Analiza discursului lui traian basescu din 13 decembrie 2004

UNIVERSITATEA CRESTINA DIMITRIE CANTEMIR

MASTERAT COMUNICARE SI POLITICI PUBLICE

ANALIZA DISCURSULUI  LUI TRAIAN BASESCU DIN

13 DECEMBRIE 2004

În lucrarea de fata imi propun sa vad daca discurasul lui Traian Basescu este persuasiv sau nu si prin ce este persuasiv. În paginile lucrarii veti gasi referiri la contextul politic din toamna anului 2004, apoi voi continua prin a vorbi despre discursul politic, despre persuasiune si despre relatia dintre acestea doua. Urmeaza apoi sa restrang subiectul, concentrandu-ma pe analiza discursului, iar in finalul lucrarii voi incerca sa aduc cateva remarci personale.

Contextul politic

Dupa 14 ani de la primele alegeri postcomuniste electoratul romanesc s-a transformat radical. Capacitatea partidelor de a manipula optiunile alegatorilor s-a redus simtitor. Dincolo de controlul conjunctural si intotdeauna contraproductiv al mass-media, dincolo de migratia alesilor locali, dincolo de dezechilibrul politic artificial, alegatorii si-au redefinit rolul. Pana acum spectator al jocului electoral, alegatorul s-a mobilizat dar nu atat in favoarea unui partid sau al altuia, ci ca un autentic arbitru.

În anul 2004, dupa alegerile locale din iunie, scena politica a Romaniei s-a indreptat catre formula 2+2 (plus un partid etnic) respectiv doua blocuri politice - unul de centru dreapta si unul de centru stanga. Aceste doua blocuri detineau peste 90% din mandatele eligibile la alegerile locale.

O concluzie a alegerilor parlamentare din 2004 semnaleaza consolidarea acestor doua mari blocuri politice. PSD si Alianta PNL-PD cumuleaza aproximativ 70% din optiunile de vot ale electoratului, adica aproximativ 11 milioane de cetateni. Practic ea acopera majoritatea electoratului activ politic.

Alegerile prezidentiale din Romania s-au desfasurat pe data de 28 noiembrie 2004. Al doilea tur de scrutin s-a desfasurat pe data de 12 decembrie 2004, iar invingator a iesit Traian Basescu cu 51,23% din totalul voturilor exprimate, devansandu-l pe contracandidatul sau, Adrian Nastase care a obtinut doar 48,77%.

Alianta a avut o agenda foarte clara in alegeri insistand in general pe tema coruptiei. Prin eforturi sustinute puternic de mass-media si de societatea civila, aceasta agenda a fost consacrata si in cele din urma acceptata de populatie. Într-o mare masura, mesajul politic al Aliantei in campania electorala a constat intr-un discurs politic de tip revolutionar contestatar al sistemului reprezentat de PSD.

Starea de spirit a electoratului a fost in general marcata de doua teme: coruptia si saracia. În acest context electoratul a devenit din ce in ce mai exigent, in special cei din mediul urban, dorindu-si acum altceva si anume:

mai multa libertate in raport cu guvernarea si guvernantii ;

egalitate mai mare de sanse ;

reguli clare de distributie a resurselor si mai multa consultare publica in deciziile de interes major ;

mai multa administratie si mai putina politica ;

mai multa descentralizare si mai putina birocratie.

Concepte teoretice

Discursul este un element esential cu ajutorul caruia se cucereste, se pastreaza si se exercita puterea. Într-un sistem dezirabil, normal cum este cel democratic actiunile celor care vor sa acceada la putere ori sa o pastreze, sunt cele mai multe, actiuni, procedee si angajamente de ordinul discursivitatii deoarece discursul este calea cea mai eficienta de a intra in legatura cu cei care pot acorda legitimitatea.

În acest context, Constantin Salavastru in lucrarea "Discursul puterii", identifica trei mecanisme principale prin intermediul carora se poate realiza legitimitatea discursiva a puterii:

primul priveste doctrina politica pusa in joc de propunatorul discursului politic ;

al doilea face trimitere la calitatile discursurilor de a respecta normele rationaliatii (adica de a fi logic, coerent) ;

si in sfarsit, conteaza si forma discursului.

