VALORILE STILISTICE ALE TIMPURILOR VERBALE

VALORILE STILISTICE ALE TIMPURILOR VERBALE

'Textul literar opineaza Dumitru Ieremia in studiul Introducere in stilistica- poate fi considerat ca o realitate cu doua ipostaze consubstantiale(1) structura stilistica si (2) functia de semnificare poetica. In prima ipostaza, structura stilistica parta marcile Eului auctorial; in ipostaza a doua, structura stilistica genereaza lumea semantica a textului si poarta totodata marcile Eului reztului.' Ambele serii de marci stilistice - ale eului auctorial si ale eului teztual - isi definesc identitatea si, implicit, originalitatea, prin modul de valorificare a potentialuilui ezpresiv al limbii, a diverselor categorii estetice, semantice, morfologice si sintactice.

VERBUL, prin regimul sau privilegiat de nucleu al enuntarii, reprezinta o sursa majora de ezpresivitate artistica. Aceasta se construieste nu numai la nivelul continutului semantic si al structurii lingvistice(verbe/locutiuni verbale), ci si la nivelul categoriilor morfologice specifice- timpurile, modurile, personale.

'TIMPUL, cea mai compleza categorie, dezvolta gradul cel mai inalt de complezitate in stiulul beletristic.[] Stilul beletristic isi defineste specificul prin construirea timpului gramatical intr-o categorie narativa' (D. Irimia), implicand perspective temporale si capacitate de spatiere (prim-plan si planuri de adancime).

VALORILE STILISTICE ALE CATEGORIILOR GRAMATICALE:

PREZENTUL este forma verbala care 'deyvolta registrul sematic cel mai bogat, acoperind functional toate cele treiperspective temporale: trecut, prezent, viitor sau dezvoltand un sens pantemporal.' (Dumitru Irimia)

1, prezentul narativ- propune o perspectiva sincronica, in care timpul nararii si timpul evenimentelor narate se suprapun;timpul lecturarii intra si el in rezonanta cu acest timp integrator, generand o temporalitate coincidenta, in care 'scriitorul aduce timpul naratiunii in timpul cititorului' (D. Irimia);

ex: Exploziile se succed organizat.

-caracteristic naratiunii in simultaneitatea, prezentul narativ dinamizeaza actiunea, induce lectorului sentimentul participarii directe la evenimentele istorisite, creand iluzia ca acestea sunt relkatate pe masura ce se desfasoara;

ex: Omul se scoala, trezeste inhama caii si umbla de colo pana colo prin curte. (M. Preda)

valori expresive multiple: 'reliefarea, dramatismul. Rapiditatea, plasticitatea - dar si ruptura, evaluarea, surpriza' (R. Zafiu)

ex: El zboara, gand purtat de dor,

Pan'piere totul,totul; (M. Eminescu)

in poeyia epica si in creatia lirica in care viziunea poetica se intemeiaza pe un scenariu narativ, prezentul determina 'anularea hotarelor semantic-temporale specifice' (D. Irimia) conferind un relief stilistic deosebit situatiei/evenimentului/experientei de cunoastere surprinse in desfasurare.

ex: Orele plutesc pe langa umarul tau,

sfere-albastre, si-ntre ele e Saturn.

2, prezentul istoric/dramatic- anuleaza opozitia categoriala prezent- trecut prin actualizarea unor evenimente anterioare in prezentul naratorului si, implicit, al lectorului;

-in alternanta cu verbe la timpuri trecute, produce 'ierarhia planurilor de adancime, prin tehnica basoreliefului', aducand, figura si faptele eroului 'in clara lumina a prezentului', in contrast cu adversarii lui si 'actiunile coneze care sunt impinse in penumbra timpului' (T. Vianu)

- 'Preferinta pentru perfectul simplu ca timp narativ in proya si pentru prezentul istoric in poeyie este in secolul trecut, principala diferenta dintre norma narativa a prozei si cea a poeziei' (R. Zafiu).

ex: Mihnea incaleca, calul sau tropota,

Fuge ca vantul (D. Bolintineranu)

