Creeaza.com - informatii profesionale despre
TehnologieAfaceriScoalaDidacticaLegislatieFamilie


Cunostinta va deschide lumea intelepciunii - Referate profesionale unice
Acasa » scoala » matematica » stiinte politice
Competenta regulii lex voluntatis

Competenta regulii lex voluntatis


COMPETENTA REGULII LEX VOLUNTATIS

In favoarea solutiei existentei unei legaturi intre contract si legea aleasa de parti regasim ideea de securitate juridica a tranzactiilor. O libertate nelimitata nu-si gaseste justificarea601. Nu numai doctrina, dar si practica si reglementarea legala a raporturilor de drept international privat demonstreaza ca dreptul romanesc impartaseste in exclusivitate aceasta solutie, a legaturii dintre legea aleasa si raportul juridic contractual. Consacrata de practica si conventiile internationale, mai ales in domeniul relatiilor comerciale, regula lex voluntatis isi gaseste aplicare cu privire si la celelalte acte juridice si avem in vedere actele de natura civila, indiferent ca ele sunt acte unilaterale sau bilaterale. Acest principiu il regasim in reglementarea data de Legea nr. 105/1992 actului juridic, in privinta conditiilor de fond si a efectelor sale, cat si in privinta formei exterioare de exprimare a vointei.

Desi doctrina si jurisprudenta au fost constante in aceasta interpretate in secolul XX, spre sfarsitul sau, odata cu intrarea in vigoare a Conventiei de la Roma din 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale, act in vigoare in statele membre ale Uniunii Europene[1] o noua conceptie si-a gasit aplicarea: libertatea deplina a partilor in alegerea legii aplicabile, oricare ar fi ea, adica si o lege care nu are legatura cu elementele contractului, daca partile o prefera, lege pe care ele pot oricand sa o schimbe in cursul derularii contractului, dupa cum aceasta libertate absoluta poate fi privita si in sensul ca partile pot sa aleaga mai multe legi care ar guverna aspecte diferite ale actului, libertate absoluta ce rezulta explicit din redactarea art. 3 al Conventiei .



Consideram ca principiul libertatii absolute in alegerea legii aplicabile contractului este consecinta fireasca a principiului fundamental al egalitatii de tratament in cadrul Uniunii Europene, principiu prevazut prin toate tratatele constitutive, in actuala reglementare data prin Tratatul de la Lisabona regasindu-l ca principiu constitutiv in art. 4 alin. (4) TUE, cat si in intreaga sa reglementare institutionala si substantiala. Egalitatea de tratament este o conditie sine-qua-non a constructiei comunitare, caci realizarea unui spatiu comun de interese si realizari economice, sociale si politice obliga in mod imperativ la egala recunoastere a sistemelor de drept ale statelor membre ca fiind surse juridice egale de forta obligatorie, iar cetatenii statelor membre priviti generic ca resortisanti ai spatiului comunitar trebuie sa perceapa prin mijloace concrete egalitatea de tratament.

In aceste conditii, unindu-se juridic principiul egalitatii de tratament cu cel al liberei circulatii a factorilor de productie (bunuri, persoane, servicii, capitaluri), in raporturile juridice stabilite de particulari, persoane fizice si juridice, cu scopul de a produce efecte juridice benefice subiectelor de drept astfel angajate in piata unica, inclusiv prin incheierea de contracte civile si comerciale, trebuie sa li se recunoasca nu doar libertatea de a contracta, ci si aceea de a-si alege legea aplicabila. Cum intre sistemele de drept ale statelor membre nu poate fi facuta nicio discriminare, tot astfel trebuie recunoscuta posibilitatea partilor de a-si alege cu titlu de lex voluntatis si o lege straina de elementele contractului, daca acesta este legea pe care pretind ca o cunosc cel mai bine. Principiul libertatii de vointa, in sensul aratat este intarit de dispozitiile art. 7 din Conventie, indeosebi de alin. (1), chiar daca forului i se recunoaste un control firesc asupra aplicarii legii alese de parti, astfel cum se precizeaza in alin. (2) al textului conventional , inclusiv posibilitatea invocarii ordinii publice in dreptul international privat, dupa cum se prevede in art. 16 din Conventie .

Reglementarea data prin Conventia de la Roma din 1980 este explicita si acoperitoare, aratand care este domeniul legii contractului[5], faptul ca proba lui se face tot in raport de legea aleasa de parti sa le guverneze actul juridic , iar in lipsa alegerii ei, sunt prevazute prezumtii conventionale cu ajutorul carora judecatorul forului va determina legea aplicabila contractului.

