LEXICOLOGIE

I. STRUCTURA ETIMOLOGICA A VOCABULARULUI ROMANESC CONTEMPORAN. CUVINTE MOSTENITE. CUVINTE IMPRUMUTATE. CUVINTE FORMATE PE TEREN ROMANESC ETC. (SCHITA RECAPITULATIVA)

I. CUVINTE MOSTENITE - din latina

- autohtone

II. CUVINTE IMPRUMUTATE din:  - slava (vechi si moderne)

- maghiara

- greaca

- turca

- germana (vechi si moderne)

- limbi latino-romanice

- engleza si engleza americana

- alte limbi

III. CUVINTE FORMATE PE TEREN ROMANESC

Mijloace: principale - derivare proprie - cu prefixe

- cu sufixe

- derivare improprie (= derivare regresiva)

- compunere

- conversiune

secundare - contaminare

- reduplicare

- trunchiere

mixte - parasintetice

calc lingvistic (imbina elemente externe cu elemente interne)

IV. CUVINTE CU ETIMOLOGIE NECUNOSCUTA

V. CUVINTE STRAINE IN LIMBA ROMANA (neadaptate sistemului lingvistic romanesc)

I. Cuvinte mostenite

Cuvinte latinesti

Reprezinta aproximativ 20% din ansamblul vocabularului, constituind fondul de baza al limbii romane, cu o larga curculatie (inclusiv prin locutiuni si expresii), cu multe derivate si compuse, cu structuri semantice variate si bogate. Sunt cuvinte care se refera la realitati din cele mai diverse domenii de activitate, care definesc viata socio-economica si spirituala a romanilor (omul, viata materiala, afectiva si de familie, agricultura, cresterea vitelor etc.). Ex.: arde, auzi, avea, barba, bea, bate, carne, cap, creier, cot, canta, cunoaste, crede, dinte, deget, dormi, deschide, duce, ficat, fata, fata, face, fi, fugi, fierbe, frige, gura, gusta, genunchi, geana, inima, intra, iesi, ierta, inchina, intreba, insura, inghiti, intelege, invata, limba, lucra, lauda, lasa, lua, masea, mana, mustata, mama, marita, minte, muschi, merge, muri, manca, nas, naste, nunta, os, ochi, picior, piele, palma, piept, plamani, pumn, par, plange, rade, roade, rupe, rasari, sange, sari, scrie, sparge, spune, sta, suflet, somn, sti, sedea, tacea, taia, umbla, uita, vedea, vrea, zice s.a.; batran, bun, destept, orb, mut, surd, flamand, satul, tanar, trist; barbat, femeie, fata, fecior, fiica, fiu, frate, sora, mama, tata, nora, nepot, socru, sot, unchi, var etc.; ac, ata, cas, carnat, ceapa, casa, cheie, cui, curte, cutit, faina, friptura, fereastra, fantana, lingura, lana, leguma, masa, miere, oala, ou, piper, paine, placinta, pranz, sare, sapa, scaun, untura, vin, vas, zeama etc.; aer, apa, albina, arsita, bruma, berbec, bou, caldura, cald, ceata, cer, capra, catel, caine, cires, foc, frig, fulger, fum, furnica, floare, ger, gheta, gaina, grau, iepure, iarba, intuneric, lemn, lumina, lac, lup, munte, mar, nea, negura, nor, pamant, piatra, ploaie, padure, pasare, peste, porc, pui, purice, pom, raza, rau, randunica, seceta, soare, stea, sarpe, soarece, tuna, taur, urs, vant, vaca, vierme, vipera, vitel, varza etc.; an, luna, saptamana, azi, ieri, dimineata, seara, luni, marti, miercuri, joi, vineri, sambata, duminica, zi, noapte, primavara, vara, toamna, iarna etc.

