Cazul privind provincia midonia - memoriu asupra admisibilitatii si fondului cauzei

Cazul privind provincia Midonia

MEMORIU ASUPRA ADMISIBILITATII SI FONDULUI CAUZEI

I.      LISTA DE ABREVIERI

Alin.= alineat

Art.= articol

Cap.= capitol

CIJ= Curtea Internationala de Justitie

Conv.= conventie

DUI = Declaratia unilaterala de independenta

Hot.= hotarare

Nr.= numar

ONU = Organizatia Natiunilor Unite

Op.cit.= opera citata

Rez. =rezolutie

SUA= Statele Unite ale Americii

Para.= paragraph

Pg.= pagina

Vs.= versus

II. MEMORIU

SITUATIA DE FAPT

Republica Betania este un stat in curs de dezvoltare, membru al ONU si al Consiliului Europei, ce si-a declarat independenta in 1910. Midonia a reprezentat o provincie, parte integranta a statului Betania, ce s-a bucurat de autonomie intre 1972-1989, dar care a pierdut aceasta calitate ca urmare a unei modificari constitutionale in 1989. Midonia este locuita aproape in totalitate de persoane apartinand etniei arcadiene, Arcadia fiind stat vecin cu Betania.

Ca o reactie la pierderea autonomiei provinciei, incepand din 1991, reprezentantii grupului etnic arcadian au declansat actiuni de protest, au constituit in 1993-1994 o grupare paramilitara, iar intre 1997-1998 au avut loc confruntari militare intre militantii arcadieni si trupele guvernamentale ale Betaniei.

La 1 octombrie 1998, Consiliul de Securitate al ONU, luand nota de situatia din Midonia, a adoptat Rez. nr.1100 prin care, aplicand regimul de sanctiuni economice statului Betania, cere stoparea tuturor actiunilor militare din regiune, punandu-se capat astfel numeroaselor violari ale drepturilor omului cauzate prin conflict.

Cameria si Morania, membrii permanenti ai Consiuliului de Securitate, state dezvoltate cu putere militara si economica semnificativa, dupa adoptarea Rezolutiei Consiliului de Securitate, au creat conditiile propice pentru negocieri intre statul Betania si reprezentanti grupului etnic din Midonia.

Urmare a medierii dintre cele doua parti la 1 mai 1999 a fost parafat Acordul interimar privind provincia Midonia, prin care se prevedea ca statutul provinciei avea sa fie hotarat prin intermediul unei consultari populare, organizata de Guvernul Betaniei; guvernul Betaniei a refuzat ulterior semnarea acordului ceea ce a dus la o noua serie de manifestari si confruntari violente in regiune.

La 1 iunie 1999, la propunerea Cameriei si Moraniei, Consiliul de Securitate a adoptat o noua rezolutie prin care se cerea ca statutul constitutional al Midoniei sa fie reglementat corespunzator, astfel incat aceasta sa beneficieze de autonomie semnificativa, cu respectarea integritatii teritoriale a Betaniei.

La 15 iunie 1999, presedintii Cameriei si Moraniei isi exprima, printr-o declaratie comuna, intentia de a interveni in mod direct in regiunea Midoniei. Ca atare, la 1 iulie 1999, cele doua state declanseaza o operatiune militara de amploare impotriva Betaniei prin bombardarea a 10 orase si distrugerea de numeroase tinte militare si civile.

La 1 septembrie 1999, Betania cere Curtii Internationale de Justitie sa declare nelegale operatiunile militare ale Cameriei si Moraniei; Curtea nu s-a putut pronunta asupra situatiei intrucat nu avea jurisdictie asupra cazului, Cameria si Morania neacceptand competenta obligatorie a Curtii in conformitate cu art. 36(2) din Statutul Curtii.

La 1 octombrie 1999 a fost semnata Declaratia de principii prin care se pune capat conflictului militar dintre Cameria, Betania si Morania, prin care, printre altele Betania se obliga sa respecte principiile prevazute in Acordul interimar privind provincia Midonia, parafat la 1 mai, acelasi an.