Finalitatea prin excelenta practica a discursurilor politice are drept consecinta faptul ca spatiul politicului capata o seama de particularitati care-l fac totodata fascinant si inspaimantator, apreciat si dispretuit. Astfel discursul politic se individualizeaza mai intai prin aceea ca este, ori cel putin poate fi ambiguu, ca are un caracter disimulat si ca este prin excelenta imperativ.

O alta trasatura a discursului politic este aceea ca are sansa prezentei unor libertati care nu mai sunt intalnite la alte tipuri de discurs dar exista si anumite restrictii severe. Libertatile privesc amplitudinea angajamentului problematic, posibilitatea valorificarii unor proceduri si mecanisme dintre cele mai diferite in procesul de aducere la cunostiinta a mesajului catre destinatar, precum si sansa de a putea apela din belsug la mecanismele manipularii. Discursurile politice sunt supuse constrangerilor de a nu "trada" doctrinele de la care se revendica propunatorii lor de a fi credibile si de a raspunde intereselor majore ale celor carora le sunt destinate.

Tipuri de argumente de care se face uz in discursul politic:

argumente bazate pe fapte ;

argumente bazate pe exemple ;

argumente bazate pe autoritate ;

argumente bazate pe analogie.

Prin persuasiune se intelege activitatea de influentare a atitudinilor si comportamentelor unor persoane in vederea producerii acelor schimbari care sunt concordante cu scopurile sau interesele agentului initiator (persoane, grupuri, institutii sau organizatii politice, sociale, culturale, comerciale etc.). Persuasiunea se realizeaza in conditiile in care se tine cont de caracteristicile de receptivitate si reactivitate ale persoanelor influentate. Persuasiunea este o activitate de convingere opusa impunerii sau fortarii organizata astfel incat sa duca la adoptarea personala a schimbarii asteptate.

Efectele persuasiunii sunt dependente atat de factorii personali cat si de cei referitori la modul de organizare a influentelor. Factorii personali sunt sintetizati in ceea ce se numeste persuabilitate, adica acea tendinta individuala de a fi receptiv la influente si de a accepta schimbari in atitudini si comportamente. Factorii referitori la modul de organizare a influentelor sunt cel mai adesea centrati pe procesul de comunicare.

Daca ne vom intoarce in timp, putem observa ca primii care au sistematizat persuasiunea si au denumit-o retorica au fost grecii antici. O studiau in scoala, o foloseau in justitie si in implementarea primelor forme de democratie in orasele-stat grecesti. Cel mai de seama dintre teoreticienii antici a fost Aristotel, care a definit retorica drept "acea facultate de a sesiza, in orice situatie, mijloacele existente pentru a convinge". Dupa parerea lui Aristotel, persuasiunea era alcatuita din argumente artistice si nonartistice. Conform teoriei lui persuasiunea se poate baza pe credibilitatea sursei (ethos), pe apelul emotional (pathos) sau pe cel logic (logos).

Oratorul roman Cicero a identificat cinci elemente ale vorbirii persuasive:

inventia sau descoperirea dovezilor si a argumentelor ;

organizarea lor ;

stilizarea artistica ;

memorarea ;

rostirea mestesugita.

Un alt teoretician roman, Quintilian a adaugat ca un agent persuasiv trebuie sa fie "un om de calitate" cel putin egala cu "talentul lui oratoric".

Primele definitii s-au focalizat asupra sursei mesajului si maiestriei agentului persuasiv in conceperea discursului, insa cei care au studiat mai tarziu arta persuasiunii au scos in evidenta modificarile generate de mass-media pe plan mondial.

In anii '70 Kenneth Butke definea persuasiunea ca fiind o folosire artistica a "resurselor ambiguitatii". El considera ca esentiala este masura in care cel persuadat simte modalitatea de adresare ca fiind cat mai apropiata de "propriul limbaj". Continuand ideea lui Burke, Charles U. Larson in lucrarea "Persuasiunea, receptare si responsabilitate", defineste persuasiunea ca fiind "creare impreuna a unei stari de identificare intre sursa si receptor, ca urmare a utilizarii simbolurilor".

Nu este clar inca daca discursul politic propriu-zis a aparut odata cu afirmarea retoricii sau odata cu inventarea politicii in sine. Cert este ca in campaniile electorale, limbajul ia forma discursurilor politice si a sloganurilor, fiecare din acestea vizand castigarea unei parti cat mai mari a electoratului; astfel, un procent destul de mare din voturi se datoreaza calitatilor oratorice ale candidatului si modalitatii de realizare a discursului.

