CONCEPTE FUNDAMENTALE IN STIINTA POLITICA - Democratie si totalitarism

CONCEPTE FUNDAMENTALE IN STIINTA POLITICA

Referat

" Democratie si totalitarism "

Aron Raymond

Capitolele: IX si X

Introducere - " Etapa a unei cercetari, instrument de lucru pentru studenti, cursul sugereaza o metoda, schiteaza conceptii, aduce fapte si idei, pastreaza si nu poate sa nu pastreze amprentele invataturii si ale improvizatiei. Lectiile nu au fost redactate dinainte: stilul este deci un stil oral,cu greseli inevitabile pe care corectiile ulterioare le-au mai atenuat, dar nu le-au indepartat definitiv."

Capitolul - IX - Despre coruperea regimurilor constitutionale-pluraliste

Cunoasteti formula: " Ce frumoasa era Republica pe vremea Imperiului"

Aceasta formula ironica, destul de caracteristica pesimismului francezilor, contine un adevar profund.Regimurile constitutionale-pluraliste,pe care le numim in mod curent democratice,nu pot sa nu deceptioneze in egala masura pentru ca sunt prozaice si pentru ca virtutile lor supreme sunt negative.

Prozaice pentru ca,prin definitie,acorda mai multa atentie imperfectiunilor naturii umane.Aceste regimuri au si virtuti pozitive,chiar daca e vorba numai de respectarea constitutionalitatii, a libertatilor individuale,dar virtutile lor cele mai inalte poate sunt negative.Aceste regimuri impiedica ceea ce alte regimuri nu impiedica.Cu alte cuvinte, un regim care tolereaza conflictul permanent al ideilor, al intereselor, al grupurilor si al persoanelor nu poate sa nu reflecte caracterul oamenilor care il fac sa existe.

Este permis sa visam un regim constitutional ale carui imperfectiuni au disparut, dar nu putem considera drept probabil un regim in care oamenii politici ar fi toti constienti in acelasi timp de interesele particulare pe care le reprezinta si de interesul colectiv pe care trebuie sa il serveasca, un regim in care conflictele de idei se vor dezlantui in voie,dar in care presa va fi obiectiva,in care cetatenii isi vor pastra simtul solidaritatii in pofida conflictelor care ii opun pe unii altora.

Daca aceste analize sunt exacte , ne putem intreba daca este firesc sa facem o distinctie intre regimurile constitutionale-pluraliste corupte si regimurile sanatoase.

Nu suntem tentati sa spunem ca, in esenta aceste regimuri sunt intotdeauna corupte intr-o masura sau alta?

Aceste regimuri nu sunt niciodata deplin constiente de esenta lor,ca ele nu rezolva niciodata perfect problemele cu care se confrunta.

Dar exista deosebiri de grad care justifica faptul ca in anumite cazuri vorbim despre regimuri sanatoase si in alte cazuri despre regimuri corupte.

Putem distinge tipurile de coruptie in functie de cauza principala.Aceasta se poate afla fie in institutiile politice, fie in spiritul public,fie in infrastructura sociala.

Coruptia institutiilor politice apare atunci cand sistemul partidelor nu mai corespunde diferitelor grupuri de interes sau atunci cand functionarea sistemului partidelor este de asa natura incat din rivalitatea partidelor nu iese nici o autoritate stabila.

Al doilea tip de coruptie,este cel al spiritului public; Montesquien ar fi spus "coruptia principiului" . Pot fi concepute diferite modalitati ale coruptiei principiului: fie spiritul partizan sfarseste prin a inlatura constiinta binelui comun, fie spiritul de compromis necesar functionarii regimului,sfarseste prin a impiedica orice decizie clara si orice politica hotarata.

In fine,coruptia ar avea ca origine infrastructura sociala, atunci cand societatea industriala nu ar mai reusi sa functioneze,atunci cand rivalitatile sociale ar avea o asemenea intensitate incat puterea politica,cea a partidelor,ar fi incapabila sa le stapaneasca.

Un al doilea tip de clasificare,s-ar baza pe deosebirea,intre oligarhie si demagogie.

Regimurile constitutionale-pluraliste pot fi corupte datorita unei oligarhii excesive sau datorita unui exces de demagogie.

In primul caz,ele ar fi corupte pentru ca o minoritate ar manipula institutiile si le-ar impiedica sa isi realizeze ideea,cea guvernarii cetatenilor.

Al doilea tip de coruptie ar aparea dimpotriva atunci cand oligarhia ar fi prea stearsa,atunci cand diferitele grupuri ar merge pana la capat cu revendicarile lor si atunci cand nu ar mai exista nici o autoritate capabila sa apere interesul general.

