Principiile gramaticale ale ortografiei ctuale

PRINCIPIILE GRAMATICALE ALE ORTOGRAFIEI CTUALE

Limba are, ca functii de baza, mijlocirea comunicarii dintre oameni si contributia la formarea gandirii. Mesajul sau textul de transmis, oral sau in scris, este codificat in cuvinte cu o anumita structura si imbinate intr-un anumit mod. Scrierea reprezinta notarea impusa prin conventie a semnalelor sonore cu ajutorul unui sistem de semne-litere.

Scrierea alfabetica - asa cum este si cea a limbii romane - reproduce prin litere sunetul-tip, adica un anume semn grafic noteaza toate variantele de pronuntare individuala a aceluiasi sunet. Scrierea trebuie sa fie unitara, stabilita prin reguli, de natura grafica (de exemplu, folosirea literei majuscule la inceputul unei propozitii sau al unei fraze), fie de pronuntare (spre exemplu, pronuntarea literei e ca e sau ca ori pronuntarea literei x ca gz sau ca cs ), fie de reguli gramaticale (morfologice sau sintactice: spre exemplu scrierea formelor de plural cu i sau cu e).

Ortografia (< gr. orthos 'drept, corect' + un substantiv derivat din gr. graphein 'a scrie') reprezinta, din punctul de vedere al etimologiei cuvantului, scrierea corecta a unei limbi cultivate. Altfel spus, ortografia este 'sistemul de scriere care reproduce vorbirea umana in conformitate cu anumite reguli de functionare a acesteia, stabilite in mod explicit prin gramatici si dictionare.' (v. Flora Suteu, Introducere in studiul ortografiei romanesti, in Th. Hristea (coord.), Sinteze de limba romana, editia a III-a, Editura Albatros, Bucuresti, 1984, pag.174). De altfel, Flora Suteu defineste ortografia si mai pe larg (in editia a II-a a aceluiasi volum colectiv, 1981, pag. 86): 'un sistem de reguli precise si unitare, care constau din explicarea (sublinierea noastra) valorii semnelor dintr-un anumit sistem grafic de reproducere a unei limbi si din formularea (sublinierea noastra) conditiilor de folosire a acestor semne, sistem menit sa stabilizeze varianta cultivata a limbii date.'

Prin ortografie se stabilesc si normele ortoepiei (< gr. orthos 'drept, corect' + eipein 'a pronunta'), adica ale pronuntarii corecte. Normele ortoepice stabilesc corectitudinea formala a pronuntarii cuvintelor ca unitati lexicale, a pronuntarii formelor flexionare si chiar a pronuntarii unor cuvinte legate in vorbire - toate acestea cu referiri si la morfologie ori la sintaxa.

Ortografia limbii romane este fonetica sau fonematica, in sensul ca scriem cum pronuntam, dar, de foarte multe ori, indicatia fonetica si solutia ortografica nu concorda, ba chiar sunt in opozitie totala. Toate aceste contradictii se datoreaza actiunii celorlalte principii ortografice: etimologic, morfologic, sintactic, simbolic, silabic si estetic. Asa cum se constata, aceste principii contin reguli ortografice care tin de diferite compartimente ale limbii: fonetica = principiul fonetic, morfologie = principiul morfologic, sintaxa = principiul sintactic; de istoria cuvintelor = principiul etimologic; de valoarea literelor dintr-o silaba = principiul silabic; de modalitatea de scriere cu initiala majuscula sau minuscula = principul simbolic; de evitare a unor semne sau litere succesive = principiul estetic. Prezentam schematic principiile fonetic, etimologic, simbolic, silabic si estetic, precum si, mai dezvoltat, principiile gramaticale: morfologic si sintactic.

Principiul fonetic, fonematic sau fonologic este principiul fundamental al ortografiei romanesti actuale: cele mai multe cuvinte din limba romana se scriu cum se pronunta, tinand cont de faptul ca litera este reprezentarea grafica a sunetului-tip. Normele de scriere sunt stabilite tinandu-se seama de pronuntarea reala a majoritatii vorbitorilor.

Prezentam cateva aplicatii ale principiului fonetic:

eliminarea unor litere duble, motivate doar etimologic, nu si fonetic: casa < it. cassa, masa < fr. masse, rasa < germ. Rasse (si fr. race). Scriem cu consoane duble in derivatele formate cu prefixe care se termina in aceeasi consoana cu care incepe radacina: interregional, transsaharian, innoda, innegri (dar inota, ineca);

eliminarea literei u din finalul unor cuvinte care nu mai reprezinta o realitate fonetica: (eu) voi, facui; un cui, luna mai (in loc de (eu) voiu, facuiu; un cuiu, luna maiu); se pastreaza diftongul in neologismele onorariu, serviciu, salariu, provizoriu etc. Numele fiului lui I. L. Caragiale, Mateiu Caragiale, se va pronunta Matei, pentru ca u s-a pastrat, in scris, prin traditie. La fel, sufixul de agent -ar < lat. arius in cuvinte ca morar, olar, vacar, porcar etc. devine Moraru, Olaru, Vacaru, Purcaru etc. sau Morariu, Olariu, Vacariu, Purcariu etc. Ultimele se pronunta gresit, accentuandu-se semivocala , astfel incat se pronunta hiatul ΄iu : Morar΄iu , Olar΄iu etc., in loc de formele corecte cu diftongul ascendent Mor΄ar, Ol΄ar, Vac΄ar, Purc΄ar etc.