Ceea ce intereseaza la un discurs politic nu este doar continutul sau, ci intr-o mare masura conteaza forma care imbraca ideile. Vechi de cand lumea, obiceiul de a alege are la baza aprecierea meritului aparent. Dintre toti paunii, o paunita alege evident mereu pe cel cu coada mai frumoasa, indiferent de calitatile genetice cu adevarat importante pe care oricum nu le poate verifica. Acest ritual s-a transferat in mod perfid in viata politica. Coada paunului este discursul, oricat de multe si de colorate artificii ar atasa un candidat campaniei sale.

Cel mai autentic discurs politic este cel dintr-un stat totalitar. În orice stat relativ democratic, discursul este adesea inlocuit sau eclipsat de polemica. El ramane 'coada paunului', dar, prin efectul de obisnuinta nu mai este unul absolut discriminant. În statul totalitar, ideea nu mai este efect pe termen scurt, de aceea, pierzandu-si caracterul electiv, discursul devine propagandistic. Scopul oratorului nu este sa reveleze, ci sa acopere, sa motiveze publicul sau sa inchida ochii - sa recunoastem, o sarcina mult mai dificila. Textul se adreseaza tuturor, si, in plus, el este considerat ratat atunci cand macar un ascultator nu a fost convins pe deplin, oarecum, sau macar 'facut atent'.

În functie de informatiile pe care le detine despre candidat, inainte de a asculta mesajul persuasiv (opiniile exprimate anterior, competenta, trasaturile de caracter) asociate cu situatia din momentul discursului (lipsa de sinceritate) alegatorul isi va construi o reprezentare a candidatului de la care va astepta un anume comportament politic. Eficacitatea mesajului politic depinde de confirmarea sau nu a acestor asteptari. Cand candidatul este atractiv (aspect fizic, personalitate, charisma, conduita) schimbarea atitudinala a alegatorului este determinata de procesele de identificare cu sursa, pe baza sentimentelor admirative pe care le incearca, deoarece opinia este determinata de sentimente.

Oamenii se lasa insa influentati si de cei asemanatori lor, avand atitudini si comportamente similare lor. Dar, se lasa influentati si de cei cu trasaturi si comportamente diferite de ale lor, in masura in care sunt cele pe care nu le au si ar dori sa le aiba (complementaritatea generand atractivitate). Ceea ce convinge alegatorul de bunele intentii este chiar imaginea pe care o proiecteaza, cu cat este mai dinamic cu atat este mai convingator. Comunica energie, entuziasm, autoritate prin aspectul sau propriu-zis, cat si prin stilul si viteza mai mare a discursului. Dinamismul discursului va determina auditoriul sa-l accepte ca fiind credibil. Mesajul devine mai persuasiv daca se asociaza la receptor cu emotii pozitive. Este posibil sa devina eficient daca se asociaza cu emotii negative, prin inducerea fricii. Daca la informatiile despre experiente concrete si strategiile de evitare se adauga argumente emotionale asociate cu instructiuni exacte, complete despre evitarea situatiei dificile se va obtine drept efect modificarea comportamentelor indivizilor in sensul dorit, prin inducerea fricii

Fara a avea pretentia ca as fi epuizat toate aspectele discursului politic pot concluziona cu precizarea ca discursul politic este poate cea mai ampla desfasurare de forta intelectuala, un lucru mai mult sau mai putin elegant de persuasiune si manipulare, de adevar si minciuna, de dezvaluire si ocultare ce continua sa seduca si sa fascineze. 

