Cuplul ordine-dezordine

Cuplul ordine-dezordine

Stiintele sociale s-au bazat, foarte multa vreme, dupa cum afirma Ferréol, pe o viziune a societatii in care ideea de ordine era atribuita unei forme unificatoare care trebuia sa inglobeze dezordinea caracteristica periferiei.

Durkheim considera ca actul crimei are o functie de consolidare la nivelul constiintei colective, prin asumarea in comun a unei pozitii. "Acest model opune asadar ordinea majoritara dezordinii minoritare si presupune ca, in general, comportamentele umane se inscriu intr-un cadru in care logos-ul este mult mai important decat pathos-ul, in care majoritatea adera la niste reguli bine cunoscute si isi alineaza comportamentul la constrangerile care decurg din aceste reguli" (Gilles Ferréol, si Guy Jucquois, 2005, p.92)

Anthonz Giddens considera procesul de structurare bazat pe rolul integrator al regulilor care sunt puse in "slujba aplicarii colective a propiectului propriu fiecarei societati, oricare ar fi modelul de dominare care o guverneaza" (ibidem)

Sistemul de ordine sau dezvoltare social nu poate fi pus in limitele unor granite. Desi dezordinea pare a fi mult mai puternica decat ordinea, sistemul social se foloseste de coduri pentru a forma si mentine stabilitatea.

Giddens considera ca cerinta si cautarea ordinii este "comandata de nevoia ontologica de securitate". Cu toate acestea actiunile individuale nu par a se inscrie in logica ordinii, chiar mai mult, par a fabrica dezordine. Societatea, in acest caz, are rolul reglator de a inscrie dezordinea in coduri (pentru a forma o ordine a vietii sociale). "Din dezordinea rezultata in urma actiunilor individuale, societatea incearca sa fabrice ordinea (Balandier, 1988) si sa o inscrie in acelasi timp in coduri si in mituri" (Gilles Ferréol, si Guy Jucquois, 2005, p. 93)

Procesul de bricolaj cunoaste si forme de rezistenta ale actorilor, care desi cunosc "sensul injoctiunilor emanate de sistemele de reglementare", actiunile lor dezvaluie artificialitatea codurilor care "par sa existe doar pentru a fi ocolite, suspuse bulversarilor, proclamate, dar nu si respectate" (idem, p. 93)

Societatea evita destramarea ordinii si a codurilor care o sustin, prin punerea in scena a unor fictiuni (aparenta ordine sociala). Aceasta falsa impresie transmisa individului prin diverse canale de comunicare este asimilata sub forma unei realitati. Thomas considera ca atunci "cand oamenii definesc o situatie ca fiind reala, aceasta devine reala prin consecintele ei". (idem, p. 94)

Procesul de constructie, atat a unei forme de realitate sociala, cat si a unui echilibru intre ordine-dezordine permite individului sa foloseasca instrumentele pe care le-a fabricat treptat in procesul de socializare. "Bricolajul permite pastrarea legaturilor sociale si chiar crearea de noi reguli, in contrast cu caracterul imperativ al codurilor si al reglementarilor" (ibidem)