3. prezentul etern/atemporal - 'mijloc al potentarii retorice' (T. Vianu), prin care timpul naratiunii , timpul enuntarii si al receptarii se inscriu intr-un continuum temporal, fara inceput si fara sfarsit, perceput din persctiva cosmica sau metafizica;

- de-realizeaza categoria timpului (considerata irelevanta), exprimand conditia ontologica a unor entitati considerate atemporale: Divinitatea, Natura, Creatia, Arta, Iubirea, Libertatea etc;

- valoarea expresiva vizeaza inscrierea fenomenului intr-o perspectiva universala, incadrarea experientei individuale, a evenimentului particular intr+un tipar mitic; ca 'modalitate stilistica a subordonarii faptelor la idee' (T. Vianu), prezentul etern are rol de relieferea unor categorii filosofice, a unor concepte etice, estetice sau cognitive, a unor valori umane considerate atemporale.

ex: Numai poetul,

Ca pasari ce zboara

Deasupra valurilor,

Trece peste nemarginirea timpului

(M. Eminescu)

4, prezentul gnomic/ pantemporal - are ca efect stilistic suspendarea opozitiilor temporale, conferind enunturilor o valoare omnitemporala si un grad mare de generalitate;

- este specific enunturilor sententioase autonome (proverbe, zicatori, maxime), meditatiile filozofice, cugetariile diverse asupra conditiei umane, asupra raportului om-lume, om-divinitate, fiinta creatoare-creatie etc;

- in plan semantic, imprima o dimensiune cognitiva textului si o valoare morala, general-umana, mesajului;

- in plan stilistic, valoarea expresiva e generata de concizia plastica a discursului si, fregvent, de valentele metaforice/metonimice ale verbelor la prezentul gnomic; in creatii neo/ postmoderniste, prezentul gnomic este asociat unor realitatii prozaice.

ex: Toata lumea se uita pe fereastra.

Citeste, spala, iubeste, moare

Si din cant in cand da fuga

Si se uita pe fereastra. (M. Sorescu)

5, prezentul liric - realizeaza un decupaj in fluxul temporal continuu, exprimand intensitatea trairii intr-o durata concentrata;

- in planul semnificatiilor, presupunem constiinta limitelor ontice ale fiintei si asumarea conditiei existentiale; exprima - explicit sau implicit - dorinta de a da un sens duratei fragmentare, ori refuzul /neputinta 'starii pe loc' etc.

- la nivelul stilistic prezentul liric accentueaza opozitia intre perspectivele temporale, valorizand ' clipa cea repede ce ni s-a dat' in contrast cu trecutul sau cu viitorul.

ex: Pururi tanar, infasurat in manta-mi,

Ochii mei naltam visatori la steaua/

Singuratatii.

Cand deodata tu rasarisi in cale-mi

..............

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus,

Ori ca Hercul inveninat de haina-i;

Focul meu al stinge nu pot cu toate

Apele marii.

(M. Eminescu)

6, prezentul evocativ/ al reprezentarii fictionale - are o valoare durativa, propunand o perspectiva a unui trecut care se deschide spre prezentul nararii/al rostirii lirice si al lecturarii;

- semantizarea poetica a prezentului evocat determina anularea succesiunii lineare a doua durate pe care le 'dizolva' intr-un flux temporal continuu;

- valoarea expresiva a prezentului evocativ reyida in deschiderea perspectivelor temporale si instalarea eului rostitor / a naratorului intr-o durata continua; dinamizeaza imaginile artistice/ actiunea, prin referentul temporal de aspect durativ.

ex: Sa ai noroc in viata, vorba Aurichii, asta e tot. Unul se zbate de mic, invata, isi umple plamanul de oftica si altuia ii pica mostenirea de-a gata. (G. Calinescu)

7, prezentul anticipativ /prosaectiv - impune o perspectiva orientata spre viitor;

- la nivelul semnificatiilor, prezentul anticipat al verbelor la modul indicativ exprima certitudinea naratorului/a eului liric si iminenta evenimentului, in vreme ce prezentul conjunctivului creeaza un orient de asteptare pe o coordonata a probabilitatii;