Analiza discursului

Toate relatiile intre guvernanti si guvernati sunt caracterizate prin existenta unui flux al informatiilor si mesajelor. Acestea dau structura si sens tuturor proceselor politice. Astfel, comunicarea politica este un sistem de pozitii concurente purtatoare de semnificatii, iar campul politic este loc de expresie si creare, emitere de apeluri necesare legitimarii politice. Profesionistii (comunicatorii), pentru a-si conserva locul, trebuie sa produca "credinte mobilizatoare" care dau forta discursului si determine actiunea.
Acest discurs a fost primul discurs tinut de Traian Basescu in calitate de presedinte la sediul Aliantei D.A. Dupa multumirile protocolare, Basescu a enumerat principalele obiective ale inceputului de mandat: crearea unei majoritati parlamentare stabile, in jurul nucleului D.A., crearea unui guvern capabil sa indeplineasca obligatiile asumate de Romania in negocierile cu UE si transformarea institutiei prezidentiale in garantul respectarii legilor si a Constitutiei de catre toate institutiile statului. Basescu a precizat ca libertatea presei si a societatii civile sunt fundamentale intr-un stat democratic. Pe termen mediu, presedintele are drept tel refacerea coeziunii natiunii, recastigarea demnitatii de roman prin eradicarea saraciei si prin a acorda tinerilor sanse de a se realiza profesional in propria tara. Institutia prezidentiala va cere trecerea coruptiei la nivel inalt in randul actiunilor de subminare a sigurantei nationale si, in consecinta combaterea acesteia va intra in atributiile Consiliul Suprem de Aparare a Tarii.

Ethosul este primul element din teoria persuasiva si detine multiple dimensiuni. Chiar inainte de a intreprinde un demers persuasiv, orice persoana este perceputa intr-un anumit fel de catre public. Daca agentul persuasiv este complet necunoscut audientei, membrii acesteia trag concluzii referitoare la el plecand de la ceea ce vad. Daca publicul cunoaste agentul persuasiv (cum este si cazul lui Traian Basescu) acesta are deja o reputatie formata. Dupa cum s-a vazut si in urma alegerilor, Basescu se bucura de o credibilitate destul de mare in randul cetatenilor, probabil si datorita dorintei acestora de a vedea o schimbare reala in Romania, lucru care in ultimii ani nu s-a prea intamplat. Statisticile au aratat cǎ, dupa aproape sase luni de la alegeri, credibilitatea lui Basescu si a Aliantei D.A. a crescut simtitor in randul populatiei. În discursul sau, Basescu urmareste urmatoarea strategie: identifica o serie de probleme care perturba starea electoratului (coruptia, saracia), atribuie indirect o mare parte din cauzele nesolutionarii acestora opozitiei propunand apoi o actiune reparatorie cerand suportul electoratului. Aceasta strategie confera credibilitate actorului politic.

În terminologia comportamentala pathosul este echivalentul stimulilor psihologici. Agentii persuasivi echivaleaza starea emotionala a publicului si imagineaza stimuli adecvati acestora. Aristotel enumera o serie de valori/virtuti care stimuleaza emotiile: justetea, prudenta, generozitatea, curajul, cumpatarea, intelepciunea, etc.

Oamenii politici se preocupa in primul rand de dimensiunea psihologica a unui discurs public, de a pune in evidenta un anumit tip de personalitate, un anumit "personaj" sau "caracter".

Persuasiunea in acest caz tinteste punctele noastre sensibile emotional: "[.] prea multi pensionari au pensii mai mici decat factura la intretinere pe timp de iarna. Prea multi traiesc in saracie indiferent de cat de bogata este recolta. Prea multi tineri incep sa creada ca Romania nu mai este o tara in care au sanse [.]".

Logosul se refera la stimulii intelectuali sau la latura rationala a fiintei umane. El se sprijina pe abilitatea publicului de a prelucra date statistice, exemple sau marturii dintr-un mod logic, tragand diferite concluzii. Agentul persuasiv tebuie sa anticipeze cum va realiza audienta acest lucru si deci sa estimeze modele pe baza carora aceasta prelucreaza informatiile si hotararile. Discursul lui Basescu are o argumentatie rationala ceea ce inseamna ca prezinta faptele intr-un mod sistematic avand un discurs articulat.

Discursul politic este conceput ca un discurs ce trebuie sa convinga si sa placa, in acelasi timp, publicului receptor. Pornind de la aceste cerinte, discursul politic recurge adesea la anumite formule retorice, cum ar fi sloganul (in cazul de fata "Sa traiti bine!"), cuvintele-soc, expresiile sablon. Sloganul este o formula concisa si frapanta, usor de repetat, polemica si cel mai adesea anonima, destinata sa incite masele atat prin stilul sau, cat si prin elementul autojustificator, pasional si rational pe care-l comporta.
Sloganul comporta doua dimensiuni: reflecta convingerea unui grup, a unor adepti si actiunea discursiva a grupului sau adeptilor pentru propagarea si impunerea doctrinei. Sloganul are un caracter polemic, iar aceasta trasatura este cu atat mai evidenta in discursul politic. El este expresia opozitiei intre diversele doctrine promovate de grupuri ce doresc sa-si mentina puterea sau cele care doresc sa o obtina, fiecare urmarind obtinerea legitimitatii. În cadrul infruntarilor electorale, sloganul este utilizat aproape tot timpul. Caracterul esential al sloganului atrage atentia asupra doctrinei, asupra scopului urmarit si asupra actiunii ce trebuie desfasurata. El are o influenta asupra receptorului (electorului), atat la nivel psihologic, cat si comportamental si actional. De asemenea, esentialul poate fi mai usor retinut de catre mase, este mai credibil si poate fi mai usor manipulat in interiorul discursului politic.