Aceasta clasificare poate fi in egala masura folosita.Regimurile corupte pot fi legate,intr-adevar,fie de o oligarhie excesiva,fie de o demagogie excesiva. Exista regimuri constitutionale-pluraliste care sunt corupte pentru ca nu au aruncat inca radacini profunde intr-o societate si exista regimuri constitutionale-pluraliste,care sunt corupte de timp,de uzura,de obisnuinta si care nu mai functioneaza.

In mare, majoritatea regimurilor corupte in sensul de "nu inca" sufera de un exces de oligarhie; in schimb,regimurile corupte in sensul de "nu mai" sufera cel mai adesea de un exces de demagogie.

Cea dintai dificultate a inradacinarii ,cea mai bine cunoscuta,este nerespectarea legii constitutionale.Orice incalcare a regulii prin forta,este o incalcare a insasi esentei regimului.Multe dintre aceste regimuri s-au impus cu greu. Perioade indelungate,functionarea constitutionala a fost intrerupta de lovituri de stat.

Franta a incercat sa introduca la sfarsitul secolului XVIII, un regim constitutional,iar acest regim nu a fost stabilizat,nu s-a bucurat de un respect aproape general decat in ultimii ani ai secolului XIX.

In termeni generali ,putem spune ca in tarile latine au avut si continua sa aiba mari probleme in a face sa functioneze in mod permanent regimuri constitutionale-pluraliste.

Cel dintai este rolul jucat de religia catolica si de Biserica Catolica in viata acestor tari.

In toate tarile latine,multe partide,daca nu majoritatea lor,au recurs la revendicari extreme.Ori,pentru ca aceste regimuri sa existe este necesar ca partidele care le-au creat sa le accepte legile.

Cea de-a doua dificultate a perioadei de inradacinare o constituie manipularea practicilor constitutionale de catre oligarhie.

Lucrul de care trebuie sa ne temem este manipularea acestor institutii de catre oligarhii,ostile unei competitii adevarate intre partide si, in egala masura, ostile ideii de a-si pierde privilegiile.Regimul nu se poate inradacina pentru ca fortele noi,grupurile care se ivesc datorita modernizarii societatii devin ostile acestui tip de regim care li se pare contrar evolutiei istoriei .Regimul este corupt sau,mai exact, nu isi realizeaza inca ideea pentru ca puterea absoluta a minoritatii contravine vocatiei sale.

Cea de-a treia dificultate este legata de cea de-a doua; disputele intre grupuri si,in special,intre diferitele grupuri care apartin minoritatii conducatoare ating uneori o asemenea violenta incat regimul este condamnat.

Inainte de sfarsitul secolului XIX, nici un regim nu era cu adevarat inradacinat , nu era considerat legitim de intreaga populatie.Uneori factiunea aflata la putere provenea din randul claselor privilegiate,alteori dimpotriva,factiunea victorioasa ii condamna unei emigratii interne pe descendentii aristocratiei.

Aceste elite, devin in epoca noastra,in functie de imprejurari,fasciste sau comuniste.

Cea de-a patra dificultate este aceea de a limita revendicarile populare pe perioada primelor faze ale regimurilor constitutionale. ( exemplu- Franta anului 1848: inlocuirea unei republici cu o monarhie,nu sporeste de azi pe maine resursele colectivitatii sau producerea economiei )

Un caz mai interesant este cel al Indiei; supravietuirea unui regim constitutional-pluralist depinde pe de o parte de mentinerea coerentei grupului conducator al noului stat, pe de alta parte de o anumita pasivitate a maselor populare sau chiar de mentinerea unei discipline sociale traditionale,in pofida transformarilor economice.

In fine,o ultima dificultate,este lipsa unui sistem administrativ; calitatea administratiei este la fel de importanta ca toti factorii politici.Daca se introduce un regim constitutional-pluralist intr-o tara lipsita in buna masura de un sistem administrativ,este putin probabil ca el sa poata functiona.

Riscurile destramarii:

1. La nivelul institutiilor politice
2. La nivelul principiului sau spiritului public
3. In raport cu infrastructura sociala sau,in raport cu sarcinile pe care aceste regimuri trebuie sa le indeplineasca.

La nivelul institutiilor politice - Cazul Frantei: ceea ce astazi pune in pericol regimul,nu este violenta pasiunilor ideologice,ostile regimului.Francezii sunt astazi mai inclinati sa accepte regimul prezent mai mult decat orice alta perioada de dupa 1789. Totusi regimul este considerat amenintat; acest lucru se datoreaza in exclusivitate faptului ca o parte importanta a tarii are sentimentul ca regula constitutionala,sistemul partidelor sunt raspunzatoare pentru o slabiciune si o instabilitate a executivului,a binelui comun.

Coruperea principiului - Oamenii nu mai sunt ceea ce impune un regimde acest tip,ei nu mai au calitatile necesare pentru a face sa existe un regim de libertate.

