Contradictiile dintre cele doua europe (1954 -1968)

CONTRADICTIILE  DINTRE CELE DOUA EUROPE (1954 -1968)

Baza 'Europei europene' insemna nu doar cooperare si consolidare, ci si un sir intreg de contradictii. Doar cateva ar fi: relatiile cu SUA, integrarea Nord Atlantica si pozitia Europei Comunitare, necesitatea unui sistem propriu de aparare, contradictiile cu celelalte tari europene necomunitare etc. Aceste probleme se evidentiaza mai ales in perioada 1957 - 1968. Desi la baza sa Europa Comunitara a avut ideea politica, intre timp aceasta convine spre a deveni o Europa Economica. Uniunea vamala si economica duce la aparitia pietei unice si la un profit material. Acesta era pasul principal pozitiv, deoarece Comunitatea ramanea blocata institutional de divergentele statelor membre in privinta supranationalitatii sau din cauza esecului CEA si a unei politici externe unice. Urmau sa fie totusi realizate si problemele militar - politice, care inevitabil duceau la colaborare in cadrul blocului Nord Atlantic, unde mai existau si alte state, in primul rand SUA si Marea Britanie. Este o perioada de succese, insuccese, incercari si experimente.

Esecul Marii Zone de liber - schimb. Ostilitatea Marii Britanii

Cei Sase nu odata au invitat Marea Britanie sa ia parte la lucrarile de pregatire a Comunitatii, inclusiv la Messina pentru pregatirea Tratatului de la Roma, insa au primit un refuz categoric. Londra si-a manifestat scepticismul cu privire la viabilitatea textelor semnate, subliniind ca obiectivele urmarite de Europa Comunitara nu corespund cu cele britanice. Uniunea vamala ducea insa la izolarea Marii Britanii, iar Politicile Comunitare erau cert in detrimentul intereselor engleze. In aceasta situatie, Anglia se dezice de cooperare si incearca sa creeze din exterior probleme celor Sase. Astfel la initiativa Londrei, OECE creeaza in 1957 un comitet interguvernamental in frunte cu Reginald Maudling, ministrul afacerilor europene din Anglia. Acest comitet propune constituirea unei largi zone de liber - schimb, in care ar intra si CEE, dar care n-ar marginaliza Anglia. Propunerea urma sa opreasca ratificarea Tratatutui de la Roma in parlamentele nationale, ceea ce a si fost sesizat de reprezentantii Comunitatilor. Ultimele urmau abia acum sa se manifeste si sa-si aduca aportul lor pozitiv. Acest refuz de-a raspunde tentativelor britanice nu duce la temperarea paturilor politice din Marea Britanie. Ei infiinteaza Asociatia Europeana a Liberului Schimb ( AELS ), chiar si fara tarile Tratatului de la Roma. In AELS intrau: Marea Britanie, Austria, Suedia, Elvetia, Danemarca si Norvegia, semnand la 4 ianuarie 1960 Tratatul de la Stokholm. AELS a unit sapte state geografic dispersate, care se limitau doar la schimbul marfurilor industriale, excluzandu-le pe cele agrare sau cele piscicole. Ridicarea frontierelor vamale si a restrictiilor cantitative se face cu un tempou mai accelerat decat in cadrul CEE, dar in relatiile cu alte state fiecare tara isi are politica sa individuala, aceasta ingreuia cu mult depistarea tarii de origine a produsului. Sistemul institutional al acestei organizatii ramane simplu si fara posibilitati reale de influenta. Succesele CEE pe plan economic sunt asistate si de un tarif jenant pentru produsele britanice. Anglia repede simte pretul eschivarii sale de la Comunitate. La 1961 guvernul conservator a lui Macmillan va incerca sa adere la cele Sase state, dar va primi un refuz categoric. In acest mod, Europa Occidentala este divizata in doua tabere economice: pe de o parte Europa celor Sase, iar pe de alta parte Europa celor Sapte.

Dezvoltarea economica a Europei celor Sase in aceasta perioada

Uniunea vamala

Etapele de realizare a Uniunii vamale au fost urmatoarele:

I etapa 1958-1961. In aceasta perioada s-a urmarit reducerea taxelor vamale cu 25%, cresterea contingentelor globale de import cu 60% si adaptarea legislatiei vamale.

II etapa 1962-1966. La a doua etapa se prevedea o noua reducere a taxelor vamale interioare cu 25%, cresterea cu 80% a contingentelor de import, reducerea cu 3% diferentelor existente intre tarifele vamale nationale si tariful vamal exterior comun (TVC), calculat dupa media aritmetica a taxelor aplicate de fiecare tara la 1 ianuarie 1957.

III etapa 1967-1969. La ultima etapa de constituire a Uniunii vamale se prevedea eliminarea taxelor vamale interioare, a contingentelor si a tuturor obstacolelor din calea libertatii comerciale in interiorul Comunitatii, aplicarea generalizata a TVC, libera circulatie a persoanelor si a bunurilor.

Tarile AELS au incercat cu un an mai inainte sa atinga aceste obiective, dar rezultatele au fost destul de modeste, pe cand membrii Uniunii vamale la 1 iunie 1968, cu optsprezece luni in avans de termenul prevazut in documente, elimina toate tarifele vamale intracomunitare asupra productiei industriale. Efectele sunt cu adevarat impresionante: comertul comun creste de sase ori, in timp ce schimbul CEE cu tarile terte creste de trei ori, iar PNB mediu al CEE creste cu 70%. Astea sunt doar cateva date care pot ilustra succesul vizibil obtinut in urma deschiderii frontierelor.

