ALEGERILE PREZIDENTIALE DIN FRANTA - 2007

Unul dintre cele mai importante evenimente politice care au loc in fiecare tara este acela al alegerii sefului statului. Cel mai recent eveniment de acest fel a avut lor in Franta in perioada 22 aprilie - 6 mai 2007 si s-a materializat sub forma scrutinului electoral pentru alegerea presedintelui Republicii Franceze.

Regulile derularii scrutinului electoral prezidential francez sunt stabilite prin Constitutia celei de-a Cincia Republici Franceze (adoptata la data de 4 octombrie 1958 sub presedintia lui Charles de Gaulle), care subliniaza faptul ca Presedintele Republicii trebuie sa fie garantul independentei nationale, a integritatii teritoriale si a respectului pentru tratate[1]. Acesta este ales pentru o perioada de cinci ani prin sufragiu universal direct si nu poate avea mai mult de doua mandate. Sufragiul trebuie neaparat sa intruneasca majoritate absoluta, altfel are loc si un al doilea tur de scrutin intre primii doi candidati care au obtinut cele mai mari procente.

Pentru a putea candida la presedintia Republicii trebuie indeplinite o serie de conditii, precum: cetatenie franceza, sa indeplineasca conditiile de eligibilitate, sa aiba varsta minima de 23 de ani, sa se inscrie pe listele electorale, etc., iar pentru a putea vota, printre conditii se numara: cetatenie franceza obligatorie, varsta de 18 ani implinita la data in care au loc alegerile, sa nu fie privat de drepturile sale civile si sa figureze inscris pe listele electorale.

Durata initiala a mandatului prezidential era de 7 ani, insa a fost redus la 5 printr-un referendum organizat in data de 24 septembrie 2000, unde 73% din cetatenii francezi au spus "da".[4]

Pana in 2007, printre presedintii celei de-a Cincia Republici Franceze s-au numarat: Charles de Gaulle (1958-1969; cu 78,5% sufragii indirecte, respectiv, 55,2% sufragii directe), Georges Pompidou (1969-1974; 58,2%), Valery Gistand d'Estaing (1974-1981; 50,8%), Francois Mitterand (1981-1995; 51,8%, respectiv, 54%), Jaques Chirac (1995-2007; 52,6%, respectiv 82,2%).

Sistemul de partide in Franta este unul de tip multi-partidist si nu exista prag electoral, motiv pentru care inclusiv in cadrul alegerilor prezidentiale din 2007 au participat mai mult de 10 candidati. Între cei mai importanti, enumeram: Francois Bayrou din partea Miscarii Democratice (Mouvement Democrate), Olivier Besancenot (Liga Rosie - LCR), Jose Bove, Marie-Georges Buffet (Partidul Comunist Francez - Parti Communiste Francais), Philippe de Villiers (Mouvement pour la France), Arlette Laguiller (Uniunea Comunista - Union Comuniste), Jean-Marie le Pen (Front National), Frederic Nihous (La Mouvement de la Ruralite), Segolene Royal (Parti Socialiste), Nicolas Sarkozy (Le Mouvement Populaire), Gerard Schivardi (Parti des Travailleurs) si Dominique Voynet din partea Partidului Verzilor.[5]

Dintre acesti candidati, roluri importante au jucat reprezentantii Miscarii Populare, Frontului National, Partidului Socialist si a Miscarii Democratice, astfel ca la finalul primului tur de scrutin Nicolas Sarkozy a avut cel mai mare procentaj, de 31,17%, urmat de candidata venita din partea Partidului Socialist, Segolene Royal cu un procent de 25,87%, Francois Bayrou din partea Miscarii Democrate cu 18,57%, Jean-Marie le Pen apartinand Frontului National cu 10,44%, iar restul nereusind sa depaseasca cinci procente.[6]

Deoarece nici unul dintre candidati nu a intrunit regula majoritatii absolute pentru a putea fi declarat castigator al alegerilor prezidentiale s-a procedat la organizarea unui al doilea tur de scrutin intre primii doi candidati care au obtinut numarul cel mai mare de voturi, Nicolas Sarkozy si Segolene Royal.[7]