Comuniste sau democratice,societatile noastre nu sunt virtuase pentru simplul motiv ca au drept obiectiv sa produca cat mai mult posibil si tot ce este mai bun. Nu poate fi conceputa o societate al carui obiectiv sa fie acela de a produce cat mai mult posibil si de a distribui cat mai putin posibil. Oamenii nu pot avea ca valoare suprema cumpatarea intr-o economie care se straduieste sa produca abundenta.

Numerosi critici ai democratiei se incapataneaza sa creada ca virtutea democratiilor moderne poate fi asemanatoare virtutii democratiilor antice. Ramane o trasatura comuna intre vechea virtute si cea moderna si anume respectarea legilor.

Cetatenii regimurilor constitutionale-pluraliste trebuie sa aiba trei calitati:

Trebuie sa respecte legile si in special regula constitutionala,deoarece aceasta este in egala masura carta conflictelor si unitatii lor

Trebuie sa formuleze revendicari,sa aiba opinii proprii,as spune chiar ca trebuie sa fie animati de pasiuni partizane pentru a anima regimul si pentru a impiedica sa se instaureze uniformitatea

Nu trebuie sa isi impinga pasiunile partizane pana in punctul in care ar disparea posibilitatea de a mai ajunge la o intelegere,adica trebuie sa aiba simtul compromisului

In mod incontestabil,exista riscul ca una sau alta dintre aceste calitati sa se piarda.Este dificil sa se mentina aceste calitati intr-un echilibru convenabil, adica oamenii sa aiba exact ceea ce trebuie din aceste trei calitati. Regimurile vor fi intotdeauna amenintate fie de excesul de spirit partizan,fie dimpotriva,de excesul de simt al compromisului.

Excesul de spirit de compromis se manifesta,intr-un regim corupt,prin cautarea nu a solutiei la problemele de pe teren,ci prin cautarea solutiei parlamentare. Orice politica presupune rezolvarea unor probleme. Deciziile trebuie sa rezulte dintr-o analiza a situatiei. Aceasta analiza nu dicteaza in mod imperativ masurile ce trebuie luate. Cel putin, ea sugereaza,intr-o maniera cel putin probabila,diferitele directii de urmat.

Functionarii sunt insarcinati sa spuna oamenilor politici datele problemei, apoi omul politic are alta datorie; aceea de a reuni, pentru una dintre solutiile posibile,o majoritate parlamentara.

Prin definitie,decizia cea mai buna pe care majoritatea refuza sa o aprobe este exclusa.

Este mult mai usor sa rezolvi problemele facand abstractie de preferintele cetatenilor sau ale alesilor. Ori, esenta regimurilor constitutionale-pluraliste este de a nu putea rezolva problemele fara a obtine asentimentul celor alesi. Dar,atunci cand reprezentantii cetatenilor uita problemele si nu se mai gandesc decat la propriul joc,intervine o coruptie care afecteaza insasi esenta regimului.

Acesta corupere a principiului nu are nici o legatura sau aproape nici o legatura cu o demoralizare in sensul pe care l-ar da moralistii acestui termen. Aceasta corupere a principiului poate afecta oameni virtuosi,contribuabili corecti,etc.

Este vorba despre o corupere pur politica,ale carei cauze pot fi legate chiar de sistem.

Exista un element comun intre aceasta corupere a principiului si coruperea pe care o descriau autorii antici cand vorbeau de democratie. Platon, de exemplu, considera ca democratia incepe sa fie corupta atunci cand cei guvernati se comporta ca niste guvernanti,iar guvernantii ca niste guvernati , atunci cand cetatenii pierd obiceiul de a se supune si nu mai tin cont de disciplina,atunci cand guvernantii par preocupati numai de a obtine aplauzele celor guvernati. Ceea ce tocmai am descris este intr-o anumita masura transpunerea, in societatile noastre moderne,a acestei duble coruperi a guvernatilor si guvernantilor. Cetatenii au pretentii prea mari,iar guvernantii nu sunt indeajuns de decisi.

Aceasta descompunere a spiritului necesar regimului constitutional-pluralist este uneori un rezultat al institutiilor insesi . Atunci cand structura parlamentului este de asa natura incat guvernantii sunt in mod constant obligati sa obtina asentimentul adversarilor lor,problema pe teren este ca si uitata, iar atentia se concentreaza asupra singurei probleme a majoritatii.

Un regim constitutional-pluralist are,prin definitie, doua tipuri de dusmani pentru ca el presupune doua tipuri de defecte. Ii are ca dusmani pe cei care denunta distrugerea unitatii nationale datorita jocului partidelor si pe cei care viseaza la o unitate sociala si la lichidarea oligarhiilor care,in spatele scenei parlamentare,manipuleaza jocul politic.

