Inventarul alofonelor consonantice

Inventarul alofonelor consonantice

- se recunosc serii corelative celor vocalice (de ex. alofone labializate, alofone palatalizate, alofone desonantizate), dar si realizari alofonice marcate de particularitatile pe care le au consoanele ca structura si articulatie;

- in functie de pozitia in segmentul cuvant (ca initiala, finala sau in interior), dar si in functie de trasaturile specifice consoanei, exista situatii in care unele apar cu mai multa evidenta (de ex., in pozitie initiala de cuvant dupa pauza, oclusivele se realizeaza ca alofone primare cu explozie #[p^<, b^<, d^< etc.], in timp ce in pozitie finala inainte de pauza, acestea sunt insotite de o mica aspirare [d^h, t^h, p^h etc.].

- urmate de vocale sau semivocale palatale [e, i, e , i ], consoanele, cu exceptia celor palatale, se realizeaza ca alofone palatalizate, de ex. [p', t', d' etc.];

- urmate de vocale sau semivocale labiale, consoanele primesc o articulatie de acest tip, realizandu-se ca variante labializate, de ex. [t°, d°, k° etc.];

- mai ales in pozitie finala, inainte de pauza si precedate de alte consoane, sonantele se realizeaza ca alofone desonantizate [l , r , m , n ], de ex.: [astm , azvirl

- inaintea consoanelor velare, sonanta [n] isi marcheaza velar ocluziunea, de ex.: [baNka], iar inaintea consoanelor fricative [s, z, S Z] se reduce ocluziunea, de ex. [in vat] si in varianta de pronuntie [im vat];

- consoanele palatale [k', g'] au o dubla interpretare fonematica: una monofonematica, acceptata astazi prin norma literara si una bifonematica, sustinuta in timp de o parte din lingvisti; in esenta, deosebirea consta in regimul acordat elementului palatal, considerat

o       ca o trasatura propriu-zisa din fasciculul fonematic /K', G'/;

o       ca sunet independent, situat imediat dupa consoana in segmentul cuvant, ceea ce inseamna ca aceasta consoana velara [K, G] urmata de o vocala sau de o semivocala palatala [e, i, i , e ], se realizeaza ca varianta palatalizata [K', G'];

o       cand dupa astfel de consoane urmeaza vocala [a], conform interpretarii monofonematice, exista variante primare ale fonemelor [K', G'], in timp ce, conform interpretarii bifonematice, avem de-a face cu fonemele velare [K, G] ca variante palatalizate;

o       cand dupa consoanele discutate mai sus apare o vocala labiala (sau semivocala labiala), in interpretarea monofonematica, fonemele palatale [K', G'] se realizeaza ca variante labializate [K'°, G'°], iar in interpretarea bifonematica, in aceeasi pozitie, se realizeaza variantele labializate ale consoanelor velare [K°, G°].

Sunt contexte fonice in structura segmentelor complexe (= ale cuvintelor) cand o anume opozitie, cea de tip surd / sonor nu functioneaza ca atare, fiind suprimata, neutralizata. Un exemplu foarte cunoscut (si prin implicatiile ca norma grafica) il constituie prefixul des- cu varianta dez- (ex. desmembra / dezmembra). In rostire, opozitia surd / sonor a fonemelor /s/z/ se afla in variatie libera, deoarece vorbitorul, indiferent, in acest caz, de pronuntia cu [s] sau cu [z], intelege acelasi cuvant. Sub aspect fonic se recunoaste o singura unitate fonica care reuneste trasaturile pertinente comune celor doua foneme, unitate care poarta numele de arhifonem.