Declaratia de principii adoptata este confirmata prin Rezolutia nr. 1300 prin care Consiliul cere Betaniei si grupului etnic arcadian sa negocieze cu buna-credinta statutul provinciei Midonia si prin care totodata este creata Misiunea Natiunilor Unite cu scopul de a administra provincia pana la ajungerea la o concluzie finala acceptata de ambele parti.

La 1 mai 2003, liderii grupului arcadian organizeaza un referendum cu privire la statutul provinciei, in conformitate cu Acordul interimar anterior adoptat, conform sustinerilor acestora, al carui rezultat a fost constituirea, o luna mai tarziu a Adunarii populare a Midoniei si a adoptarii Declaratiei de independenta a Midoniei; Midonia se autoproclama stat suveran, independent, in temeiul dreptului de autodeterminare a poporului midonian.

COMPETENTA CURTII

Competenta de a emite un aviz cu privire la intrebarile adresate

Competenta consultativa a Curtii, in calitate de principal organ judiciar[1] al Natiunilor Unite , ii ofera acesteia posibilitatea de a emite opinii legale la cererea organizatiilor internationale. Potrivit art. 65 alin. 1 din Statutul Curtii, aceasta poate da un aviz consultativ asupra oricarei chestiuni juridice, la cererea oricarei institutii autorizate prin Carta Natiunilor Unite sau in conformitate cu dispozitiile Cartei ONU sa faca o asemenea cerere.

În concordanta cu art. 96 din Carta ONU, Adunarea Generala sau Consiliul de Securitate pot cere Curtii sa emita un aviz consultativ cu privire la orice intrebare de natura legala. Prin urmare, pentru a putea continua cu cererea ce i-a fost adresata prin Rez. 10/11, Curtea trebuie sa se convinga daca intrebarile adresate acesteia de Adunarea Generala au o natura legala[4].

Avand in vedere jurisprudenta constanta[5] a Curtii in ceea ce priveste natura legala a chestiunilor asupra carora este solicitata sa se pronunte, Curtea a retinut o serie de factori care pot fi luati in considerare: obiectul si scopul cererii, originea si natura disputei si relevanta probelor administrate. O intrebare adresata Curtii are valente legale daca este formulata in termeni juridici, ridica probleme de drept international si este susceptibila de a fi solutionata in baza legii.

Practica Curtii releva ca in considerarea acestor factori exista o prezumtie puternica in sensul acceptarii cazului, admitand faptul ca o serie de dispute asupra drepturilor omului sau alte asemenea chestiuni nu mai sunt doar o problema privind relatiile interstatale ci o reala preocupare pentru organizatiile internationale.

Evident, intrebarile adresate Curtii in cazul de fata se incadreaza in aceste conditii. Prima intrebare are in vedere consecintele in plan juridic a actiunii militare declansate pe teritoriul Betaniei, iar ce-a de-a doua are ca scop precis determinarea concordantei declaratiei de independenta cu dreptul international; prin urmare, ambele cereri sunt formulate in termeni juridici.

În al doilea rand, intrebarile ridica in mod evident probleme de drept international. În ceea ce priveste prima intrebare adresata Curtii se are in vedere principiul neamestecului in treburile interne ale statelor[8], principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta ; cea de a doua intrebare aduce in discutie chestiuni precum suveranitatea statelor si respectarea integritatii teritoriale a statelor; aceste probleme se incadreaza in sfera dreptului international.

Întrebarile adresate de catre Adunarea Generala sunt susceptibile de a primi un raspuns in considerarea normelor dreptului international. Asadar, problemele deduse in fata Curtii sunt de natura legala intrand in competenta Curtii.

Se impune reamintit faptul ca avizele consultative nu sunt obligatorii si sunt date, nu unor state in mod particular ci organelor care le-au solicitat.[10]

Inexistenta unor ratiuni decisive care sa impiedice exercitarea competentei Curtii

Ar putea fi argumentat ca intrebarile adresate Curtii au o vadita valenta politica, fiind de natura sa determine Curtea sa-si depaseasca puterile judiciare, interferand in sfera legislativului sau executivului. Jurisprudenta Curtii tinde sa respinga in mod constant astfel de argumente deoarece avizele implica interpretarea normelor de drept international[11], aceasta fiind in mod esential o sarcina de natura juridica.