Cuvinte autohtone

Numarul lor nu este stabilit cu precizie in timp de catre lingvisti. Ultimele cercetari de amploare apartin prof. Gr. Brancus (vezi, Vocabularul autohton al limbii romane, Bucuresti, 1983). Se disting doua categorii:

a) cuvinte autohtone existente si in albaneza (cca 70), de ex.: abur, baci, balaur, barza, bucura, bunget, buza, balta, brau, brad, copac, copil, darama, groapa, grumaz, gusa, magura, mal, matura, mazare, manz, mos, parau, sambure, soparla, tarc, tap, viezure, vatra, zgaria;

b) cuvinte autohtone inexistente in albaneza, de ex.: aprig, baiat, bordei, burta, genune, gheara, maces, melc, misca, nitel etc. Este o categorie de cuvinte cu interpretari etimologice diferite. Pentru unii lingvisti, o parte din aceste cuvinte sunt considerate cu etimologie necunoscuta sau sunt asociate cu posibile etimoane latinesti neatestate. Autohtone sunt considerate si o serie de toponime, antroponime si hidronime (de ex. Ampoi, Arges, Jiu, Lotru, Bucur, Mos, Brad etc.).

II. Cuvinte imprumutate. Principale influente

Influenta slava s-a manifestat diferit si in perioade distincte, fiind evidenta din secolul al IX-lea, in cele mai variate domenii: natura, fauna, flora, corpul uman, familie, locuinta, hrana, agricultura, religie, armata, timp, toponime, antroponime etc. Influentele din bulgara, ucraineana, polona sau sarbo-croata sunt mai evidente la nivelul graiurilor (fapt explicabil geografic). Exemple: deal, iaz, izvor, lunca, mlastina, nisip, omat, pestera, cocos, rata, gasca, rac, stiuca, vrabie, hrean, morcov, gat, glezna, obraz, stomac, trup, glas, vreme, veac, ceas, baba, nene, maica, nevasta, blid, ciocan, cleste, coasa, cos, lopata, topor, zid, cojoc, rufa, colac, hrana, icre, ulei, otet, brazda, plug, ogor, razboi sabie, sulita, sfant, pomana, groapa, lene, mila, necaz, noroc, pofta, basm, diavol, zmeu; citi, cladi, grai, hrani, iubi, munci, odihni, omori, sfarsi, topi, trai, trebui; bogat, drag, lacom, mandru, prost, sarac, scump, slab, vesel, vinovat s.a.

Influenta maghiara se manifesta incepand cu secolul al X-lea si vizeaza viata oraseneasca, de curte, comertul, industria etc. Majoritatea cuvintelor imprumutate din maghiara circula in zone locuite si de populatia maghiara. In limba literara s-au pastrat mai putine, de ex.: dijma, hotar, oras, talhar, viteaz, ban, cheltui, mester, lacat, banui, chibzui s.a.

Influenta greaca s-a manifestat in perioade diferite, direct sau prin intermediul latinei dunarene (carte, crestin, farmec etc.) si a slavei (busuioc, hartie, camila, corabie, dascal, catastif, trandafir, zahar etc.). Din epoca fanariota au ramas termeni de cancelarie, de afaceri, administratie etc., de ex.: economisi, lefter, magazie, plictisi, cangrena, silabisi, teatru s.a.

Influenta turca apartine unor straturi distincte in timp si ca importanta (din perioada protootomana, apoi din secolul al XV-lea si, cu intermitente, pana in secolul al XIX-lea). Cuvintele acopera o arie foarte diversa (viata materiala, fauna, flora, comert, toponime etc.), de ex.: acaret, ciorap, cearseaf, chibrit, chirie, divan, odaie, tavan, cafea, cascaval, ciulama, ciorba, chiftea, ghiveci, iahnie, iaurt, sarma, telemea, tutun, basma, marama, salvari, dovleac, patlagea, zambila, fildes, sidef, bacan, cantar, chilipir, ciubuc, bucluc, huzur, maidan s.a.

Influenta germana se manifesta cu evidenta mai ales prin dialectul sasesc, prin cel sarbesc si pe cale livresca (tehnica, sport etc.), de ex.: stofa, cartof, chifla, parizer, snitel, sunca, sut¹ s.a.

Imprumuturi latino-romanice. Primele atestari din secolul al XV-lea si al XVI-lea sunt sporadice si se leaga doar de anumite texte (documente de cancelarie, traduceri de carti bisericesti etc.). Exista imprumuturi directe si indirecte (prin limbi europene din care s-au efectuat traduceri: germana, neogreaca, maghiara, rusa s.a.). Cronicari si alti oameni de cultura din secolul al XVII-lea si al XVIII-lea au contribuit substantial prin lucrarile lor la introducerea si raspandirea unor termeni latino-romanici din cele mai variate sfere tematice (stiinte, religie, armata, viata economica si spirituala etc.), de pilda: epistola, democratie, orator, autoritate, cauza, fabula, proprietate, biblioteca, ocazie, situatie, formatie, maistru, colonel, posta, flota s.a.