Conventia de la Roma, in intregul sau continut intelectual, a fost adoptata cu scopul explicit de a favoriza derularea mai comoda a relatiilor de schimb in spatiul comunitar si de a se aplica in finalitatea sa expresa, ceea ce rezulta neindoielnic din textul privind posibilitatea de a interveni retrimiterea[8] si din interpretarea altor dispozitii in materie prin corelare cu cele din Conventie , astfel incat intelegem ca ea joaca rolul de drept comun in materie, fapt in acord cu finalitatea integrarii europene, neindoielnic realizata prin intermediul dreptului.

Parte a dreptului comunitar si bucurandu-se de caracterele acestuia, inclusiv cel al aplicarii cu prioritate in concurs cu o norma interna adoptata de autoritatile statelor membre[10], Conventia de la Roma a produs efectul unui drept uniform, premisa a adoptarii Regulamentului CE nr. 593/2008 al Parlamentului European si al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale (Regulamentul Roma I , intrat in vigoare la 17. Decembrie 2009 in relatia cu statele membre ale Uniunii Europene, cu exceptia Regatului Unit al Marii Britanii si Regatului Danemarcei, care raman in continuare parte doar la Conventie.

Domeniul de aplicare al Conventiei de la Roma nu trebuie extrapolat la raporturile juridice necomunitare, in acest caz devenind incidente dispozitiile Conventiei de la Viena din 11 aprilie 1980 privind contractele de vanzare internationala de marfuri, act incheiat la nivelul Organizatiei Natiunilor Unite, la care Romania este parte prin ratificare din martie 1991, si care are drept scop facilitarea schimburilor de produse prin stabilirea unui drept uniform, in concordanta cu regulile comertului international si compatibil cu diferitele sisteme sociale, economice si juridice de pe glob.

Din cuprinsul acestei conventii rezulta ca legea aleasa de parti are o legatura cu elementele contactului (nationalitatea partilor, locul incheierii actului sau al executarii lui s.a.), astfel incat apreciem ca spre deosebire de raporturile de schimb intracomunitare, unde suntem in prezenta unei exceptii de la regulile comertului international, exceptie ridicata la rangul de regula pentru relatiile dintre statele membre ale Uniunii Europene, pentru raporturile de schimb incheiate de un agent economic comunitar cu unul necomunitar, fiind aplicabile prevederile Conventiei de la Viena din 1980 se ajunge iar la teza unicitatii legii aplicabile contractului si a faptului ca ea trebuie sa prezinte o legatura substantiala cu elementele intrinseci si extrinseci ale actului.

Principiul libertatii partilor in alegerea legii aplicabile a devenit un principiu cheie in intreaga reglementare comunitara a raporturilor juridice cu element de extraneitate, iar aplicarea sa in orice situatie a inceput sa fie criticata, spre exemplu observandu-se ca in materie de competenta de judecata, el poate produce chiar efectul contrar celui urmarit, adica insecuritate in circuitul juridic civil, atata timp cat prin Regulamentul CE nr. 44/2001 al Consiliului privind competenta judiciara, recunoasterea si executarea hotararilor judecatoresti in materie civila si comerciala s-a produs un adevarat forum shopping, partile alegand instanta cea mai permisiva si sistemul de drept cel mai bland in materie de competenta si procedura de judecata, cu eludarea forului normal competent, dupa legaturile mai stranse pe care le-ar prezenta un raport juridic cu un sistem de drept.


In concluzie, in prezent trebuie sa facem distinctie intre raporturile propriu-zis internationale, carora le-a ramas specifica teza unitatii contractului si unicitatii legii alese de parti, care prezinta o legatura intrinseca cu acesta si raporturile intracomunitare care au devenit guvernate de teza libertatii absolute a partilor in alegerea legii aplicabile.

In situatia in care partile raportului juridic nu au aratat expres sau tacit care este legea pe care inteleg sa o aplice cu titlu de lex causae contractului, actului lor de vointa, instanta sesizata cu solutionarea cauzei va fi cea care va determina legea aplicabila.


T.R. Popescu, op. cit., p. 196.

