MANIFESTARI ALE REGIMULUI PREPOZITIILOR

MANIFESTARI ALE REGIMULUI PREPOZITIILOR

"Conectivele obligatoriu intrapropozitionale (prepozitii si locutiuni prepozitionale) sunt cuvinte cu regim substantival-cauzal; ele impun, in mod necesar, cuvantului reclamat categoria gramaticala a cazului si leaga, legic, de la dreapta la stanga.

Un numar apreciabil de verbe selecteaza o anumita sau anumite prepozitii (ex. a se gandi la; a rezulta din; a consta in, din; a se plimba cu, prin, la; a discuta cu, despre, de.; a trai din, in, la, cu.etc.), dovedind o frecventa remarcabila, in toate aspectele limbii, in distributie cu una si aceeasi prepozitie (a se plimba cu; a discuta cu etc.)." (Stefan Hazy, 1985: 44)

Ocupandu-se de constructiile de / din + adjectiv (ex. de harnica, e harnica fata; ea a cazut de neastamparata; am facut-o din mare mica etc.), D. D. Drasoveanu atrage atentia ca "in ciuda prepozitiei, [adjectivul] se acorda cu substantivul a carui nota o exprima, incat, daca vrem sa stabilim care este mijlocul de exprimare a raportului, suntem pusi in dificultatea de nerezolvat a alegerii intre jonctiune si acord. Este adevarat ca acordul se dovedeste mai puternic decat regimul prepozitiei.". Astfel, adjectivele raman acordate, anuland regimul prepozitiilor din stanga lor, si urmand a se construi drept complemente prin sensul relational al prepozitiilor respective.

"O problema nerezolvata inca o constituie tratamentul constructiilor in care pronumele relative apar precedate de o prepozitie si indeplinesc, la nivel intrapropozitional, in calitatea lor de pronume, functii sintactice (subiect sau complement direct) ce se realizeaza prin flexiune si nu prin jonctiune. Avem in vedere exemple ca:

1. Plec cu cine vrea sa ma insoteasca.

2. Ma gandesc la ce am citit

În primul exemplu, relativul cine, desi precedat de prepozitia cu, indeplineste functia de subiect (al subordonatei); in al doilea, ce, complement direct in propozitie, reclamat de tranzitivul am citit, este si el precedat de o prepozitie (la). Cele doua functii, ale relativelor in discutie, pot fi generate exclusiv prin cazuri de ordinul intai, dar, in aceasta situatie, se pune problema daca relativele cine si ce reprezinta intr-adevar manifestari ale cazului - cum ar fi de asteptat - sau realizari atipice, datorate prepozitiilor, ale acestor functii ori materializari, altele decat cele enumerate mai sus, ale fenomenului de anulare a regimului prepozitiilor. Lipsa oricarei probe (gramaticale sau de ordin logic) convingatoare ne obliga sa nu admitem nici una din alternativele de interpretare amintite, deoarece ele nu ne ofera raspuns in ce priveste pastrarea viabilitatii regimului prepozitiilor sau pierderea acesteia. (Stefan Hazy, 1985: 45)

"Plecand de la exemplele:

1. E dispus sa discute cu cine se intalneste.

2. Scriu cu ce am la indemana.

3. Nu stiu cu cine s-a plimbat.

constatam, ca, in 1, atat verbul regent (sa discute) cat si cel din subordonata (se intalneste) selecteaza obligator prepozitia cu; in 2, aceeasi prepozitie este selectata de verbul regent (scriu), iar in 3 ea este reclamata doar de verbul al doilea (s-a plimbat), din subordonata.

Daca in 1 si 3, utilizarea prepozitiei cu, ca element de constructie este justificata de insasi functia sintactica (complement sociativ) a pronumelor relative, in 2, la nivel intrapropozitional, prepozitia cu nu are nici o justificare, ea fiind reclamata de verbul regent (scriu). Structurile de felul celor de sub 1 si 2 sunt rezultatul omiterii, din regenta, a unui termen, de obicei, un demonstrativ sau, mai rar, un nehotarat, omitere ce antreneaza modificari structurale pe plan inter - si intrapropozitional, carora le corespund, pe aceleasi planuri, schimbari ale functiilor sintactice.

