Coordonarea sistemului de asigurari sociale

Coordonarea sistemului de asigurari sociale

Contributiile cu caracter obligatoriu pentru sistemele de asigurari sociale de sanatate, de pensii, de somaj, persoane cu handicap si alte forme de asigurari sociale, detin 15,1% din PIB (1997), mai mult decat ponderea impozitelor directe sau indirecte si chiar cu o tendinta de crestere in ultimii ani.

Ca si in cazul impozitelor directe sau indirecte, intre statele membre exista diferentieri mari din acest punct de vedere, respectiv: 19,2% din PIB in Franta, 18,9% in Olanda si Germania, 1,7% in Danemarca, 4,6% in Irlanda si 6,7% in Marea Britanie.

In medie, aproximativ 55% din contributiile obligatorii sociale sunt platite de angajatori, 33% de catre angajati si 12% de catre cei angajati pe cont propriu.

Dar si din aceasta perspectiva diferentierile sunt mari, astfel contributiile cele mai mari platite de angajatori sunt in Suedia (80%) si cele mai mici in Danemarca (24%), iar cele mai mari platite de catre salariati sunt in Olanda (61%) si cele mai mici in Spania si Suedia (17%).

Diferentele mentionate mai sus sunt cauzate atat de conceptiile diferite ale guvernelor de a aborda problemele sociale, iar unele tin de traditiile istorice ale statelor in cauza.

Pentru ilustrarea celor de mai sus redam mai jos nivelul unor contributii sociale pe unele tari, asa cum sunt redate de European Tax Handbook (2001):

Angajatori Angajati Baza de calcul

* cotele de contributii se aplica la salarii, pana la anumite plafoane.

Nota: atat angajatorii cat si angajatii mai platesc contributii pentru pensia suplimentara diferentiate in

raport cu posturile ocupate (executivi sau ne-executivi) si cu marimea salariului

Germania

Atat angajatorii, cat si angajatii platesc aceleasi cote de contributii pentru

asigurari de:

sanatate 6,75% la salariul lunar pana la 6525DM;

pensii 9,55% la salariul lunar pana la 8700DM;

somaj 3,25% la salariul lunar pana la 8700DM;

persoane cu handicap 0,85% la salariul lunar pana la 6525DM;

Danemarca

De la 1 ianuarie 2000, angajatorii nu mai platesc contributii pentru asigurari sociale. Angajatii suporta o contributie de 9% pentru asigurarile sociale (din care 1% la pensii) calculata la veniturile din munca.

Romania

Angajati

cota de contributie creste pentru conditii grele si foarte grele de munca

Factorii care determina cresterea marimii relative a contributiilor pentru asigurari sociale si raspunsul statelor membre

Cresterea ponderii contributiilor pentru asigurari sociale in PIB-ul statelor membre este determinat de :

a)        majorarea ponderii varstei medii a populatiei statelor UE (de 65 ani si peste);

b)        sporirea cheltuielilor cu ingrijirea sanatatii, urmare a tehnologiilor medicale si medicamentelor noi;

c)        politicile de asigurari sociale, in special in domeniul asigurarilor de pensii;

a)         Tendinta care se manifesta in statele UE este de crestere a ponderii populatiei in varsta de 65 ani si peste, de la 23% in 1995 la 40% in 2025, datorita prelungirii duratei medii de viata si reducerii natalitatii in statele membre, astfel ca populatia activa fata de cea a pensionarilor se va reduce de la 4:1 la 2:1 sau chiar 1:1 in unele state.

b)        Cresterea cheltuielilor pentru sanatate sunt determinate atat de cresterea tehnologiilor medicale, a cheltuielilor pentru medicamentele noi, precum si datorita unor maladii care necesita tratamente indelungate si, asa cum s-a mai aratat, cresterii ponderii populatiei in varsta care oricum necesita ingrijiri medicale mai costisitoare.

c) Politicile de asigurari sociale in UE care sunt mai generoase decat in SUA si Japonia, precum si a iesirii la pensie a unor categorii de persoane inainte de limita de varsta, determinata de restructurarea unor sectoare econornice.