Alegerile prezidentiale din 2007 s-au remarcat prin elementele sale de noutate. Printre acestea remarcam faptul ca actualii candidati la presedintia Republicii, fata de cei anteriori, faceau partea din generatia baby-boom, adica nascuti dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, avand conceptii total diferite fata de predecesorul lor, Jaques Chirac, nascut in 1932.[8]

Un alt element de noutate a fost ca si in cazul alegerilor prezidentiale din Statele Unite, factorului feminin. Pentru prima data a femeie a ajuns pana in al doilea tur de scrutin, dovedindu-se un adversar de temut[9] pentru cel care avea sa fie in final ales, Nicolas Sarkozy, procentele fiind de 53,06%, respectiv 46,94% pentru Segolene Royal.

Se poate remarca, astfel ca lupta dintre cei doi pentru obtinerea fotoliului prezidential a fost una stransa, victoria lui Sarkozy putand fi si un rezultat direct al faptului ca a fost sprijinit de fostul presedinte, Jaques Chirac si de asemenea, avantajat de lipsa de experienta a electoratului francez care nu se mai confruntase pana in 2007 cu posibilitatea ca Franta sa fie condusa de o femeie.[11]

Subiectele dezbatute in cadrul campaniei electorale de candidati s-au intins de la probleme agricole, de mediu, sociale, ale imigratiei, somajului, sanatate, economice pana la idei controversate de tipul infiintarii unui nou minister. Probleme europene au fost foarte putin abordate, candidatii focalizandu-se pe cele de ordin intern: problemele fortei de munca, a globalizarii si a imigratiei.

Cu toate acestea, atat Sarkozy, cat si Royal si-au exprimat anumite puncte de vedere cu privire la problema integrarii europene, precum criticarea Bancii Centrale Europene pentru nerezolvarea problemei inflatiei si a deficitului de forta de munca. A fost abordata si mult arzatoarea problema a Constitutiei Europene respinsa de electoratul francez la data de 1 iunie 2005[12], Segolene Royal promitand elaborarea unui nou document in 2008, care sa cuprinda si o sectiune de politica sociala, iar in ceea ce priveste chestiunea aderarii Turciei la Uniunea Europeana, pozitia candidatei socialiste a fost aceeasi cu a Comisiei Europene, in timp ce Sarkozy a adoptat o atitudine mai deschisa, fiind favorabil unei potentiale Uniuni Mediteraneene, in care sa fie inclusa si Turcia.

Campania electorala a avut si un puternic caracter nationalist[14], atat din partea lui Sarkozy, cat si a candidatei socialiste, venind cu idei precum infiintarea unui Minister al Imigratiei si Identitatii Nationale, ideea care probabil avea doar menirea a aduce mai multe voturi lui Sarkozy, in timp ce Royal a adoptat sloganul "La France presidente".

Nicolas Sarkozy este cunoscut ca un adept al reformelor de piata de tip anglo-saxon si mai ales ca luptator impotriva imigratiei necontrolate, in 2005 in timpul revoltelor din suburbiile Frantei, acesta calificand pe cei care au provocat incidentele drept "scursuri", ceea ce i-a atras numeroase antipatii in special in mediile imigrantilor.

Programul sau de campanie electorala s-a bazat pe reforme in diferite domenii importante ale societatii, precum, cel al culturii si comunicatiilor, unde a promis gratuitate de vizitare a muzeelor nationale, dezvoltarea librariilor virtuale, in domeniul economic si cel al fortei de munca unde a promis anularea impozitului pe orele muncite suplimentar[15], in domeniul educatiei, institutiilor de stat, al securitatii si justitiei, politicii externe si de aparare nationala, al sanatatii, familiei, mediului inconjurator si mai ales al imigratiei, unde puncteaza necesitatea imigrantilor de a invata limba franceza scrisa si vorbita si imposibilitatea ca un imigrant francez sa-si poata aduce familia in Franta daca nu beneficiaza de un loc de munca si o situatie financiara decenta.