Atitudinea urss fata de comunitatea europeana din 1950 si pana la 1991

ATITUDINEA URSS FATA DE COMUNITATEA EUROPEANA DIN 1950 SI PANA LA 1991

Situatia generala in Europa postbelica

Deja in 1945 Vestul este nevoit sa-si recunoasca greselile diplomatice ale celui de-al II razboi mondial. Churchill avertizeaza aflandu-se in SUA, ca URSS izoleaza Europa de Est in spatele unei "cortine de fier". In anii 1946-1947 se intensifica rivalitatea dintre doua mari superputeri, SUA pornesc o campanie antisovietica pronuntata, care in 1948 se incununeaza cu toate trasaturile caracteristice "razboiului rece". Celalalt pol - URSS in aceasta perioada se ocupa activ de edificarea lagarului socialist, instaurand in Polonia, Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Romania regimuri socialiste, asemenea celui din URSS. Oprimarea opozitiei, a valorilor democratice si instaurarea sovietelor era facilitata de existenta armatelor ruse pe teritoriul acestor state est-europene. Stalin isi construia "zid" dinspre Europa, iar ceilalti nu puteau astepta pasiv conturarea acestuia, de aceea Marshall, pentru a stavili miscarea in continuare a colosului sovietic, declansaza forta economica menita redresarii Europei.

Secretarul de Stat american propune acest ajutor avantajos inclusiv URSS, insa primeste refuzul categoric al lui Stalin, care la acel moment "inchidea" totalmente tara. Stalin refuza si pentru celelalte state din blocul socialist. Economia acestora urma sa se afle sub controlul vigilent al sovieticilor prin intermediul unui Consiliu de Ajutor Economic Reciproc (CAER). O continuare a politicii de ostilitate a fost blocarea Berlinului de catre Stalin, care a durat pe parcursul anilor 1948-1949, atunci cand un simplu foc de arma putea duce la declansarea unui nou razboi. URSS isi concentreaza in Europa de Est peste trei milioane de soldati sovietici, iar SUA in jurul a doua milioane si in plus avioanele B-29 erau dotate cu arme nucleare.

In aceasta situatie tarile europene sunt nevoite sa recurga la pasi concreti pentru intarirea securitatii europene. In martie 1948 Marea Britanie, Franta si tarile Benelux semneaza Tratatul de la Bruxelles despre crearea Uniunii Occidentale Europene (WEU), la care in 1949 se alatura Italia, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Islanda, SUA si Canada pentru a pune bazele blocului militar-politic NATO. Stalin, la randul sau semneaza tratate militare cu Polonia, Bulgaria, Romania, Ungaria, Cehoslovacia si RDG, oficializand in acest mod aflarea armatelor ruse pe teritoriul acestor state. In 1955 acest sistem incepe sa poarte denumirea de Pactul de la Varsovia. In continuare unicul domeniu in care Estul si Vestul vor mai colabora va fi cel economic, dar si acela restrans. Ideologia socialista va construi o teorie intreaga anticapitalista, cu care va fi tratata populatia de rand. Vestul era socotit dusmanul de moarte al socialismului, iar toate succesele inregistrate de Europa erau denaturate. Una din cauzele principale ale destramarii socialismului au fost reusitele economice ale tarilor democratice, mai ales cele inregistrate de Comunitate. Acestea au dezmintit si au erodat teoriile false si superideoligizate ale comunistilor sovietici.

