RELATII SEMANTICE INTERLEXICALE. SINONIMIE. ANTONIMIE. OMONIMIE. PARONIMIE. FAMILIE LEXICALA

Sinonimia

Sinonimele sunt cuvinte diferite ca forma dar apropiate sau identice ca inteles; in sincronie si in acelasi sistem al limbii, cel putin cu un sens, exprima aceeasi notiune sau aspecte identice ale ei; conditia propriu-zisa de sinonimie presupune: referent identic, aceeasi varianta functionala si aceleasi clase de distributie contextuala. (Vezi dictionarul de sinonime - esinonime.com)

Criterii de caracterizare si tipuri:

Lingvistice:

- etimologia:

- din aceeasi limba (ex. absurd / ilogic, din fr., caldut / caldicel ca derivate romanesti);

- din limbi diferite: ex. absenta (din fr.) / lipsi (din ngr.);

- categoria gramaticala (sunt mai ales substantive, adjective, verbe, adverbe);

- exista si serii de sinonimie la nivelul familiei lexicale, ex. abroga / anula, abrogare / anulare, abrogat / anulat.

- structura:

- radicali diferiti (ex. repede / iute);

- derivate (ex. ireal / nereal, racoros / racoritor);

- lexico-frazeologice (ex. capitala / cetate de scaun);

- sensul

- sinonime absolute (= totale) (mai ales in terminologii si intre variante stilistico-functionale; ex. porumb / cucuruz, abdomen / burta);

- sinonime relative (= partiale) - sunt cele mai numeroase;

- sinonime contextuale (sau metaforice) ex. inel = catusa de aur (T. Arghezi).

Extralingvistice

- sfera tematica (ex. insusiri, obiecte s.a.)

- diferente teritoriale (ex. paine inghetata / paine tare)

Antonimia (antonimele reprezinta perechi de cuvinte cu corpuri fonetice diferite sau partial diferite, apartinand aceleiasi parti de vorbire si avand sensuri opuse).

Criterii de caracterizare si tipuri

Lingvistice (principale criterii):

- etimologia:

- antonime din aceeasi limba (ex. bun / rau (lat.));

- antonime din limbi diferite (ex. (a) uri (lat.) / (a) iubi (sl.));

- categoria gramaticala (sunt mai ales substantive, adjective, verbe, adverbe);

- exista serii de antonime si la nivelul familiei lexicale (ex. aprinde / stinge, aprindere / stingere, aprins / stins).

- structura:

- cu radicali diferiti (ex. bun / rau);

- cu acelasi radical;

- cu afixul explicit la amandoi termenii (ex. antebelic / postbelic);

- cu afixul explicit la unul din termeni (ex. legal / ilegal, util / inutil);

- sensul (pe baza opozitiilor semantice):

- de contrarietate (= antonime graduale), ex. mare / mic, ieftin / scump;

- de contradictie (= antonime complementare), ex. absent / prezent, adevarat / fals;

- de tip vectorial, ex. a iesi / a intra, a incepe / a termina;

- de tip conversiv, ex. a vinde / a cumpara (ceva), a da / a primi;

- semantico-stilistice, ex. aprinde / stinge ("Anii aprind in inimile oamenilor dragostea si tot anii o topesc si o sting." Zaharia Stancu, Satra).

Extralingvistice:

- sfera tematica (antonime privitoare la insusiri, fenomene, actiuni etc., de ex. caldura / frig, iarna / vara, bun / rau)

- diferente teritoriale (ex. de tipul regional / popular, regional / literar).

Omonimia (omonimele sunt cuvinte cu forme sonore identice, dar diferite ca sens); exista omografe, care se scriu la fel si omofone, care se pronunta la fel; unele pot fi simultan omofone si omografe, de ex. lac "intindere de apa" / lac "substanta" (omofone si omografe), altoi / altoi (omografe), nea / nea (omofone).

* In lingvistica romaneasca, deocamdata, nu se accepta omonimia prin polisemantism, ci numai omonimia cuvintelor cu etimologie diferita.

Tipuri:

- omonime lexicale (pentru aceeasi parte de vorbire):

- omonime totale (coincid la toate formele) ex. lac (lat.) - lac (germ.);

- omonime partiale (numite si false) ex. el canta - ei canta;

- omonime lexico-gramaticale:

- morfologice

- sintactice

(coincid forme ale unor parti de vorbire diferite), ex. cer (subst.) / cer (verb), ardei (subst.) / arde-i (verb si pronume), coincide pronuntia - prin fonetica sintactica.