În nicio situatie circumstantele politice nu pot impiedica Curtea sa raspunda solicitarii unui aviz consultativ. Faptul ca problema juridica ridicata are si implicatii politice nu este suficient incat sa lipseasca intrebarea de caracterul ei juridic fiind astfel de natura sa priveze Curtea de competenta conferita in mod expres prin Statut.[12]

Sub acelasi rationament s-ar putea invoca si capacitatea unor probleme adresate Curtii de a afecta functia judiciara a acesteia, impiedicand-o sa-si exercite competenta; un astfel de argument poate fi combatut in mod facil deoarece obiectul cererii inaintate Curtii este acela de a obtine din partea acesteia o opinie (obiectiva) care ii este necesara Adunarii Generale pentru exercitarea corespunzatoare a functiilor sale[13] si nu o transare a situatiei sau diferendului.

Desi Adunarea Generala are dreptul[14] de a cere emiterea unui aviz consultativ pe orice problema de natura juridica, in situatii ce prezinta un anumit grad de complexitate si in privinta carora Consiliul de Securitate isi exercita functiile atribuite prin Carta, in virtutea art. 12 alin. 1 ar putea fi argumentat ca Adunarea Generala ar actiona ultra vires interferand intr-o astfel de situatie. Argumentul poate fi cu usurinta combatut prin invocarea jurisprudentei Curtii, care a statuat ca solicitarea unui aviz de catre Adunarea Generala nu reprezinta o recomandare cu privire la acel "diferend sau situatie" in sensul articolului 12, considerandu-se ca in prezent Adunarea si Consiliul de Securitate se pot ocupa in paralel de probleme ce tin de mentinerea pacii si securitatii internationale.

Prin urmare, Curtea are competenta sa emita un aviz consultative cu privire la intrebarile adresate, neexistand niciun fel de ratiuni decisive de natura sa impiedice Curtea sa-si exercite functiile.

LEGALITATEA ACTIUNII ARMATE DE PE TERITORIUL BETANIEI

Încalcarea principiului prevazut in articolul 2 alin.4 din Carta privind interzicerea folosirii fortei in relatiile dintre state

Articolul 2 alin. 4 din Carta prevede:

"Toti Membrii Organizatiei se vor abtine, in relatiile lor internationale, de a recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea ei, fie impotriva integritatii teritoriale ori independentei politice a vreunui stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite"

Dispozitia din articolul 2 alin.4 este privita in prezent ca un principiu al dreptului international cutumiar, fiind astfel opozabil tuturor statelor din Comunitatea Internationala. Principiul este analizat in detaliu in Declaratia privind Principiile Dreptului International[17] precum si in alte documente de soft-law ; in primul rand, statele nu trebuie sa recurga la amenintarea sau folosirea fortei impotriva integritatii teritoriale (frontierelor legal stabilite) sau a independentei politice a oricarui stat sau pentru rezolvarea disputelor internationale; in al doilea rand, statele au obligatia de a se abtine de la recurgerea la represalii violente; in al treilea rand, statele trebuie sa se abtina de la organizarea, instigarea, asistarea sau participarea la acte civile de rebeliune si nici nu trebuie sa incurajeze formarea unor grupari armate pentru incalcarea teritoriului altui stat.

În cazul statelor care actioneaza in limita frontierelor proprii, pentru a suprima revolte interne si pentru a mentine pacea si siguranta statala, prevederile art. 2 alin. 4 referitoare la recurgerea la forta pe plan international nu afecteaza dreptul statelor suverane de a lua astfel de masuri, acesta nefiind aplicabil.[20]

Niciun stat[21] nu are dreptul de a interveni direct sau indirect, indiferent de motiv, in afacerile interne sau externe ale altui stat; ca atare, interventiile armate sau sub orice alta forma sunt condamnate in dreptul international .