Aceste doua opozitii ideologice le vom numi,pentru a simplifica lucrurile, revolutionarii de dreapta si revolutionarii de stanga.

Cei dintai denunta pericolul pe care il reprezinta pentru unitatea nationala conflictele permanente intre grupuri si partide.

A doua categorie ii denunta pe " monopolisti",luptele de clasa, eterogenitatea sociala si viseaza la o societate omogena. Aceste doua scoli de revolutionari exista,virtual sau in mod activ,in toate societatile moderne. Argumentele unora si ale celorlalti sunt de inteles cu usurinta si prezinta chiar unele asemanari.

Aceste doua tipuri de revolutionari au un obiectiv comun,in anumite imprejurari,sa distruga regimul pluralist,care,vazut din cele doua extreme, reprezinta raul.

Pentru revolutionarii de stanga, el reprezinta raul pentru ca intruchipeaza oligarhia capitalista camuflata; pentru revoluionarii de dreapta, reprezinta raul pentru ca el provoaca descompunere sociala si ofera o sansa revolutionarilor de stanga.

In Republica de la Weimar,aceste doua scoli de revolutionari,erau puternice,ele mobilizau masele. National-socialistii si comunistii erau de acord pentru a combate sistemul existent. Opozitia de dreapta era puternica,in Republica de la Weimar,pentru ca regimul constitutional-pluralist era de data recenta,nu se bucura de nici un prestigiu si simboliza infrangerea. Revolutionarul de dreapta exploateaza resentimentul sau entuziasmul national. Pentru ca el sa poata recruta numerosi adepti in numele cuvantului de ordine "unitatea natiunii",este necesar ca acesta unitate sa para slabita sau ca destinul colectivitatii sa para in pericol.

Revolutionarii de stanga,in Republica de la Weimar,erau puternici pentru ca economia era afectata de o criza foarte severa.

In acel moment,regimul constitutional-pluralist a pierdut sprijinul necesar al maselor populare,pentru ca era incapabil sa asigure,dupa parerea unora,unitatea natiunii,iar dupa parerea altora,minimum de bunastare si prosperitate,in absenta carora nu poate exista nici o societate moderna.Acestea erau datele fundamentale.

De ce mai era nevoie in plus pentru a rapune regimul constitutional-pluralist?

Era nevoie si era de ajuns ca aceste doua opozitii reunite sa faca imposibila functionarea regimului.Era nevoie si era de ajuns ca in parlament sa existe o majoritate alcatuita din dusmani ai regimului.Din acel moment,regimul putea deveni oricand victima unei lovituri de stat. Prin definitie,regimul pe care il studiem este intemeiat pe legea majoritatii;daca nu mai exista o majoritate in favoarea regimului,nu mai este posibila existenta unui regim constitutional-pluralist.

In 1933,national-socialistii,comunistii si o fractiune a germanilor nationalisti reprezentau o majoritate parlamentara.Era necesar fie sa se guverneze cu o minoritate,ceea ce pe termen lung ar fi condus la o lovitura de stat,fie sa se organizeze noi alegeri generale,ceea ce ar fi condus probabil la o noua majoritate ostila regimului.

Caz ideal de corupere al unui regim constitutional-pluralist. Nu numai ca s-a creat o majoritate ostila regimului insusi,dar,in interiorul regimului,coruptia a afectat toate partidele,sub forma a ceea ce am numit exces de spirit partizan.

In Republica de la Weimar,toate partidele au avut tendinta sa devina totalitati,toate aveau ideologia lor,trupele lor.

Care putea fi iesirea din aceasta situatie?

Existau doua soluii posibile,una era ca partidele favorabile regimului sa isi asume initiativa guvernarii incalcand regulile constitutionale,iar cealalta sa cedeze puterea unuia sau altuia dintre grupurile ostile regimului.

Care ar fi fost cea mai buna solutie?

Cu intelepciunea celui care stie care a fost cursul evenimentelor,putem spune fara a ezita ca o lovitura de stat a partidelor favorabile regimului ar fi fost preferabila. Daca ne-am imagina partidele de centru guvernand prin decrete-legi timp de cativa ani,consecintele ar fi fost cu siguranta mai putin grave decat cele ale ascensiunii la putere a lui Hitler.

Dar lucrurile s-au petrecut altfel,din diverse motive,in special dintr-un motiv cu importana ideologica,adica cvasisolidaritatea dintre revolutionarii de dreapta si conservatorii traditionali. Ideologiile lor sunt in esenta opuse,dar inainte de cel de-al doilea razboi mondial,conservatorii traditionali credeau ca fac parte din acelasi partid ca revolutionarii de dreapta,desi nu faceau decat sa impartasesca aceleasi resentimente.