Politicile Comunitare

Politica agrara comuna ramane una dintre cele mai discutate. Destul de favorabila Frantei, dar putin atractiva pentru Anglia sau Norvegia, PAC va gasi si partizani, si adversari. Bazele PAC au fost puse prin Tratatele de la Roma (art. 38,39), unde se subliniaza ca principiile Pietei comune se aplica in mod egal produselor agricole si ca statele membre trebuie sa implementeze o politica comuna in acest domeniu. Un moment important pentru evolutia in acest domeniu l-a constituit Conferinta de la Stresa din 1958 pentru PAC. Acolo s-a insistat la trasarea directiilor principale de cooperare in domeniul agrar, pentru a ridica autoritatea si rentabilitatea acestei ramuri, pentru a o transforma intr-o agricultura moderna, bineintegrata. PAC va deveni un instrument important de unificare europeana, desi discutiile asupra implementarii acestei politici nu contenesc pana in prezent. Cateva etape importante in evolutia PAC au fost:

intrarea in vigoare la 30 iulie 1962 a regulamentului privind organizarea comuna a pietelor agricole (cereale, carne de porc, fructe si legume, pasari, oua, vin etc. )

'maratonurile' agricole din decembrie 1963 si 1964 extind lista acestor produse

in 1966 Consiliul hotaraste asupra finantarii PAC si a calendarului liberei circulatii a produselor agricole

regimul resurselor proprii si regimul definitiv de finantare a PAC intra in vigoare din anul 1971

Dupa extinderea europeana, PAC va ramane una din cele mai favorabile politici pentru tarile din sudul Europei, si una din inconvenientele tarilor din nordul Europei.

Politica sociala a fost si ramane una dintre cele mai importante, cu atat mai mult, cu cat viziunile asupra acestei politici sunt deosebite in diferite tari si chiar in randul partidelor din aceiasi tara, iar cooperarea in domeniul dat ramane a fi destul de dificila. Am putea trasa cateva etape principale, care au facut PSC o realitate:

la 11 mai 1960 este creat Fondul Social European

la 25 februarie 1964 sunt primite directivele Consiliului referitor la libertatea infiintarii si prestarii serviciilor

la 29 iulie 1968 sunt adoptate directivele privind libera circulatie a muncitorilor

Politica regionala apare abia in 1973 prin crearea Fondului European de Dezvoltare Regionala (FEDER).

Primatul Aliantei Nord Atlantice

Una din contradictiile vii din Europa ramane problema RFG si rolul blocului Nord Atlantic in politica europeana. Britanicii raman proatlantici in orice situatie, iar esenta politicii lor internationale o constituie legatura stransa cu SUA. Marea Britanie nu vede in perspectiva o alta Europa, decat una atlantica. Celelalte state europene aveau anumite rezerve privind rolul SUA in politica Comunitatii. Pentru a evita crearea unui 'bloc politic' a celor Sase, Anglia propune la randul ei crearea Uniunii Occidentale din statele NATO, Italia si RFG. Spre satisfactia SUA si spre marea prudenta a Frantei, care dupa esecul CEA n-a propus ceva mai optim pentru securitatea europeana, incepe reinarmarea Germaniei Federative. Ultima, dupa 1954, este reabilitata ca stat suveran, cu propria armata nationala si in calitate de membru deplin in NATO din 1955. Unul din principiile de baza ale Uniunii Europene Occidentale a fost promovarea unitatii si incurajarea integrarii progresive a Europei, desi in domeniul politico-militar, pe continent va domina NATO. Datorita politicii britanice in mare masura, rolul UEO va fi pur simbolic, organizatia aflandu-se intr-o letargie totala pana la Tratatul de la Maastricht din 1992. Pentru SUA insa, aceasta organizatie are o importanta politica majora prin insasi existenta acesteia: ea a permis nu doar intarirea RFG, ci si a pozitiei americanilor pe continent, fara a intra in conflict direct cu URSS. Imperiul sovietic nu va ramane in urma, ocupandu-se activ de inarmarea RDG, iar din 1955 include Germania de Est in Pactul de la Varsovia.

Revenind la politica europeana, mentionam ca Marea Britanie nu s-a limitat doar la colaborare militara in cadrul UEO, ci isi intareste conlucrarea cu SUA printr-un acord de la Nassau din 1962. In conformitate cu acesta, Anglia procura de la americani submarine Polaris, echipate cu rachete nucleare, pe care le incredinteaza tot NATO. Acest pas urma sa intareasca si mai mult integrarea fortelor nucleare britanice in Alianta. Franta, la randul sau, va proceda absolut invers, ceea ce va pune sub semnul intrebarii intre 1964-1965 chiar viitorul CEE. Fara a fi in vreun mod hotarate, aceste contradictii vor fi depasite.

Noile tratative dintre CEE si Guvernul laburist a lui Harold Wilson sunt blocate la 1967 de Franta, nu in ultimul rand ca o riposta ferma integrarii nucleare depline a britanicilor in NATO. In acelasi an finalizeaza si 'Kennedy Round' la Geneva, prin care Comunitatea Economica Europeana devine partenerul principal si exclusiv al SUA in Europa. Prin acest Document important erau recunoscute meritele europenilor in domeniul integrarii, iar Comunitatea devine o parte inalienabila a primatului Atlantic. Retragerea partiala a Frantei, a dus la disparitia Comitetului militar in cadrul NATO si la crearea in 1968 a Eurogrupei, structura ce convoca toate tarile europene ale Aliantei. Aceasta grupa urma sa apere interesele europene in timpul luarii tuturor deciziilor. SUA, desi in postura de cea mai puternica tara din punct de vedere economic si militar, merge la anumite cedari si compromise pentru a crea o puternica opozitie URSS in Europa occidentala.