Potrivit situatiei de fapt din cazul de fata, Cameria si Morania au declansat la 1 iulie 1999 o operatiune militara de amploare impotriva Betaniei prin intermediul fortelor aeriene, bombardand un numar de 10 orase. Actiunea celor doua state contravine in mod vadit art. 2 alin.4 prin utilizarea fortei si incalcarea integritatii teritoriale a Betaniei. Anterior acestei actiuni, presedintii celor doua state si-au exprimat public intentia de a interveni in regiune, aceasta declaratie precum si actiunea in sine neavand temei legal.

Exceptii veritabile de la principiu - necesitatea autorizarii exprese a folosirii fortei de catre Consiliul de Securitate

Principiul interzicerii folosirii fortei nu este absolut, in sensul ca, conform Cap. VII din Carta, pentru rezolvarea unor situatii sau diferende de natura sa perturbe pacea si securitatea internationala, folosirea fortei poate fi permisa, insa doar in circumstante expres si limitative prevazute in Carta. Competenta de a determina situatiile in care folosirea fortei este necesara revine in mod exclusiv Consiliului de Securitate[23].

Potrivit art. 39 din Carta Consiliul va determina existenta unei amenintari impotriva pacii, incalcare a pacii sau a unui act de agresiune, caz in care va face recomandari sau va hotari masurile ce vor fi luate in concordanta cu articolele 41[24] si 42 pentru mentinerea si restabilirea pacii si securitatii.

Asadar, prima legitimare a folosirii fortei este dedusa din coroborarea art. 39 cu art. 42.  În acest sens din practica[26] au fost desprinse doua etape esentiale pentru autorizarea folosirii fortei: calificarea de catre Consiliu se Securitate a unei situatii ca fiind o amenintare la adresa pacii in conformitate cu art. 39, urmata de autorizarea expresa a folosirii fortei prin folosirea sintagmei "adoptarea tuturor masurilor necesare" .

În ceea ce priveste derularea evenimentelor in situatia de fata, prima etapa a fost respectata prin adoptarea Rez. Nr. 1100 la 1 octombrie 1998 in care a fost calificata situatia din Midonia, Rep. Betania, ca fiind o amenintare la adresa pacii internationale, impunandu-se totodata sanctiuni in baza art. 41. În privinta celei de-a doua etape (autorizarea folosirii fortei) nu se poate sustine ca Rez. nr. 1120 de la 1 iunie 1999 reprezinta o autorizare expresa a folosirii fortei, ci , mai degraba o avertizare asupra gravitatii situatiei.

Astfel, cele doua state nu opt, sub nicio forma, invoca Rez. Nr. 1120 ca temei legal al operatiunilor militare intreprinse pe teritoriul Betaniei in perioada iulie-octombrie 1999.

O alta derogare de la principiul folosirii fortei e reprezentata de art. 51 din Carta referitor la dreptul inerent la autoaparare individual sau colectiva. Acest articol nu-si gaseste aplicabilitatea in situtia de fata, intrucat nu sunt indeplinite conditiile exercitarii acestui drept inerent al statelor, asa cum reies din practica judiciara: sa existe un atac armat indreptat impotriva unui membru al Natiunilor Unite, raspunsul la acesta sa fie necesar si proportional, informarea Consiliului de Securitate; in situatia de fapt, Betania nu a atacat Morania sau Cameria (membre ONU),  prin urmare, operatiunea militara initiata de acestea nu a fost nici necesara, nici proportionala.

Încalcarea principiilor neamestecului in treburile interne si suveranitatii statelor si problema interventiei umanitara

Prin actiunile initiate de cele doua state impotriva teritoriului Betaniei, in lipsa unei autorizari exprese din partea Consiliului de Securitate, se incalca totodata principiile fundamentale privind neamestecul in treburile interne si suveranitatii statelor, recunoscute ca norme de ius cogens[28].