- inscrierea prezentului si a viitorului intr+o structura verbala a simultaneitatii determina in plan stilistic o dimensiune vizionara, o productie explicita in imaginar, in spatii ipotetice.

ex: Curgi in Himeria. Te-ntorci intreg si mut si-ti vine sa canti la trompets, [.], ss-noti pe sub apa cu ochii deschisi, sa dispari intr-un nor sclipicios. (S. Popescu)

8, prezentul iteratic - reliefeaza caracterul repetabil al ciclurilor cosmice sau existenteale, al unor actiuni etc;

- este exprimat prin verbe cu sens iteratic sau prin verbe care primesc un asemenea continut semantic in contextul stilistic;

- valoarea stilistica interativa rezida in figurarea existentei ca succesiune de situatii repetabile, de ciclul inchis, de automatismele cotidiene, de actiuni repetitive.

ex: Iar acolo batranul dascal, cu-a lui haina roasa-n coate,

Intr-un calcul fara capat tot socoate si socoate (M. Eminescu)

IMPERFECTUL 'Valoarea stilistica a imperfectului, virtutea lui de a vraji miscarea il indica drept timpul propriu literaturii de amintiri, adica al aceleia care infatiseaza o succesiune de evenimente ale trecutului ' (T. Vianu)

1. imperfectul narativ / evocativ opereaza o dubla deschidere temporala: timpul naratiunii este prelungit spre timpul istorisirii si spre cel al lecturarii, iar prezentul scriitorului si al cititorului se deschide spre referentul temporal trecut, spre 'contemporaneitatea' evenimentelor si a eroilor;

are o functie dinamic - evocativa: ca ' timp al evocarii concrete [.] si imagine vie a miscarii' (T. Vianu), proiecteaza un eveniment, un un proces sau o stare intr-o durata nedeterminata si instituie o perspectiva subiectiva, un punct de vedete al naratorului/al personajului/al eului liric;

cand este utilizat in poezie, imperfectul devine 'timpul narativitatii subiective , evocatoare, lirice, impresioniste' (D.Irimia) ; impune planuri referential al unei experiente ontologice sau gnoseologice progresive, ori perspectiva interioara a eului rostitor; 'efectul obtinut poate fi de uniformizare, de incompletitudine, dar si de ritualizare sau simbolizare' (R. Zafiu)

in poezia populara - epica sau lirica - valoarea expresiva este conferita, frecvent, de situarea intr-o durata indeterminata, specifica timpului baladesc, mitic; la final de vers, verbele la imperfect genereaza monorima.

ex: El asculta tremurator

Se aprindea mai tare

Si s-arunca fulgerator,

Se cufunda in mare

(M. Eminescu)

2. imperfectul descriptiv actualizeaza in imagini plastice o realitate trecuta situand-o intr-o durata indeterminata;

- accentueaza viziunea auctoriala subiectiva si in acelasi timp imprima reprezentarii actualizatoare o perspectiva progresiva;

- functia descriptiv - evocativa se realizeaza prin aspectul imperfectiv al verbului care confera descrierii (lirice sau inserate in textul narativ) un caracter dinamic, in opozitie cu 'decupajul' static determinat d utilizarea prezentului (' Astfel - chiar cand este exclusiv descriptiv, imperfectul construieste o potentialitate narativa'- R Zafiu).

ex: Ea era frumoasa ca umbra unei idei,

a piele de copil mirosea spinarea ei, (N. Stanescu)

3. imperfectul iterativ - converteste capacitatea specifica imperfectului de 'a prelungi durata actiunii' ( F. Brunetiere) in posibilitate de a exprima fluxul temporal a inlantuire duratelor circulare, a situatiilor repetabile;

- valoarea expresiva a imperfectului a unor verbe cu sens iterativ (sau a verbelor care primesc conotatii echivalente prin determinarii adverbiale/substantivale etc.) rezita in forta cu care exprima, sugereaza o dubla inscriere a fiintei intr-un continuum temporal si intr-un tipar repetabil al existentei.

ex: Partea dezagreabila era ca urcam si coboram fara sa stim de ce, iar asta ni se comunica simplu de catre cei imbufnati si initiati sumar [.] imi repetam necontenit, ca idiotizat:' N-as fi crezut-o niciodata in stare sa faca asta.' (Camil Petrescu)