Atitudinea URSS fata de Comunitate in perioada anilor '50-'60

La 16 martie 1957, in ajunul semnarii Tratatului de la Roma, Ministrul de Externe rus convoaca ambasadorii straini de la Moscova, reprezentantii ONU si a altor organisme internationale pentru a inainta un protest contra semnarii Tratatului de la Roma. Ideologii sovietici operau cu notiuni teoretice inaintate de Lenin despre intrarea capitalismului intr-o criza generala si despre discreditarea totala a acestuia ca sistem social. Era total neglijat aspectul economic al Documentelor de la Roma. In acelasi an, Institutul de Economie Mondiala si Relatii Internationale (IEMRI) din Moscova publica "17 Teze", care reprezentau o reactie la tentativele de cooperare europeana. In aceste teze CEE este tratat ca un bloc politico-militar, iar constructia unei Piete comune era considerata ca fiind sortita esecului. Aceste teze nu reprezentau altceva, decat o comanda politica a guvernului stalinist, absolut neargumentate, la nivel de acuzatii goale, iar obiectivele trasate in Tratate sunt calificate drept 'demagogie sociala". Pozitia initiala a URSS fata de CEE poate fi apreciata ca absolut subiectiva si neconstructiva. Inceputul afirmarii Comunitatii face ca unele tari socialiste, indeosebi Polonia si Iugoslavia sa fie foarte atente la ceea ce se petrece in Vest. In 1959, aceiasi specialisti ai IEMRI declara ca nu orice forma de integrare europeana este sortita esecului. Nu se schimba insa pozitia oficiala a Cremlinului, care in cadrul Congresului PCUS din 1961 declarau, ca Europa unificata devine o zona de pericol sporit pentru realizarile socialiste. Perioada anilor '60 nu este una din cele mai favorabile pentru societatea comunitara, dar anume in acest rastimp s-a constituit PAC; Piata comuna a inregistrat un sir de succese, Marea Britanie incearca sa adere la Comunitate. Aceste succese evidente pe de o parte si "destinderea lui Hrusciov" pe de alta parte, permit o revizie a pozitiilor doctrinale a anilor precedenti. Pozitiile devin mai realiste, mai obiective si mai putin ideologizate. Statele din Estul european recunosc succesele stiintifice si tehnologice, indiferent de regimul politic. Criza din Caraibe face ca URSS sa-si modifice pozitiile reale, desi haina ideologica ramane prezenta. Raman etichetele de felul "monopolisti", dar apare studiul "legitatilor obiective", care au condus la aparitia Pietei comune. Mai mult decat atat, Hrusciov incearca sa demonstreze ca integrarea europeana are si aspecte pozitive, ce pot fi preluate de catre tarile socialiste. "Pravda" publica in 1962 bilantul de existenta a CEE timp de cinci ani, unde se recunoaste ca aceasta a devenit o realitate politica si economica, si ca ritmul de integrare comunitara este impresionant. Toate succesele, care puteau fi lasate in umbra, acum sunt mentionate in mod obiectiv, insa nu lipsesc etichetarile comuniste de tipul "imperialismul occidental". Progresele obtinute sunt marcate drept o realitate care insa nu modifica natura capitalismului contemporan. Acelasi Institut moscovit mentioneaza in noile sale teze din august 1962, ca regimul politic al Comunitatii se mentine pe "uniunea dintre dictatura militar-clericala a lui Adenauer si regimul autoritar al lui de Gaulle". Problemele cu care se confrunta comunitatea in anii urmatori creeaza conditii pentru renasterea dogmelor staliniste. Conform acestora satele capitaliste sunt macinate de conflicte interne irezolvabile, iar criza economica, dupa parerea teoreticienilor moscoviti, demonstra veridicitatea tezelor marxist-leniniste referitoare la evolutia capitalismului.

Tarile socialiste urmareau cu atentie rezultatele "Kennedy Round", salutand solidaritatea celor Sase demonstrata in SUA. O atitudine mai deosebita fata de Comunitate a avut-o totdeauna Iugoslavia, fiind singura care a incheiat in 1968 relatii diplomatice cu Comunitatea. Polonia a numit ambasador al Belgiei un specialist al Pietei comune incercand astfel sa se apropie de celelalte state europene. Mai productive au fost relatiile economice ale acestor state cu comunitatea: Polonia abolise impozitarea dubla a marfurilor comunitare in baza acordurilor comerciale incheiate cu Comisia, iar Cehoslovacia si Iugoslavia au fost acceptate pentru negocieri impreuna cu comunitatea in cadrul "Kennedy Round". In 1968 se negocia un acord de impozitare vamala comuna intre reprezentantii CEE pe de o parte si Cehoslovacia, Iugoslavia, Ungaria pe de alta parte. La 2 aprilie 1968 la Bruxelles este organizat un colocvium referitor la "Comunitati si Europa Orientala" in cadrul caruia P.Cepelka, reprezentant al Universitatii de la Praga, exprima speranta ca guvernul cehoslovac va propune un set de documente pentru colaborare economica intre CAER si CEE. Interventia militara si inabusirea "primaverii de la Praga", ce a avut loc in acelasi an, pun capat iluziilor intelectualilor est-europeni. Tot in acest an vor fi stopate relatiile productive incepute cu mult succes in perioada destinderii.

