Actul Unic European a fost semnat la Luxemburg la 17 februarie 1986,de noua tari ( Franta, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Irlanda, Anglia, Luxemburg si Portugalia ) iar la Haga la 28 februarie 1986 de catre celelalte trei state ( Italia, Grecia si Danemarca care au organizat un referendum in acest scop ).[1] A.U.E. marcheaza o noua etapa in procesul de realizare a pietei interioare Comunitare si a relansat actiunea comunitara, constituind un moment foarte important al istoriei U.E. El evidentiaza politicastatelor membre de a pune capat stagnarii constructiei comunitare, conciliind cele doua curente care s-au evidentiat in procesul constructiei europene - cooperare interstatica si actiunea supranationala - prefigurand U.E. Dar pana la semnarea Actului Unic European au avut loc mai multe actiuni in aceasta directie, printre care cele mai importante au fost :
Raportul Davignon, adoptat in 1970 de catre ministrii de externe la Luxemburg, care prevedea cooperarea politica a celor sase state in scopul informarii si consultarii regulate cu privire la cele mai importante probleme internationale. Comisia Comunitatilor Europene primea dreptul de a da avize in situatiile in care lucrarile ministrilor de externe antrenau efecte asupra activitatii Comunitatilor.
Intalnirea la nivel inalt de la Copenhaga din 14-15 decembrie 1973 a adoptat o declaratie asupra identitatiieuropene, in cadrul careia statele membre incercau sa defineasca liniile politice directoare si responsabilitatea Europei in viata internationala.
Consiliul European de la Haga din decembrie 1976 a stabilit ca obiectiv al cooperarii elaborarea unei politici externe comune, subliniind ca aceasta era limitata la sectoarele in care statele membre erau de acord sa-si exercite suveranitatea de o maniera convergenta.
Raportul de la Londra din 1981 a consacrat prezenta Comisiei la toate nivelurile de cooperare politica si a stabilit o procedura de criza .
Comunicatul final al intalnirii sefilor de state si guverne de la Paris din 21- 22 octombrie 1972 a proclamat vointa participantilor de a transforma relatiile lor politice si economice intr-o Uniune Europeana.
Intalnirea la nivel inalt de la Paris din 10 -11 decembrie 1974 a institutionalizat sub denumirea de Cosiliul European, conferintele la nivel inalt, care, reunindu-se de cel putin trei ori pe an a devenit o instanta aflata deasupra tuturor institutiilor comunitare avand vocatia de a trata ansamblul problemelor europene . La aceeasi conferinta s-a adoptat principiul alegerii Parlamentului European prin sufragiu universal direct, principiu concretizat prin adoptarea de catre Consiliul Comunitatilor, la 20 septembrie 1976, a Actului relativ la alegerea Parlamentului European si care a fost pus in aplicare pentru prima oara la alegerile din 1979 . Sefii de state si guverne au decis la aceeasi Conferinta sa se introduca cat mai curand votul majoritar la adoptarea hotararilor de catre Cosiliu . Tot la Paris, in 1974, primul ministru belgian Tindemans a fost insarcinat sa redacteze un raport in care sa defineasca conceptul Uniunii Europene. Prezentat la 29 decembrie 1975, acest raport a fost considerat de unele state ca fiind prea prudent, iar de altele ca mergand direct pe conceptia federalista.
Incepand cu 1975, Comunitatea a lansat o politica de ajutorare a regiunilor mai putin dezvoltate, creand un Fond european de dezvoltare regionala.
In noiembrie 1981, ministrii de externe ai Germaniei si Italiei au elaborat un proiect de Act european[2] din care s-a inspirat Declaratia solemna a Consiliului European de la Stuttgart din 19 iunie 1983, potrivit careia "Uniunea Europeana se realizeaza prin adancirea si intinderea campului de actiune al activitatilor europene, pentru a acoperi de o maniera coerenta, desi pe baze juridice diferite, o parte cat mai mare a raporturilor intre statele membre si relatiile lorexterne ".