Paronimie si etimologie populara

Paronimele sunt cuvinte care se aseamana formal, au sensuri diferite, etimologii diferite (chiar daca uneori fac parte, in sens larg, din aceeasi familie) si apartin, in general, aceleiasi parti de vorbire.

Ex. cant (s.n.) / cand (adv.), adopta / adapta, bara / para, familial / familiar, literar / literal, temporar / temporal

Etimologia populara reprezinta o apropiere de forma, de sens, sau de ambele, avand la baza analogia si contaminarea; apare din tendinta persoanelor (mai putin cultivate) de a-si explica anumite cuvinte (vechi sau noi) necunoscute; ex. nervologie - pentru neurologie, boliclinica - pentru policlinica.

* Exista si unele etimologii populare preluate de limba literara, de ex. carte postala pentru carta postala (< fr. carte postale)

Familia lexicala

In stadiul actual de evolutie a limbii romane, fara sa existe o "discrepanta" intre planul limbii si cel al vorbirii, realitatea functionala nu corespunde intru totul elementelor stabilizate deja in sistemul lingvistic, fapt confirmat si de comentarii sau definitii existente in lucrari romanesti. Acestea constituie un reflex, dar nu total, al principalelor aspecte care motiveaza teoretic si justifica tipologic conceptul (sincronic si diacronic) de familie lexicala: structura morfematica a cuvantului, asocierea lexicala cu trasaturile care ii argumenteaza statutul, varietatea formelor de manifestare, originea cuvintelor legata de sistemul intern de formare lexicala si de tipologia imprumuturilor.

Legat de acest concept apar constant cateva aspecte definitorii:

ideea de asociere, in formulari variate, de felul: grupare lexicala, grup de cuvinte, serie de cuvinte;

liantul asocierii, marcat explicit sau nu, ca inrudire semantica si formala;

mijloacele de obtinere a gruparii lexicale, fiind mentionate mai ales: derivarea, derivarea si compunerea sau derivarea, compunerea si schimbarea valorii gramaticale;

raportarea asocierii la un cuvant-baza (sau la acelasi cuvant) ca referinta si motivare pentru toate formele lexicale care alcatuiesc familia. Se mentioneaza, de asemenea, mai rar, acelasi radical, primitiv, sau element comun pentru intreaga familie si chiar tulpina. Diferentele nu sunt doar de ordin terminologic, ele avand repercusiuni asupra delimitarii propriu-zise a familiei. La acestea se adauga si ambiguitatile legate de polisemia sau de interpretarea semantica neuniforma a unor elemente de metalimbaj precum: baza, radacina, radical, tema.

In timp ce cuvantul-baza este folosit, in general, pentru motivarea unei familii simple (de exemplu: acoperamant, acoperire, acoperis, acoperit de la cuvantul-baza acoperi), termenul baza este folosit, in functie de context, ca sinonim pentru cuvant-baza, dar si pentru radacina, ceea ce trimite la o familie dezvoltata, in care se recunosc mai multe cuvinte-baza, respectiv, pe langa o singura radacina existand una sau mai multe teme (de exemplu in seria bade, badica, badicuta, badita, baditel, baditica se disting radacina bad- (bad-) si temele badic- si badit-). Pe de alta parte, exista interpretari in care radacina este identificata cu radicalul (fapt motivat si etimologic, rom. radical < fr. radical < lat. radicalis de la radix "radacina"). In virtutea altor pareri, radicalul este o parte divizibila care ramane constanta in toate formele flexionare ale unui cuvant, ceea ce se numeste, obisnuit, tema (lexicala).

Raportarea acestor caracteristici la planul vorbirii si al limbii evidentiaza si unele particularitati in alcatuirea si recunoasterea unei familii lexicale. In esenta, acestea sunt legate de capacitatea vorbitorului de a stabili legaturi intre cuvinte pe baza unui element comun, capacitate asociata cu ceea ce Sextil Puscariu a numit "simt etimologic". Manifestarea sentimentului etimologic este legata, firesc, de gradul diferit de cunoastere a limbii de catre vorbitori. De pilda, seria alcatuita din cuvintele zid, zidi, zidar, zidarie, zidit, -a, ziditor este cunoscuta si acceptata, in general, ca o familie de cuvinte atat de catre vorbitorii obisnuiti, cat si de lingvisti, in timp ce seria: aborda, abordare, abordaj, abordabil, inabordabil sau: explora, explorare, explorabil, neexplorat,-a, inexplorabil, neexplorabil ridica anumite probleme din acest punct de vedere, chiar daca, in virtutea simtului etimologic al vorbitorului limbii romane de azi, fiecare serie reprezinta o familie lexicala. Pentru acesta, toate cuvintele amintite sunt analizabile si sunt recunoscute ca romanesti, deoarece afixele intalnite aici (in-, ne-, bil-, -a, -aj, -re) apar frecvent in structura unor cuvinte din limba romana actuala (ca imprumuturi si / sau formatii interne), iar cele doua radacini (abord- si explor-), care mediaza inrudirea, sunt evidente si cunoscute.