De altfel, presiunea pentru cresterea contributiilor pentru asigurari sociale vine, in special, din domeniul asigurarilor de pensii, unde actualele sisteme nu mai corespund realitatilor demografice si econoipice.

De asemenea, evolutia asigurarilor pentru batranete au cunoscut, aproximativ, urmatoarele etape:

in societatea preindustriala, familia cu multi copii si actiunile de caritate erau sprijinul oamenilor in varsta;

in perioada industrializarii au fost create sisteme de asigurari sociale prin contributiile angajatorilor si angajatilor, denumit si "Pay-as-you-go' (PAYG), respectiv: generatia activa suporta pensiile pentru generatia inactiva. In aceasta perioada raportul intre populatia activa si cea inactiva era favorabil populatiei active, astfel ca nivelul contributiilor sociale era relativ mic;

pe masura insa ce in perioada postindustriala ponderea populatiei inactive a inceput sa creasca, sistemul de pensii bazat numai pe transferul de resurse intre generatii a inceput sa devina foarte costisitor, astfel ca daca se doreste ca pensia sa reprezinte 50% din salariul mediu, in functie de raportul intre numarul platitorilor de contributii si cel al beneficiarilor de pensii, marimea relativa a contributiilor pentru pensie va avea urmatoarea evolutie:

in aceste conditii, raspunsul la costul crescand al actualului sistem de pensii este trecerea la sistemul ca fiecare generatie sa-si creeze propriul fond de pensii prin propriile contributii financiare facute pe parcursul vietii. Astfel de sisteme sunt deja destul de dezvoltate in Marea Britanie, SUA si in unele tari din Europa.

Asemenea sistem in perioadele de inceput determina costuri ridicate deoarece contributia trebuie sa asigure si pensionarii existenti deja si sa-si asigure propriul fond pentru anii viitori, cand salariatul activ va iesi la pensie.

Actualul sistem PAYG nu poate, deci, fi inlocuit pe deplin, intrucat, deocamdata, el trebuie sa asigure o minima securitate sociala pentru cei in varsta si care nu au avut posibilitatea de a participa decat la acest sistem de pensii (PAYG).

in prezent statele UE au asigurat un sistem de pensii bazat pe trei piloni:

Pilonul 1 - Sistemul public de pensii, care este obligatoriu pentru toti angajatii sau populatia rezidenta (PAYG). Sistemul asigura o minima protectie prin plafoane maxime la venitul pentru care se calculeaza contributii, cat si pentru cel al pensiilor.

Pilonul 2 - Sisteme de pensii private pe deplin finantate, stabilite intre un angajator sau ca rezultat al unui contract convenit individual sau colectiv intre un angajator si angajat. Participarea angajatilor la fondul privat de pensii este, de regula, obligatorie. Aceste fonduri fructifica contributiile angajatorilor si angajatilor prin investitii in active financiare, respectand regulile de prudenta financiara etc. Aceste pensii vin in completarea pensiei detinute prin sistemul public de pensii.

Pilonul 3 - Planuri individuale de pensii (suplimentare) care, de regula, iau forma contractelor incheiate, in mod voluntar, de catre persoane cu societati de asigurari de viata si alte institutii financiare.

In statele UE, cel de-al doilea pilon al sistemelor de pensii - fondurile private de pensii - atingea, deja in 1999, 2000 de mld. euro, respectiv cea. 25% din PIB-ul UE si va ajunge probabil in 2010 la 5000 mld. euro si se estimeaza ca cea. 25% din populatia activa a UE sa fQ cuprinsa in acest sistem.

