atribut:

Greseala din cauza ei ne-a costat.

A fi civilizat inseamna mai mult decat a fi modern: inseamna sa traiesti in actualitatea valorilor superioare. (H.-R. Patapievici, 2004: 18)

Modernitatea, al carei defect maniacal este universalizarea reductionismului, are doua chei simple (H.-R. Patapievici, 2004: 19)

f. Complement indirect:

Noi luptam impotriva minciunii.

g. Complement circumstantial de loc:

Pasarea isi facuse cuib deasupra casei padurarului.

S-au oprit in fata blocului.

Stau inaintea lor.

h. Complement circumstantial de timp:

Baietii au ajuns inaintea fetelor.

Au venit in urma profesorului.

i. Complement circumstantial de scop:

Au venit aici cu scopul premierii.

Ma sunasera in vederea impacarii.

j. Complement circumstantial de cauza:

Din pricina certurilor repetate s-a imbolnavit.

A gresit din pricina ei.

k. Complement circumstantial instrumental:

A scris cu ajutorul pixului.

A reusit cu ajutorul lor. (banilor)

l. Complement circumstantial conditional:

În locul Mariei, as pleca.

Te vizitez cu conditia uneia dintre propunerile mele.

m. Complement circumstantial concesiv:

În ciuda greutatilor, tot a invins.

În ciuda insistentelor tale, noi am plecat la munte.

În ciuda lor, tot a plecat.

n. Complement circumstantial de relatie:

În privinta ei, n-am nimic de zis.

o. Complement circumstantial opozitional:

În locul ei a venit el.

p. Complement circumstantial de exceptie:

Cu exceptia lor, nu a venit nimeni.

q. Complement circumstantial cumulativ:

În afara lor, au mai venit si altii.

În afara banilor, au mai cerut si altceva.