Actul Unic European

Actul Unic European

Realizarea unei piete unice a fost prevǎzutǎ in tratele originare, dar progresul a fost lent. Euroscepticii au fost astfel incurajati in atitudinea lor prin rezultatele modeste ale dezvoltǎrii economice a comunitǎtilor in comparatie cu economii puternice precum cea a SUA. Iatǎ, era nevoie de un nou impuls pe calea integrǎrii economice si, in februarie 1986 la Luxembourg, se semneazǎ Actul Unic European.

Chiar din preambul, Actul Unic European prevede transformarea relatiilor statelor membre intr-o Uniune Europeana.

Intre cele mai importante dispozitii ale sale, care aduc aspecte noi ale evolutiilor spre o Uniune Europeanǎ, sunt de retinut in mod special:

obiectivul comunitǎtilor europene si al cooperǎrii politicii europene, care trebuie sǎ fie contributia la realizarea unui progres concret a Uniunii Europene;

oficializarea Consiliului European (care exista doar in baza comunicatului summit-ului de la Paris din 1974);

modificarea tratatelor constitutive: extinde votul Consiliului la majoritatea calificatǎ ; consolideazǎ consultarea Parlamentului European prin introducerea procedurii de cooperare in anumite domenii; infiinteazǎ o nouǎ jurisdictie comunitarǎ de primǎ instantǎ pentru usurarea activitatii Curtii de Justitie; stabileste obiectivul ca Piata Internǎ sǎ fie desǎvarsitǎ panǎ la data de 31 decembrie 1992; introduce principiul coeziunii economice si sociale in scopul reducerii decalajelor intre diferitele regiuni ale statelor membre;

dezvoltarea cooperǎrii politice pentru punearea in practicǎ a unei politici externe europene;

extinderea obligatiei de consultare a statelor membre si in orice problemǎ de politicǎ externǎ de interes general;

includerea aspectelor politice si economice ale securitǎtii in sfera cooperǎrii; apǎrarea rǎmane insǎ exclusǎ, mentinandu-se doar cooperarea in cadrul NATO si UEO;

Comitetul politic, compus din directori politici devine elemntul esential al cooperǎrii politice;

Infiintarea unui Secretariat politic cu sediul la Bruxelles.

Actul Unic European prezintǎ o importantǎ deosebitǎ pentru procesul constructiei europene, deoarece are ca efect, la 1 ianuarie 1993, realizarea celei mai mari piete unificate din lume.

Mai mult, pentru prima datǎ intr-un tratat international este mentionatǎ Uniunea Europeanǎ ca obiectiv al statelor membre ale comunitǎtilor europene, cu precizarea ca ideea privind crearea acesteia fusese lansatǎ mai devreme, la summit-ul european din 1972.

Deosebit de important de mentionat in contextul desǎvarsirii Pietei Interne a comunitǎtilor este si Acordul Schengen, adoptat la 14 iunie 1985.

Obiectivul unei Europe fǎrǎ controale la frontierǎ nu a fost atins in cadrul legal al UE, ci in forma unui acord interguvernamental.

Belgia, Germania, Franta, Olanda si Luxembourg au semnat acest acord in localitatea Schengen, in orǎselul luxembourghez aflat la intalnirea dintre Franta, Belgia, Luxembourg si Germania, acord in care clauza cheie prevede cǎ " granitele interne pot fi trecute prin orice punct fǎrǎ a se face controlul persoanelor". In anul 1990, a fost semnatǎ Conventia Schengen pentru punerea in aplicare a Acordului. Conventia a intrat in vigoare in anul 1993, dar Acordul a fost aplicat practic abia incepand cu anul 1995.

Celor 5 state semnatare li s-au alǎturat mai tarziu incǎ zece : Danemarca, Grecia, Spania, Italia, Islanda, Norvegia, Portugalia, Austria, Finlanda si Suedia. Dupǎ cum se observǎ douǎ dintre aceste state nu sunt membre ale UE, Islanda si Norvegia. Marea Britanie nu participǎ decat la o parte a acquis-ului Schengen, respectiv cooperarea politieneascǎ si judiciarǎ.

La 8 noiembrie 2007, Consiliul Uniunii Europene a adoptat un document prin care UE extinde, incepand cu luna decemebrie 2007, eliminarea controlului la frontierele interioare terestre si maritime si cel mai tarziu in luna martie 2008 pentru frontierele aeriene, pentru incǎ nouǎ tǎri membre : Estonia, Republica Cehǎ, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovenia, Slovacia si Ungaria. Aceastǎ decizie va permite libera circulatie a persoanelor fǎrǎ control, intr-un spatiu care extinde la 3,6 milioane km pǎtrati - Spatiul Schengen. Participarea Bulgariei, Ciprului si Romaniei, ca si a Elvetiei este prevǎzutǎ pentru anii care urmeazǎ. De asemenea, Irlanda va putea, atunci cand va dori, sǎ participe in aceleasi conditii ca si Marea Britanie.

Nu numai cetǎtenii Uniunii beneficiazǎ de libertatea de miscare, ci si cetǎtenii din tǎrile nemembre, dar existǎ o conditie anexatǎ: ei trebuie sǎ aibǎ dreptul de rezidentǎ intr-unul din statele Schengen.

Cetǎtenii din statele membre care nu trǎiesc intr-un stat Schengen, ci isi petrec doar concediul acolo, au nevoie doar de o singurǎ vizǎ care este acordatǎ de unul din statele Schengen. Aceasta este valabilǎ pentru intrarea si sederea de scurtǎ duratǎ in toate tǎrile care au semnat acordul. Libertatea de miscare pentru persoanele din tǎrile nemembre se aplicǎ numai sederilor de panǎ la trei luni. Permisele de rezidentǎ de lungǎ duratǎ sunt acordate sub rezerva deciziei individuale a statului membru interesat.

Controalele stricte asupra persoanelor la granitele externe constituie o importantǎ compensatie pentru desfiintarea controalelor la granitele interne. Au fost convenite regulamente comune privind problema intrǎrii pe teritoriul statelor Schengen. Statele care au semnat acordul recunosc vizele eliberate de fiecare din autoritǎtile lor nationale. O mǎsurǎ similarǎ se aplica politicii privind cererii de azil. Pǎrtile din acord au convenit, de asemenea, sǎ acorde sprijin reciproc fortelor lor de politie, instituindu-se Lista electronicǎ cu persoanele cǎutate, precum si Sistemul Schengen de Informare.

In contextul cresterii fenomenului terorist, dupǎ atacurile din 11 septembrie 2002, controalele persoanelor la frontierele interne ale UE, mai ales in aeroporturi sunt mai severe, evident din motive de securitate nationalǎ.