Balcanii si Orientul Mijlociu, directii prioritare de cooperare SUA-UE

Balcanii si Orientul Mijlociu, directii prioritare de cooperare SUA-UE

Eveniment

Miercuri, 29 septembrie, Catherine Ashton, Inaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe si Politica de Securitate, s-a intalnit cu Hilary Clinton, Secretarul de Stat american, la sediul Departamentului de Stat de la Washington, ocazie cu care au sustinut o conferinta de presa comuna. Conform celor doi inalti oficiali, principalele subiecte de pe agenda discutiei le-au constituit Iranul, procesul de pace din Orientul Mijlociu si evolutiile din Balcani, in special in ceea ce priveste Serbia si Kosovo.

Hilary Clinton a subliniat faptul ca rolul UE in gestionarea afacerilor globale creste semnificativ odata cu aplicarea tratatului de la Lisabona si ca SUA continua sa considere parteneriatul trans-atlantic drept "temelia pacii si a securitatii globale". Ea a tinut sa-i multumeasca lui Catherine Ashton in repetate randuri pentru cooperarea intensa si foarte apropiata dintre ele si echipele lor in ultimele luni, aratand totodata ca SUA si UE gestioneaza deja impreuna o serie de dosare foarte importante.

Printre acestea a mentionat in primul rand procesul de pace din Orientul Mijlociu, salutand contributia Uniunii la edificarea institutiilor viitorului stat palestinian si participarea la eforturile de a convinge partile din regiune sa continue discutiile directe incepute luna trecuta, dar amenintate de decizia guvernului Netanyahu de a nu prelungi moratoriul impus constructiilor in Cisiordania.

Hilary Clinton a admis faptul ca situatia din Balcani a dominat discutia cu oficialul european, aratand ca impreuna cu aceasta "ramanem pe deplin angajate si dedicate ajutorarii tuturor statelor din regiune sa isi realizeze aspiratiile de integrare euro-atlantica". Mai mult, Secretarul de Stat a indicat ca SUA saluta eforturile UE de a sprijini Serbia si Kosovo in negocierile pentru rezolvarea diferentelor existente, anuntand cu aceasta ocazie propria vizita in regiune de saptamana viitoare.

Doamna Clinton a tinut sa precizeze ca este nerabdatoare sa-i intalneasca atat pe liderii, cat si pe cetatenii din Serbia si Kosovo, mai ales pentru a le sprijini eforturile in gasirea unui deznodamant ce implica un grad mai inalt de integrare europeana. Nu in ultimul rand, ea a anuntat ca SUA si UE sustin in continuare o solutie negociata, diplomatica, in dosarul iranian si a salutat disponibilitatea UE de a conecta Pakistanul la piata comunitara.

La randul ei, Catherine Ashton a admis drept prioritara sustinerea eforturilor de pace din Orientul Mijlociu, anuntand cu acel prilej propria vizita la Ierusalim si Ramallah din 30 septembrie. Ea a subliniat si necesitatea continuarii trendului pozitiv demarat in chestiunea Serbia-Kosovo prin adoptarea rezolutiei Adunarii Generale a ONU privind discutiile directe intre Belgrad si Pristina, mediate de UE.

In cadrul vizitei sale in Israel si Cisiordania, Catherine Ashton s-a intalnit cu premierul Netanyahu, cu presedintele Autoritatii Palestiniene, Mahmoud Abbas, si cu premierul Salam Fayyad, precum si cu Trimisul Special american George Mitchell, scopul fiind acela de a transmite mesajul sustinerii ferme a UE pentru continuarea negocierilor si de a gasi, impreuna cu oficialul american, o solutie in contextul neprelungirii moratoriului israelian.

Semnificatii

Intalnirea de la Washington a celor doi oficiali - american si european - a avut loc intr-un context in care parteneriatul transatlantic redevine din ce in ce mai important. Redeschiderea negocierilor de pace din Orientul Mijlociu, posibila demarare a discutiilor dintre Serbia si Kosovo, situatia ingrijoratoare din Bosnia-Herzegovina, mai ales in ajunul alegerilor legislative din 3 octombrie, stagnarea in dosarul nuclear iranian si lipsa unor progrese vizibile in Afghanistan - toate acestea justifica o repliere a SUA si cautarea unei cooperari mai stranse cu aliatul european traditional, insa absorbit de propriile probleme economice si scandalul discriminarii romilor.

Totusi, daca UE aspira la statutul de actor global, calea este aceea a unei implicari consistente si vizibile in gestionarea, alaturi de SUA, a problematicilor presante de pe agenda politica si de securitate internationala.

In mod traditional, procesul de pace din Orientul Mijlociu constituie apanajul administratiilor americane, in timp ce UE s-a multumit cu statutul de principal donator pentru constructia institutionala in teritoriile palestiniene, alaturi de finantarea efectiva a cheltuielilor publice de aici, in perspectiva crearii viitorului stat palestinian.

Insa voci precum a Frantei reclama din ce in ce mai insistent asumarea de catre UE a unui rol politic pe masura contributiei financiare, presedintele Sarkozy anuntand in acest sens organizarea unui mini-summit de pace la Paris, cu participarea liderilor israelian si palestinian.