URSS si atitudinea sa fata de Comunitati in anii '70 

La inceputul anilor '70, in legatura cu pregatirea Conferintei pentru securitate si cooperare in Europa, L. Brejnev mentiona, ca URSS nu ignora situatia din Europa Occdidentala si recunoaste existenta unui grup de state capitaliste reunite in Piata comuna, mai mult chiar, acesta critica fortele europene ce nu doresc destinderea pe continent (discursul acesta urma sa ajute la ratificarea Tratatului cu Estul, autor al caruia era M.Brandt, in parlamentul RFG). Pozitia lui Brejnev nu este noua, dar in comparatie cu "isteriile' anilor 1968-69, cand reuniunea de la Haga a fost tratata ca un NATO european, acum atitudinile par a fi mai constructive. URSS se declara gata in 1972 pentru colaborare economica intre CEE si CAER, iar in 1973 presedintele CAER-ului M.Fadeev propunea in cadrul unei vizite la Copenhaga deschiderea negocierilor intre aceste doua organisme internationale. In propunerea adresata Presedintelui Consiliului nu se concretiza caracterul negocierilor. Chiar in situatia cand ar fi fost prezentate proiecte concrete acestea n-ar fi putut demara, deoarece nu era ales momentul oportun. Cei Noua purtau cateva negocieri importante, printre care cu FMI si pregateau lucrarile CSCE. Comunitatea deschide posibilitati pentru fiecare stat membru ce-si doreste colaborare economica cu una din tarile socialiste, in acest mod se incerca o continuare a cooperarii economice dintre Est si Vest. In cadrul CSCE, CEE propune fiecarui stat membru al CAER-ului o schema de acord general, destinata substituirii acordurilor bilaterale. In februarie 1976 CAER-ul raspunde prin propunerea unui acord cadru global intre acesta si CEE, iar in februarie 1977 CEE inregistreaza un succes remarcabil: pentru prima data o delegatie sovietica incepe negocieri oficiale. Cativa ani negocierile au decurs in cel mai reusit mod, dar sunt intrerupte de invazia sovietica din Afganistan.

Conferinta pentru securitate si cooperare in Europa (CSCE)

CSCE devine un eveniment de compromis fara precedent, unde au participat reprezentanti a 35 de state europene si care au durat cativa ani la rand. Conferinta debuteaza la Helsinki in 1973 si tot aici isi incheie lucrarile in august 1975. Tratatul a fost semnat si ratificat de toate tarile europene, cu exceptia Albaniei si prevedea:

Un cadru flexibil de consultatii si dialog, pentru a preveni si a stopa conflictele dintre state, pentru a evita contradictiile dintre Est si Vest. Occidentalii refuza conferirea oricarei structuri institutionale CSCE, convenind doar asupra unui calendar fix de reuniune. Desi Conferinta nu reprezinta o personalitate juridica si nu dispune de resurse proprii, pe parcursul anilor 1975-1990, cand a fost semnata Carta de la Paris, CSCE devine un organism international. Anume in cadrul acesteia se incearca cateva presiuni asupra URSS pentru a cere respectarea drepturilor omului, dar ultima refuza categoric dialogul, tratand aceste cerinte ca amestec in treburile interne, iar interventia din Afganistan a fost mentionata de CSCE ca cea mai flagranta incalcare a Actului final de la Helsinki. Vor avea loc trei sedinte importante in aceasta perioada: octombrie 1977 - martie 1978 la Belgrad; noiembrie 1980 - septembrie 1983 la Madrid; noiembrie 1986 - ianuarie 1989 la Vena.