La 14 februarie 1984, Parlamentul European a adoptat un proiect de tratat privind U.E., conform caruia Comisia devenea o veritabila putere executiva, iar Parlamentul imparteacu Consiliul puterea legislativa .Largind punctul de vedere al competentelor institutiilor europene, proiectul avea in vedere reorganizarea sistemului juridic, redefinind categoriile de acte comunitare si modificand procedurile de adaptare a acestora . Tratatul putea saintre in vigoare chiar in lipsa unanimitatii, cu conditia sa fie ratificat de o majoritate de state a caror populatie sa fie de cel putin doua treimi din populatia comunitatii, urmand sa produca efecte numai cu privire la acestea .
Problema s-a dezbatut in Consiliul European de la Fontainebleau din iunie 1984, cand opiniile au fost diferite. Anglia, Danemarca si Grecia avand rezerve, astfel ca s-adecis crearea unui comitet compus din reprezentantii personali ai sefilor de state sau de guverne[3], care a fost insarcinat sa prezinte propuneri pentru imbunatatirea constructiei europene, inclusiv in domeniul public .
Raportul Comisiei Dooge prezentat la Consiliul European de la Bruxelles in martie 1985 sustinea in mare masura proiectul Parlamentului European. Se prevedea o putere de codecizie a Parlamentului si a Consiliului, insistandu-se pe intarirea importantei Parlamentului. De asemenea se prevedea generalizarea votului majoritar inConsiliu, unanimitatea nefiind ceruta decat in mod exceptional, largirea competentelor, al carui presedinte urma sa fie numit de Consiliul European . Acesta din urma, potrivit raportului, nu se mai ocupa de afaceri curente, pentru ca i se incredintase un rol strategic in edificarea constructiei europene. Raportul Comisiei Dooge a fost facut public in iunie 1985 intr-o ,,Carte Alba'' care continea 222 de propuneri, detaliind masurile necesare pentru realizarea pietei interne si preconiza o conferinta interguvernamentala in vederea elaborarii proiectului tratatului asupra Uniunii Europene, care urma sa foloseasca si declaratia de la Stuttgart si proiectul de tratat votat de Parlamentul European .
Consiliul European de la Milano din iunie 1985 , examinand raportul Dooge a hotarat[4] convocarea conferintei interguvernamentale, care avea un dublu mandat:
- revizuirea prevederilor tratatului C.E.E. referitoare la competentele Consiliului, Comisiei si Parlamentului ( in sensul largirii lor ).
- redactarea unui tratat privind cooperarea politica intre statele membre.
Conferinta interguvernamentala si-a inceput lucrarile la Luxemburg, la 9 septembrie 1985 in cadrul ei manifestandu-se doua curente:Anglia, Danemarca si Irlanda sustineau necesitatea redactarii a doua texte separate, unul referitor la constructia comunitara, iar celalalt la constructia politica, pe cand celelalte state erau pentru redactarea unui tratat unic . Consiliul European al sefilor de state si de guverne tinut tot la Luxemburg intre 2-3 decembrie 1985 a aprobat opt texte comunitare si un proiect de tratat privind cooperarea europeana in domeniul politicii externe . La 16 decembrie 1985 s-a ajuns la un compromis pe baza proietului francez care a permis inglobarea celor doua conceptii intr-un singur act . Forta lui este cu atat mai mare deoarece acest text reuneste intr-un tot unitar ,numit de aceea unic, atat dispozitiile referitoare la reforma institutiilor europene si largirea competentelor comunitare, cat si dispozitiile referitoare la cooperarea in domeniul politicii externe .
|
Politica de confidentialitate |
 .com |
Copyright ©
2024 - Toate drepturile rezervate. Toate documentele au caracter informativ cu scop educational. |
Personaje din literatura |
| Baltagul – caracterizarea personajelor |
| Caracterizare Alexandru Lapusneanul |
| Caracterizarea lui Gavilescu |
| Caracterizarea personajelor negative din basmul |
Tehnica si mecanica |
| Cuplaje - definitii. notatii. exemple. repere istorice. |
| Actionare macara |
| Reprezentarea si cotarea filetelor |
Geografie |
| Turismul pe terra |
| Vulcanii Și mediul |
| Padurile pe terra si industrializarea lemnului |
| Termeni si conditii |
| Contact |
| Creeaza si tu |
