Agresivitate simbolica

Agresivitate simbolica

Simbolul este un liant social, o modaliate de identificare a indivizilor  intr-un cadru social in care activeaza diferite grupuri. Plecand de la etimologia cuvantului se observa tocmai aceasta calitate a simbolului de a uni, dupa cum precizeaza Rachid Amirou (Gilles Ferreol, Adrian Neculau, 2003, p.35). Ceea ce vine in contraditie cu apartenenta la un grup este tocmai ruptura care se poate produce ca urmare a unei ne-recunosteri. Respingerea, reala sau fictiva, provoaca un fenomen de "frustrare comparativa" care duce in final la agresivitate.

Unirea celor doi termeni "agresivitate simbolica" denumeste un fenomen care nu are ca tinta a atacului un anumit individ sau grup, ci tocmai prin ce sunt reprezentati sau identificabili acestia in raportul relatiilor sociale, simbolurile care le definesc identitatea.

Cand grupurile intra in competitie sociala apare un proces de "comparatie" care trimite adeseori la confruntari si la acte de agresiune. Un exemplu este rafuiala dintre diferite bande sau reprezentanti ai lor. Acest proces se bazeaza pe doua componente: stima de sine si conceptul de "recunoastere". Mecanismul de comparatie produce un tip de agresivitate simbolica.

Agresivitatea simbolica are ca obiect al atacului "sensul prim al termenului", adica simbolul. Atacul este centrat pe distrugerea valorilor celuilalt reprezentate prin diferite obiecte fie de cult, economice, politice etc. Totalitatea acestor elemente simbolice formeaza identitatea. Distrugerea lor se produce in urma unei rivalitati, unei competitii pentru insusirea identitatii pozitive. "Aceasta nu este in sens strict o agresivitate instrumentala, nici o agresivitate dictata de emotii, ci un comportament cvasi-magic (sau nevrotic, dupa unii autori), in care distrugerea unei statui echivaleaza, din punct de vedere psihic si simbolic, cu nimicirea celuilalt". (Gilles Ferreol, Adrian Neculau, 2003, p.43 )

Extinzand aceste mecanisme, de la nivelul individ-grup la nivelul grup-grup, "competitia sociala" se poate identifica si pe scena politica, acolo unde grupurile, reprezentate prin partide, devin agresive unele fata de celelate tocmai pentru a deconstrui identitatea celuilalt. Scopul competitiei, dupa Rachid Amirou este de a-si forma o identitate sociala pozitiva, raportata mereu la compararea cu alte grupuri-partide.

Competitia se desfasoara prin mass-media pentru a-si contrui identitatea ca si grup politic fata de public. Aceasta trebuie sa fie pozitiva in raport cu reconoasterea si trebuie sa activeze un mecanism de dorinta a apartenentei. Un proces invers sau o nereusita poate duce la acte de violenta tocmai din dorinta de activare a procesului de recunoastere.

"Miza negocierii si conflictului societal, deci, in anumite cazuri, a violentei, pare a fi recunoasterea individuala (stima de sine) si colectiva (identitatea colectiva)". Din aceasta perspectiva, "a face rau", daca ne bazam pe rationalitatea subiectiva a lui Weber, nu vine in contradictie cu normele implicite si explicite ale grupurilor, mai mult chiar devine o modalitate "de a fi recunoscut de celalalt, caruia i se adreseaza actul. (Gilles Ferreol, Adrian Neculau, 2003, p.42, p.44). Aceasta recunoastere poate forma una din cauzele si modalitatile de exprimare a violentei, care este pusa in stransa legatura cu agresivitatea, daca urmarim arena politica.