Refacand structura de baza a exemplelor de sub 1 si 2, constatam ca ea devine mai complexa, dar nu contine vreun plus de informatie:

1. E dispus sa discute cu acela (aceea) cu care se intalneste.

2. Scriu cu ceea ce am la indemana.

Se observa ca, in 1, prin omiterea, din motive de economie, a demonstrativului acela - purtator al informatiilor de gen, numar si de animat-uman - devine necesara deplasarea prepozitiei cu in subordonata, unde insa, intrucat si cel de al doilea verb (se intalneste) selecteaza, in mod necesar, aceeasi prepozitie, primul cu nu poate fi pastrat (comunicarea ar fi nereperabila in limba .cu cu care.), motiv pentru care el este omis, impreuna cu demonstrativul, rolul sau initial, din supraordonata, fiind preluat de cu din subordonata, ceea ce inseamna ca prepozitia este acum dublu selectata, atat de verbul regent cat si de cel subordonat.

Pentru a mentine informatia esentiala (animat-uman) din structura de baza, pe care insusi continutul semantic al verbului a discuta o presupune, relativul care, folosit deopotriva pentru obiecte si persoane - desigur, in prezenta antecedentului ce contine aceasta informatie - este substituit prin cine, el indicand exclusiv persoane.

În 2, datorita omiterii, din motivul mentionat, a demonstrativului ceea, prepozitia cu se deplaseaza la dreapta, inaintea relativului ce, dand nastere unui formal acuzativ, cu functia de complement direct, reclamat de tranzitivul am. Ipoteza ca functia lui ce este generata atat flexional cat si jonctional nu poate fi admisa. Prepozitia cu se mentine in structura frazei, selectata fiind de verbul din stanga, dar regimul ei, in absenta termenului pe care ar urma sa-l introduca, se suspenda.

În urma omiterii antecedentului (demonstrativ sau nehotarat) impreuna cu prepozitia, cand aceasta este selectata si de verbul din stanga si de cel din dreapta, sau fara prepozitie, functiile sintactice ale antecedentului din structurile de baza, generate jonctional, sunt preluate de subordonatele respective, ele transformandu-se din atributive in circumstantiale (sociativa si instrumentala, in exemplele noastre).

Apreciem ca subordonatele sociative, instrumentale, de agent si cele de relatie introduse prin relativul ce sunt rezultatul omiterii, din regenta, a termenilor pe care atributivele din structurile de baza ii determinau. Acest fenomen constituie o dovada a perfectei corespondente dintre partile de propozitie (secundare) si subordonatele corespunzatoare." (Stefan Hazy, 1985: 46) Exemplele de mai jos confirma constatarile noastre privind pierderea - suspendarea - regimului unor prepozitii si transformarea atributivelor in circumstantiale:

Sa punem pariu pe (ceea) ce vrei tu; . e o senzatie neplacuta [parfumul] pentru (acela care) cine e satul; Din toate cate am auzit vorbindu-se, era un timid;

As pleca cu (acela care) cine ar vrea sa ma insoteasca; Ramaneti cu (ceea) ce aveti;

L-a prins cu (ceea) ce stransese de la oameni; Cu (ceea) ce arde acolo stiu c-ar fi trait boiereste; Cartea ar putea fi citita de (acela care) cine ar dori sa se documenteze; Pentru (acela care) cine coboara de pe munte, Sinaia e jos; M-am indreptat spre (acela care) cine ne chema.

Fenomenul regimului suspendat poate lua nastere si prin omiterea relativului din subordonata, adica in "sens invers" fata de situatiile descrise la II, conditia favorabila constituind-o prezenta, in regenta, a unor nehotarate, formate din ori + relativ (oricare, oricine, orice), care, in vecinatate imediata cu relativele, adevaratele conective interpropozitionale, ar constitui exprimari suparatoare (. de oricare care).

În aceste conditii, nehotaratele preiau rolul relational interpropozitional (al relativelor omise), deplasandu-se din regenta - unde indeplineau, in general, functia de complemente - in subordonata. Drept urmare, nehotaratele ocupa rolul relativelor si iau asupra lor functiile sintactice ale acestora (Cartea trebuie parcursa de oricine (care) vrea sa se documenteze; Era gata sa acorde sprijin la oricine (care) solicita; Nu e bine sa pui pret pe orice (ce) iti spun semenii etc.)." (Stefan Hazy, 1985: 48)