Discursul lui Traian Basescu este unul argumentativ. Acesta are o constructie discursiva organizata in conformitate cu un plan care cuprinde premise, concluzii, argumente, nuantari, intariri. De asemenea, vizeaza potinere adeziunii la anumite idei.

În acest discurs predomina figurile de constructie si cele semantice. Astfel:

repetitiea - "avem nevoie [.] avem nevoie [.]" ;

personificarea - "tu stat iti umilesti cetatenii" ;

epitetul, metafora etc.

Cu toate acestea discursul sustinut de Traian Basescu este destul de sarac in figuri de stil. Are un discurs logic, coerent dar modest pentru a putea fi perceput de o mai larga categorie de oameni. Totusi, rolul figurilor de stil prezente este de a influenta discursul si de a-i da o anumita expresivitate.

Repetitiile folosite intr-un numar destul de mare subliniaza pe de-o parte nevoile si problemele tǎrii, iar pe de alta parte ceea ce li se cere autoritatilor pentru rezolvarea acestora. De aici putem trage concluzia ca figurile de stil enumerate, chiar din functiile pe care le au, nu sunt neutre temei discursului prin faptul ca au menirea de a evidentia mesajul pe care vrea sa-l transmita presedintele populatiei.

Raportul dintre Traian Basescu si auditoriu nu este unul de superioritate de tipul stapan - supus, ci se bazeaza pe egalitate ('lupta pentru integrarea in UE trebuie sa se castige la noi acasa'). Acest lucru se datoreaza faptului ca noul presedinte are o fire foarte deschisa si sociabila.

Concluzii

Dupa parerea mea, discursul lui Traian Basescu este destul de persuasiv prin faptul ca a fost conceput in asa fel incat sa imprime in mintea oamenilor anumite idei despre starea actuala a tarii si despre ceea ce trebuie facut pentru rezolvarea problemelor existente.

În acest sens (pentru a accentua anumite lucruri importante pentru audienta) au fost folosite cu precadere repetitiile ca figuri de stil. De asemenea cu scopul de a identifica anumite solutii la problemele existente, pe tot parcursul discursului (insa sub diferite forme) noul presedinte face apel la cetateni fara ajutorul carora demnitatea romanilor (sanse si trai decent) nu poate fi restabilita.

În acelasi timp, discursul este unul "pe intelesul tuturor" intrucat atat in timpul campaniei electorale cat si dupa, Basescu s-a referit in general la rezolvarea problemelor oamenilor de rand si la inlaturarea coruptiei. Însa chiar daca discursul in esenta sa este foarte modest nu putem nega diplomatia de care da dovada Traian Basescu inca de la inceput. Astfel, el i-a multumit contracandidatului sau cat si fostului presedinte pentru discursurile in care-l felicita pe acesta pentru castigarea alegerilor. De asemenea, discursul noului presedinte nu a avut accente ironice sau care sa denote o oarecare amenintare la adresa celor care sunt vinovati pentru problemele cu care se confrunta tara.

Punerea in joc a tuturor acestor elemente are rolul ca, in final, sa determine captarea electoratului in mreajele propunatorului discursului politic.

Bibliografie:

Charles U. Larson, Persuasiunea, receptare si responsabilitate, Editura Polirom, Iasi 2003

Constantin Salavastru, Discursul puterii, Editura Institutul European, Iasi 1999.

Aristotel, Retorica, Editura Iri, Bucuresti, 2004

Camelia Beciu, Comunicare politica, Editura Comunicare.ro, Bucuresti 2002

Daniela Roventa - Frumusani, Argumentarea: modele si strategii, Editura All, Bucuresti, 2001