Imprumutul latino-romanic devine mai numeros dupa secolul al XVIII-lea, un loc aparte revenind imprumutului lexical din franceza. La inceput (a doua jumatate a secolului al XVIII-lea), influenta franceza este indirecta (prin germana, rusa, poloneza), iar cea directa se manifesta puternic mai ales incepand cu secolul al XIX-lea (pe langa traduceri, un rol insemnat revenind relatiilor socio-economice si culturale cu Franta) si este evidenta practic in toate domeniile, dar in proportii diferite (de pilda, sunt multe neologisme de origine franceza - sau si franceza - in sfera stiintelor, a notiunilor abstracte etc.).

Aceleasi cuvinte, imprumutate simultan sau in timp din limbi diferite (inrudite sau nu), au determinat o crestere simtitoare a imprumuturilor motivate multiplu, ceea ce justifica si conceptul de etimologie multipla (in cazul de fata de etimologie multipla externa), alaturi de etimologia simpla unica). Cateva exemple: abces (< fr., lat.), abis (< fr., lat., gr.), accident (< fr., it., lat.), campanie (< fr., rus.), carafa (< ngr., fr., it.), compensa (< fr., lat.), disponibil (< fr., lat.) s.a.m.d.

In general, exceptand etimologiile unice, din franceza (de ex.: dispozitiv, disproportie, embargo s.a.), o buna parte din imprumuturi se motiveaza, pe langa franceza, din latina si apoi din italiana, engleza etc., de ex. acomoda (< fr., lat.), antirezonanta (< fr., engl.), completamente (< fr., it.), emisiune (< fr., lat.), escadron (< rus., fr.) s.a.

Imprumuturi din engleza si americana. Acestea sunt imprumuturi directe si prin alte limbi de cultura (cu precadere limba franceza, germana sau rusa), apartinand stiintei, tehnicii, vietii economico-financiare, sportului etc.

O buna parte din aceste imprumuturi au o circulatie inetrnationala (fiind recunoscute si in alte limbi, cu forme identice sau adaptate sistemului lingvistic respectiv). De pilda: boiler, buldozer, smoching, bridge, outsider, ring, blugi, boss, campus, week-end, marketing, hamburger, supermarket s.a.

III. CUVINTE FORMATE PE TEREN ROMANESC. MIJLOACE DE FORMARE (PRINCIPALE, SECUNDARE, MIXTE; CALC LINGVISTIC)

A. PRINCIPALE

DERIVAREA PROGRESIVA (= ~ PROPRIE)

Componente: - cuvant baza

- formant (= formativ, lexiform)

* afix - formativ; are si un sens mai larg, incluzand morfemele auxiliare

Criterii generale de caracterizare pentru baza si formative: etimologie, parte de vorbire (baza si rezultat), caracteristici lexico-semantice, repartitii functionale si teritoriale.

1. Derivarea cu prefixe (si prefixoide)

a) Prefixe - afixe* (= particule) adaugate inaintea unui cuvant (simplu, derivat sau compus) existent in limba, inaintea radacinii unui asemenea cuvant sau inaintea unor teme inexistente in calitate de cuvinte independente, pentru a forma un nou cuvant.

b) Structura morfematica: - simple (peste 80)

- complexe (ex. pres < pre + (ra)s)

* Exista si prefixe in variante fonetice sau grafice

Ex. anti- (ant-, an-, andi-), ras- (raz-, res-)

c) Valori semantice:

In buna parte sunt polisemantice (ex.: in-, des-, pre-, ne-, ras-, extra- s.a.)