O conditie a suveranitatii oricarui stat e de a respecta la randul sau suveranitatea celorlalte, astfel principiul non-interventiei in afacerile interne este statuat in art. 2 alin.7[29] din Carta. Un stat suveran este imputernicit de dreptul international sa-si exercite in totalitate si exclusivitate propria jurisdictie in interiorul frontierelor sale. "

Însasi Curtea a statuat in jurisprudenta sa, in cazul Nicaragua, 1986 ca " principiul non-ingerintei include dreptul fiecarui stat suveran de a-si rezolva treburile interne fara interventie din afara."[30]

Fortele aeriene militare ale Cameriei si Moraniei au patruns in spatiul aerian al Republicii Betania, incalcand frontierele legal stabilite ale acesteia si afectand structura si stabilitatea statala prin bombardarea a numeroase tinte civile si militare precum si a capitalei. Interventia statelor a avut ca scop principal rezolzarea unei situatii care intra in competenta exclusiva a Betaniei, incalcand statutul de stat suveran al acestuia; dupa cum reiese si din Rez. Nr. 1120 a Consiliului de Securitate pct. 2 situatia conflictuala existenta in stat privea probleme de ordin constitutional si de integritate teritoriala, probleme care se subscriu jurisdictiei nationale.

 În justificarea actiunilor sale Cameria si Morania ar putea invoca principiul doctrinar al interventiei umanitare[31]. Teoria interventiei umanitare are in vedere orice tip de actiune militara care are ca scop apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale. În privinta acestui principiu s-a pronuntat si Curtea in legatura cu doua cazuri care aveau in vedere determinarea legalitatii interventiilor declarate in scopuri umanitare: Regatul Unit in Canalul Corfu si SUA in Nicaragua. În ambele cazuri CIJ a aderat la ideea ca principiul non-interventiei include dreptul fiecarui stat de a-si conduce propriile afaceri interne fara vreo interferenta externa si ca in baza dreptului international se cere respectata integritatea teritoriala.

CIJ a respins ideea de folosire a fortei pentru a asigura protectia drepturilor omului. Acolo unde drepturile omului sunt protejate de conventii internationale acea protectie ia forma unor asemenea aranjamente pentru monitorizarea si asigurarea respectarii drepturilor omului asa cum sunt prevazute in insusi aceste conventii; in orice caz, folosirea fortei nu poate reprezenta o masura adecvata pentru monitorizarea si asigurarea respectarii lor.[33]

În doctrina de specialitate s-a statuat ca pentru a se putea considera legalitatea si justificarea unei astfel de interventii in scopuri umanitare, este necesara o autorizare expresa din partea Consiliului de Securitate in termeni expliciti. În acest sens se impune reamintita Rez. 794/1992 din cazul Somaliei unde termenul "umanitar" a fost utilizat de 18 ori. Spre deosebire de aceasta, in Rez. 1120/1999 nici macar nu a fost amintit acest concept de catre Consiliul de Securitate, iar declaratia publica a presedintilor Cameriei si Moraniei nu poate substitui sub nicio forma autorizarea de folosire a fortei in baza art. 42, aceasta fiind pur subiectiva si nefundamentata pe niciun instrument statistic referitor la pierderile efective de vieti omenesti.

Kofi Annan[34], a afirmat ca in mod sigur interventiile militare ar putea fi intreprinse din motive umanitare, insa "termenul de umanitar ar trebui dezis de orice implica operatiuni miltare."

Prin urmare, Cameria si Morania nu numai ca au actionat in lipsa unui temei juridic dar au si incalcat doua principi fundamentale de drept international, interferand in afecerile interne ale Republicii Betania, punand in pericol securitatea si relatiile prietenesti de cooperare dintre state.