scrierea prefixelor des- / dez-, ras- / raz- inaintea sunetelor surde sau, respectiv, sonore: desface / dezarma, dezbate; rascroi, raspoimaine / razbate, razgandi. Consoana z cu care incep unele radacini nu asimileaza pe s din prefixele des-, ras-, pentru a deveni z: deszapezi, deszavori, raszice. La fel, consoana fricativa dentala nu este repetata datorita caderii ultimului sunet al prefixelor, ele devenind de-, ra-: desira, dezice, desavarsi.

scrierea si pronuntarea consoanei dentale n inaintea consoanelor oclusive bilabiale p/b: n este asimilat devenind m: in- + bunatate = imbunatati, in- + pusca = impusca; deimpartit, impartitor, deinmultit, bomboana, amplasa, combate, simpatie, impar. In neologismele compuse din elemente tematice, nu se aplica regula asimilarii: avanpremiera, avanpost, input (in informatica, electronica) - dar verbul (eu) imput -, Istanbul.

scrierea si pronuntarea vocalei e la inceput de cuvant si la inceput de silaba - precedata de o vocala -:

in cuvintele vechi, e se scrie si se pronunta diftongat : ied, iepure, iesire, caiet, vuiet, femeie, baie, voie (exceptie campie, familie etc., in care vocala e este precedata in silaba dinainte de vocala i);

in cuvintele noi (neologisme), e se scrie si se pronunta e : epoca, erou, elan, efect, educatie, eter, etica, echitate (dar ierarhie, ierarhic, ierarhiza), idee, epopee.

scrierea si pronuntarea neologismelor intrate in limba romana, intr-o perioada mai veche si care s-au adaptat sistemului limbii romane, in sensul ca se scriu cum se pronunta in limba de origine: sberg, lider, sezlong, vizavi, s΄eif, miting, meci, ofsd etc.

Principiul etimologic, numit de Th. Hristea (v. Sinteze, ed. a III-a, pag. 190) traditional-istoric, impune scrierea unor cuvinte care sa pastreze legatura cu un etimon sau cu o forma veche ori cu traditia.

In baza acestui principiu, care se opune celui fonetic - adica scriem altfel decat pronuntam - sunt corecte urmatoarele forme:

diftongul oa, la inceput de cuvant si la inceput de silaba precedata de o vocala se pronunta : oameni ámeni , oase áse , serioase seriáse , aspectuoase aspektuáse etc.;

diftongul ea, in pronumele personal ea, si la inceput de silaba precedata de o vocala - in cuvintele vechi si mai noi, dar acestea cu o circulatie mare - se pronunta : ea , aceea ace , aleea ale , situeaza situza , accentueaza akcentuza etc.;

formele pronumelor personale eu, el, ei, ele (care incep cu vocala e) sau ale verbului a fi (care incep cu vocala e): este, esti, eram, erai, era, erati, erau se pronunta diftongat (cand este insa vorba de substantivul eu, eul, acesta se scrie si se pronunta nediftongat (dar interjectia ei!, in care e este nediftongat st etc.;

mentinerea scrierii literei x in paralel cu cs: catadicsi, ticsi, micsandra, rucsac, vacs; xerox, ax, fix, box, excavator, mixt, anxios, sexe, taxi; tot astfel se scriu si numele V. Alecsandri, dar Gr. Alexandrescu. In alte cuvinte, litera x noteaza sunetele ‌‌|gz‌|: auxiliar, exact, exil, exista, exotic, examen, exercitiu. Sunetele ‌‌|gz‌‌| pot fi notate si prin literele gz: Bogza, bogza 'bufnita', ba chiar si prin literele cz: eczema egzema

De asemenea, sunt gresite sau hipercorecte formele: excalada, excadrila, excroc, explanada, excapada, in locul celor corecte: escalada, escadrila, escroc, esplanada, escapada.

scrierea (incepand cu 1993) cu a pentru toate cuvintele care au sunetul i in interiorul cuvantului, cu exceptia derivatelor sau compuselor in care cuvantul de baza incepe cu litera i: cantec, incanta, varat, dar neincalzit, bineinteles, oriincotro etc.; la fel scrierea cu i la inceput si la sfarsit de cuvant, precum si in interiorul cuvintelor derivate sau compuse cu un cuvant care incepe cu litera i: incet, izvori, reincepe, oriincotro; tot astfel scriem Brancusi, Romania etc.