Gruparea lexicala reprezentand o familie la nivelul unei limbi se motiveaza prin inrudire semantica si formala mediata de o baza (lexical) comuna.

In caracterizarea tipologica a familiei lexicale principalele repere sunt date de trasaturile care justifica conceptul de familie, de realitatea functionala la nivelul vorbirii, de relatiile inter-familiale in limitele vocabularului, precum si de manifestarile familiei in evolutia limbii (vizand conceptul si alcatuirile propriu-zise in diversitatea lor).

Practic, caracteristicile prin care poate fi descris si surprins vocabularul sunt operante si in ceea ce priveste familia lexicala, cu componentele ei specifice (element-baza si formatii realizate de la acesta prin tehnici variate). Astfel, etimologia, structura morfematica, frecventa, apartenenta la parti de vorbire, structura semantica sunt repere de definire, dar si de posibile clasificari, la care se pot adauga reperele statistice sau cele vizand evolutia in timp s.a.

Unitatea functionala a familiei lexicale, reflectata si de aceste aspecte, nu exclude posibilitatea unor particularizari privind baze si / sau formatiile corespunzatoare. Astfel, o familie lexicala poate fi monomembra, bimembra sau cu formatii multiple in functie de numarul cuvintelor motivate de la o baza. Pe de alta parte, numarul bazelor distinge o familie simpla (cu o singura baza) de una dezvoltata (cu doua sau mai multe baze). Si sub aspectul partii de vorbire pe care o reprezinta baza pot exista diferente. Cele mai frecvente sunt bazele reprezentate de substantiv, de adjectiv, de verb si, mai putin, de adverb.

Exista familii dezvoltate in care cuvintele-baza isi mentin aceeasi parte de vorbire, in timp ce altele sunt parti de vorbire diferite. De pilda, in familia bade, amintita anterior, bazele sunt toate substantive, in timp ce formatiile care alcatuiesc familia lui dor (dorut, dorulet, dori, dorit,-a, nedorit,-a, doritor-, -toare etc.) se motiveaza de la substantiv (dor), verb (dori) si de la adjectiv (dorit).

In functie de origine se pot distinge: familii alcatuite din formatii mostenite, familii alcatuite din formatii interne, familii bazate pe imprumuturi (analizabile de catre vorbitori), familii in care aceste tipuri de formatii se combina.

Prin evolutie istorica, in romana actuala exista si situatii mai aparte legate de familia lexicala si originea cuvintelor. Se stie ca din acelasi etimon (latin, mai ales) se motiveaza in romana doua (sau chiar trei) cuvinte. Unul este mostenit, iar celalalt apare in limba ca imprumut (din latina savanta, din franceza etc.). Deosebite ca forma si sens actual, acestea sunt numite de catre lingvisti dublete etimologice. Vorbitorul neavizat nu face insa nici o asociere etimologica intre acestea (de pilda, intre mormant si monument, ambele reprezentand lat. monumentum sau intre marunt si minut care trimit la lat. minutus. Familiile lexicale provenite de la astfel de cuvinte pot fi considerate familii de dublete etimologice. Mai deosebita este situatia in care familii lexicale, distincte in romana, se motiveaza de la aceeasi familie (cu deosebire din latina), dar nu de la acelasi cuvant. De pilda, de la cuvantul mostenit ferice (< lat. felix, -icis) au aparut pe teren romanesc cuvintele ferici, fericire, fericit, -a, fericitor, fericitoare, iar de la cuvantul imprumutat felicita (din fr. féliciter < lat. felicitare) exista in romana felicitare (si felicitat, -a). In astfel de situatii, s-ar putea vorbi de dublete familiale, adica de familii lexicale, care prin originea cuvantului de baza, se justifica de la cuvinte diferite, apartinand aceleiasi familii (in cazul de fata, lat. felix, -icis si lat. felicitare).

