Apropierea Ciprului de Israel

Apropierea Ciprului de Israel

Desi aflat traditional in apropierea tarilor arabe si a sistemului lor de aliante, Ciprul marcheaza gradual noi puncte de consens si cooperare cu Israelul. In urma invaziei turcesti din iulie 1974, Ciprul s-a apropiat tot mai mult de natiunile arabe, avandu-i ca principali reprezentanti pe presedintele egiptean Anwar al-Sadat si presedintele sirian Hafez Al-Assad.

Aceasta miscare diplomatica s-a dovedit a fi una rodnica pentru Cipru, intrucat statele arabe au putut sustine pana la adoptare rezolutia 3212 a Adunarii Generale a ONU, care apara independenta si interesele statale legitime ale Ciprului. Raspunsul Ciprului fata de eforturile conjugate ale tarilor arabe s-a tradus prin sustinerea eliberarii Fasiei Gaza.

Aceasta politica integrata in sistemul de referinta islamic a produs o distantare si o frictiune ce parea iremediabila intre Tel Aviv si Nicosia. Drept rezultat, primul schimb de ambasadori si prin urmare stabilirea unor contacte oficiale serioase, avand principalul sprijin in schimburile interculturale, s-a produs in 1994.

Pe de alta parte, de-a lungul celei de-a doua jumatati a secolului, Turcia a fost un partener de dialog foarte apropiat al Israelului, atat cu contacte economice puternice, cat si prin cooperare pe nivelul militar, apropiata de o alianta totala cu statul evreu. Relatiile dintre cele doua state s-au racit de cand islamistii au preluat puterea la Ankara in 2002.

Ostilitatea dintre cele doua tari a devenit fatisa in ianuarie 2009, in timpul razboiului dintre Israel si Hamas. Primul-ministru turc Recep Tayyip Erdogan a condamnat politica israeliana 'promovand actiuni inumane ce vor duce la auto-distrugere', ba chiar l-a invocat pe Dumnezeu ('Allah va . pedepsi pe cei ce incalca drepturile inocentilor').

Aceste actiuni au dus la o escaladare a tensiunilor intre cele doua state, dintre care cele mai relevante sunt insulte la adresa presedintelui israelian, ajutorarea sponsorilor 'Freedom Flotilla,' si rechemarea ambasadorului turc in tara. Aceasta atitudine este nejustificata, intrucat in cadrul invaziei Turciei din iulie-august 1974 s-a folosit napalmul precum si 'teroarea' printre satenii ciprioti greci, dupa cum arata Minority Rights Group International.

In contrast, 'crunta batalie' a Israelului pentru preluarea Gazei s-a bazat numai pe arme conventionale si nu a dus virtual la nici un fel de pagube civile. Ocupatia a 37% a Ciprului care a urmat a insemnat o 'curatare etnica fortata' dupa William Mallinson intr-o monografie recent aparuta a Universitatii Minnesota. Pe de alta parte, daca cineva doreste sa acuze autoritatile israeliene de curatenie etnica in Gaza, nu putem neglija eforturile de pace si tentative de dialog sustinute in permanenta de statul evreu cu OEP-ul si tarile arabe in general.

Astfel, guvernul turc a sustinut financiar ceea ce Mallinson numeste 'o politica sistematica de colonizare' pe fostele teritorii grecesti din nordul Ciprului. Cipriotii turci, in 1973 se numarau la un total de 120.000 de persoane; de atunci incoace, mai mult de 160.000 de cetateni ai Republicii Turce s-au stabilit pe pamanturile lor.

Momentul de asezare fireasca la masa tratativelor si de stabilire a unui traseu comun a fost in 1998, odata cu vizita presedintelui israelian, Ezer Weizman, si apoi a presedintelui cipriot Glafkos Clerides in Israel (2000). Aceasta apropiere s-a manifestat puternic, inclusiv in domeniul economic, printr-un excedent de schimburi comerciale vizibil fata de acum un deceniu.

Astfel Ciprul importa bunuri din Israel in valoare de 590 milioane euro (796 milioane USD) in 2008 iar exporturile si investitiile cipriote sunt comparabile. Precum a descris-o ministrul de externe israelian, Avigdor Lieberman, relatia cu Ciprul este una de tip win-win, prin beneficii reciproce ale celor doua state si prin abandonul si ostilitatea oferita de piata turca si de actiunea politica de la Ankara, in locul careia Nicosia s-a dovedit un partener compatabil de discutii, strategii si viziuni comune.

Riscurile lumii contemporane, si in particular ale zonei Orientului Mijlociu, se dovedesc deseori nebanuite si greu de previzionat. Insa schimburile economice si posibila prosperitatea economica a cat mai multe si intinse regiuni din zona pot estompa manifestari de degenerare violenta.

Riscul principal este supunerea continua a unei jumatati a Ciprului de catre fortele turcesti si eventuala radicalizare a discursului de la Ankara in ceea ce priveste Tel Aviv-ul si continuarea unor tensiuni ce pot aduna toate statele arabe.

Apropierea Turciei de Iran si a Iranului de Rusia reprezinta noi sisteme de aliante fata de care lumea politica internationala trebuie sa aiba o orientare spre dialog si cooperare. La fel de spectaculoasa se inscrie si evolutia accelerata de alianta (din 1994 pana in prezent) a relatiilor israeliano-cipriote, dictate de noi configuratii economice si investirea in noi parteneri de dialog.