In esenta,un conservator traditional este profund diferit de un revolutionar de tip hitlerist,dar nu intotdeauna este constient de acest lucru. National-socialistii au venit la putere cu ajutorul unui complot al nationalistilor germani,datorita deciziei luate de presedintele Hindenburg.

In acest mod a luat sfarsit,in mod ideal-tipic,coruperea unui regim constitutional-pluralist,opozitiile ostile regimului ajungand sa reprezinte majoritatea absoluta,iar seful uneia dintre aceste opozitii a ajuns la putere si a lichidat pe cale semiconstitutionala regimul existent.

Exemplul are valoare de invatatura de minte.Un regim pe care il numim democratic risca sa piarda contactul cu masele populare.Numerosi cetateni sfarsesc,aparent,prin a-si dori distrugerea propriilor lor libertati. Nici un regim nu are garantia ca poate dura datorita statului.

Capitolul - X- Coruperea este oare inevitabila?

Coruperea regimurilor constitutionale-pluraliste este oare inevitabila?

Care este soarta unui regim corupt? Isi poate el prelungi existenta sau este in mod inevitabil distrus de o revolutie?

Intrebari clasice in literatura politica; toti filozofii, din Antichitate incoace,si-au pus intrebari despre coruperea,fatala sau accidentala,a regimurilor.

Sensul intrebarii devine limpede atunci cand ne raportam la economisti.Acestia si-au pus aceeasi intrebare,initial apropo de crize,apoi apropo de evolutia unica a unui regim dat. In materie de criza,economistii se impart in trei scoli: cea dintai - potrivit careia exista o cauzalitate endogena a crizelor,faza "boom-ului"care a creat ea insasi cauzele crizei care i-a urmat; cea de-a doua scoala afirma nu o cauzalitate endogena a crizelor,ci ceea ce am putea numi o cauzalitate endogena a vulnerabilitatii la crize: o economie la nivelul superior al "boom-ului"este vulnerabila in fata oricarui incident care ar provoca criza fara ca aceasta sa fie insa absolut inevitabila; in fine,potrivit celei de-a treia scoli,crizele sunt determinate de cause exogene,accidentale si poate fi conceputa si realizata in acelasi timp o crestere continua a economiei fara a exista o alternanta intre dezvoltare si stagnare.

In ceea ce priveste evolutia ireversibila a sistemului economic,regasim aproximativ aceleasi scoli: cea dintai afirma cauzalitatea endogena a paralizarii progresive a sistemului,de exemplu teoria lui Marx, prin legea tendintei descrescatoare a ratei profitului; cea de-a doua este reprezentata de opera lui Keynes; acesta afirma nu faptul ca regimul capitalist nu mai poate functiona de la un anumit punct al dezvoltarii,ci ca,pe parcursul dezvoltarii, acesta devine din ce in ce mai vulnerabil in fata crizei si a somajului cronic; in fine, potrivit celei de-a treia teorii, pe parcursul tuturor fazelor regimului capitalist, pericolul sau posibilitatea crizei exista, fara ca aceste crize sa fie mai de temut sau mai putin de temut intr-o faza de maturitate decat intr-o faza initiala a dezvoltarii.

La nivelul politicii, putem afirma ca un regim constitutional-pluralist se distinge el insusi prin durata sau devine din ce in ce mai vulnerabil cu cat dureaza mai mult.

Cel de-al doilea nivel este cel al infrastructurii economice: putem spune ca probabilitatea coruperii acestor regimuri nu creste datorita factorilor pur politici, ci ca tranformarile structurii economice si sociale sunt de asa natura incat regimul fie este complet paralizat, fie functioneaza din ce in ce mai greu.

Exista o probabilitate crescanda de paralizie, de corupere a acestor regimuri,pe parcursul existentei lor?

Argumentul evidentiat cel mai frecvent, in favoarea acestei teze, este urmatorul: esenta acestor regimuri, se spune, este faptul ca puterea rezulta din diferendele intre grupuri si partide; toate partidele sunt condamnate sa exploateze divizarile care exista in orice colectivitate. Ori, daca partidele profita in permanenta de aceste divizari, va rezulta probabil o descompunere progresiva a unitatii nationale, aparitia a doua fenomene: exces de spirit de compromis ( partidele obsedate de nevoia de asi depasi divergentele inceteaza sa se mai gandeasca la problemele reale ale tarii pentru a nu se mai preocupa decat de intelegerea dintre ele ) sau , dimpotriva, exces de spirit partizan, potrivit modalitatii pe care am constatat-o apropo de Republica de la Weimar.

Numeroase tari din lume si-au dobandit independenta recent. India este independenta de zece ani, lupta a fost dusa de Partidul Congresului, care isi datora in mare masura unitatea actiunii de rezistenta dusa impotriva ocupantilor sau a colonostilor britanici. Probabil ca unitatea Partidului Congresului va slabi pe parcurs, pe masura ce se va estompa amintirea coerentei necesare victoriei, adica independentei.