scrierea formelor verbale de indicativ-prezent, persoanele 1, 4, 5, 6 (intai singular si intai, a doua si a treia plural): sunt, suntem, sunteti;

scrierea articolului hotarat enclitic: -l in cazul substantivelor si adjectivelor care, in vorbirea curenta, nu se mai pronunta: copilul ‌‌|kopílu |, omul ‌‌|ómu‌‌|, poporul ‌‌|popóru‌‌| etc.; tot asa scrierea baietii pronuntat ‌‌|baéti‌‌|, elevii ‌‌|elévi

scrierea unor neologisme neadaptate limbii romane: bleu |blö|, cozeur |koźör| , design | foehn |fön| , newton |́uton|, tul |tül|, outsider |atsadar|, whisky |íski

Principiul simbolic cere ca acelasi cuvant sau aceeasi unitate grafica (sub raport sonor) sa se scrie cu litera initiala mica sau cu litera initiala majuscula, daca se intrebuinteaza in acceptia lui obisnuita sau daca simbolizeaza ceva.

Astfel, scriem numele punctelor cardinale cu initiala mica: est, rasarit, vest, apus, miazazi, sud, miazanoapte, nord, dar cu majuscula cand exprima notiunile de 'tinut':

'E mai bogat Sudu1 decat Nordul.',

'Tu te lauzi ca Apusul inainte ti s-a pus?' (Eminescu).

De asemenea, scrierea denumirilor unor mari evenimente sau epoci istorice cu majuscule: Unirea (Principatelor), Renasterea, Comuna (din Paris); dar cu litere initiale mici cand nu au aceasta semnificatie de 'evenimente': feudalism, capitalism etc.

La fel cuvintele capitala ('Craiova este capitala Olteniei.') si Capitala ('Echipa a parasit Capitala.' (=Bucuresti); delta - Delta, catedra - Catedra etc.

Principiul silabic stabileste ca valoarea unor litere este data de contextul - de silaba - din care fac parte sau, mai precis, de literele care urmeaza in cadrul aceleiasi silabe.

Se stie ca, de cele mai multe ori, nu citim litera cu litera, ci un grup de doua sau de trei litere (rar mai multe), la fel cum nici nu reprezentam intotdeauna un sunet numai printr-o litera, ci si printr-un grup de litere.

Principiul silabic se aplica in scrierea grupurilor de litere ce, ci, ge, gi, che, chi, ghe, ghi care, indiferent ca noteaza un sunet sau doua, se scriu in aceeasi silaba: cer, ceas, circ, ciur, ger, geam, gin, giulgiu, chin, chiar, chem, cheama, ghem, gheata, ghid, ghiul etc. Sunetele initiale redate de c, ch, g, gh + e, i sunt: |ĉ|, |ĝ|, |ḱ|, |ǵ|.

Principiul estetic cere sa se evite repetarea - nejustificata - a unor semne ortografice sau a unor litere. Acest principiu se aplica in scrierea unor substantive comune prin alaturare cu cratima: mai-mult-ca perfect / mai-mult-ca-perfectul se scria cu trei cratime, iar, in conformitate cu aplicarea principiului estetic, se scrie fara cratima: mai mult ca perfect / mai mult ca perfectul.

De asemenea, in scrierea cu trei i (iii) succesivi, sunt acceptate:

a)     formele substantivelor si adjectivelor de genul masculin, plural, nominativ-acuzativ, articulate cu articolul hotarat enclitic -i: copiii, scatiii, geamgiii, pustiii, zglobiii, ageamiii, auriii (in care primul i apartine finalului radicalului, al doilea i este desinenta de plural, iar la treilea i este articol hotarat enclitic);

b)     formele verbelor de conjugarea a IV-a, care - la infinitiv prezent - se scriu cu doi i (ii): (a se) sfii, (a) pustii, (a) inmii, (a) prii, la indicativ perfectul simplu, persoana I singular sunt cu trei i: (eu ma) sfiii, (eu) pustiii, (eu) inmiii, (eu ii) priii (ultimul i este desinenta de persoana I singular, penultimul i este sufix de perfectul simplu, iar antepenultimul i face parte din terminatia radicalului).

Substantivele feminine, la singular, genitiv-dativ, primesc articolul hotarat enclitic -i care, conform regulii generale, se ataseaza la forma de genitiv-dativ singular nearticulat:

Sg. neart. Sg. neart. + art. -i Sg. art.

NAc  GD GD

(aceasta) casa (acestei) case + -i casei

(aceasta) carte (acestei) carti + -i cartii

(aceasta) baie (acestei) bai + -i baii

(aceasta) alee (acestei) alei + -i aleii

La substantivele si adjectivele terminate in i-e (=hiat), genitivul si dativul singular ar trebui sa aiba tot trei i:

Sg. neart.  Sg. neart. Sg. art.

