Atributiile Comisiei Europene

Atributiile Comisiei Europene

Sub denumirea de Inalta Autoritate, Comisia a fost ĩnfiintata prin Tratatul de la Paris de instituire a CECO, in anul 1951, ca organ executiv al Comunitatii. Cu o pozitie de independenta fata de guvernele statelor membre al Comunitatii, era compusa din 9 membri, din care 8 erau numiti direct de cele sase state membre si unul ales chiar de catre ea. La acea vreme, atributiile se limitau la activitati consultative in domeniul administrarii productiei de carbune si otel, definirea obiectivelor comune, acordarea de imprumuturi sau de garantii pentru imprumuturile contractate, chiar interventie in materie de preturi, cote de productie, programe de fabricatie etc. Deciziile erau luate cu majoritate simpla de voturi. In anul 1967, prin Tratatul de fuziune, adoptat la Bruxelles, organele executive ale celor trei comunitati fuzioneaza, noua institutie fiind denumita de aici inainte Comisia Comunitatilor Europene.

Ca executiv al UE, Comisia Europeana este institutia independenta care reprezinta si apara interesele Uniunii in ansamblu. De aceea, membrii Comisiei se bucura de independenta ; ei nu pot primi instructiuni din partea statelor care i-au desemnat si nici nu pot exercita vreo alta activitate incompatibila cu functia de comisar european.

Comisia este, practic, 'inima' mecanismului institutional al UE, pentru ca ea propune legislatia, politicile si programele de actiune si pune in aplicare tratatele si deciziile Parlamentului European si ale Consiliului European.

1. Desemnarea, compunerea si sediul Comisiei Europene

Membrii Comisiei Europene, denumiti comsari, sunt personalitati ale vietii politice a statelor membre. Totusi, acestia actioneaza numai in interesul UE si nu pot primi instructiuni de la guvernele lor nationale.

Numirea Comisiei Europene se face pentru un mandat de 5 ani, in termen de sase luni de la alegerile Parlamentului European, dupa o procedura care presupune parcurgerea urmatoarelor etape:

Consiliul, reunit la nivel de sefi de stat sau de guvern si hotarand cu majoritate calificata, desemneaza persoana pe care intentioneaza sa o numeasca presedinte al Comisiei;

Aceasta desemnare se aproba de Parlamentul European, cu sase luni inainte de inceperea mandatului Comisiei;

Consiliul, hotarand cu majoritate calificata si de comun acord cu presedintele desemnat, adopta lista celorlalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca membri ai Comisiei, lista stabilita potrivit propunerilor facute de fiecare stat membru;

Presedintele si ceilalti membri ai Comisiei astfel desemnati se supun in calitate de colegiu, votului de aprobare al Parlamentului European;

Dupa aprobarea Parlamentului European, presedintele si ceilalti membri ai Comisiei se numesc de Consiliu, care hotaraste cu majoritate calificata.

Atunci cand UE numara 15 state, Comisia Europeana avea 20 de comisari, cate unul pentru fiecare stat, cu exceptia statelor mari, care desemnau cate 2 (Germania, Franta, Italia, Marea Britanie, Spania)

Dupa marea extindere, s-a decis ca fiecare stat sa desemneze doar un comisar. Astfel, incepand cu mandatul Comisiei 2004-2009, Comisia a numarat 25 de comisari pana la 1 ianuarie 2007, pentru ca in prezent sa fie compusa din 27 de comisari. Incepand cu mandatul urmator (2009-2014), Consiliul European va fixa printr-o decizie unanima numarul maxim de comisari, care trebuie sa fie mai mic de 27, stabilindu-se si un sistem de rotatie echitabil pentru toti.

Potrivit Tratatului de modificare a Tratatului privind UE si a Tratatului de instituire a Comunitatii Europene, Comisia numita pentru perioada cuprinsa ĩntre data intrarii in vigoare a acestui tratat si 31 octombrie 2014 va fi formata din cate un resortisant al fiecarui stat membru, inclusiv Presedintele si Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, care corespunde cu doua treimi din numarul statelor membre, atat timp cat Consiliul European nu decide modificarea acestui numar, hotarand in unanimitate. Se mai stabileste ca membrii Comisiei vor fi alesi dintre resortisantii statelor membre in conformitate cu un sistem de rotatie absolut egal intre statele membre, care sa reflecte diversitatea demografica si geografica a acestora.

Activitatea cotidiana a Comisiei Europene este desfasurata de un numar considerabil de functionari europeni, administratori, traducatori, interpreti, experti, secretare - aproximativ 25.000, numar care este ĩn crestere. Desi pare foarte numeros acest aparat adiministrativ, el este inferior ca efective celor din majoritatea oraselor europene de importanta medie[2].

Sediul Comisiei Europene este la Bruxelles, dar ea are un birou si la Luxembourg, precum si reprezentante in toate statele membre si delegatii in multe alte state terte.

2. Directiile generale si serviciile Comisiei Europene

Directiile si serviciile sunt structuri prin intermediul carora Comisia isi exercita functiile specifice si atributiile prevazute de tratatele europene.

Practic, fiecare comisar raspunde de un anumit portofoliu, fiindu-i incredintata si o directie din acel domeniu.

Presedintele Comisiei decide domeniul politic care va fi incredintat unui comisar, eventual redistribuit altui comisar, in caz de demisie, de exemplu. Practic, personalul Comisiei este repartizat pe departamente denumite Directii generale, conduse de un director general, sau servicii.

Directiile generale sunt cele care fac propuneri Comisiei, dar aceste propuneri nu au un statut oficial decat dupa ce sunt insusite de colegiul comisarilor.