Se marcheaza, de pilda:

"superioritatea" (extrafin), supra-, arhi-, hiper-

"inferioritatea" (subintitula), de-, hipo-, infra-

"interioritatea" (innopta), intra-

"exterioritatea" (expatria), extra-, dis-

"anterioritatea" (antebrat), re-, retro-

"posterioritatea" (postdata), supra-, en-, trans-

"opozitia" (antisimetrie), contra-, o(b)-

"intensificarea" (rasciti), re-

"absenta unor caracteristici" (anormal), des-, si var. dez-, de-

"transformarea in sens negativ" (neadevar), in- (im-, i-)

"trecerea de la o stare la alta" (incarunti)

"dobandirea unei insusiri" (imbujora)

"asemanarea cu obiectul denumit" (invapaia) s.a.

Exemplele de mai sus indica si existenta unor serii sinonimice si antonimice, serii care pot fi recunoscute si la nivelul sufixelor.

d) Principale tipuri:

- negative (ne-, in-)

- privative (des-, de-) "absenta"

- iterative (ras-, re-) "repetarea"

* delocutive in- (im-), in- (im-), an- (am-)

* Provin din locutiuni, de ex.: a pune in fapt = a infaptui.

e) Originea prefixelor (principalele surse)

- mostenite din latina (mai putine, cca 12) (ex. a-, cu-, de-, des-, in- etc.);

- imprumutate:

- din slava (ex. iz-, ne-, ras- s.a.)

- din greaca (prin slava sau latino-romanice) (ex. anti-, arhi-, hiper-, hipo-)

- latino-romanice (cele mai multe) (ex. ab-, ante-, contra-, ex-, extra-, retro-, super- s.a.)

- aparute pe teren romanesc (din alte prefixe sau din prepozitii prin calcuri si semicalcuri) (de ex. sco-fala).

Cu origine comuna, exista dublete, triplete si chiar cvadruplete: (stra- si extra-), (super-, spre-, sur-), (tra-, trans-, tra-, tre-). Unul este mostenit, iar celelalte sunt imprumuturi latino-romanice.

* Cel scris cu aldine este mostenit.

f) Repartitie pe parti de vorbire:

Derivatele cu prefixe sunt la toate partile de vorbire, cu exceptia articolului si a prepozitiei. Cele mai multe apar, in acelasi timp, la verbe substantive si adjective.

g) Productivitate (in functie de numarul formatiilor, ca f o r t a p r o d u c t i v a si f r e c - v e n t a de intrebuintare).

Cele mai productive, din cele traditionale: in-, ne-, des-, ras-, re- si mai multe din cele latino-romanice, adica neologice (ex. a-, anti-, con-, contra-, de-, ex-, super-, supra- s.a.)

h) Supraprefixare: defineste prezenta simultana a doua sau mai multe prefixe la aceeasi baza, de ex.

strastranepot (acelasi prefix) ; supraincalzi (prefixe diferite)

* Prefixoide (= false prefixe)

Sunt interpretate diferit: ca prefixe, fiindca functional se comporta ca acestea si ca elemente de compunere, fiindca la origine sunt cuvinte. Provin mai ales din greaca, intrate prin neologisme si au caracter international (ex. aero-, auto-, bio-, hidro-, micro-, mini-, orto-, pseudo- s.a.).

2. Derivarea cu sufixe (si sufixoide)

Sufixe = afixe (= particule) adaugate la o tema, formand cu aceasta un nou cuvant.

* Exista sufixe lexicale si sufixe gramaticale, valori care se suprapun in sufixele motionale (ex. vulpe / vulpoi, iepure / iepuroaica).

Criterii de descriere:

- clasa lexico-gramaticala:

- a cuvintelor-baza;

- a formatiei (substantive, verbe, adjective etc.);

- structura morfematica:

- simple (ex. -ar, -tor);

- dezvoltate (sufix + interfix), ex. --ulet;

- compuse (din doua sufixe), ex. -areasa < -ar + easa;

* Interfix: parte din derivat care nu apartine nici temei nici sufixului propriu-zis (ex. -ul-)

In lingvistica romaneasca, interfixul este considerat adesea parte din sufix. Deci, intr-un exemplu precum cornulet, -ulet este un sufix dezvoltat.

- structura semantica:

Valoarea semantica a derivatului rezulta din raportarea la baza, iar valoarea semantica a sufixului depinde de semantica derivatului.