Sistemul este insa diferit dezvoltat in statele UE. Astfel, Danemarca, Irlanda si Marea Britanie au o dezvoltare mult mai buna a acestui sistem. Spre exepmplu, in

Marea Britanie fondurile private de pensii reprezentau 95% in PIB-ul anului 1999, in timp ce in Franta si Spania, care sunt la inceputul acestui sistem, exprima numai 5% din PIB in Franta si 2% in Spania.

In Romania desi s-a elaborat conceptia pentru trecerea la sistemele de pensii pe cei trei piloni, in prezent, pilonii 2 si 3 sunt blocati, functionand numai sistemul public de pensii.

2. Obstacolele fiscale in circulatia libera a fortei de munca in piata unica datorita sistemelor de asigurari sociale

Daca in ceea ce priveste primul pilon de pensie, cel public, nu se ridica probleme deosebite, in sensul ca contributiile sociale de pensii sunt deductibile fiscal atat la angajatii nationali, cat si la angajatii care isi au originea in alt stat, in sistemul privat de pensii exista obstacole fiscale serioase in activitatea transfrontaliera a acestor fonduri si, ca urmare, in circulatia libera a fortei de munca. Aceleasi aspecte nefavorabile sunt valabile si pentru fondurile de pensii suplimentare.

Obstacolele fiscale cele mai evidente in activitatea transfrontaliera a fondurilor private de pensii se refera la impozitarea contributiilor la fondurile de pensii, a veniturilor din capital realizate de fondurile de pensii prin investitiile facute (dobanzi, dividende, castiguri de capital), precum si a pensiilor platite de catre fondurile de pensii prin:

neacceptarea deducerii din venitul personal impozabil a contributiilor la fondurile de pensii aflate in alte state;

nu exonereaza de la impunere veniturile din capital realizate de catre fondurile de investitii din alte state membre.

Aceste obstacole au urmatoarele consecinte:

impiedica cetatenii europeni sa continue participarea (prin contributii) la fondul de pensii din statul membru de origine, din momentul in care se muta in alt stat;

persoana in cauza nu-si poate transfera fonsul de pensii cumulat dintr-un stat membru la fondul de pensii din alt stat membru;

o persoana dintr-un stat membru nu are dreptul sa participe la un fond de pensii din oricare alt stat membru;

companiile transnationale sunt obligate sa-si infiinteze fondurie de pensii in fiecare stat membru in care are angajati;

deciziile fondurilor de pensie de a investi resursele financiare in alte state membre sunt distorsionate de catre regimurile fiscale diferite aplicate veniturilor din capital;

exista riscul dublei impozitari a pensiei, cat si cel al neimpozitarii totale din
cauza regimurilor fiscale diferite a fondurilor de pensii, ca de exemplu:

11 state aplica un regim fiscal de tipul E.E.I., adica exceptarea de la impozitare a contributiilor la fondurile de pensii, exceptarea de la impozitare a veniturilor din capital realizate de fondurile de pensii si impozitarea pensiilor;

3 state - Danemarca, Italia si Suedia - practica un sistem fiscal de tipul E.T.T., respectiv exceptarea de la impozitare a contributiilor si impozitarea veniturilor din capital si a pensiilor;

Germania si Luxemburg au un regim fiscal de tipul T.E.E., prin impozitarea contributiilor si exceptarea de la impozitare a veniturilor din capital si a pensiilor.

Situatia este insa si mai otjmplicflfc^eatru unele state care acorda scutiri de impozitari la contributii, stabilesc platforme pentru aceste deduceri etc.

