Decizia in Uniunea Europeana

Uniunea Europeana este fondata pe o serie de valori comune si de drepturi fundamentale care stau la baza aparitiei unei culturi politice comune la nivelul Uniunii Europene. Subsidiaritatea, proportionalitatea, proximitatea, parteneriatul, participarea, solidaritatea, loialitatea reciproca sunt principiile de baza care inspira si ghideaza actiunea comunitara." (Cartea Alba a Comitetului Regiunilor privind guvernanta pe mai multe niveluri, 2009)

Pentru a determina daca" Uniunea Europeana este o uniune politica de tip consensualist",mai intai incercam sa distingem o definitie concreta a ceea ce inseamna "model consensualist". Initiatorul aestui concept este Arend Lijphart, cel care a dezvoltat modelul consensualist in opozitie cu cel al democratiei majoritare. Daca esenta modelului majoritarist este aceea ca guvernarea este realizata de majoritatea poporului,in sfera intereselor si dorintelor acesteia,modelul consensualist presupune ca puterea guvernamentala sa fie detinuta de asa zisa elita politica care sa aiba drept obiectiv construirea unei democratii stabile in conditiile unei culturi politice segmentale si ale unei societati pluraliste.Axioma fundamentala a modelului consensualist este relevata de politologul Robert Dahl : "In locul unui singur centru de putere suverana trebuie sa existe multiple centre de putere,insa puterea nici unuia dintre acestea nu este complet suverana". La nivelul Uniunii Europene avem de a face cu state asa zise majoritare,dar care nu ating acel grad inalt de responsabilitate impus prin modelul majoritar,fie nu ofera acces complet si nelimitat.[1]

A explora o cultura politica a explora a Uniunii Europene inseamna sa analizezi modurile in care cetatenii se raporteaza la cele trei niveluri ale sistemului : sistemul in sine (polity),procesele din sistem (politics) si rezultatul final al acestora,adica deciziile sau politicile concrete (policy).La nivelul ssitemului ne intereseaza parerea cetatenilor si a politicienilor referitor la valorile si organizatiile care constituie pliantul sistemului politic.La nivelul proceselor din sistem trebuie sa examinam modul in care cetatenii participa in viata sistemului (cum se integreaza in aceste procese,ce fel de doleante formuleaza,respecta sau nu legile,sprijina sau resping anumite grupuri etc.). In ceea ce priveste finalitatea procesului politic ne putem pune urmatoarele intrebari referitoare la cultura politica a unui sistem : ce fel de politici se asteapta politicienii si cetatenii sa fie adoptate de catre guvern;care sunt obiectivele care merita sa fie definite si cum pot fi realizate acestea.

Pentru ca o cultura sa fie puternica este nevoie ca valorile, credintele si atitudinile sa fie intense, larg raspandite si impartasite de actorii Uniunii Europene. O cultura puternica presupune consensul din partea actorilor asupra modului in care este formulata, implementata si evaluata o politca intr-un anumit domeniu. Cultura politica nu inseamna acceptarea oarba, ci consensul asupra valorilor si atitudinilor, iar construirea unei astfel de culturi presupune mult timp si eforturi substantiale pentru invatarea si consolidarea acesteia. Se poate vorbi de o cultura politica comuna la nivelul Uniunii Europene, dar intotdeauna vom avea parte de convingerile, aspiratiile si modul de comportament specifice fiecarui stat membru al Uniunii.

Avand o cultura politica comuna,statele membre interactioneaza si comunica intre ele pentru rezolvarea anumitor probleme cu care se confrunta printr-o serie de mijloace: subsidiaritatea, proportionalitatea, proximitatea, parteneriatul, participarea, solidaritatea, loialitatea reciproca.