- tipuri semantice:

- sufixe de agent (ex. -ar, -as, -easa, -tor, -giu, -ist);

- sufixe augmentative (ex. -an, -andru, -ean, -oi, -oaica, -araie);

- sufixe diminutivale (ex. -as, -el, -ic, -ita, -us, -ut, -uc, -et);

- sufixe pentru denumirea insusirii din obiecte (ex. -ist, -al, -bil, -esc, -at);

- sufixe pentru denumirea instrumentelor (ex. -ar, -nita, -tor, -toare);

* -toare este si alt sufix (ex. razatoare) decat -tor, -toare;

- sufixe pentru denumiri abstracte (ex. -re (-are, -ere, -ire), -t, -eala, -ime, -ism);

- sufixe pentru indicarea colectivitatii (ex. -arie, -et, -ime, -is, -iste, -araie);

- sufixe pentru indicarea ideii de loc (ex. -arie, -ean, -ar);

- sufixe pentru indicarea actiunii (verbe) (ex. -a, -i, -iza, -ifica, -uí);

- sufixe pentru indicarea modalitatii (ex. -is, -mente);

- sufixe pentru denumirea persoanelor, animalelor, pasarilor si plantelor (ex. -ar, -el, -ica, -ean, -ior, -tor, -ita, -uta, -us, -os, -arita);

Exista si sufixe polisemantice. De pilda, sufixul -as poate indica agentul, nuanta diminutivala in cazul substantivelor (de ex. postas, copilas) si poate forma noi adjective (de ex. codas, patimas);

- originea sufixelor

- mostenite (mai ales latinesti) (ex. -ar, -tor, -el, -ic(a), -ime, -atate s.a.);

- considerate autohtone (-esc, -andru);

- imprumutate:

- din slava (-nic, -ita, -iste, -eala, -ean s.a.);

- din turca (-giu, -lac);

- latino-romanice (-(i)er, -ism, -al, -ant, -bil, -ist, -iza, -ifica);

- repartitia pe parti de vorbire: derivatele cu sufixe sunt la substantive, adjective, verbe, adverbe si mai putin la pronume, numerale si interjectii (ex. mataluta, treime, aolica, ofulet)

- productivitatea:

Azi sunt productive mai ales cele mostenite din latina si, in special, cele intarite prin imprumuturi neologice (latino-romanice).

Mai putin sau deloc productive sunt mai ales: -oaie, -ache, -ament, -ciune,

-aret, -icesc, -ard.

Neologice in crestere, ca productivitate: -ism, -ist, -iza, -iv, -bil, -itate etc.

Suprasufixarea este mai putin evidenta ca la prefixe (prin transformarile suferite de primul sufix legat de tema), de ex. badicuta.

* Sufixoide (= false sufixe)

Este aceeasi interpretare ca la prefixe si au, prin excelenta, origine greaca, patrunse prin neologisme.

Ex. -fil "iubitor", -fob "care nu suporta", -for "care poarta", -fug "care elimina", -grama "schema", -log "specialist" s.a.

COMPUNEREA

Procedeu de formare a cuvintelor noi din doua (sau mai multe) cuvinte existente si independent in limba. Apar la toate partile de vorbire, cu exceptia articolului.

* In afara cuvintelor, pot fi folosite abrevieri ale unor cuvinte sau/si, conform unor interpretari, elemente de compunere (numite de unii lingvisti prefixoide/sufixoide).

Fata de un grup sintactic (ex. zori de zi) compusele se raporteaza la: unitate morfologica, unitate semantica si comportament sintactic. Compusele pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere, legate mai ales de procedeul formarii si originea lor.

Principalele criterii si tipuri:

- Sintactic:

- parataxa (= juxtapunere) (ex. decret-lege, literar-muzical);

- hipotaxa (= subordonare):

- subordonare atributiva:

- atributul este adjectiv (ex. coate-goale, vorba-lunga, buna-credinta, bunastare);

- atributul este substantiv in genitiv (ex. floarea soarelui, ochiul-boului);

- atributul este substantiv in acuzativ cu prepozitie (ex. floare-de-colt, cal-de-mare);

- compusul contine un complement (ex. fluiera-vant, papa-lapte, zgarie-branza etc.);

- Originea compuselor:

- mostenite (putine), de ex. luceafar, trifoi s.a.