4.LEGALITATEA DECLARATIEI DE INDEPENDENTA A PROVINCIEI MIDONIA

4.1 Încalcarea integritatii teritoriale

Declara ia unilaterala de independen a a gruparii midoniene aduce atingere normelor dreptului interna ional in planuri diferite, afectand in mod subsecvent elemente fundamentate ca principii ale dreptului interna ional a a cum au fost recunoscute in documente universale cat i in doctrina. Astfel, va fi demonstrat cum DUI aduce atingere principiului intergrita ii teritoriale a statelor, a a cum i doctrina o arata, unul dintre principiile cele mai bine fundamentate in dreptul interna ional contemporan[36]. Vom arata in maniera consecventa cum incalcarea acestui principiu precum i fragmentarea unui stat nu se poate face in virtutea exercitarii dreptului de auto-determinare, in subsidiar acesta negasind o aplicabilitate efectiva in cazul de fa a.

Integritatea teritoriala i i gase te consacrarea in instrumente universale cat i in doctrina, a a cum va fi aratat in continuare.

Astfel, intregul fundament al Na iunilor Unite este bazat pe ideea de egalitate suverana intre state, principiu din care deriva consecvent principiul integrita ii teritoriale. Recte, principiul al IV-lea prevazut in articolul 2[37] al Chartei Na iunilor Unite protejeaza integritatea teritoriala, precum i recunoa terea independen a politica a statelor corelandu-le , totodata cu principiul interzicerii fortei. De asemenea, principiul al VII-lea stipulat in acela i articol prevede obliga ia statelor de a nu interveni in probleme ce se subscriu in jurisdic ia nationala a unui stat, principiu analizat mai sus.

Rezoluia 2625 (XXV) a Adunarii Generale O.N.U. - "Declaratia asupra pincipiilor dreptului international privind relatiile prietenesti si cooperarea intre state, conform Cartei Natiunilor Unite" proclma ca principiu primar faptul ca: "Statele trebuie sa se ab ina in rela iile lor interna ionale de a recurge la amenin area cu for a sau la folosirea for ei, fie impotriva integrita ii teritoriale sau independen ei politice a oricarui stat, fie in orice alt mod incompatibil Na iunilor Unite"; in aceea i Rezolu ie, este prevazuta si o clauza de confirmare a principiului integrita ii teritoriale stipuland:

Nicio dispozi ie din paragrafele precedente nu va fi interpretata ca incurajand sau autorizand o ac iune, oricare ar fi ea, care ar dezmembra sau ar amenin a, in total sau in parte, integritatea teritoriala sau unitatea politica a oricarui stat suveran i independent

Trebuie astfel observat ca in toate instrumentele de drept interna ional[39] care reclama analiza in vederea stabilirii regulilor exercitarii dreptului la auto-determinare, intalnim clauze care reafirma sau asigura neincalcarea principiului intergrita ii teritoriale[40]. Acest lucru eviden iaza preeminen a integrita ii teritoriale fa a de auto-determinare, instrumentele interna ionale urmarind cu prioritate asigurarea integrita ii teritoriale a statelor. Aceasta prioritate acordata integrita ii teritoriale, lasa fara fundament orice incercare de a fragmenta un stat cu folosirea drept temei a dreptului la auto-determinare.

Declara ia Comunita ii Europene privind "Liniile directoare asupra recunoa terii noilor state din Europa de Est i Uniunea Sovietica" din 16 decembrie 1991 consacra drept element esen ial in ceea ce prive te eligibilitatea unei entita i in vederea recunoa terii[41] ca aceasta sa nu fi rezultat din conflicte sau agresiuni precum i necesitatea analizarii efectelor care o posibila recunoa tere le va produce fa a de vecini[42].Se consacra astfel in sprijinirea principiului inviolabilita ii frontierelor faptul ca grani ele unui stat pot fi schimbate numai prin mijloace pa nice i prin acord comun

În concluzie, principiile integrita ii teritoriale i al inviolabilita ii frontierelor au un caracter absolut, fara a putea fi aduse modificari celor doua elemente in lipsa consim amantului statului. Astfel, integritatea teritoriala a unui stat nu poate fi afectata printr-o ac iune unilaterala de secesiune, ci numai ca rezultat al acordului pa nic intre par ile implicate.

Avand in vedere situa ia de drept, ÎN FAPT trebuie aratat ca Republica Betania nu a renun at niciodata la dreptul sau de a exercita suveranitatea asupra provinciei Midonia i nu a consim it la modificarea grani elor sale.