Conventia de la Roma din 1980 privind legea aplicabila obligatiilor contractuale, publicata in M. Of. din 26 ianuarie 1998, data de la care se aplica. Domeniul sau de aplicare este prevazut in termenii: art.1. Scopul Conventiei: (1) Reglementarile din prezenta Conventie se aplica obligatiilor contractuale in orice situatie care implica o alegere intre legile din state diferite. (2) Aceste reglementari nu se vor aplica: (a) problemelor privind statutul personal sau capacitatea juridica a persoanelor fizice, fara a aduce atingere art. 11, (b) obligatiilor contractuale privind: testamente si succesiuni, regimurile matrimoniale, drepturilor si obligatiilor provenite din afara unei relatii familiale, de paternitate, casatorie sau afinitati, inclusiv obligatiile la pensii de intretinere referitoare la copii nelegitimi, (c) obligatiilor provenite din cambie, cecuri si bilete la ordin si alte documente negociabile in masura in care obligatiile nascute din astfel de alte documente negociabile depasesc caracterul lor negociabil, (d) acordurilor de arbitraj si alegere a instantei, (e) problemelor reglementate de dreptul societatilor, asociatiilor si al altor persoane juridice, precum infiintarea, prin inregistrare sau in alt mod, capacitatea juridica, organizarea interna sau lichidarea unor societati, asociatii si al altor persoane juridice si raspunderea juridica personala a asociatilor si membrilor pentru astfel de obligatii ale societatii, asociatiei si altor persoane juridice, (f) problemei daca un intermediar poate angaja, fata de terti, persoana in contul careia ea pretinde ca actioneaza sau problemei daca un organ al societatii, asociatiei sau al persoanei juridice poate angaja, fata de terti, aceasta societate, asociatie sau persoana juridica, (g) constituirii de trusturi si relatii intre fondatori, administratori si beneficiari, (h) obtinerii probelor si procedurilor, fara a aduce atingere art. 14, (3) Reglementarile prezentei Conventii nu se aplica contractelor de asigurari care acopera riscurile existente in teritoriile statelor membre ale Comunitatii Economice Europene. In vederea determinarii daca un risc este situat in acele teritorii instanta trebuie sa aplice legea interna. (4) Paragraful precedent nu se aplica la contractele de reasigurare.

Art. 3. Libertatea alegerii: (1) Un contract trebuie sa se supuna legii alese de catre parti. Alegerea trebuie exprimata sau demonstrata cu o certitudine rezonabila in termenii contractuali ori in functie de circumstantele cazului. Partile prin alegerea lor pot selecta legea aplicabila in integralitatea sau numai o parte aferenta numai contractului. (2) Partile pot oricand sa convina ca un contract sa fie supus unei alte legi decat cea care era valabila anterior, indiferent datorita unei alegeri anterioare conform prezentului articol sau a altor prevederi ale Conventiei. Orice varianta a partilor privind legea care va fi aplicata efectuata dupa incheierea contractului nu trebuie sa aduca prejudicii valabilitatii sale formale conform art. 9 sau sa aiba un efect contrar asupra drepturilor unor terte parti. (3) Faptul ca partile au ales o lege straina, indiferent daca este insotita sau nu de alegerea unei instante straine, atunci cand toate elementele relevante ale situatiei din acel moment al alegerii sunt legate numai de un singur stat, nu trebuie sa prejudicieze aplicarea reglementarile legale din tara care prin contract nu poate fi derogata de la acestea si denumite mai jos "reglementari obligatorii". (4) Existenta si valabilitatea consimtamantului partilor privind alegerea legii aplicabile vor fi determinate in conformitate cu prevederile art. 8-11.

Art. 7. Dispozitii imperative: (1) In cazul aplicarii conform prezentei Conventii a legii unui stat, trebuie sa aiba efect asupra reglementarilor obligatorii din legea celuilalt stat de care situatia este strans legata, daca si in masura in care conform legii ultimului stat, aceste reglementari trebuie aplicate indiferent de legea careia i se supune contractul. Luand in considerare efectul acestor reglementari obligatorii, trebuie acordata atentie naturii lor si scopului si consecintelor aplicarii sau neaplicarii lor. (2) Nimic din prezenta Conventie nu poate restrictiona aplicarea reglementarii legii forumului in situatia in care acestea sunt obligatorii indiferent de legea altfel aplicabila contractului.

Art. 16. Ordinea publica: Aplicarea unei reglementari legislative din orice stat mentionata in prezenta Conventie poate fi refuzata numai daca o astfel de aplicare este evident incompatibila cu ordinea publica a forului.