Principiul subsidiaritatii reprezinta o modalitate de organizare politica de proximitate care imbina necesitatea suveranitatii cu respectul autonomie, fiind singura care poate asuma diversitatile Uniunii Europene si obiectivele simultane de extindere si aprofundare a procesului de integrare si de conservarea suveranitatii statelor membre, intrucat ideea de subsidiaritate este fondata pe acceptarea societatii pluraliste. Astfel, in domeniile care nu tin de competenta sa exclusiva, Uniunea Europeana intervine numai daca si in masura in care obiectivele actiunii preconizate nu pot fi atinse in mod satisfacator de catre statele membre nici la nivel central, nici la nivel regional si local, dar pot fi mai bine atinse datorita dimensiunilor si efectelor actiunii preconizate la nivelul Uniunii.

Constructia comunitara, datorita modului de organizare si evolutiei istorice, dezvolta si contradictii, deoarece prin natura sa juridica este si ramane o organizatie internationala,i n timp ce prin finalitatea urmarita si mijloacele de actiune folosite functioneaza ca un tot unitar. In aceasta situatie cand avem de a face cu contradictii, subsidiaritatea reprezinta o solutie capabila sa diminueze tensiunea, sa contribuie la eficientizarea activitatii sistemului, cu precadere in cadrul structurilor europene si sa mentina echilibrul. Oprindu-se asupra analizei principiului subsidiaritatii, Jean Louis Clergerie afirma: "subsidiaritea este la originea numeroaselor polemici opunand pe cei pentru care ea permite sa ia deciziile cele mai apropiate de cetateni celor pentru care ea dimpotriva, permite intarirea si mai mult a puterilor eurocratilor de la Bruxelles."

In ultimii ani, Uniunea Europeana s-a extins in mod considerabil spre statele din fostul bloc comunist, ceea ce a dus la diversificarea unei culturi politice si la agregarea relatiilor intre partea de est- mai putin dezvoltatata si cea de vest-cu o putere economica considerabila .Se poate spune ca politica de proximitate a avut si efecte negative, printre acestea numarandu-se faptul ca UE intervine in modificarea neintentionata a relatiilor de putere intre state si modul in care concura interesele diferitelor tari,Acesta este un efect secundar al extinderii iar consecinta este limitarea autonomiei tarilor membre de a-si formula propriile optiuni.Un stat nou-membru trebuie sa renunte la cultura sa national pentru a se adapta normelor, practicilor si institutiilor Uniunii. Totodata, Uniunea Europeana a initiat o politica proprie statelor din est in vederea combaterii instabilitatii in randul unei Uniuni extinse si de teama ca extinderea ar putea crea noi linii de impartire in Europa. A fost lansata "Politica europeana in domeniul Vecinitatii", rolul acesteia este de a dezvolta relatii privilegiate cu statele vecine fara a le oferi perspectiva de a deveni membri UE.Din aceasta politica este ignorata Federatia Rusa, rolul ei fiind unul mult mai mare, acela de "partener cheie al UE".

Principiul parteneriatului presupune o cooperare stransa intre Comisia Europeana, autoritatile de la nivel national, regional si local din statele membre precum si alte organizatii si organisme guvernamentale. Parteneriatul Uniune-stat membru se poate traduce prin reflectarea principiul subsidiaritatii.

Posibilitatea implementarii modelului consensualist si functionarea corespunzatoare a acestuia depinde si de legaturile care se dezvolta intre subculturi la nivelul elitelor,respectiv la nivelul adeptilor, precum si de relatiile ce exista intre elite si adepti in fiecare subcultura in parte.

In concluzie, stabilitatea politica din cadrul Uniunii Europene este realizata prinr-o cultura politica comuna reflectata in comportamentul elitei europene, ce trebuie sa tina cont de o anumita serie de principii , rezultand o Europa democratica cu tendinte consensualiste.

Bibliografie:

D.C. Iancu- Suport de curs "Decizia in Uniunea Europeana" , Administratie Europeana

Gabriel A. Almond , G. Bingham Powell , Kaare Strøm , Russell J. Dalton , Kaare Strom- Comparative Politics Today: A World View , Pearson Longman; editia a VIII a (July 17, 2003)

Luminita-Gabriela Popescu - Politici publice, editia a II a, editura Economica, 2009

Lector univ. drd. Madalina COCOSATU- Principiile subsidiaritatii si proportionalitatii, ca expresie a intereselor nationale