In prezent, sunt 23 de directii generale ale Comisiei Europene, 17 politice si 6 pentru relatii externe.[3]

Serviciile Comisiei Europene, in numar de 14, sunt grupate in doua categorii, servicii generale (5) si servicii interne (9)[4]

3. Atributiile si functionarea Comisiei Europene

A.         Comisia Europeana indeplineste numeroase atributii prevazute de tratatele europene, atributii care definesc in fond cinci functii esentiale:

a)     Dreptul de initiativa in domeniul politicilor UE, de a face propuneri legislative Parlamentului si Consiliului UE, in sfera pilonului comunitar. Cu alte cuvinte, in virtutea tratatelor, Comisia are dreptul, dar si responsabilitatea de a elabora propuneri pentru noile acte legislative europene, pe care le supune spre dezbatere si aprobare Parlamentului si Consiliului, cu precizarea ca aceste propuneri vizeaza apararea intereselor Uniunii si ale cetatenilor europeni, nu pe cele ale statelor membre sau ale unor sectoare particulare. Acest drept de initiativa este partajat in cadrul celorlalti doi piloni fie cu Consiliul, fie cu statele membre.

b)     Aplicarea politicilor UE. Avand calitatea de executiv al UE, Comisia indeplineste mai multe atributii pentru gestionarea si aplicare politicilor[5], si programelor adoptate de Parlament si Consiliu.

c)     Aplicarea dreptului UE. In virtutea acestei functii, Comisia vegheaza alaturi de Curtea de Justitie, ca dreptul european sa fie aplicat corect, respectat de toate statele membre ale UE.

d)     Executarea bugetului UE. Concret, activitatea efectiva si cheltuielile sunt asigurate de autoritatile nationale si locale, dar Comisia trebuie sa le supervizeze. Comisia este cea care gestioneaza, de exemplu, si fondurile structurale utilizate pentru a elimina decalajele economice intre diferitele zone ale Europei.

e)     Reprezentarea UE in relatiile cu celelalte state. Alaturi de alte institutii ale Uniunii, Comisia are un rol important ca purtatoare de cuvant a acesteia pe arena internationala. Este, de altfel, unul din obiectivele UE, de a se impune cu o voce unitara in relatiile cu statele terte, dar si cu alte organizatii internationale. Mai mult, Comisia este competenta sa negocieze acorduri internationale in numele UE

B. Activitatea Comisiei Europene. Saptamanal, de regula in ziua de miercuri, Colegiul comisarilor se reuneste la sediul din Bruxelles, cu exceptia sesiunilor plenare ale Parlamentului European, cand Comisia se reuneste, de regula, la Strasbourg.

Pregatirea ordinii de zi si a documentelor inscrise pe aceasta este sarcina Secretariatului general, prin grefa acestuia.

Fiecare punct de pe ordinea de zi este prezentat de comisarul insarcinat cu domeniul respectiv, colegiul comisarilor adoptand apoi o decizie pe baza acestei prezentari. Concret, directia generala a domeniul supus dezbaterii in Comisie face propuneri, pe baza unor consultari prealabile cu grupurile de interes cele mai diverse, in special cu Comitetul Economic si Social European si cu Comitetul Regiunilor, dar si cu responsabilii nationali din acel domeniu.

Propunerile sunt discutate cu serviciile Comisiei, eventual sunt modificate si, apoi sunt supuse unui control din partea Serviciului juridic si a cabinetelor comisarilor, cabinete care sunt alcatuite din colaboratorii politici ai acestora. Cand sunt gata, propunerile sunt inscrise pe ordinea de zi de catre Secretarul general, pentru proxima reuniune a Comisiei. In colegiul comisarilor, comisarul responsabil de domeniul analizat prezinta propunerile, colegiul le adopta daca nu sunt obiectii si le transmite Parlamentului si Consiliului pentru examinare. In caz de dezacord, comisarii sunt invitati de Presedintele Comisiei sa voteze, decizia fiind adoptata cu majoritatea voturilor, desi va face aplicatie ulterior principiului raspunderii colective.

Este foarte important de precizat ca activitatea Comisiei de a propune o actiune la nivel european este posibila numai cu respectarea principiului subsidiaritatii, adica atunci cand Comisia apreciaza ca o problema nu poate fi solutionata eficient prin actiune nationala, locala sau regionala.

Cat priveste Ministrul afacerilor externe al UE, acesta reprezenta una din inovatiile cele mai importante ale Proiectului de Tratat constitutional.

Urmare a opozitiilor exprimate la reuniunea sefilor de state si de guverne din 21-22 iunie 2007, s-a renuntat la ideea Ministrului de externe al Uniunii, urmand a se numi un Inalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate.

Proiectul Tratatului de modificare stabileste urmatoarele aspecte in acest sens:

Consiliul European, hotarand cu majoritate calificata, cu acordul presedintelui Comisiei, numeste Inaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate; Consiliul European poate pune capat mandatului acestuia ĩn conformitate cu aceeasi procedura;

Inaltul Reprezentant conduce politica externa si de securitate comuna a Uniunii; el contribuie prin propuneri la elaborarea acestei politici si o aduce la indeplinire in calitate de imputernicit al Consiliului; similar, va actiona si in ceea ce priveste politica de securitate si aparare comuna;

Inaltul reprezentant prezideaza Consiliul Afacerilor Externe si este unul dintre vicepresedintii Comisiei;

In cadrul Comisiei, Inaltul Reprezentant este insarcinat cu responsabilitatile care ii revin acestei institutii in domeniul relatiilor externe si al coordonarii celorlalte aspecte ale actiunii externe a Uniunii.