4. imperfectul oniric - situeaza lumea narata intr-un timp imaginar de grad secund (durata fictionara exterioara): ' Este timpul la care se povestesc visele sau cosmarurile.' (U. Eco)

- functia stilistica este acea de a institui un plan al imaginarului oniric si de a semnala caracterul ireal al succesiunii de evenimente sau de stari si trairii lirice.

ex: Se facea ca la o curte verde in paraclisul patimilor rele cei trei Crai, mari egumeni ai tagmei prea senine slujeau pentru cea din urma oara vecernia. (Mateiu Caragiale)

5, imperfectul anticipativ - modifica aspectul imperfectiv, dezvoltand sensul de prezent si ambiguizand relatia dintre real si ireal; 'devierea' de norma specifica uzului transforma acest timp intr-un 'izvor de misterioase treiteti', fiindca 'in clipa insasi in care ne evoca actiuni reale sau posibile, le face iluzorii si lre nimiceste in trecut' (M. Proust)

- rolul stilistic de 'indice al trecerii de la realitate la imaginar in jocurile de copii' (I. Coteanu), devine o strategie discursiva prin care se construiesc premise ale viziunii poetice, se intemeiaza lumi posibile, se imagineaza experiente ipotetice.

ex: . incepu vechiul joc de-a imaginile: incerca sa aduca la suprafata imagini cat mai vechi, cat mai departate, sa le mareasca, sa le dea viata [.] si nu era deloc usor, pentru ca trebuia sa fie tot timpul atent.

Tu erai piatra, tu erai norul,

tu erai vulturul, tu erai ora

din care-si curmau asupra-ne zborul

secundele dandu-se tuturora. (N. Stanescu)

PERFECTUL SIMPLU 'putin frecvent in limba literara comuna, este, in stilul beletristic un al doilea timpal narativitatii' (T. Vianu)

1. perfectul simplu narativ exprima o durata absoluta, de mare concentrare epica, situand prim planul evenimentelor/al momentelor relatate, al starilor enuntate intr-un trecut recent, apropiat de timpul nararii;

- este timpul naratiunii ulterioare, timp al 'narativitatii obiective, descriptive neutre, epice; miscarea construita prin perfectul simplu este rapida si fara durata' (D. Irimia)

- functia stilistica principala este determinata de caracterul inchis(aspect perfect) si de caracterul punctual (aspectul momentan) al actiunii/al starii; poate marca stilistic perspectiva dublu inchisa asupra actiunii - momentul initial si cel final - sau numai inceputul acesteia; reliefeaza derularea rapida a evenimentelor ori valoarea momentana unei stari;

- situarea in finalul textului in care predomina al timp narativ - imperfectul sau prezentul - provoaca o schimbare de ritm narativ, avand rolul de accelerare brusca a relatarii;

ex:Se apleaca, lua in maini un bulgare si-l sfarama intre degete cu o placere infricosata. (L. Rebreanu)

2. perfectul simplu descriptiv presupune o deviere expresiva de la caracter al acestui timp verbal;utilizarea atipica situeaza secventa descriptiva in prim-plan, in relatie contrastiva cu planul de adancime in care se scriu in mod obisnuit verbe la imperfect;

- functia dinamica specifica perfectului simplu confera vivacitatea imaginilor descriptive, organizand elementele intr-o succesiune alerta; descrierea de acest tip are caracter livresc;

ex: Deodata se facu rece si incepu sa bata vantul [,,,] Ploaia incepu sa cada in stropi mari, tunetele incepura sa rasune de-a lungul vaii cu cu niste zguduituri mai puternice si mai puternice. (I. Slavici)

MAI-MULT-CA-PERFECTUL'stabileste cadrul temporal,limita de la care urmeaza a se desfasura episodul respectiv' 'aceasta necontenita raportare la evenimente anterioare realezeaza ceea ce s-ar putea numi stilul naratiunii, adica acel mod de prezentare a faptelor care pune viu in lumina succesiunea lor, legatura lor dupa ordinea temporala' (T. Vianu)