- imprumutate, de ex. binecuvantat s.a.

- formate pe teren romanesc, de ex. limba-soacrei, coate-goale s.a.

CONVERSIUNEA (= conversie, schimbarea valorii gramaticale, transpozitie gramaticala)

Este un procedeu specific gramatical si consta din trecerea unui cuvant de la o parte de vorbire la alta.

Procedeul consta din: determinare si distributie.

Cele mai frecvente conversiuni:

- de la adjectiv la substantiv (ex. bunul, raul);

- de la adverb la substantiv (ex. binele);

- de la numeral la substantiv (ex. un zece);

- de la interjectie la substantiv (ex. un of);

- de la substantiv la adjectiv (ex. vremi copile);

- de la adverb la adjectiv (ex. fuge repede);

- de la adjectiv la adverb (ex. scrie frumos);

- de la substantiv la adverb (ex. doarme bustean).

O categorie aparte: trecerea de la nume proprii la substantive comune si invers (ex. damasc, olanda, amper, sampanie).

* Sunt frecvent intalnite adjective provenite de la participii si gerunzii (ex. construit, -a, suferind, -a).

DERIVAREA REGRESIVA (= ~ improprie)

* Procedeul nu are o interpretare unitara, din cauza faptului ca exista doua situatii:

- eliminarea de afixe (ex. aniversa de la aniversa/re)

- eliminarea de afixe urmata de adaugarea unui morfem lexico-gramatical (ex. sof/er > sof+a > sofa).

Principalele tipuri:

- derivare regresiva postsubstantivala:

Ex. pisic de la pisic/a

mat de la mat/a

alun de la alun/a *multe denumiri de arbori de la fruct

cais de la cais/a

visin de la visina

ortoped de la ortopedie * profesie de la stiinta

geolog de la geologie

- derivare regresiva postverbala (este o derivare de substantive):

Ex. auz, cant, gres de la a auzi, canta, gresi.

Un caz aparte: la radical se adauga desinenta de feminin: barf/i > barf+a > barfa.

- derivare regresiva postadjectivala (un procedeu mai putin productiv. Se obtin verbe si substantive.)

Ex. catifela de la catifelat

balta de la baltat

PROCEDEE SECUNDARE

Trunchierea (= scurtarea) cuvintelor, ramanand partea initiala sau finala.

Ex. proful, profa, diriga;

atelier foto(grafic); (Corne)lia;

trafic aero(nautic); Teo(dor)

Contaminarea (= aglutinarea)

Imbinarea a doua cuvinte din care provine unul nou; in general, exista o inrudire semantica intre cele doua cuvinte.

Ex. impuls + bold > imbold

cocor + starc > cocostarc

Abrevierea (provenita din initiale citite ca noi cuvinte)

Ex. C.F.R. > cefere

T.V.R. > tevere

REDUPLICAREA

Repetarea aceleiasi silabe (cu valoare onomatopeica sau componenta a unui cuvant, de obicei nume propriu); de ex.: cu-cu, Gigi, Lili, Titi s.a.

PROCEDEE MIXTE

Se folosesc cel putin doua mijloace diferite de formare a cuvintelor.

Pentru partile alcatuite simultan prin doua procedee (fara sa existe si un cuvant in care se recunoaste unul din procedee) exista si termenul de parasintetic; prin generalizare, se foloseste, uneori, pentru orice cuvant mixt.

Ex. imbuna (nu exista imbun si nici buna)

Calc lingvistic

Termen imprumutat din arta grafica, avand sensul de "copie", "imitatie"; lingvistic, defineste o imbinare a mijloacelor interne cu cele externe si se refera la cuvinte si unitati frazeologice.

Tipuri:

- calc lexical

- semantic (ex. rom. lume din lat. lumen "lumina", dupa sl. sveata care inseamna si "lumina" si "univers", a luat si sensul de "univers");

- de structura (se imprumuta forma interna, ex. rom. supraveghea dupa fr. surveiller);

- calc gramatical (morfologic si sintactic);

- calc frazeologic (pentru imbinari frazeologice sau libere), ex. a face naveta, cf. fr. faire la navette;

- calc lexico-frazeologic (ex. a face anticamera dupa fr. faire antichambre).