In acelasi context, Parisul, prin vocea ministrului de Externe Bernard Kouchner a criticat absenta lui Catherine Ashton de la masa negocierilor desfasurate la Washington si Ierusalim, justificandu-se astfel viitoarea intrare in scena ca peacemaker a presedintelui Sarkozy. In acelasi timp insa, este recunoscut faptul ca influenta UE asupra Israelului este minima, acesta percepand in general Uniunea ca fiindu-i ostila si favorizand clar Autoritatea Palestiniana, in ciuda existentei in cadrul UE a unui grup de tari ce sustin o mai stransa apropiere de Israel si care modereaza pozitiile Bruxelles-ului fata de el.

Hilary Clinton a salutat leadershipul dovedit de Catherine Ashton (si implicit UE) in cadrul catorva dosare importante de pe agenda internationala, aceasta putand constitui o referire la rolul jucat de Uniune in persuadarea Belgradului in favoarea acceptarii rezolutiei ONU care cere deschiderea negocierilor cu Pristina si la statutul de mediator pe care UE il va detine odata ce aceste discutii sunt demarate.

Nu este clar deocamdata daca Washingtonul accepta cu usurinta preluarea de catre UE a leadershipului in problematica Balcanilor, dat fiind istoricul implicarii SUA in rezolvarea conflictelor din fosta Iugoslavie in anii '90 si interventia din Kosovo, insa in acest moment agenda americana de politica externa este nu numai concentrata pe alte prioritati (Orientul Mijlociu, razboiul din Afghanistan, Iran, resetarea relatiei cu Rusia), dar si practic arhiplina.

Mai mult, Balcanii sunt considerati parte a Europei, o zona de vecinatate de care Uniunea trebuie sa se ocupe direct, cu atat mai mult cu cat o parte din problematicile de aici sunt abordate in cheia si cu stimulul viitoarei integrari a statelor din regiune in Uniune. In plus, prezenta puternica a EULEX in Kosovo si recent anuntata posibilitate a reducerii graduale a dimensiunii KFOR indica apropierea momentului cand exclusiv Uniunea se va ocupa de aceasta parte a Balcanilor.

Tendinte de evolutie

Reuniunea Hilary Clinton-Catherine Ashton constituie un preview la summitul UE-SUA ce va avea loc in noiembrie, eveniment ce constituie, in general, un prilej de reafirmare a soliditatii parteneriatului trans-atlantic, fara rezultate concrete cel mai adesea. Scandalul provocat in prima parte a anului de refuzul presedintelui Obama de a lua parte la acest summit si speculatiile ca el are legatura tocmai cu lipsa de substanta a discutiilor desfasurate de obicei intr-un astfel de cadru poate constitui un stimul in plus pentru includerea pe agenda summitului a unor problematici de real interes comun.

Consacrarea agendei si a aplicarii deciziilor politice prin masuri concrete poate transforma reuniunea la nivel inalt intr-una cu adevarat utila si nu doar un eveniment de PR. Mai mult, ea ar trebui sa serveasca si la clarificarea reprezentarii UE in relatie cu SUA, oficialii de la Washington plangandu-se in trecut de confuzia creata prin aplicarea Tratatului de la Lisabona in privinta leadershipului european.

Anuntata vizita a lui Hilary Clinton in Balcani va arata in ce masura Washingtonul este dispus sa cedeze pe deplin Uniunii Europene gestionarea chestiunii Kosovo, fiind de asteptat practic o andorsare de catre oficialul american a initiativei privind discutiile directe Belgrad-Pristina sub egida UE.

Nu in ultimul rand, summitul de pace ce va fi organizat la Paris de presedintele francez Sarkozy va demonstra ce poate face Europa, prin initiativa solitara si foarte voluntara a unuia dintre liderii sai, pentru avansarea negocierilor israeliano-palestiniene, miza reala fiind insa aceea a scoaterii Frantei din conul de umbra in care a intrat in ultima perioada din cauza scandalurilor privind expulzarea romilor.

Nu sunt de asteptat rezultate extraordinare, cu atat mai mult cu cat vizita in regiune intreprinsa de Catherine Ashton, ca si presiunile constante exercitate de administratia americana, nu au modificat in niciun fel pozitia guvernului israelian.

Din punctul de vedere al deciziei strategice in politica externa, Romania trebuie sa sustina cu fermitate si sa se implice activ in eforturile UE de a demara dialogul Belgrad-Pristina. Miza este nu numai aceea a rezolvarii chestiunii Kosovo, dar si cea a ancorarii ferme a Serbiei pe calea integrarii europene intr-un mod care sa menajeze sensibilitatile Belgradului in privinta speculatiilor cu privire la un posibil schimb de tipul "recunoasterea independentei Kosovo pentru aderarea la UE".

Romania este un partener potrivit a se afla in prim-planul medierii pe care o va efectua UE datorita relatiei sale foarte bune cu Belgradul si a cunoasterii indeaproape, in calitate de vecin, a istoricului conflictului acestuia cu Pristina.

Totodata, in conditiile consacrarii de catre Curtea Internationala de Justitie a faptului ca declaratia de independenta a Kosovo nu este contrara dreptului international si in eventualitatea unor progrese semnificative in viitoarele discutii mediate de UE, Bucurestiul va trebui sa ia in calcul o reconsiderare a pozitiei sale in privinta recunoasterii independentei Kosovo. Acest lucru se poate face doar imediat dupa ce relatiile Belgrad-Pristina vor demara si se vor indrepta spre rezultate concrete sau ca reactie de considerat in cazul unui blocaj din partea Belgradului, fara a precede insa gesturile Serbiei in aceasta directie, a recunoasterii.