Aplicarea in spatiu si in timp a tratatelor internationale

Aplicarea in spatiu si in timp a tratatelor internationale

Aplicarea teritoriala a tratatelor. Regula generala, intemeiata pe practica statelor, jurisprudenta si doctrina, este ca tratatele se aplica asupra ansamblului teritoriului statelor parti. Deci, intre sfera de aplicare in spatiu a unui tratat si intinderea teritoriului supus suveranitatii statelor parti exista, de regula, o coincidenta perfecta22. in acest sens, art. 29 al Conventiei de la Viena din 1969 prevede ca:

'Daca din cuprinsul tratatului nu reiese o intentie diferita sau daca aceasta nu este stabilita pe alta cale, un tratat leaga fiecare parte cu privire la ansamblul teritoriului sau'.

Fara a epuiza varietatea cazurilor concrete de aplicare in spatiu a tratatelor, practica conventionala a statelor permite identificarea unor situatii specifice, in care examinarea efectelor in spatiu ale tratatelor ridica unele probleme.

In anumite conditii statele pot decide ca un tratat nu se aplica unei parti din teritoriul sau. La asemenea derogari de la regula generala s-a ajuns de exemplu prin 'clauza federala' si prin 'clauza coloniala '. Prin "clauza federala' un stat federal, parte la tratat, poate exclude teritoriul anumitor entitati componente ale federatiei de la aplicarea acestuia in cazurile in care, in temeiul unor dispozitii constitutionale, acest lucru este posibil. Evolutia practicii conventionale mai recente demonstreaza ca in cadrul federatiilor s-a ajuns insa la o solidaritate accentuata intre entitatile componente, care exclude reprezentarea internationala separata a acestora si, implicit, recurgerea la 'clauza federala'.

'Clauza coloniala', specifica tratatelor incheiate de fostele puteri coloniale, permitea excluderea teritoriilor coloniale, sau parti ale acestora, de la aplicarea unor tratate ale metropolei.

O serie de tratate stabilesc regimuri juridice aplicabile unor anumite zone geografice sau spatii precis identificate, situate dincolo de limitele suveranitatii statelor parti la tratat. Din aceasta categorie fac parte, de exemplu, tratatul privind Antartica din 1959, acordul privind activitatea statelor pe Luna sau alte corpuri ceresti din 1979, tratatul care interzice plasarea de arme nucleare si alte arme de distrugere in masa in zona internationala a spatiilor submarine din 1970.

Aplicarea in timp a tratatelor. Tratatele succesive. Regula generala, stabilita si in Conventia de la Viena din 1969, este aceea a neretroactivitatii tratatelor, Art.28 al acestei conventii prevede:

'Daca din cuprinsul tratatului nu reiese o intentie diferita, sau aceasta nu este stabilita pe alta cale, dispozitiile unui tratat nu leaga o parte in ceea ce priveste un act sau un fapt anterior datei intrarii in vigoare a acestui tratat ()".

Asa cum rezulta si din formularea de mai sus, nimic nu impiedica statele parti la un tratat sa deroge de la regula neretroactivitatii, cu conditia ca aceasta derogare sa rezulte din clauzele tratatului. in general, asemenea derogari se gasesc in tratate bilaterale privind evitarea dublei impuneri, asigurari sociale sau in domeniul vamal.

Tratatele succesive Numarul tot mai mare al tratatelor bilaterale si multilaterale a impus examinarea situatiilor de conflict intre dispozitiile unor tratate, cu acelasi obiect, intervenite succesiv intre aceleasi parti.

Problema normelor succesive contradictorii se intalneste si in dreptul intern, unde conflictele care apar se rezolva prin aplicarea urmatoarelor doua principii  

a) atunci cand doua norme emana de la aceeasi autoritate, ultima norma prevaleaza si

b) cand normele emana de la autoritati diferite, prevaleaza norma autoritatii ierarhic superioare.

In materia tratatelor internationale, potrivit art.59 al Conventiei de la Viena 'un tratat este socotit a fi luat, sfarsit daca toate partile la acest tratat incheie ulterior un tratat asupra aceleiasi materii.Noul tratat se va aplica cu conditia ca din dispozitiile sale sa rezulte intentia partilor de a inlocui vechiul tratat sunt incompatibile in asa masura incat este imposibil sa se aplice ambele tratate in acelasi timp. Deci, noul tratat prevaleaza.

Solutii diferite fata de aceeasta regula s-au dat in cazul unor tratate bilaterale intervenite intre state care, in acelasi timp, sunt parti si la un tratat multilateral asupra aceleiasi materii. Este, de exemplu, cazul Conventiei de codificare a relatiilor consulare (Conventia de la Viena din 1963), prin raport cu numeroase acorduri consulare bilaterale, incheiate intre statele parti la aceasta conventie. intrucat acordurile consulare bilaterale permit reglementarea unor situatii particulare, ce nu puteau sa se reflecte in conventia generala de codificare, prin art.73 al acesteia s-a stabilit ca dispozitiile particulare din tratatele bilaterale se aplica in locul prevederilor generale ale conventiei de codificare, indiferent daca acordurile bilaterale au intervenit inainte sau dupa incheierea acesteia.

O solutie similara a fost adoptata si in cadrul Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT), prin dispozitiile caruia sunt exceptate de la regimul general al Acordului, referitor la acordarea clauzei natiunii celei mai favorizate, uniunile vamale, zonele de liber schimb si conventiile bilaterale privind micul trafic de frontiera.

In ceea ce priveste gradul diferit de autoritate care se poate stabili intre dispozitiile unor tratate succesive, Carta ONU stabileste preeminenta sa asupra oricaror conventii cu regim derogatoriu, intervenite intre statele membre. In acest sens, art. 103 al Cartei precizeaza ca:

'In caz de conflict intre obligatiile Membrilor Natiunilor Unite decurgand din prezenta Carta si oblgatiile lor decurgand din orice alt acord international, vor prevala obligatiile decurgand din prezenta Carta'.