Un nivel declarativ. Unul din principalele obiective ale CSCE este crearea "unui cod moral a bunei conduite" pentru statele participante la Conferinta. Acesta nu este un tratat international si nu contine metode de constrangere, ramanand astfel in mare masura la nivel declarativ, dar bazat pe un sir de principii, precum: egalitatea, suveranitatea, nerecurgerea la forta, reglementarea pasnica a oricaror diferende, cooperarea si respectarea normelor de drept international. In mod deosebit se subliniaza primatul normelor internationale si autoritatea ONU. Un principiu de baza ramanea inviolabilitatea hotarelor, integritatea teritoriala si respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Cooperarea in diferite domenii economice era anuntata ca pilon al noilor relatii internationale, alaturi de alte domenii, precum: contactul intre persoane, dreptul la informatie, programe instructiv-culturale.

In domeniul securitatii europene au fost luate un sir de masuri concrete, menite ca acestea sa previna conflictele, sa detina un control efectiv asupra partilor in "locurile fierbinti", sa negocieze dezarmarea etc. In acest scop au fost propuse un sir de masuri de incredere cu scopul realizarii unei transparente in activitatea militara si a diminuarii riscurilor in zonele de conflict. Urmau sa se renunte in mod categoric la folosirea presingului militar si sa foloseasca doar mijloacele pasnice. Se propunea limitarea si prevenirea partenerilor din timp despre organizarea manevrelor militare de anvergura, schimbul de observatori si de delegatii profesionale. In 1986 acestea se transforma in Masuri de incredere si de securitate, menite sa previna aparitia conflictelor. MIS raman proceduri de interes politic fara a li se acorda un statut juridic, iar in 1990 acestea se transforma in Centrul pentru prevenirea conflictelor sub egida unui comitet consultativ. Dezarmarea in domeniul armelor conventionale a fost un succes remarcabil al Conferintei pentru dezarmare in Europa. Pentru prima data in perioada "razboiului rece" se reusea un proces de dezarmare, astfel formandu-se un nou echilibru militar in Europa.

Caderea regimului sovietic

Cooperarea in cadrul CSCE a condus indirect la caderea regimurilor socialiste. Din acest moment apare posibilitatea constructiei unei case comune - Europa. CSCE a facut tot posibilul pentru anularea divizarii europene in doua blocuri militare, contribuind la discreditarea ideologiei comuniste. In tarile socialiste apar miscari puternice de desidenti, cerintele carora nu pot fi neglijate dupa semnarea Acordului de la Helsinki. Aceasta conduce spre aparitia unei generatii noi de politicieni, printre care si M.Gorbaciov, autorul "restructurarii" si "publicitatii". Reformele incepute in 1986 scot in evidenta toate neajunsurile sistemului politic socialist, scade monopolul partidului comunist asupra vietii publice si pentru prima data in istoria imperiului sovietic se renunta la ideologizarea excesiva. In 1989 M.Gorbaciov declara in fata Consiliului European ca nici un stat nu are dreptul sa intimideze alt stat sau sa-i limiteze suveranitatea. In aceasta situatie majoritatea tarilor socialiste parasesc "corabia". Caderea zidului de la Berlin a fost cea mai elocventa demonstratie a faptului, ca URSS se dezice de a dicta in relatiile cu Europa. In 1990 alegerile democratice aduc la putere in statele est-europene regimuri democratice. URSS isi evacueaza ultimii 550 mii de soldatii din Europa in anii 1991-1992, iar CAER-ul se autodizolva. La 25 decembrie 1991 este denuntata URSS si pe harta lumii apar 15 state suverane, majoritatea dintre care vor constitui CSI. Comunitatea europeana urma sa castige datorita reunificarii Germaniei si aparitiei noilor parteneri in europa de est. Statele la randul lor vor opta perseverent pentru legaturi economice mai stranse cu Comunitatea, in timp ce tarile CSI continua sa ramana intr-o criza economica profunda.