NAc  GD GD

(aceasta) campie  (acestei) campii + i * campiii

(aceasta) poezie  (acestei) poezii + -i * poeziii

(aceastaa) aurie (carte) (acestei) aurii () + -i * auriii (carti)

(aceasta) hartie  (acestei) hartii + -i * hartiii

(aceasta) pustie (casa)  (acestei) pustii () + -i * pustiii (case)

Pentru a se evita scrierea cu trei i si la substantivele ori la adjectivele feminine la singular, genitiv-dativ, articulate cu articolul hotarat enclitic -i, se aplica principiul estetic care impune atasarea articolului de GD i la forma nu de GD singular nearticulat, ci la cea de nominativ-acuzativ singular nearticulat:

Sg. neart. Art. hot. Sg. art.

NAc i GD

(aceasta) campie + -i campiei

(aceasta) aurie (casa) + -i auriei (case)

(aceasta) rosiei (casa) + -i rosiei (case)

(aceasta) Romanie  + -i Romaniei

Principiul morfologic 'realizeaza o simetrie sau regularitate formala in cursul flexiunii si al derivarii, se creeaza, intr-o mai mare masura, posibilitatea recunoasterii unor unitati lexicale (n.n.) si morfologice (ca: radacina, sufixe, desinente etc.)' (v. Th. Hristea (coord.), Sinteze , ed. a III-a, pag. 193), ceea ce face ca vorbitorii sa-si insuseasca normele si regulile ortografice in mod sistematic si rational.

Principiul morfologic realizeaza:

regularizarea scrierii si a pronuntarii pe baza analogiei cu un model de flexiune;

omogenizarea structurii unor derivate cu sufixe si omogenizarea reprezentarii acestei structuri in scris;

regularizarea scrierii cuvintelor compuse in functie de gradul de sudura morfologica, precum si a despartirii cuvintelor in silabe.

Principiul morfologic se aplica in urmatoarele situatii:

Scrierea cu unu, doi sau trei i, la rand, in succesiune directa. Litera i are caracter polisemantic, adica noteaza diferite valori fonetice:

|i| silabic: si, in, lin;

| semivocalic (asilabic sonor) in diftongi sau triftongi: iar, rai, aripioara ;

| final, ultrascurt (asilabic soptit) la finalul unor cuvinte, dupa consoane: azi, scoti, ani, ori, oricati; 

|ø| litera ajutatoare a consoanelor prepalatale sau palatale: cioc, saci, vechi.

Litera i final postconsonantic poate fi, din punct de vedere morfologic:

desinenta la substantivele si adjectivele masculine si feminine la plural: |baiet|, |braz|, |elev|, |bun|; la substantivele si adjectivele feminine, la GD singular: (acestei) |vulp|, |cart|, (acestei) |mar| (case), (acestei) |verz| (campii);

desinenta verbala a persoanei a II-a singular, la majoritatea timpurilor: |vez|, |citest|, |bat|;

litera ajutatoare pentru consoanele |č|, |ğ|, |ḱ|, |ǵ|: saci |sač|, dragi |drağ|, zaci |zač|, vechi |veḱ|, unghi |unǵ|.

I final semivocalic (asilabic sonor) este:

desinenta a substantivelor masculine si neutre la singular: ; sau la pluralul substantivelor masculine si feminine: ca oda

desinenta verbala pentru persoana intai si a doua singular la majoritatea timpurilor (prezent, imperfect, perfectul simplu): (eu) (prezent); lasa (perfect simplu); tu (=sari), (prezent); facea stia (imperfect); facu stiu (perfectul simplu).

I final vocalic sau silabic este:

desinenta de plural pentru substantivele si adjectivele masculine: codri, ministri, centri, metri, albastri, simpli, dubli, negri, gri, kaki si pentru pronumele si adjectivele pronominale posesive: nostri, vostri;

desinenta verbala pentru persoana a II-a a indicativului sau a conjunctivului prezent: (tu) afli, sufli, umfli, umbli, intri;

sufix pentru infinitiv prezent: (a) sti, citi, fi, iubi, prelungi, saraci, zbengui, a birui, a trai; la perfectul simplu persoana a III-a: (el) sari, citi, prelungi, zbughi; la imperativul negativ persoana a II-a (forma identica cu infinitivul): nu fugi, nu (te) indoi, nu fi! (si o forma aberanta de imperativ afirmativ la singular: zi!);