Toate regimurile se consolideaza datorita simplului fapt ca dureaza. Oamenii se obisnuiesc cu institutiile si, dat fiind ca nici una nu e perfecta, o institutie creata are un merit extraordinar, acela de a exista.

Dintre aceste doua argumente, uzura prin demagogie si consolidarea prin obisnuinta,care este cel mai puternic?

O afirmatie generala ar fi ilegitima. Nu putem spune ca demagogia slabeste regimul mai mult decat il intareste obisnuinta; totul depinde de faze, de cazuri, de tari.

Care sunt transformarile, legate de dezvoltarea societatii industriale,care afecteaza regimurile constitutionale-pluraliste intr-un sens sau in altul?

Formula cel mai des folosita in aceasta privinta, cea pe care o gasiti in presa si in literatura sociologica, este aceea a civilizatiei de masa. Ne intrebam daca o civilizatie de masa poate presupune existenta unor institutii politice care s-au format in secolul trecut.

Numim civilizatie de masa, in esenta, concentrarea de populatii in orase, inmultirea numarului de organizatii colective, a grupurilor de interes, a partidelor; indivizii, luati izolat, au tot mai putine posibilitati de actiune in raport cu grupurile; multimile sunt manipulate sau conditionate de mijloacele de comunicare, denumite in engleza mass media. In orase, indivizii sunt supusi bombardamentelor presei, radioului si televiziunii si ansamblului de procedee prin care se pretinde uneori ca li se face educatie, cel mai adesea ca li se ofera distractii, in majoritatea cazurilor ca li se ofera o reprezentare mai mult sau mai putin iluzorie a lumii in care traiesc.

Care sunt transformarile care au loc in aceste regimuri datorita evolutiei sociale generale?

Respectarea ierarhiilor sociale traditionale tinde sa dispara. Se raspandeste o gandire pe care o vom numi rationalista si materialista. Grupurile privilegiate care apartin trecutului, cele pe care propaganda le numeste astazi feudale( e multa vreme de cand nu mai exista feudali in sensul strict al cuvantului nicaieri in Occident), aristocratii traditionali isi pierd prestigiul si autoritatea. Cei care cred ca regimurile constitutionale-pluraliste nu rezista decat datorita unei aristocratii ajung la concluzia ca aceste regimuri sunt condamnate.

De fapt, lucrurile sunt mai complexe. Aristocratiile traditionale asista la diminuarea influentei lor, dar exista sau apar minoritati care beneficiaza de un prestigiu social, de autoritate morala sau de putere economica sau politica.

Societatile noastre beneficiaza de existenta unor elite sau minoritati conducatoare, dar nu dispun, in majoritatea cazurilor, de o clasa conducatoare, coerenta, care sa aiba o anumita vointa.

In tarile in care lupta este,daca putem spune asa,pasnica,Marea Britanie sau Statele Unite,liderii de sindicate,sefii pardidelor populiste nu se considera dusmani ai directorilor de intreprinderi sau ai mediilor conducatoare din economie. Ei participa la o competitie permanenta pe care o considera normala. Aceasta rivalitate ar fi incompatibila cu durata regimurilor daca liderii politici,proveniti dintr-o societate industriala,ar fi ei insisi ostili procedurilor parlamentare si traditiilor reprezentativitatii.

Intr-un regim in care au loc alegeri libere, in mod inevitabil partidele pentru care voteaza in marea lor majoritate cei lipsiti de priviligii sunt conduse de lideri de sindicat, oameni politici de profesie,intelectuali, iar nu de reprezentanti ai oligarhiilor, vechi sau noi. Daca acesti conducatori de mase sunt din principiu ostili institutiile reprezentative,acestea sunt,pe termen mai scurt sau mai lung,condamnate.

In anumite tari, unii conducatori de mase sunt ostili procedurilor parlamentare pentru ca acestea, dupa parerea lor, paralizeaza transformarile sociale sau economice dar,in tarile Europei occidentale, majoritatea liderilor maselor populare le raman inca pe jumatate favorabili. In Franta si Italia, un mare numar, daca nu majoritatea conducatorilor de mase sunt ostili acestor institutii. Aceasta disidenta nu este suficienta inca pentru a face imposibila supravietuirea regimurilor constitutionale-pluraliste.

