Apelul la mituri si ritualuri

Apelul la mituri si ritualuri

Girardet recunoaste nevoia de mit si mitologii a omului contemporan, prin analiza facuta imaginarului politic francez din ultimele doua secole. El evidentiaza patru mari ansambluri mitologice: conspiratia, varsta de aur, salvatorul, unitatea. Autorul acorda mitului, alaturi de folosirea lui ideologica, si un rol explicativ si mobilizator (1997, p.35).

Apelul tot mai des pe care viata politica il face la mit si mitologii este o replica la fenomene si dezechilibre sociale, la tensiunile din interiorul structurilor de viata. "Toate sistemele metodologice carora am incercat sa le definim structurile se alatura direct fenomenelor de criza, cum sunt accelerarea brusca a procesului evolutiv al istoriei, rupturile bruste din mediul cultural sau social, dezagregarea mecanismelor de solidaritate si complementaritate ce ordoneaza viata colectiva. Toate aceste sisteme se refera la situatii de vacuitate, de neliniste, la spaime sau la contestatii". (idem, p. 39)

In aceasta epoca, mitul isi releva din plin functia, anume, produs al realitatii sociale, el este si producator al unei realitatii sociale. Mitul este unul din elementele cele mai eficace de reconstituire a unei tesaturi sociale fragmentate. El are, in societatea actuala aceeasi functie pe care o au in societatile traditionale ritualurile de trecere, confreriile si mai ales sarbatorile, carora o literatura sociologica bogata le-a relevat o trasatura esentiala: transgresiunea ordonata.

Facand violenta sa sa defuleze intr-un cadru stabilit dinainte, permitand periodic exprimarea unei revolte contestatare, aceasta subversiune contribuie la mentinerea ordinii existente. "Multe ceremonii azi contestate sau condamnate la uitare, multe ritualuri ale vietii colective, mostenite din vechime sau elaborate in ultimul secol, isi recapata adevarata lor semnificatie". (Raoul Girardet, 1997, p. 41)

Criza reprezentarii este de fapt criza unor mijloace seculare care devin inlocuite cu alte "locuri sau non-locuri (ecranul de televiziune nu este un spatiu) cu alte ritmuri, cu alti campioni ai autoritatii si ai competentei; criza reprezentarii afecteaza in celasi timp scenele semiotica, mediatica, institutionala" (Daniel Bougnoux, 2000, p. 116-117