Doua litere i se folosesc:

a)     In scrierea verbelor:

la infinitivul prezent si la perfectul simplu persoana a III-a singular, al verbelor de conjugarea a IV-a care au radicalul terminat in i: (a / el) pustii, sfii, prii, inmii (ultimul i = sufix infinitival / de perfect simplu; penultimul i = face parte din radical);

la persoana a II-a singular a indicativului si conjunctivului prezent al unor verbe: (tu) (sa) stii, (sa) tii, (sa) vii; (sa) fii este forma de conjunctiv si, fara sa, este la imperativ afirmativ singular: fii! (ultimul i este desinenta de persoana a II-a, iar penultimul i face parte din radical);

la persoana I singular a perfectului simplu al verbelor de conjugarea a IV-a: (eu) fugii, traii, croii, citii (ultimul i = desinenta de persoana I, iar penultimul i este sufix verbal de perfectul simplu al verbelor de conjugarea a IV-a);

b)    In scrierea substantivelor si adjectivelor:

la pluralul nearticulat al substantivelor si adjectivelor masculine, feminine si neutre care au radicalul terminat in -i: fii, geamgii, scatii, copii, poezii, campii, familii; studii, teritorii, salarii; argintii, rosii, vii, pustii, zglobii, mijlocii, zbanghii (ultimul i = desinenta, penultimul i = face parte din radical);

la pluralul articulat al substantivelor si adjectivelor masculine: tigrii, codrii, ministrii, socrii, multiplii / negrii, dublii, simplii; oamenii, anii, pomii, robii, sacii, regii / bunii, dragii, inaltii; caii, boii, leii, ateii / raii, noii (ultimul i = articol hotarat enclitic, iar penultimul i = desinenta de plural);

la forma de genitiv-dativ singular articulat hotarat a substantivelor si adjectivelor feminine: noptii, serii, florii, vulpii, marii / micii, dulcii, marii (ultimul i este articol hotarat enclitic pentru feminin singular, cazul genitiv-dativ, iar penultimul i este desinenta de singular genitiv-dativ);

la forma de genitiv-dativ a adjectivului pronominal posesiv forma conjuncta dupa un substantiv feminin singular nearticulat (grad de rudenie): sora-mii / -tii / -sii; maica / bunica / soacra-mii / -tii / -sii; fiica-mii / -tii / sii (ultimul i este desinenta, iar penultimul i face parte din radical);

Scrierea ca trei i apare in urmatoarele cazuri:

in formele articulate de N-Ac plural ale substantivelor si adjectivelor care au radicalul terminat in -i: fiii, copiii, scatiii, geamgiii / zglobiii, auriii, mijlociii, castaniii, chiulangiii (ultimul i este articol, penultimul i este desinenta de plural, iar antepenultimul i face parte din radical);

in formele perfectului simplu, persoana I singular, ale verbelor de conjugarea a IV-a cu radicalul terminat in -i: (eu) ma sfiii, pustiii, inmiii, (le) priii (ultimul i este desinenta pentru persoana I, penultimul i este sufix de perfectul simplu al verbelor de conjugarea a IV-a, iar antepenultimul i este terminatia radicalului).

Scrierea cu a / ea dupa s, j

scrierea e / a dupa s, j in interiorul radicalului unor verbe, substantive, adjective

scrierea e / ea dupa s, j la sfarsitul radicalului unor verbe, adjective, substantive:

dupa s, j la sfarsitul radicalului scriem si a, nu ea (cand nu alterneaza) in sufixe:

- ar: cosar - cosari, birjar - birjari

- ada: oranjada - oranjade

- ament: atasament - atasamente, angajament - angajamente

- ant: deranjant - deranjanti, descurajant - anta

dupa s, j la sfarsitul radicalului scriem a, nu e (cand nu alterneaza)

- amant: ingrasamant - ingrasaminte

- ator: crucisator, -atoare, induiosator, - atoare

la sfarsitul radicalului scriem a sau e astfel:

-arie (sufix -ar) / -erie (sufix -er): chitibusarie, manusarie, frizerie, tapiterie

-areasa (sufix -ar) / -ereasa (sufix -er): cenusereasa/ lenjereasa.

Scrierea cu ea sau ia dupa ch, gh:

dupa ch, gh scriem ea cand exista forme alternante cu e: cheama - chem, gheata - ghete, gheata - inghet, cheala - chel, incheaga - incheg, blocheaza - blochez, dugheana - dugheni, gheara - gheruta, urecheala - urecheli (exceptie ochean - ocheane, fara alternanta);

dupa ch, gh scriem ia cand alterneaza cu ie sau cand nu alterneaza: schiaza - schiez, trunchiaza - trunchiez, injunghiaza - injunghiez; chiabur - chiaburi, ghiaur - ghiauri, unchias - unchiasi; chiar.

Scrierea verbelor a crea (a recrea), a agrea

Verbele a crea si a agrea se conjuga dupa modelul structurii unor verbe de conjugarea I, care la indicativ prezent au sufixul -ez. Radicalul lor este cre-, agre- la care se adauga sufixe modale si temporale, precum si desinente de persoana si numar. Unele dintre aceste elemente incep cu -e:

cre -ez, -ezi, -eaza

agre -ez, -ezi, -eaza.

Alte elemente incep cu alte litere:

cre -am, agre -am

ere -ati, agre -ati

cre -and / agre -and

Compusele din cuvinte intregi care exista in limba si in mod independent sunt formate prin alaturare cu cratima sau cu blanc, prin contopire sau sudare si prin izolare din propozitii sau fraze.