De cate ori am auzit argumentul: regimurile numite in mod obisnuit democratice au incetat sa fie ceea ce trebuiau sa fie, nu mai sunt decat un camp inchis unde se confrunta reprezentantii intereselor private care uita, nu tin cont, deformeaza ceea ce ar trebui sa fie interesul comun. Raspunsul la acest argument este intotdeauna acelasi: nu trebuie confruntat un regim real cu unul ideal care nu a existat niciodata; a pretinde ca intr-un regim constitutional-pluralist interesele,grupate sau coalizate,sa nu aiba dreptul sa-si spuna parerea,nu inseamna a concepe un model de democratie, ci a concepe un regim imposibil, contradictoriu. Problema este aceea de a sti daca gruparile private-colective,sa spunem sindicatele profesionale,muncitoresti sau patronate,prin actiunea pe care o exercita asupra puterilor publice,fac imposibila functionarea regimurilor constitutionale-pluraliste. Este adevarat ca aceste grupuri de presiune ajung sa obtina avantaje,care par exagerate cetatenilor de buna credinta si grupurilor de defavorizati.

Deocamdata, nu este adevarat ca in principalele regimuri ale pluralismului constitutional aceste grupuri de interese impiedica functionarea institutiilor.

Ce argument in favoarea tezei ca dezvoltarea societatii industriale condamna regimurile constitutionale-pluraliste?

Argumentul de fond cel mai serios,cel mai frapant este acela ca sarcinile pe care trebuie sa le indeplineasca statul modern depasesc mijloacele unui regim de acest tip.

Care sunt "sarcinile statului modern"pe care le invocam atat de des?

Legislatia sociala este,in societatile noastre, o problema legata strict de administratie. Orice administratie poate gira,uneori imperfect dar in marea majoritate a timpului intr-un mod comvenabil,ceea ce numim legislatie sociala. Legislatia franceza este una dintre cele mai complicate din lume,pentru ca s-a urmarit evitarea unei etatizari complete a gestiunii si salvarea in acest mod a regimurilor speciale care existau inainte de regimul general. Nu se poate spune totusi ca un regim parlamentar impiedica dezvoltarea si functionarea statului-providenta sau a serviciilor sociale.

Cel de-al doilea tip de sarcina a statului modern este gestionarea directa a unei parti a economiei,in particular a unui sector al industriei. In Franta, un sector important al industriei noastre a devenit proprietate de stat. Dar, si in acest caz, se exagereaza mult,

Dificultatile care rezulta din acest process pentru functionarea regimului constitutional.

La urma urmei, parlamentul nu trebuie sa fie la current cu ceea ce se petrece in industria nationalizata; nu se poate spune ca acest lucru ar reprezenta un avantaj, dar este cert ca, pe tema acestei industrii nationalizate, competitia dintre partide se prelungeste. Cei care gestioneaza industriile nationalizate sunt numiti in mod mai mult sau mai putin direct de stat. Uneori numirea ii revine unui Consiliu de administratie in care reprezentantii statului nu reprezinta majoritatea.

Al treilea tip de sarcina a statului modern la care se face aluzie este conducerea sau semiconducerea economiei de catre puterile publice.

Aici, apar in mod incontestabil o serie de dificultati. Intr-o economie mixta ca cea in care traim, conducatorii politici si administratia i-au masuri care afecteaza in mod direct preturile si profiturile,adica repartizarea veniturilor intre membrii colectivitatii, deci interesele private si collective. Deciziile risca sa fie ori arbitrare,ori inhibate de regulile

administrative traditionale. Pentru ca administrarea directa a economiei sa fie eficienta,este necesar ca cei care o conduc sa poata intreprinde actiuni oportune si sa isi impuna vointa. Problema ar mai putea fi prezentata astfel: teoria ideala a statului constitutional sustine ca puterile publice formuleaza legi,reguli generale pe care indivizii trebuie sa le respecte,dar nu i-au decizii particulare care sa afecteze interesele private. Ori,atunci cand economia este macar pe jumatate planificata, o serie de decizii publice nu au nici caracter de lege,nici nu implica pur si simplu aplicarea legilor.

Sa luam de pilda o problema mai grava; o criza economica ameninta sa se declanseze,trebuie angajate rapid lucrari importante; ori este necesar,intr-un regim cum este al nostru,sa fie initiate procedee adesea de lunga durata,chiar daca acestea presupun exproprieri,pentru a obtine terenuri pe care sa se construiasca. Traditia constitutionala nu se pune de acord cu usurinta cu exigentele conducerii economice.

Exista o relatie dialectica intre un regim de competitie politica si un regim economic de pura concurenta. Regimul de competitie politica suscita,din partea indivizilor si a grupurilor,proteste impotriva repercusiunilor concurentei economice. Atunci cand aceste repercusiuni sunt prea dureroase,regimul de competitii politice tinde sa amortizeze efectele concurentei economice. Astfel spus,regimul constitutional-pluralist favorizeaza evolutia economiei catre un regim de semiplanificare in care trebuie sa se faca eforturi pentru a impiedica mecanismele pietei sa afecteze,in mod prea brutal, un grup particular. Aceste regimuri de concurenta economica atenuata si de competitie politica permanenta sunt cele in care traim.

