Adoptarea si Revizuirea Constitutiei

Adoptarea si revizuirea Constitutiei

- Importanta deosebita a constitutiei si suprematia ei fata de toate celelalte acte politice si normative - indiferent care ar fi autoritatea emitenta a acestora - impun de la sine folosirea unor proceduri constitutionale speciale si, totodata, so­lemne pentru adoptarea si revizuirea acesteia.

§1. Situatiile in care se adopta o Constitutie noua

În general, o constitutie noua este adoptata:

a) odata cu formarea unui stat nou.

b) in situatia cand in viata unui stat au loc schimbari politice structurale, fun­da­mentale.

c) o constitutie noua mai poate fi adoptata cand in viata statului are loc o schimbare importanta cu caracter politic sau social-economic care nu afecteaza insa esenta statului sau regimul politic.

§2. Caracterul si legitimitatea constitutionala a loviturilor de stat si a revolutiilor sociale

- Deseori, schimbarile politice structurale din viata unui popor se produc ca urmare a unor lovituri de stat, puciuri, revolte populare sau chiar a unor revolutii so­­ciale.

- În situatiile cand au loc lovituri de stat, puciuri, nu este neaparat nevoie sa se adopte o noua constitutie. Sunt insa si situatii cand o lovitura de stat este urmata de adoptarea unei constitutii noi sau, oricum, de schimbarea substantiala a cadrului consti­tutional, intrucat a antrenat schimbarea regimului politic

- Sub aspect juridic, se poate discuta problema legitimitatii puciului si, res­pec­tiv, a unei noi constitutii adoptate ca urmare a acestuia. În principiu, orice lovitura de stat sau puci sunt neconstitutionale, pentru ca ambele evenimente politice sunt indreptate impotriva ordinii constitutionale existente, adica a "legalitatii consti­tu­tionale"

- În dreptul constitutional este fundamentat principiul potrivit caruia poporul este in drept sa se revolte impotriva samavolniciei celor aflati la guvernarea sta­tului. Se considera ca acest principiu a fost pentru prima data enuntat in Decla­ratia drepturilor omului si ale cetateanului adoptata de Adunarea Nationala (Consti­tuanta) a Frantei la 26 august 1789 si inclusa ca Preambul in Constitutia din 1791. Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului adoptata in 1793 depaseste spiritul revolutionar al Declaratiei din 1789, intrucat nu se limiteaza la recunoas­terea "dreptului la rezistenta impotriva opresiunii", enuntat in art. 33, ci consfin­teste "dreptul la insurectie" al poporului (art. 35).

- În istoria constitutionala se considera ca fundamentarea moral-politica a revoltei populare impotriva opresiunii dateaza inca din perioada preconstitu­tiona­la (prerevolutionara) a coloniilor americane. Astfel art. 6 din Declaratia drepturilor adoptata in Maryland, la 5 octombrie 1767, prevede ca "doctrina non-rezistentei la puterea arbitrara si la opresiune este absurda, servila si distructiva a binelui si fericirii Umanitatii".

- Revolta are, in substanta ei, o incarcatura emotionala, o motivatie incomplet sedi­men­tata sub aspectul viitoarei ordini publice, sociale, economice sau juridice. De aceea, apreciem ca legitimitatii popu­lare (morale) a revoltelor poporului trebuie sa-i urmeze in mod necesar o recunoastere juridica bazata pe un text constitu­tional sau pe manifestarea intr-o forma organizata democratic (constitutional) a sprijinului popular.

- Aparent, rezolvarea acestei situatii pare simpla: daca lovitura de stat sau puciul intrunesc adeziunea sincera, liber exprimata, aspiratiile marii majoritati a populatiei (de exemplu, inlaturarea unui regim tiranic), ele sunt legitimate din punct de vedere politic, din punct de vedere juridic fiind legitimate de noua constitutie sau de un act con­stitutional.

§3. Organismul competent sa adopte Constitutia

- Potrivit schemei teoretice clasice, este competent sa adopte o noua consti­tutie organul care detine sau care a fost investit cu putere constituanta originara.

- În formele de guvernamant monarhice, puterea constituanta originara poate apar­tine Regelui. Potrivit acestei proceduri, monarhul "facea cadou" supusilor sai sau "acorda" acestora o constitutie izvorata din propria vointa si augusta sa grija pentru "Binele comun"

- În cazul constitutiilor concedate sau octroiate, nu se solicita, in principiu, acor­dul sau manifestarea reala de vointa a poporului. Seful statului (monar­hul) este cel care concede, acorda constitutia.

- În regimurile politice democratice, puterea constituanta este detinuta de popor in virtutea suveranitatii sale. Modalitatile practice de exercitare a acestei puteri difera de la un sistem la altul.