Ele se scriu diferit in functie de pastrarea sau nu a individualitatii sau a structurii morfologice si semantice a elementelor alcatuitoare, mai precis dupa gradul de sudura:

a)   compusele prin alaturare se scriu cu sau fara cratima; in flexiune intereseaza ca primul, uneori si celalalt cuvant (celelalte cuvinte) flexioneaza: floarea-soarelui / florii-soarelui, Ana-Maria / Anei-Maria, buna-cuviinta / bunei-cuviinte, rea-vointa / relei-vointe, Baia Mare / Baii Mari, Simnicul de Sus / Simnicului de Sus. Fac exceptie cuvintele Targu-Jiu, Ramnicu-Valcea la care flexioneaza ultimul element (Targu-Jiului, Ramnicu-Valcii), incat ar trebui scrise intr-un cuvant; ele se scriu insa cu cratima prin traditie;

Ca si substantivele, si alte parti de vorbire sunt compuse prin alaturare cu cratima sau cu blanc:

adjective: romano-american, franco-italo-spaniol, instructiv-educativ, nord-american, drept-credincios, asa-zis, asa-numit, nou-nascuti, liber-cugetatori;

adverbe: dupa-amiaza, dupa-masa, dis-de-dimineata, asta-seara, maine-dimineata;

pronume: cel ce, nici unul, Domnia ta, Maria sa;

numerale: treizeci si trei, doua sute, o data, de doua ori, cate trei.

b)      compusele prin contopire sau sudare isi schimba forma - adica flexioneaza - numai ultimul element al compusului, de aceea se scriu intr-un cuvant: bunavointa / bunavointei, untdelemn / untdelemnului, binefacere - binefaceri, sinucigas - sinucigasi.

Ca substantivele, si alte parti de vorbire se scriu prin contopire sau sudare:

adjective: clarvazator - clarvazatori, atotstiutor - atotstiutori, aurifer - auriferi;

pronume: dansul, dumneata, insusi, acelasi, altcineva, nicicui;

numerale: doisprezece, douazeci, amandoi, dintai;

verbe: (a) binevoi, binecuvanta, teleghida, autoapara, nemaistiind, nemaistiut;

adverbe: deasupra, decat, intotdeauna, indelung, acasa, aminte, oarecum, nicicand, deodata, inlauntru, dedesubt;

prepozitii: inspre, dinspre, despre, inlauntrul, dedesubtul;

conjunctii: intrucat, incat, deoarece, fiindca, asadar, vasazica, desi;

interjectii: iacata, tralala.

c)       compusele prin izolare se scriu cu cratima: (un, o) papa-lapte, zgarie-branza, lasa-ma-sa-te-las, du-te-vino.

Litera mare (majuscula) si litera mica cu referinta morfologica

Literele initiale mari si mici diferentiaza morfologic substantivul propriu de substantivul comun in situatii precum:

termenii generici ai toponimelor se scriu cu majuscule: Balta Brailei, Campia Romana, Muntii Apuseni, Izvorul de Sus, Tusnad-Bai;

termenii generici care nu fac parte din denumirile oficiale se scriu cu initiala mica: balta Calarasi, baile Tusnad, fluviul Dunarea, muntii Carpati;

termenii generici folositi in locul denumirilor oficiale ale institutiilor, intreprinderilor, organizatiilor se scriu cu initiala mica, spre deosebire de cei care denumesc institutii, intreprinderi etc., care se scriu cu majuscula.

'Merg la facultate / la Facultatea de Litere.'

Despartirea in silabe a cuvintelor derivate si compuse

Cuvintele analizabile sau semianalizabile se despart in silabe in functie de elementele lor constitutive: compuse, derivate cu prefixe si unele derivate cu sufixe.

unele compuse (din cuvinte intregi) sunt simplu de despartit in silabe: candva = cand-va, astfel = ast-fel, niciodata = nici-o-da-ta; altele (alcatuite din elemente de compunere sau din fragmente de cuvinte) sunt mai greu de despartit din punct de vedere morfologic, deci necesita cunoasterea limbilor latina si greaca, a istoriei limbii romane etc.: necr-o-psi-e, bin-o-clu, top-o-ni-mi-e, abs-tract, ant-u-ma, chint-e-sen-ta, di-a-gnos-tic, e-cua-tor, glic-e-mi-e, hidr-o-nim, miz-an-trop, mon-arh, nevr-al-gi-e, o-lig-ar-hi-e, pan-a-ceu, ped-i-a-tru, proz-o-di-e, psih-i-a-tru, somn-am-bul;

derivatele cu prefixe: in-e-gal, an-al-fa-bet, a-nor-mal, dez-in-te-re-sat, sub-li-ni-a;

derivatele cu sufixe se despart in silabe daca litera finala a radacinii si prima litera a sufixului sunt consoane: stalp-nic, varst-nic, targ-sor.