3. Solutiile pentru inlaturarea obstacolelor fiscale legate de activitatea fondurilor de pensii

Comisia Europeana a luat act de aceste obstacole si in februarie 2001 a adoptat a strategie care prevede, in linii mari, urmatoarele:

daca un stat membru accepta deducerea din veniturile impozabile a contributiilor la fondurile de pensii rezidente trebuie sa accepte si deducerea contributiilor la fondurile de pensii din alte state membre;

angajatii unei companii multinationale ar trebui sa aiba posibilitatea sa participe la un singur fond de pensii infiintat4e catre compania respectiva, indiferent de statul membru in care isi desfasosra activitatea. Pensia primita de un angajat care se pensioneaza va fi supusa regimului fiscal din statul de resedinta al pensionarului;

regimul juridic E.E.T., deja practicat in 11 state, sa fie extins la toate statele UE, care reduce veniturile din impozite in prezent in schimbul unor impozite mai mari pe viitor din pensii. Comisia UE nu are intentia sa armonizeze regimurile fiscale cu privire la fondul de pensii, astfel ca statele UE au posibilitatea ca prin acorduri bilaterale sa evite situatiile de dubla
impunere sau de neimpozitare;

coordonarea la nivel de UE a regulilor de prudenta si supraveghere financiara a investitiilor financiare din fondurile de pensii astfel incat acestea sa functioneze in conditii de securitate maxima.

Rezumat

. contributiile obligatorii pentru asigurari sociale reprezinta grupa de venituri cu cea mai mare pondere in PIB-ul UE si au determinat accentuarea presiunii fiscale in ultimele decenii. Nivelul relativ al contributiilor difera de la un stat membru la altul, datorita, in special, conceptiilor si traditiilor istorice diferite cu privire la politicile de asigurari sociale si la sursele de finantare;

factorii care au determinat cresterea generala a ponderii contributiilor pentru asigurari sociale sunt: tendinta de majorare a ponderii populatiei in varsta; sporirea cheltuielor cu ingrijirea sanatatii; politicile de asigurari de pensii care nu mai corespund noilor realitati demografice si economice;

sisteme de asigurari de pensii bazate pe suportarea de catre generatia activa, prin plata de contributii, a pensiilor pentru generatia inactiva nu mai pot fi sustinute, datorita inrautatirii raportului dintre numarul populatiei platitoare de contributii si cel al populatiei beneficiare de pensii. Solutia este trecerea la fondurile de pensii pe deplin finantate, adica o generatie isi constituie propriul fond de pensii in cursul vietii sale active;

de regula, in statele membre, functioneaza sisteme de pensii bazate pe trei piloni: pilonul 1 - sistemul public de pensii in care participa obligatoriu toti angajatii (sau rezidentii); pilonul 2 - fondurile de pensii private, pe deplin finantate, instituite de catre companii pentru angajatii proprii, bazate pe contributii obligatorii; pilonul 3 - fonduri pentru pensii suplimentare cu participare voluntara;

functionalitatea pietei unice pentru activitatile transfrontaliere ale fondurilor de pensii private nu este deplina, datorita obstacolelor fiscale si, prin urmare, este afectata circulatia libera a forjei de munca in cadrul UE;

obstacolele fiscale se refera la regimurile diferite de impozitare a contributiilor la fondurile de pensii private, a veniturilor din capital (dobanzi, dividende, castiguri de capital) realizate de aceste fonduri si la pensiile platite, in functie de faptul daca un fond este rezicjent sau se afla intr-un alt stat membru;

solutiile pentru eliminarea acestor obstacole fiscale vizeaza: acordarea de catre fiecare stat membru a unui tratament fiscal egal pentru contributiile si veniturile din capital, indiferent de locul unde se afla rezidenta unui fond de pensii privat; acordarea dreptului fiecarei persoane de a participa la orice fond privat de pensii in UE; statuarea posibilitatii ca firmele transnationale sa instituie un singur fond de pensii privat pentru angajatii pe care ii are oriunde in statele membre; pe termen lung, trecerea statelor membre la regimul fiscal care este predominant in prezent, bazat pe neimpozitarea contributiilor si a veniturilor din capital ale fondurilor de pensii si pe impozitarea pensiilor;

. reducerea riscului de evaziune fiscala si de erori de sistem in managementul acestor fonduri se poate realiza prin schimbul reciproc de informatii intre statele membre, precum si prin adoptarea de standarde comune, la nivelul UE, de prudenta si supraveghere financiara.