Care sunt adversarii ireductibili ai regimurilor constitutionale-pluraliste?

Cea dintai categorie de dusmani este alcatuita din traditionalisti, din cei care pastreaza amintirea si nostalgia unui tip de regim cu totul diferit.

Aceasta prima opozitie este in mod normal slabita de dezvoltarea societatii industriale.

Cea de-a doua categorie de dusmani cuprinde privilegiatii de natura economica,cei care se simt amenintati de tendinta socialista a regimului. Acest al doilea grup seamana cu ceea ce Aristotel numea"bogatii amenintati de legile spoliatoare",in care el vedea una dintre factiunile care sustin regimurile tiranice.

Categoriile privilegiate par sa fi inteles ca, in majoritatea cazurilor,regimurile revolutionare,fie ca sunt de dreapta,fie ca sunt de stanga, le sunt mai ostile decat regimurile pluraliste.

Cel de-al treilea tip de dusmani se recruteaza din randul lumpen proletariatului,respectiv al lumpen proletarilor, cei care se simt defavorizati de functionarea regimului ca atare. In toate regimurile de democratie pluralista, anumite minoritati sunt victimile unor legi impuse de catre gruparile economice.

A patra categorie sunt masele populare care adera la o ideologie de clasa,ostile regimurilor pluraliste pentru ca viseaza sa creeze o societate omogena in care sa nu mai existe clase. Aceste mase,care au o constiinta de clasa, continua sa existe dar, in majoritatea regimurilor de civilizatie industriala dezvoltata, numarul lor este mai degraba in descrestere decat in crestere.

Trecerea de la corupere la revolutie.

Un regim corupt nu este neaparat pe punctul de a fi distrus. El poate dura vreme indelungata. Este posibil, in anumite cazuri,ca un regim corupt sa fie solutia cea mai

putin pernicioasa la o problema data sau cel mai bun raspuns,la o anumita conjunctura.

Este periculos sa spunem: acest regim este corupt,deci trebuie sa-l distrugem. Coruptia poate fi independenta de vointa oamenilor,poate reflecta o situatie economica si sociala,ba chiar o divizare profunda a opiniei publice. Intr-o asemenea conjunctura,nu exista o alta solutie decat aceea de a alege intre a prelungi un regim corupt sau a da unui om sau unui grup de oameni dreptul discretionar de a-si impune vointa in fata tuturor. Uneori este mai bine sa se acorde puterea absoluta unui grup decat sa se ramana intr-o situatie de anarhie paralizanta a partidelor aflate la putere,dar pe termen lung,puterea absoluta poate costa in cele din urma mai scump decat anarhia paralizanta.

Cum se poate trece de la un regim constitutional-pluralist la un alt tip de regim?

Exista in esenta trei modalitati in care se poate face aceasta trecere.

Cea dintai este lovitura de stat. Republicile din America de Sud ne ofera numeroase exemple de trecere de la un regim constitutional-pluralist la un regim mai mult sau mai putin dictatorial. In general,in republicile din America de Sud,armata sau o fractiune din armata este cea care favorizeaza lovitura de stat.

Cea de-a doua modalitate de trecere este accesul legal sau semilegal la putere si,in faza ulterioara, rasturnarile revolutionare. Hitler a venit la putere in mod legal, presedintele Republicii l-a numit in functia de cancelar,apoi, o data ajuns la putere, Hitler a declansat o lovitura de stat. Napoleon III a inceput prin a fi un presedinte constitutional al Republicii, apoi si-a prelungit domnia ca presedinte al Republicii printr-o lovitura de stat care l-a transformat in imparat.

Cea de-a treia modalitate este infrangerea militara,invazia straina sau cel putin actiunea strainatatii. Aristotel, in lucrarea sa "Politica", aminteste ca regimurile in interior se schimba sub presiunea exterioara.

Numeroase regimuri constitutionale-pluraliste din secolul nostru au facut loc unor regimuri autoritare, intr-o mai mica sau mai mare masura, sub influenta unei presiuni exterioare.

Pentru ca minoritatea sa poata infaptui revolutia are nevoie fie de ajutorul armatei, si aceasta este modalitatea numarul 1, fie de sprijinul puterilor existente si aceasta constituie modalitatea numarul 2, fie de actiunea unei armate straine si aceasta este modalitatea numarul 3.

Dupa producerea ireparabilului,ce tip de regim va rezulta oare in urma dezmembrarii unui regim constitutional-pluralist?

Poate rezulta orice tip de regim,este vorba de toate regimurile neconstitutionale-pluraliste,regimurile autoritare care se vor limitate sau regimurile autoritare care se vor totalitare.