Definirea obiectivelor Aliantei NATO pentru Summit

Definirea obiectivelor Aliantei NATO pentru Summit

Stabilirea agendei summit-ului NATO a fost rezultatul unui proces decizional si politico-diplomatic foarte complex, desfasurat pe durata mai multor luni, asupra caruia au trebuit sa cada de acord responsabilii militari de la Cartierul general de la Bruxelles cu statele membre. Inaintea Summit-ului de la Bucuresti s-au desprins cinci mize importante pentru intalnirea din Romania :

1. Reforma Aliantei: este un subiect asupra caruia toata lumea a fost de acord,doar ca notiunii de ,,reforma" i s-au conferit intelesuri diferite.Nu s-a pus problema redefinirii conceptului de securitate, pentru ca nu exista un acord intre cele doua scoli asupra misiunilor NATO.O prima viziune este cea americana, care doreste sa transforme NATO intr-o organizatie de securitate globala, intr-un dublu sens:geografica- prin politica de extindere si parteneriat tematica ,devenind dintr-o alianta defensiva una ofensiva, prin aplicarea doctrinei loviturii preventive.Europenii, francezii dar si germanii, sunt promotorii unei alte viziuni, in care NATO ramane o structura de aparare si securitate colectiva, cu o arie de actiune geografica limitata.Potrivit acestei viziuni, de articolul 5 din Tratat nu ar trebui sa poata dispune decat statele europene care au si perspectiva apartenentei la Uniunea Europeana.

2. Extinderea. Diferentele de viziune asupra rolului NATO s-au reflectat si in ceea ce priveste extinderea Aliantei. Exista doua categorii de state in legatura cu care s-a pus problema de a fi cooptate, mai devreme sau mai tarziu, in NATO. O prima categorie o formeaza statele din Balcanii de Vest, Albania, Croatia, Macedonia, care se considera ca au indeplinit standardele politice pentru a fi membre NATO. Singura problema era cea a Macedoniei, care trebuia sa-si reglementeze contenciosul in privinta numelui cu Grecia.

A doua categorie de state sunt cele care au apartinut fostei Uniuni Sovietice, Ucraina si Georgia. Americanii, canadieni, si majoritatea statelor din ,,Noua Europa" au sustinut acordarea unui Plan de Actiune in vederea Aderarii (MAP). Germania si Franta au anuntat inca inaintea intalnirii de la Bucuresti ca vor face uz de veto in cazul Ucrainei si Georgiei, considerand ca:

a) atat Ucraina cat si Georgia nu au atins gradul de stabilitate democratica necesar unui stat membru NATO;

b) in Ucraina opinia publica favorabila aderarii tarii lor la structura politico-militara occidentala este minoritara.

In plus, Ucraina nu a oferit raspunsuri credibile in legatura cu chestiunea flotei ruse de la Sevastopol .

c) Georgia are probleme teritoriale serioase (Abhazia, Osetia de Sud), a caror rezolvare depinde de Federatia Rusa. Inglobarea Georgiei in NATO, cu aceste probleme nerezolvate, ar putea pune Alianta in postura in care un stat membru ar cere activarea articolului 5 ar fi invocat de un stat membru, dar nu ar fi pus in aplicare principiul indivizibilitatii apararii colective, ce rost ar mai avea existenta NATO.

3. Apararea anti-racheta. In cadrul NATO discutia principala nu a vizat necesitatea unui sistem militar capabil sa apere Occidentul de atacurile aeriene, ci costurile pentru acoperirea lui. Desigur,Federatia Rusa este impotriva sistemului anti-racheta, nu atat din ratiuni militare (sistemul militar American este conceput a fi defensiv) cat din motivatii politic, considerand ca acesta i-ar prejudicia securitatea. Proiectul discutat intens inaintea Summit-ului de la Bucuresti a fost cel pentru apararea flancului nordic al NATO, prin amplasarea a 10 interceptoare americane in Polonia si a unei statii radar in Cehia.In acelasi timp, insa, miza statelor europene este conectarea sistemului anti-racheta european cu cel al NATO, pentru a oferi protectie si zonelor care nu sunt acoperite de dispozitivul american (Europa de Sud).

4. Afganistan. A devenit deja un loc comun faptul ca Afganistanul poate fi un ,,test" decisiv pentru functionalitatea Aliantei Atlantice. Canada a amenintat cu retragerea contingentelor sale, Germania isi tine militarii in zonele mai putin periculoase din estul Afganistanului . Franta a lasat sa se inteleaga faptul ca isi va trimite intariri militare, ca parte a unei strategii politico-militare in Afganistan. Atat in cadrul NATO cat si in interiorul Uniunii Europene au fost deseori criticate deficientele de coordonare dintre activitatile militare si cele politice, adica intre ISAF si presedintele Hamid Karzai.

5. Revenirea Frantei in Comandamentul NATO. Subiectul nu a reprezentat obiectul unor polemici publice, insa trebuie privit din perspectiva mai ampla a raporturilor dintre Franta si Statele Unite, dintre Uniunea Europeana si America. Presedintele Nicolas Sarkozi doreste sa readuca Franta in NATO in contextul reevaluarii de la Paris a relatiei trans-atlantice. Presedintele Frantei a renuntat la americo-scepticismul predecesorilor sai, dorind, pe de o parte, ca statul francez sa-si recastige rolul international, inclusiv prin implicarea reala in conducerea NATO, iar pe de alta parte, doreste sa intareasca Politica Europeana de Securitate si Aparare prin realizarea unei mai mari sinergii cu Alianta Atlanticului. Acest obiectiv este cu atat mai important cu cat Franta preia de la 1 iulie a.c. presedintia UE, iar intarirea PESA este un obiectiv european. De asemenea, aniversarea a 60 de ani de existenta a NATO va fi realizata printr-un summit organizat in comun de Franta si Germania (Strasbourg si Kehl).