1. mai-mult-ca-perfectul incadrarii cataforic - situat in incipit, deschide seria de evenimente prin evocarea unor circumstante propriu-zise;schiteaza fundalul evenimentelor care urmeaza a fi narate;

- ca strategie discursiva este utilizat cu precadere in proza traditionala,marcand succesiunea cronologica a evenimentelor, organizate pe doua planuri:un plan secund, al anterioritatii (dominat de mai-mult-ca-perfectul verbelor) si un prim-plan al actualitatii (actiunea propriu-zisa relatata cu ajutorul verbelor la perfectul simplu/ campus, ori la prezentul narativ);

- rolul stilistic este acela de a diferentia timpul diegetic - situat intr-un trecut indepartat - de timpul istorisirii si al receptarii, creand o tensiune narativa prin relatia contrastiva intre planul de adancime al relatarii sintetice/ al evocarii si prim-planul evenimential; in literatura sec. al-XX-lea este utilizat si ca mijloc stilistic de arhaicizare.

ex: In primavara anului 1916, ca sublocotenent proaspat, intaia data concentrat, luasem parte, cu un regiment de infanterie din capitala, la fortificarea vaii Prahova, intre Busteni si Predeal. (C. Petrescu)

2. mai-mult-ca-perfectil narativ/ anaforic - intrerupe seria evenimentelor din prim-planul narativ pentru a insera un enunt / o secventa retrospectiva. (T. Vianu)

valoarea expresiva este conferita de intreruperea fluxului temporal, de o dislocare semnificativa in ordinea cronologica a evenimentelor, a situatiilor sau a starilor comunicate; interferenta intre mai-mult-ca-perfectul si timpuri ce exprima ulterioritatea creeaza acronia narativa;

valoarea expresiva este conferita de intreruperea fluxului temporal, de o dislocare semnificativa in ordinea cronologica a evenimentelor, a situatiilor sau a starilor de comunicate; interferenta intre mai-mult-ca perfectul si timpul ce exprima ulterioritatea creeaza acronia narativa;

Rostul mai-mult-ca-perfectului se modifica la scriitorii mai noi, care nu vor sa exprime prin el anterioritatea cronologica, ci foarte deseori si anterioritatea cauzala.' (T. Vianu)

Niciodata femeia aceasta nu ma iubise. Reluam tot ce a fost la Odobesti, la tara, si acum simteam ca acolo am avut dreptate, ca atunci vazusem limpede, ca seria ei aceea fusese. (C. Petrescu)

VIITORUL 'conform definitiilor clasice, o secventa de enunturi in care timpul verbelor e viitorul nu ar putea sa constituie o naratiune; in literatura el poate totusi deveni un timp al reprezentarii unei lumi posibile de tipul visului sau al viziunii, care reduce diferenta dintre categoriile real si ireal.' (R. Zafiu)

1. viitorul cu functie narativa este o deviere expresiva conventionalizata, avand ca punct de referinta prezentul enuntarii pe care il prelungeste intr-o durata imaginara, progresia in ireal nu are o limita, poate conduce spre infinit;

- proiectarea unei suite evenimentiale/a unei serii de textele poetice; strategiile discursive canonice sunt bazate pe cronologie directa (prezent-viitor) sau inversata (acronia), marcand in primul caz constiinta irealitatii, iar al doilea, iluzia iminentei unui viitor 'ce va sa fie' (viitorul apare in incipit, instituind cadrul ireal, premisa a unei realitati fictionare care devine treptat o certitudine exprimata in final prin timpul prezent) ;

- rolul stilistic principal este crearea unei perspective vizionare, reprezentarea unui plan interior al reveriei sau al dorintei, al anticiparii profetice ori al presimtirilor nelinistite; referentul iluzoriu, proiectat ca potentialitate sau ca realitate fictionala se construieste frecvent pe scenarii consacrate (calatoria initiatica, visulk de iubire, aspiratia spre ideal, apocalipsa) ;

- formele inversate, cu auxiliarul postpus au rol de a accentua stilistic planul semantic al verbului prin topica marcata afectiv.