Astfel, conform status quo, Republica Betania a exercitat suveranitatea asupra provinciei Midonia inca de la declararea independen ei in 1910. Acordarea provinciei statutul de "provincie autonoma" intre anii 1972-1989 a semnificat nimic mai mult decat un act de administrare cu efect intern; o exercitare a suveranita ii asupra provinciei, la fel ca in cazul ac iunii de securizare a ordinii interne impotriva gruparilor paramilitare Suveranitatea Republicii Betania a fost de asemenea confirmata in mod implicit in repetate randuri de catre organismele interna ionale prin Rezolu iile Consiliuliu de Securitate. Exempli causa, Rezolu ia nr. 1120 prin care se cere Republicii Betania reglementarea statutului constitu ional al provinciei Midonia este o recunoa tere implicita e suveranita ii Republicii Betania pe de o parte i recunoa terea situa iei din provincia Midonia ca fiind de natura interna pe de alta parte.

În legatura cu principiul inviolabilita ii grani elor, nu exista nicio pozi ie oficiala luata de Republica Betania prin care sa comsimta la o modificare a frontierelor, a fortiori, actiunile intreprinse de Republica Betania fac evidenta inten ia Republicii Betania de a- i conserva grani ele.

Avand in vedere aceste circumstan e de fapt, exista o obliga ie erga omnes de a respecta integritatea teritoriala a Republica Betania i inviolabilitatea frontierelor, astfel, ac iunea unilaterala a gruparii "Adunarea populara a Midoniei" de a adopta "Declara ia de independen a a Midoniei", prin finalitatea urmarita incalca normelor dreptului interna ional.

II

Asupra posibilita ii justificarii ac iunii unilaterale de secesiune, trebuie analizat daca situa ia se poate incadra sub regimul de aplicabilitate a dreptului popoarelor la autodeterminare.Astfel, dreptul popoarelor la auto-determinare este considerat in prezent un principiu fundamental de drept interna ional, a a cum a fost statuat i in jusrispruden a,

"Existen a dreptului popoarelor la auto-determinare este in prezent atat de vast recunoscuta in conven ii interna ionale astfel incat principiul a dobandit un statut ce depa e te conven iile i este considerat un principiu fundamental de drept interna ional"

Subsecvent, dreptul la auto-determinare a fost consacrat in numeroase instrumente interna ionale precum Carta Na iunilor Unite (art. 1(2), art. 55, art. 73), Conven ia privind drepturile civile i politice, Conven ia asupra drepturilor economice, sociale i culturale din 1966 (articol comun 1) precum i Declara ia asupra pincipiilor dreptului interna ional privind rela iile prietene ti i cooperarea intre state (Rezolu ia 2625 XXV din 24 octombrie 1970). Re inem un citat din al doilea document enumerat:

"Toate popoarele au dreptul la auto-determinare. În virtutea acestui drept acestea i i determina in mod liber statutul lor politic i i hotarasc in mod liber dezvoltarea economica, sociala i culturala. "[44]

Apari ia conceptului precum i aplicarea acestuia a fost strans legata de procesul de decolonializare. Problema rezida insa in aplicabilitatea actuala a acestui pincipiu i in eventuala sa posibilitate de a putea fi extins in vederea secesiunii. legat de aplicabilitate, va trebuie analizat atat subiectul fa a de care se aplica principiul dreptului la auto-determinare, cat i con inutul respectivului drept, in sensul a ce con ine exact acest drept.