Art. 10. Domeniul de aplicare a legii contractului: (1) Legea aplicabila unui contract in conformitate cu art. 3-6 si 12 din prezenta Conventie se va referi in special la: a) interpretare, b) executare, c) in limitele competentelor date unei instante prin legea de procedura, consecintele incalcarii, inclusiv impunerea unor daune in masura in care acestea sunt supuse reglementarilor legale, d) diferitele cai de stingere a obligatiilor, dar si prescrierea si limitarea unor actiuni, e) consecintele nulitatii contractului. (2) In legatura cu modul de executare si etapelor care trebuie parcurse in eventualitatea unei neexecutari trebuie luata in considerare legea statului in care are loc executarea.

Art. 14. Proba contractului: (1) Legea carei i se supune contractul conform prezentei Conventii se aplica in masura in care legea contractelor cuprinde reguli care ridica prezumtii legale sau determina sarcina probei. (2) Un contract sau un act care se intentioneaza a avea efect juridic trebuie sa prezinte probe in orice mod de dovedire recunoscut de legea forumului sau prin orice alta lege la care se refera art.l 9 in baza careia contractul sau actul este formal valabil, cu conditia ca un astfel de mod de dovedire sa poata fi administrat de catre forum.

Art. 4. Legea aplicabila in lipsa alegerii: (1) In masura in care legea aplicabila contractului nu a fost aleasa in conformitate cu art. 3, contractul se va supune legii statului de care contractul este mai strans legat. Totusi o parte separata a contractului, care este mai strans legata de celalalt stat poate pe cale de exceptie sa fie supusa legii celeilalte tari. (2) Sub rezerva dispozitiilor paragrafului 5 din prezentul articol, se prezuma ca un contract are legaturile cele mai stranse cu statul unde partea trebuie sa execute prestatia caracteristica are, la momentul incheierii contractului, resedinta sa obisnuita ori, in cazul unei societati, asociatii sau persoane juridice, isi are sediul central. Totusi, daca un contract este incheiat in exercitarea activitatii profesionale a acestei parti, acest stat este cel unde este situat sediul principal al afacerii sau daca potrivit contractului, prestatia trebuie executata printr-un loc al afacerii, altul decat sediul principal, statul in care acest alt loc al afacerii este situat. (3) Indiferent de prevederile paragrafului 2 din prezentul articol, in masura in care obiectul contractului este un drept real imobiliar sau dreptul de a folosi un imobil, se prezuma ca acel contract este mai strans legat de statul in care se gaseste imobilul. (4) Un contract referitor la transportul de bunuri nu va fi supus prezumtiei din paragraful 2. Intr-un astfel de contract, daca statul in care in momentul incheierii contractului transportatorul isi are sediul sau principal de activitate coincide cu statul in care are loc incarcarea sau locul de descarcare sau sediul principal al expeditorului, se prezuma ca acel contract este mai strans legat de acel stat. In cadrul aplicarii acestui paragraf contractul singular de tip charter-party si alte contracte al caror principal scop este transportul de bunuri trebuie tratate drept contracte de transport de bunuri. (5) Paragraful 2 nu se va aplica daca natura executarii nu poate fi determinata si prezumtiile din paragrafele 2, 3 si 4 nu vor fi luate in considerare daca din imprejurari rezulta ca acel contract este mai strans legat de celalalt stat.

Art. 15. Excluderea retrimiterii: Aplicarea legii in orice stat mentionata prin prezenta Conventie inseamna aplicarea reglementarilor legale in vigoare in acel stat altele decat reglementarile ei de drept privat international.

Art. 18. Interpretarea uniforma: Pentru interpretarea si aplicarea uniforma a reglementarilor precedente, trebuie sa se tina seama de caracterul lor international si de dorinta de a se atinge o uniformitate in interpretarea si aplicarea lor.

Art. 20. Prioritatea legislatiei comunitare: Prezenta Conventie nu trebuie sa afecteze prevederile care, in privinta unor probleme particulare, impun alegerea reglementarilor legale privind obligatiile contractuale si care sunt sau vor fi cuprinse in legile institutiilor din Comunitatea Europeana sau in legile nationale armonizate pentru implementarea unor astfel de legi. Art. 21. Relatia cu alte conventii: Prezenta Conventie nu trebuie sa afecteze aplicarea conventiilor internationale la care statul contractant este sau va deveni parte.





Politica de confidentialitate

creeaza logo.com Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate.
Toate documentele au caracter informativ cu scop educational.