Scrierea cuvintelor cu cratima

Cratima marcheaza rostirea intr-o silaba (=impreuna) a doua sau trei cuvinte, a unui cuvant sau a unei parti dintr-un cuvant (sau invers), a doua parti din doua cuvinte diferite. Cratima marcheaza, intre cuvinte conjuncte, legatura gramaticala dintre un cuvant enclitic, neaccentuat, si unul precedent accentuat.

Din Victor Iancu si Horvat Saluc, Dictionar de ortograme, Bucuresti, 1994, am ales foarte putine exemple, dar foarte interesante si dificile:

cai / c-ai / c-a-i: cai (de curse) / c-ai (mei) / (cred) c-a-i (ajuta e bine);

cal / c-al / c-a-l: cal (de curse) / c-al (meu) / (cred) c-a-l (minti nu e corect);

cati / c-ati / c-a-ti: (tu) cati (si nu gasesti) / c-ati (vazut si voi) / (cred) c-a-ti (creste copiii e o obligatie);

de-ai / de-a-i: de-ai (nostri) / (inainte) de-a-i (vedea) - (inainte) de-a-i (da lui);

deal / de-al / de-a-l: (pe) deal / (coleg) de-a1 (nostru) (=corect: de-ai nostri) / (placerea) de-a-l (vedea);

ia / i-a / ea: ia (mana!) - ia (vino!) / i-a (scris) / ea (este buna);

insami / insa-mi: (eu) insami / insa-mi (dau seama) - la fel: insati / insa-ti, insasi / insa-si;

siesi /sie-si: siesi (nu-si iarta nimic) / sie-si (recunoaste greselile).

Cratima este un semn ortografic in aceste sintagme, ea se motiveaza atat morfologic, pentru ca toate cuvintele au valori morfologice diferite, cat si fonetic, intrucat cratima marcheaza rostirea intr-o silaba a doua sau, cel mult, trei cuvinte.

Tot astfel, scrierea cu patru i in sintagmele:

fiii-i (zglobii), zglobiii-i (fii) se motiveaza morfologic si fonetic:

morfologic (la amandoua sintagmele fiii-i, zglobiii-i): ultimul i este pronume personal in dativ posesiv, dupa un substantiv articulat (articolul se vede mai clar la substantivele feminine: fiicele-i), penultimul i este articol hotarat (ca si le de la feminin), antepenultimul i este desinenta de plural (ca si e de la feminin), iar al patrulea i face parte din radical);

fonetic: sintagma are doua silabe: |fi -í| (in silaba a doua, triftongul este alcatuit din semivocala || (pronuntata pentru evitarea hiatului |i| (din prima silaba) - (|i| (din a doua silaba) + (|i| (vocala accentuata) + semivocala |

Principiul sintactic recomanda 'sa scriem in doua feluri ceea ce in simpla pronuntare este, adeseori, imposibil de deosebit.' (Th. Hristea (coord), Sinteze , pag.195).

De fapt, in discutie sunt omofonele, adica acele cuvinte care se pronunta la fel, dar care se scriu diferit. Scrierea lor este sub incidenta principiului sintactic - pentru ca aceleasi elemente constitutive, prezentate intr-un cuvant sau in mai multe, se scriu diferit in functie de sensul si de rolul lor sintactic.

Scrierea intr-un cuvant compus prin contopire sau sudare are loc cand componentele numai pot fi analizate separat - compusul capatand un sens nou in comparatie cu sensurile elementelor alcatuitoare.

Scrierea in cuvinte separate se realizeza cand elementele alcatuitoare isi pastreaza individualitatea.

In privinta analizei si a aplicatiilor principiului sintactic, exista o bibliografie bogata (Mioara Avram, Cuvant inainte si Introducere (I-II) la DOOM, 1982, pag. V-XVI); Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic a1 limbii romane (DOOM), Editura Academiei RSR, Bucuresti, 108; G. Beldescu, Ortografie, ortoepie, punctuatie, SSF, Bucuresti,1982; Sergiu Drincu, Semnele ortografice si de punctuatie in limba romana. Norme si exercitii, ESE, Bucuresti, 1983; Mioara Grigorescu, Principii gramaticale in ortografie, in LR, 1/1959, pag. 45-50; Th. Hristea (coord.), Sinteze de limba romana, ed. a III-a, Ed. Albatros, Bucuresti,1984; Dorin Uritescu si Rodica Uta-Uritescu, Aspecte ortografice controversate, Bucuresti,1986).