Determinata diacronic, familia lexicala din limba romana actuala releva (inclusiv etimologic) conexiuni variate intre baza si derivate, cu consecinte asupra configuratiei sale si asupra tipologiei. De asemenea, se pot observa cai distincte in evolutia familiilor nu numai in raport cu sursa primara, ci si cu relatiile genealogice intertematice si, nu in ultimul rand, ca reflex al extralingvisticului (economic, social-politic, cultural etc.).

Exista familii de cuvinte cu structuri simple mostenite, imprumutate sau formate intern (de tipul  r a d i c a l + una, doua sau mai multe f o r m a t i i ), din care, in timp, unele au devenit structuri complexe cu teme variate, acestea constituind si marturii asupra productivitatii formativelor traditionale si neologice.

In acest context sunt semnificative si dubletele lexicale de origine latino-romanica: alaturi de innoirile si dezvoltarile lexicale de ansamblu, ele au imprimat noi coordonate fizionomiei actuale a familiilor de cuvinte.

Situatia din limba romana nu este singulara, ea putand fi recunoscuta si in alte limbi romanice. Comentand variantele unor familii lexicale si inventarul lor, J. Piccoche evidentiaza modificari survenite diacronic prin asociere la forme mostenite a unor imprumuturi latinesti si derivate savante tarzii. Astfel, sunt asociate feu si focal de la aceeasi baza latina, focus, dar si focus cu ignis, jocus cu ludus, ca formatii inrudite prin alianta. Conceptul de familie apare intr-o viziune personala, foarte larga, prin prisma diacronica a coerentei morfologice si a celei semantice care asociaza cuvintele. Numai astfel se explica alaturarea dintre lat. calor si gr. thermis ca baze ale unor derivate savante legate de chaud, care, in virtutea acceptiei "clasice" de familie lexicala, nu s-ar putea justifica. Ceea ce le asociaza se motiveaza diferentiat. In timp ce chaud si calor reprezinta variante apartinand aceleiasi limbi, latina, chaud si thermis nu pot fi interpretate decat ca sinonime etimologic distincte.

Indiferent de alcatuirea lor, simpla sau dezvoltata, familiile realizate de la cuvinte mostenite sunt dominate de creatii interne, iar tipurile acestor asocieri apar azi mult mai complexe decat cele care individualizeaza originea unitatilor lexicale singulare.

Astfel, o parte a familiilor lexicale mostenite si-au largit aria beneficiind de formative traditionale si/sau neologice cu teme variate. De pilda, de la bun (< lat. bonus) si bunatate (< lat. bonitas) exista o serie de derivate si de compuse: bunica, bunicuta, bunic, bunisor, bunita, bunicel, bunut, bunavoie, bunavointa, bunastare, imbuna, imbunatatire etc., de la cald (< lat. calidus) si caldura (< lat.pop. caldura): caldut, caldicel, caldisor, caldurica, calduros, incalzi, supraincalzi, superincalzi etc. In familia lexicala romaneasca, alaturi de radacina bun au constituit baze pentru noi formatii si bunic, bunica, bunatate sau imbunatati, datorita carora asocierea lexicala mostenita s-a ramificat, mentinand radacina din latina cu modificarea expresiei in virtutea legilor fonetice cunoscute. Imprumuturile romanice (ca formatii interne in franceza) trimit la aceeasi radacina latina (bonus), de exemplu: bonom, bonomie, bonjur s.a., neologisme cu o sfera restransa de circulatie in romana. Apropierea lor de familia dezvoltata in romana este mai evidenta prin continutul semantic marcat de bun.

Verbul (a) crede (credere) si substantivul credinta (lat. credentis) au dezvoltat pe teren romanesc o serie de formatii (credincios, -oasa, crez, crezamant, increde s.a.). Ca imprumuturi din franceza exista azi in romana si credit (fr. crédit), credita (fr. créditer) si creditor, -oare (fr. créditeur), la care se adauga si formatia romaneasca creditare (din credita). Tot ca imprumuturi sunt credul (fr. crédule, lat. credulus), credulitate (fr. crédulité, lat. credulitas, -atis) si respectiv, credibil (din lat. credibilis, -e) si credibilitate (din fr. crédibilité). Gruparea de mai sus ar putea reprezenta "orientarea" etimologica a vorbitorului, care le-ar asocia in aceste familii in virtutea asemanarii formale si de sens. Experienta arata insa ca, exceptand seria credit, credita, creditare, creditor, -oare, vorbitorii au tendinta sa le asocieze pe toate in jurul verbului crede (datorita sensului). In realitate, formatiile se motiveaza de la aceeasi familie, a lui credere din latina, dar de la baze diferite (seria lui credit, din care unele derivate in franceza, créditer, créditeur, trimite la lat. creditum), credul, prin franceza, se leaga de lat. credulus, credulitate, tot prin franceza, de la lat. credulitas, credibil vizeaza alta formatie a familiei, credibilis, -e, in timp ce credibilitate, prin franceza, trimite la lat. credibilitas din aceeasi mare familie a lat. credere.