ex: Cu voia mariei-tale, zice Stroici, vedem ca mosia noastra o sa cada de isnoava in calcarea paganilor. Cand asta negura de turci va prada si va pustii tara, pe ce vei domni maria-ta? (C. Negruzzi)

2. viitorul colocvial (popular), diferentiat la nivelul graiului (Muntenia, Oltenia, Dobrogea: o sa plec; in restul zonelor, formele obtinute de la constructia standard a viitorului prin afereza primei consoane a auxiliarului:oi pleca, ii pleca etc) are o mare frecventa la nivelul limbii vorbite (stilul colocvial) ;

valoarea expresiva rezida in marea incarcatura afectiva, in conotatiile dubitative si in aspectul modal care il apropie de conjunctiv; forma sa analitica mai complexa decat a viitorului literar accentueaza componenta durativa si incarca de un continut sufletesc divers; in literatura culta, utilizarea acestei forme nu mai marcheaza exclusiv registru stilistic oral si popular, ci si un regim liric, marcat subiectiv ori un regim familiar, deliberat prozaic.

ex: Eu am sa scriu 'Romanul adolescentului miop'. Dar am sa-l scriu ca un Jurnal al autorului. Cartea mea nu va fi un roman, ci comentarii, note, schite pentru roman. (M. Eliade)

3. Viitorul anterior construieste o succesiune de secvente anticipative situand starea sau evenimentul exprimat inaintea altei actiuni/ stari proiectate in viitor;

absent in limba actuala, viitorul anterior confera discursului un caracter livresc si aparenta de vechime;

in caz particular al constructiei diferentiate prin utilizarea gerunziului (vei fi fost/ vei fi fiind - considerata o forma a modului prezumtiv), valoarea stilistica este cea de exprimare a incertitudinii locutorului sau a unei posibilitati dezirabile, nesigure ori irealizabile;

ex: Pe unde, Doamne, vei mai fi fiind?

Ce viscol te-a inzapezit pe grind?

Cine te-a rastignit in nelumina?

Plangand ca botezatu-ne-ai cu vina, pe unde Doamne, vei mai fi fiind? (H. Badescu)

PERFECTUL COMPUS 'convertit in timp narativ, prin caracterul perfectiv al temporalitatii sale, [.] fixeaza intr-o perspectiva de anterioritate ireversibila incheierea implacabila a unor procese situate in succesivitatea.' (D. Irimia)

Perfectul compus inscrie evenimentele narate, procesele, starile sau experientele lirice intr+o durata trecuta inchisa, intr-un interval de timp anterior timpului enuntarii;

functia stilistica principala este aceea de a crea un decupaj in fluxul duratei, delimitand o secventa de temporalitate situata in anterioritatea imediata a prezentului sau, dimpotriva, intr-un trecut foarte indepartat cum este cel al basmului; din perspectiva momentului enuntarii, acest trecut ireversibil este prezentat ca actiune incheiata, ca rezultat al unui proces sau ca un efect al unei stari; are rol de narare a unor evenimente trecute istorisite in succesiune cronologica sau rol de evocare marcata de indici ai subiectivitatii (formele inversate, de exemplu): 'O actiune trecuta ale carei ecouri sunt inca vii in sufletul nostru e exprimam prin perfect simplu' (I. Iordan) ;

alta functie stilistica este delimitarea planului naratorului (a carui obiectivitate poate fi exprimata prin perfectul simplu) de planul personajelor, marcat subiectiv prin perfectul compus;

situarea in finalul textului/ al episodului narativ (in contrast cu timpul narativ principal - prezentul, perfectul simplu sau imperfectul), poate avea un rol rezumativ sau conclusiv, reliefand astfel caracterul ireversibil al evenimentelor;

forma invechita a perfectului compus (avand doua auxiliare : 'eu l+am fost zarit') este o marca a registrului stilistic arhaic.

ex: Pe trei covoare de racoare

Lin adormi, torcand verdeata,

Cand eunucul lui batran,

Veni s-o-imbie cu dulceata:

- Enigel, Enigel,

Ti-am adus dulceata,iaca, (I. Barbu)