Astfel, fa a de con inutul dreptului la auto-determinare, jurispruden a i doctrina a re inut anumite limite in cadrul carora un popor i i poate exercita libertatea de a alege statutul politic, socio-cultural sau economic. Astfel, Curtea Suprema a Canadei a statuat:

"sursele recunoscute de drept interna ional stabilesc ca dreptul la auto-determinare a unui popor este in mod natural satisfacut prin auto-determinare interna - urmarirea unui popor a dezvoltarii politice, economice, sociale i culturale in limitele cadrului institu ional al unui stat deja existent

"este clar ca dreptul interna ional nu atribuie in mod special par ilor componente unor state suverane dreptul legal de a se separa de statul parinte

Doctrina eviden iaza in lumina proviziunilor Rezolu iei Adunarii generale 2625 (XXV) cum nu exista drept legal de secesiune unde exista un guvern reprezentativ[47], guvern care poate asigura drepturile prevazute in con inutul dreptului de auto-determinare, intr-un cadru institu ional stabil, asigurand protec ie drepturilor minorita ilor. Aceea i doctrina arata cum secesiunea este atractiva in perioade tulburate - in mod special cand guvernul este nedemocratic [.] insa realitatea este ca secesiunea poate sa nu fie leacul problemelor.[48]

În corela ie cu preeminen a principiului integrita ii teritoriale amintit mai sus, doctrina arata cum exista o rela ie sine qua non intre auto-determinare i unitate na ionala, aratand cum normele legate de auto-determinare con in - in mod consistent i fara dubiu- limite de aplicarea a principiului astfel incat sa nu afecteze integritatea teritoriala. Astfel, este evocata[49] Rezolu ia 1514 care prevede:

"orice incercare indreptata spre alterarea totala sau par iala a unita ii na ionale i a integrita ii teritoriale a unui stat este incompatibila cu scopurile i principiile Cartei Na iunilor Unite"

În legatura cu extinderea con inutului dreptului la auto-determinare in vederea secesiunii, evocatoare este parerea Judecatorului Ad Hoc Abi Saab in Cazul Burkina Faso care re ine ca

"fara stabilitatea frontierelor, exerci iul auto-determinarii este de fapt un miraj "

Pentru a conchide problema dreptului la auto-determinare, trebuie clarificat daca minoritatea Midoniana este eligibila de a se prevala de un asemenea drept. În aceasta direc ie, trebuie analizat  intelesul sintagmei popoare (Toate popoarele au un drept la auto-determinare) in vederea identificarii subiectului acestui drept. Astfel, termenul popor poate insemna intreaga popula ie a unui stat sau fiecare grup de persoane individualizat pe baza unor criterii socio-culturale  (rasa, etnicitate sau religie, etc).

Parerea exprimata in doctrina[50] este ca accentul care este pus pe principiul integrita ii teritoriale in toate instrumentele interna ionale referitoare la dreptul la auto-determinare denota ca termenul de "popoare" trebuie sa fie in eles in primul sens, cel al tuturor locuitorilor unui teritoriu.

Astfel, toate persoanele apar inand minorita ilor, ca fiind parte integrata in popula ia unui stat beneficiaza de dreptul la auto-determinare, insa minorita ile, ca entitate distincta, nu au dreptul la auto-determinare, in sensul ob inerii independen ei externe prin secesiune.Aceasta idee este intarita de faptul ca, in cazul invocarii unei minorita i a unor preten ii de secesiune pe baza dreptului de auto-determinare, ar aduce atingere dreptului de auto-determinare de care beneficiaza restul popula iei acelui teritoriu.

În practica[51] Comisiei pentu Drepturile Omului sub Conven ia privind Drepturile Civile i Politice, in urma intalnirii unor cazuri in care grupuri pretindeau ca sunt un popor in intelegerea Articolului 1 din Conven ie, Comisia se arata reticenta a recunoa te gruparea ca un popor, infirmandaposibilitatea grupului de a se adresa Comisiei in maniera colectiva:

"În timp ce toate popoarele au dreptul la auto-determinare si dreptul liber de a se stabili statutul lor politic, sa urmareasca dezvoltarea lor economica, sociala si culturala si sa dispuna de bogatie si resursele lor naturale, cum este stipulat in articolul 1 din Conventie, intrebarea daca Lubicon Lake Band constituie un popor 'nu este o problema pentru Comitetul sa abordeze in cadrul Protocolului optional la Conventie. Protocolul Optional prevede o procedura prin care persoanele fizice pot pretinde ca drepturile lor individuale au fost incalcate.