O categorie de familie lexicala semnificativa sub aspect etimologic pentru vocabularul romanesc actual este cea alcatuita din neologisme, cu sau fara dezvoltari interne (deocamdata). Exceptand sferele restranse de circulatie in care predomina insa stabilitatea familiilor alcatuite din imprumuturi moderne (de pilda, psihanaliza, psihanalitic si psihanalist din franceza), in contextul variantei uzuale este evidenta tendinta de crestere a formatiilor interne de la baze neologice prezente deja in familii, ajungandu-se la un alt tip de asocieri, cu structuri motivate etimologic mixt.

Proportia dintre imprumut si creatia interna este diferita si dependenta direct de necesitatile de comunicare. Romana a imprumutat din franceza pe vagon (< fr. wagon), vagonet (< fr. wagonnet), a format apoi pe vagonetaj < vagonet + suf. -ar (dupa fr. wagonnier), iar, mai recent, l-a format pe vagonabil, neinregistrat inca lexicografic si care presupune forma infinitivala, virtual posibila, dar inca nesemnalata, *vagona, la care s-a adaugat sufixul neologic -bil. Un exemplu similar ni-l ofera familia lui nara, naratiune, narator si narativ, cuvinte imprumutate din franceza si latina, la care romana a adaugat recent pe narativizare si denarativizare, in care se recunoaste baza narativ, sufixul neologic -iza si sufixul substantival larg raspandit -re (presupunandu-se si aici o forma verbala intermediara, *narativiza).

Coreland ceea ce este inregistrat lexicografic cu exemple provenite din presa ultimilor ani, se constata o crestere simtitoare a formatiilor interne care sunt semnificative pentru un alt tip de familie lexicala, de mare productivitate azi. Este vorba de familii lexicale pe teren romanesc provenind de la baze singulare (mostenite sau imprumutate din limbi si la epoci diferite). Ritmul accelerat de producere a acestora si gradul de stabilitate dificil de apreciat acum fac aproape imposibila cuprinderea totala a lor in dictionarele actuale.

Oricum, aparitia unor creatii lexicale beneficiind de productivitatea anumitor formative traditionale (ne-, ras-, -re) si, mai ales, neologice (-bil, -iza etc.) confirma si o valorificare interna a virtualitatii limbii romane. Afirmatia se sustine mai ales prin derivatele atestate, prioritar, in publicistica. De pilda, de la adverbul imediat (< fr. immédiat) s-a format substantivul imediatete, de la cobai (< fr. cobaye) verbul cobaiza, de la dugheana (< tc. dükkan) verbul dugheniza si apoi dedugheniza si substantivele dughenizare si dedughenizare, de la butic (< fr. boutique) substantivele buticar si buticut s.a.m.d.

Asadar, sub aspectul structurii, in limba romana se pot distinge familii de cuvinte simple si altele dezvoltate, dar particularitatile etimologice ale bazelor si ale formatiilor aferente creeaza azi tipuri mai variate, determinate diacronic.

Astfel, se detaseaza prin frecventa:

familii lexicale mostenite din latina cu dezvoltari ulterioare in romana;

familii lexicale mostenite din latina (cu sau fara formatii in romana) asociate apoi cu imprumuturi latino-romanice, avand aceeasi radacina si identitate semantica, prin care se mediaza sentimentul etimologic al apartenentei la aceeasi familie;

familii lexicale constituite din imprumuturi cu sau fara alte informatii interne;

familii lexicale (simple sau dezvoltate) realizate pe teren romanesc de la baze singulare de origini diferite sau chiar de la baze doar virtual posibile.

Indiferent de variantele etimologice, tipurile de familii existente azi reflecta o constanta a stadiului actual de evolutie a vocabularului romanesc, ca valorificare interna accentuata a fondului lexical disponibil.

Amplificarea productivitatii interne de dezvoltare lexicala releva nu numai un inventar cuprinzator si variat de capacitati formative proprii, ci si un potential intern al limbii ca forta de autodezvoltare si ca virtualitate, chiar daca intre ritmul adesea alert de producere si gradul de stabilitate a noilor formatii nu exista un echilibru.