Prezentam o lista sumara de exemple, intrucat eIe pot fi intalnite frecvent in lucrarile de specialitate prezentate, in dictionare, in Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie, editia a V-a, Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1995 etc.:

cumsecade /cum se cade

'Este o femeie cumsecade.' (=adj. comp. 'de treaba, de omenie, buna'),

'Se poarta cumsecade.' (=adv. 'in mod potrivit, bine'),

'Cum se cade sa vorbesc?' / 'Sa vorbesti cu toti cum se cade.' (=adv. interog. / rel. + pron. refl. + verb 'cum se cuvine, cum se cere');

deodata / de o data / de odata

'Deodata, mi-a aparut in cale' (=adverb 'brusc, subit, pe neasteptate'),

'Dispunem de o data fixa pentru ' (=prep. + art. + subst. 'data calendaristica, zi'),

'Evocarea vremurilor de odata este necesara.' (=prep. + adverb 'de odinioara, de candva');

defel / de fel

'Nu-mi place defel atitudinea ta.' (=adverb 'deloc, nicidecum'),

'Este de fel din Craiova.' (=prep. +subst. 'originar din '),

"Ea este de fel timida.' (=prep. + subst. 'mod de a fi, gen de a fi'),

incat / in cat

"A citit mult, incat' (=conj. 'atat de mult ca, in asa masura ca '),

'In cat este maine?' (=prep. + pron. interog. / rel. 'in ce durata de timp, in ce masura'),

'In cat timp zugravesti casa?' (=prep. + adj. pron. interog. / rel. 'in ce durata de timp, in ce masura');

incontinuu / in continuu

'Citeste incontinuu.' (=adverb 'intruna, mereu, tot timpul'),

'Este in continuu conflict.' (=prep. + adj. 'permanent');

niciodata / nici o data / nici odata

'Niciodata n-am stiut .. ' (=adv. 'nicicand, in nici o imprejurare'),

'Eu am scris de doua ori, iar el nici o data.' (=adv. + numeral adverbial, opus lui de doua ori),

'Nici o data nu e mai importanta ca ziua de nastere.' (adv. + art. + subst. 'moment istoric, element al unei probleme, data calendaristica'),

'Nici acum, dar nici odata nu citeai nimic.' (=adv. + adv., in corelatie cu nici acum);

numai decat / numai de cat / numai decat

'Sosesti numaidecat.' (=adv. 'imediat'),

'Cumpara pamant numai de cat au nevoie.' (=adv. + prep. + pron. rel. 'doar atat cat'),

"Eram mai inalt numai decat tine.'' (=adv. 'doar' + adv. - in comparatie cu cineva sau ceva),

totuna / tot una

'Nu-mi e totuna ce se intampla.' (=adv. 'indiferent, identic, la fel'),

"Ea este tot una dintre premiante' (=adv. + pron. 'tot una de acelasi fel'),

'Aceasta este tot una dintre cele zece poezii selectate.' (=adv. + numeral 'una, nu mai multe').

Concluzii

Principiile morfologic si sintactic sunt principii gramaticale, deoarece tin in cea mai mare masura de cele doua componente ale gramaticii: morfologia si sintaxa. Morfologia si sintaxa impun norme si reguli care trebuie respectate, intrucat, asa cum am mai aratat, scrierea n-ar mai fi unitara, n-ar mai deosebi omonimele, omofonele ori omografele etc., iar comunicarea prin scris n-ar mai fi eficienta sau functionala. Sistemul de scriere depinde de existenta unor norme de scriere, cunoasterea lor consolideaza reguli si norme de folosire a limbii literare in ansamblul ei.

Principiile gramaticale (morfologic si sintactic) realizeaza o simetrie sau o regularitate formala in eeea ce priveste flexiunea si derivarea, creand posibilitatea recunoasterii unor unitati morfologice si lexicale: radacini / radicali, sufixe lexicale si gramaticale, desinente, articole etc. In acest fel, ortografia capata un caracter stiintific, iar orice scriere devine rationala, nu haotica.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

Avram, Mioara, Gramatica pentru toti, ed. a II-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 1997.

Beldescu, George, Ortografie, ortoepie, punctuatie, S.S.F., Bucuresti, 1982.

*** Dictionarul ortografic, ortoepic si morfologic al limbii romane (DOOM), Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1982.

Drincu, Sergiu, Semnele ortografice si de punctuatie in limba romana. Norme si exercitii, E.S.E., Bucuresti, 1983.

Hristea, Theodor (coord.), Sinteze de limba romana, ed. a III-a, Ed. Albatros, Bucuresti, 1984.

Ivanus, Dumitru, Probleme de gramatica a limbii romane, Editura Universitaria, Craiova, 2001, pp. 49-65.

*** Indreptar ortografic, ortoepic si de punctuatie, ed. a V-a, Editura Univers Enciclopedic, Bucuresti, 1995.

Suteu, Flora, Dificultatile ortografiei limbii romane, E.S.E., Bucuresti, 1986.

Uritescu, Dorin, Uritescu-Uta, Rodica, Aspecte ortografice controversate, Bucuresti, 1986.

Elemente de autoevaluare

Principiul fonetic, fonematic sau fonologic: cerinte, aplicatii, exemple.

Principiul etimologic sau traditional-istoric: cerinte, aplicatii, exemple.

Principiul morfologic: cerinte, aplicatii, exemple.

Principiul sintactic: cerinte, aplicatii, exemple.

Principiul simbolic: cerinte, aplicatii, exemple.

Principiul silabic: cerinte, aplicatii, exemple.

Principiul estetic: cerinte, aplicatii, exemple.