Pot fi insa prezentate unele modalitati mai des folosite:

a) poporul exercita aceasta putere prin reprezentantii sai alesi. Organismul desemnat sa adopte constitutia este ales prin sufragiu universal, cu un mandat concret: adoptarea constitutiei (de exemplu, art. 80 din Decretul-lege nr. 92/1990).

b) poporul exercita direct puterea. În asemenea situatii, proiectul de constitu­tie intocmit de un organism investit cu aceasta prerogativa, este supus direct apro­barii poporului.

c) este posibil ca Parlamentul sa se transforme, fara alegeri generale, in Adu­nare Constituanta si sa adopte o noua Lege fundamentala.

§4. Clasificarea constitutiilor dupa modul lor de adoptare

- Doctrina constitutionala clasica ofera o interesanta clasificare a constitutiilor, luand drept criteriu modul lor de adoptare. Se pot distinge, astfel, patru categorii sau tipuri de constitutie:

a) constitutia octroiata sau concedata;

b) constitutia-pact;

c) statutul;

d) constitutia-conventie.

- Constitutia concedata este initiata si adoptata sub autoritatea sefului statului (monarhului). Acest tip de constitutie caracterizeaza regimurile monarhice, in care seful statului are puteri absolute.

- Constitutia pact exprima echilibrul de forte - rezultat intotdeauna dintr-un com­promis militar sau politic - intre monarh si Reprezentanta nationala.

- Statutul este, din punct de vedere al formei, o constitutie concedata, dar adop­­tata prin plebiscit.

- Constitutia-conventie este adoptata de un organism de suveranitate nationala, special ales pentru adoptarea constitutiei si investit in acest scop cu putere constituanta originara.

§5. Revizuirea constitutiei

- Revizuirea constitutiei consta in modificarea acesteia prin reformularea, abro­garea anumitor articole sau prin adaugarea unui text nou.

- Dreptul fiind, in general, un fenomen social dinamic, este supus schimbarilor care se produc in societate. Normele si principiile constitutionale nu fac nicio exceptie de la aceasta regula. În favoarea ideii de revizuire a Constitutiei pot fi invocati atat factori de natura politica, cat si factori de natura juridica^.

- Din punct de vedere politic, este cunoscut ca orice constitutie exprima realita­tile politice existente in momentul adoptarii sale. În cazul schimbarii profunde a acestor realitati, este firesc sa se modifice si constitutia. Din punct de vedere ju­ridic, constitutia fiind in esenta sa o lege, aceasta este supusa in mod firesc modificarii. În art. 28 din Declaratia drepturilor omului si ale cetateanului, ce figu­reaza ca preambul al Constitutiei din 1793, se arata ca "un popor are intotdeauna dreptul de a reexamina, corecta si de a schimba propria constitutie. O generatie nu poate subjuga cu legile sale generatiile viitoare".

- De obicei, posibilitatea, ca si procedura de revizuire, sunt expres prevazute chiar in textul legii fundamentale. Absenta din textul constitutiei a unor proceduri referitoare la revizuirea acesteia poate genera grave tensiuni intre diferitele forte politice existente in societate (indeosebi partidele politice), care, fiind interesate sa initieze sau sa propuna anumite modificari in legea funda­mentala, nu ar putea sa faca acest lucru datorita lipsei unei proceduri co­res­punzatoare.

- Tot atat de periculoasa prin efectele sale destabilizatoare, este si practica de a modifica oricand o constitutie. O asemenea practica este posibila, in special in regimuri politice nedemocratice.

§6. Distinctia intre constitutia supla si constitutia rigida

- Din punct de vedere al procedurii de revizuire, constitutiile sunt suple sau rigide. Constitutia supla este o constitutie a carei revizuire se infaptuieste, practic prin votarea, fara o procedura speciala, a unei legi ordinare.

- Constitutia rigida este o constitutie a carei modificare se dovedeste a fi mai dificila decat cea a unei legi ordinare, datorita procedurii cerute, care implica in general colaborarea mai multor organisme constitutionale si votul unei majoritati calificate, adica 2/3 din numarul membrilor parlamentului. În epoca contempo­rana, tendinta constituantilor este de a adopta constitutii rigide.

Motivul revizuirii unei constitutii este foarte diferit, nu numai de la tara la tara, dar chiar in cadrul aceleasi tari. Doctrina const­i­tutionala s-a oprit, in general, la cateva cazuri mai des intalnite:

a) producerea unui eveniment politic marcant;

b) schimbari produse in structura organismelor guvernante;

c) transformarea denumirii unor organisme prin care se exercita puterea pu­blica;

d) procedura unor schimbari in organizarea si functionarea unuia sau unora dintre organismele prin care se exercita guvernarea.

§7. Procedura de revizuire

Toate constitutiile scrise prevad o anumita procedura de modificare a acesto­ra, adica stabilesc:

a) organul care propune modificarea;

b) organul care voteaza propunerea de modificare;

c) majoritatea voturilor ceruta pentru adoptarea propunerii de revizuire.